luni, 25 februarie 2013

Mihai Gheorghiu: Declarație de presă

În legătură cu declaraţia dlui. Virgil Ştefan Niţulescu, director general al MNŢR, din cotidianul România liberă din 21 februarie, cu vehicularea numelui meu în alte câteva publicaţii în legătură cu evenimentele din 20 februarie 2013, derulate în MNŢR, cât şi cu acuzaţiile calomnioase care mi-au fost aduse de activiştii mişcării homosexuale şi de Ambasada SUA la Bucureşti, ţin să aduc următoarele precizări: Alarmat de unele zvonuri privind apariţia unor posibile tensiuni la proiecţia unui film programat de fundaţia Accept-România am rămas în incinta muzeului. În calitate de membru al conducerii MNŢR, şi în lipsa directorului general din instituţie, am asigurat dialogul cu toţi cei prezenţi, inclusiv cu poliţia, în incinta MNŢR. Nu am asistat la proiecţia filmului, nu am fost prezent în sală decât un minut înainte de începerea proiecţiei şi după încetarea acesteia, de asemenea pentru scurt timp, pentru a înţelege ce se întâmplă. Deci aserţiunea domnului Niţulescu şi a activiştilor mişcării homosexuale că eu aş fi fost în sală la proiecţie este pură calomnie. De asemenea, sugestia implicită că prezenţa mea pentru scurt timp în sală sau dezacordul meu cu privire la desfăşurarea evenimentului ar fi putut avea vreo relevanţă sau vreo influenţă în încetarea proiecţiei nu este decât o încercare de acuzare indirectă. În condiţiile în care a fost avertizat asupra potenţialului risc de protest şi contraprotest, directorul general, în loc să ramână în instituţie şi să participe la evenimentul pe care l-a promovat şi impus împotriva opinei generale manifestate în Consiliul Administrativ, hotărâre consemnată în procesul verbal din 31.01.2013, a preferat să nu fie prezent. În schimb, a fost alertată poliţia, care a venit cu un echipaj numeros, chiar înaintea începerii proiecţiei. Protestul unei anumite părţi a spectatorilor prezenţi a făcut ca proiecţia să înceteze. Din fericire, nu s-a înregistrat nici un incident violent. Rapoartele poliţiei şi ale pazei interne sunt clare în această privinţă. Sunt deosebit de dezamăgit şi de indignat de reacţia Ambasadei SUA, care preia şi promovează acuzaţiile calomnioase ale activiştilor mişcării homosexuale, fără o minimă verificare. Întregul comunicat al ambasadei încalcă uzanţele diplomatice curente. A acuza pe nedrept, a calomnia un cetăţean al statului în care îţi desfăşori misiunea este un comportament diplomatic nedemn. Aştept scuzele Ambasadei SUA pentru această inimaginabilă ofensă. Misiunea muzeului nostru este cu totul alta decât aceea de a se lăsa folosit în campanii ideologice sau de a confunda în mod interesat culturalul cu ideologicul. Decenţa, bunul simţ, echilibrul, respectul faţă de locul în care te afli par a fi virtuţi prohibite astăzi în aşezământul fondat de Al. Tzigara-Samurcaş şi Horia Bernea. Poate că în curând va fi chiar şi memoria lor interzisă şi dislocată, odată pentru totdeauna, din Muzeul Ţăranului Român. Mihai Gheorghiu Director general adjunct MNŢR

duminică, 24 februarie 2013

Sculptorul Silvia Radu despre cazul MŢR-ACCEPT: "În acest caz, buturuga mică nu răstoarnă carul mare"

Stimată doamnă Silvia Radu, ce părere aveţi despre incidentul de la Muzeul Ţăranului Român legat de proiecţia filmelor de propagandă homosexuală? Cred că ar trebui să ieşim cu toţii în stradă şi să facem o demonstraţie naţională. Mi se pare ceva foarte grav şi cred că în felul acesta lovim în fiinţa poporului român. Noi cine suntem în fond? Suntem un popor ai cărui strămoşi au fost ţărani. Mie îmi vine să plâng, nu se poate aşa ceva. Adică lovim noi în ceea ce avem mai curat, mai sfânt şi mai adevărat? Până aici am ajuns? Să lovim în strămoşii noştri, în dragostea şi credinţa lor? Eu aş face o demonstraţie, aş strânge toţi oamenii din ţara asta şi aş face ceva uriaş. Să se trezească odată toată lumea şi să înţeleagă că poporul român este un popor creştin şi nu-şi poate permite nimeni să-l facă altfel. Nu am nimic împotriva acestor oameni care sunt homosexuali, îi priveşte cum sunt. Noi nu judecăm omul, ci spunem că acest lucru nu este bine, iar dacă vor să fie aşa să fie la ei acasă şi să ne lase în pace. Au nenorocit atâta lume, este un spectacol atât de penibil, de jalnic, iar acest lucru se întâmplă şi în state civilizate precum Franţa, Anglia şi Spania. Aceasta este Uniunea Europeană şi ştiţi cum se spune: Spune-mi cu cine eşti ca să-ţi spun cine eşti. Trebuie să le atragem atenţia şi să le spunem: Domnilor, ori vă treziţi voi ori plecăm noi. Nu putem accepta acest lucru. Cred că 80% din poporul român, exceptându-i pe cei dezinteresaţi, nu sunt de acord cu acest ACCEPT. Am intrat într-o stare de apatie, dar trebuie să ne trezim. ACCEPT-ul este străin de noi şi nu îl acceptăm. Îi iubim, ne rugăm pentru întoarcerea lor la adevăr, dar să ne lase în pace cu credinţa noastră, cu ţăranul nostru şi să nu lovească în ce avem mai sfânt. Mi s-a spus că este un eveniment naţional organizat de Uniunea Europeană, de ambasade. Ambasadele să facă bine să priceapă cum stau lucrurile. Dacă Ambasada Franţei este de acord cu ce a făcut guvernul ei, este foarte rău. Noi nu suntem de acord cu aşa ceva. Dacă ei acceptă acest lucru, îi priveşte. La fel ca mine ar trebui să vorbească orice intelectual din ţara asta. Sunt o artistă care m-am impus şi îmi spun părerea cu putere: Nu putem fi atât de idioţi încât să-i urmăm orbeşte pe alţii care nu mai ştiu ce fac. Cred că oamenii din cadrul Muzeului nu sunt de acord cu acest lucru, probabil li s-a impus şi nu au ce să facă, dar opinia publică trebuie să intervină şi să spună adevărul. În calitate de artist şi de intelectual, care credeţi că este impactul unui astfel de eveniment asupra culturii, a familiei şi a societăţii? Este îngrozitor. După ce Anglia a acceptat căsătoria între persoanele de acelaşi sex am văzut la televizor o scenă cu doi homosexuali şi mi s-a făcut milă de ei. Sunt atât de nefericiţi. Ce vor face oamenii aceştia dacă vor adopta copii? Îi vor creşte şi vor ajunge la fel ca părinţii lor. Prin acest fapt se stinge o naţie şi se ruinează familia. Lovim în tot ceea ce ar fi normal să nu lovim. Dacă noi acceptăm aceste lucruri, în 60 de ani s-a terminat cu poporul român. Recent studioul Horia Bernea a primit un alt nume – Noul cinematograf al regizorului român – ce părere aveţi de acest lucru? Cred că este o ruşine. Horia Bernea este un erou naţional şi ar trebui să fie fericiţi că au un studiou care îi poartă numele. Faptul că se dezic de el este un lucru foarte urât. Cred că ştiţi poziţia lui Horia Bernea faţă de propaganda homosexuală... Horia Bernea era un creştin total. Un om care este creştin nu poate să spună că este de acord cu homosexualitatea pentru că atunci nu mai este creştin. Ce părere aveţi de decizia conducerii Muzeului Ţăranului Român de a proiecta aceste filme în studioul Horia Bernea? Intelectualii români ar trebui să facă o petiţie care să ajungă la Ministrul Culturii şi să ceară o dezbatere publică într-un loc neutru. Să se facă o conferinţă de presă, să fie invitate toate televiziunile, astfel încât să se pună lucrurile la punct. Nu se poate să acceptăm să îşi bată joc cineva de poporul român, de Muzeul Ţăranului Român. Mâine vor scoate cine ştie ce personalitate din muzeu deoarece nu le convine că n-a fost de acord cu perversiunile pe care le promovează ei. Noi cei care iubim familia şi poporul român nu putem permite să fim călcaţi în picioare. Dacă astfel de perversiuni vor fi acceptate, vor cuprinde toată ţara, iar copiii de 6 ani vor ajunge să înveţe aceste lucruri. Am auzit că sunt profesoare de liceu şi educatoare de grădiniţă care îşi permit să facă astfel de manifestaţii cu copiii. Noi toţi: oameni de cultură, intelectuali, mame, taţi, cerem să se organizeze această dezbatere naţională. În acest caz, buturuga mică nu răstoarnă carul mare. Minoritatea nu-şi poate permite să dicteze unei majorităţi. Interviu realizat de Alexandra Nadane

vineri, 22 februarie 2013

Academicianul Sorin Dumitrescu cere anchetarea directorului general al Muzeului Taranului

Cine ne vrea etrusci? Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay? Nimeni nu-şi aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal. Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal. N-a existat nicio măsură a conducerilor instituţiei M.Ţ.R, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump! Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor M.Ţ.R n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare / orientare iar instituţia M.Ţ.R n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror ,,trup s-a abătut de la calea sa pe pământ’’. (Facerea / 6,12) Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul! De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului, ale USL-ului, pentru a căror biruinţă am înfruntat gerul zile în şir?! De ce nu stopează urgent sacrilegiul?! De ce harnicele Antene ale patriei fac politica struţului, în acest timp smintit, când unii pregătesc să ne arunce în uitare ca pe etrusci?! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg poporului. Români, fără tradiţia Tăranului Român dispărem ca etruscii! După 30 de ani şi mai bine, schimbat-au buldozerele cu gay! Creştini, treziţi-vă şi apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu! Popor român, lasă Piaţa Universităţii unde e şi apără-ţi grabnic dăinuirea şi Modelul umanităţii tale specifice! Ia seama, acum sublima Piaţă s-a mutat la M.Ţ.R. În numele Cuvântului lui Dumnezeu, români, veniţi toţi la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român! Apăraţi-vă Tradiţia ! Nişte smintiţi au hotărât să fim etruscii lor! Cerem statului român anchetarea rapidă a autorilor profanării, începând cu a directorului general al M.Ţ.R, cu a ministrului M.A.I şi a trupelor poliţiei şi jandarmeriei care, în seara de 20/ 02 /2013, au garantat succesul profanării.... Fundaţia Anastasia Acad. Dr.Prof. Univ. Sorin Dumitrescu, pictor.

joi, 21 februarie 2013

Un director impotriva propriului Muzeu, al Taranului “Fascist” Roman. Iulian Urban ii apara pe protestatarii de la MTR acuzati in fals de CNCD si societatea civila homosexuala. Roncea: “La Muzeul Cotroceni cu ei!”. Solidaritate cu Mihai Gheorghiu, Politia, Jandarmeria si “statul roman neonazist”

Mai multe amănunte pe roncea.ro

Expoziția Măști la Veneția sau cum căpușează LGBT-ul acțiunile culturale ale Muzeului Țăranului Român

Pe 18 februarie 2013, la Muzeul Țăranului Român, în Sala Foaier, s-a deschis expoziţia colectivă de fotografie având ca titlu MĂŞTI LA VENEŢIA. Tot în contextul acestei expuneri, Institutul Italian de Cultură a organizat astăzi, 21 februarie, o petrecere carnaval care avea ca sop să oglindească "atmosfera de veselie trăită în această perioadă în multe pieţe din Italia". Aparent, toate bune și frumoase. Numai că publicul vizitator a constatat cu stupoare că la intrarea în Sala Foaier un grup reprezentant al LGBT ((lesbiene, gay, bisexuali si transgender, cum se definesc după propria descriere) demonstra bine-mersi cu pancarte gen: Muzeul Fascist al Țăranului Român sau Homofobia nu e o soluție pentru România. Dar de ce ar fi homofilia? De fapt, comportamentul lor era vădit duplicitar: nu știau ce să facă mai întâi- să protesteze sau să îi fotografieze pe cei care se întâmpla să se apropie de ei și să nu împărtășească aceeași opinie? Cineva cerea vehement demisia directorului adjunct, persoana în cauză neștiind care este, mai exact, omul la care se referă. Muzeul Țăranului are mai mulți directori adjuncți. Ca impresie generală mi s-a părut ceva jalnic, în primul rând din punct de vedere estetic. Pancarde scrise cu pixul pe carton sau cu cariocă roșie. Era limpede pentru orice spectator neangajat că sunt un grup care căpușează evenimentul inițiat de Institutul Italian de Cultură, venit acolo să execute un ordin. Îmi permit o simplă întrebare: ce părere are despre această asociere poluantă din punct de vedere simbolic (din punctul meu de vedere) Institutul Cultural Italian? La final, accesul în sala cu măști venețiene s-a dovedit de-a dreptul utopic. Vizitatorii expoziției au format o maree de oameni care ieșeau ca la mitingurile electorale cu farfurii de plastic, pe care fiecare primise de-ale gurii. Cu alte cuvinte, dragi vizitatori ai Muzeului Țăranului Român, judecata trece prin stomac. Așa a zis inițial Feuerbach, după care formula a fost preluată de materialiștii dialectici și iată că se perpetuează până astăzi în politica instituțională a marxiștilor culturali. Având în vedere faptul că protestul minoritarilor LGBT era neautorizat, am sunat la 112. Spre surprinderea mea, echipajul de poliție m-a anunțat ritos că ei nu pot interveni în niciun fel întrucât directorul general al Muzeului Țăranului Român și-a dat acordul pentru desfășurarea protestului comunității homosexualilor. Cu alte cuvinte, directorul general și-a dat acordul ca cineva să protesteze împotriva propriului muzeu. Argumentul e de clasa a 9-a. Dacă Muzeul Țăranului este fascist, așa cum pretindeau unii protestatari, domnul director general al Muzeului Țăranului Român este fascist. E ca și cum ai vrea să îți tai propria cracă de sub picioare. E ca și cum ai fi pe undeva masochist. Voi reveni în curând cu filmări și fotografii. Îi rog pe toți prietenii mei reali sau virtuali, interesați de miza care este pusă în joc în această luptă, să popularizeze informațiile pe care o să vi le furnizez pe viitor. LGBT-ul anunță acțiuni de protest în cadrul Muzeului Țăranului și în zilele care vor veni. Prima ar urma să se întâmple mâine seară. Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român

duminică, 17 februarie 2013

Grabnicul ajutor primit de la Sfântul Ilie Lăcătușu

Doamne, ajută! Am văzut că strângeți mărturii despre ajutorul oferit de Părintele Ilie Lăcătușu. Pot să vă povestesc pe scurt o întâmplare pe care am trăit-o eu și pe care o consider o minune cu toate că nu eram vrednică de ceea ce mi s-a întâmplat. Am auzit de părintele de la o mătușă de-a mea, am căutat pe net informații, am citit și m-am minunat. Am printat acatistul (dar l-am pus pe noptieră fără să-l citesc) și am hotărât să mergem amândouă la cimitir la părintele, dar să se mai încălzească puțin afară deoarece mătușa mea are cancer și ne-am gândit să nu stea în frig câteva ceasuri. Acum câteva zile m-am îmbolnăvit, am făcut pneumonie, dar în urma tratamentului medicamentos, mă simțeam mult mai bine. Spre seară, o durere insuportabilă și inexplicabilă mă chinuia, nu puteam sta în nicio poziție, ce să mă mai gândesc la somn... Parcă aveam în spate un sac de nisip rece. Ce sa fac? Nu-mi găseam locul, mă gândeam să merg la camera de gardă a celui mai apropiat spital să văd ce s-a întâmplat dintr-o dată. Mi-a fulgerat însă un gând, să citesc acatistul părintelui pe care îl aveam pe noptieră, aproape uitat. Nu l-am putut citi în genunchi, m-am așezat pe marginea patului, m-am chircit de durere și așa citeam. După câteva condace și icoase, mi-a venit ideea să fac așa cum pot, cruce după icos și pe spate. Când am terminat de citit, am văzut că durerea era foarte slabă. M-am mirat în necredința mea că așa repede am fost ajutată. Am promis că a doua zi, duminică, dacă mă simt bine, merg la biserică și aprind o lumânare pentru părintele. Am adormit foarte repede, m-am trezit peste noapte, nu mă mai durea nimic și eram perfect odihnită, unde am adormit pe la ora 3 dimineața. M-am ținut de promisiune, am aprins o lumânare la biserică pentru bunul părinte și acum trebuie să-mi fac timp pentru a ajunge la cimitir. Doresc să afle și alții despre ajutorul pe care l-am primit pentru a crede și a avea curajul de a cere ajutor. Menționez ca sunt profesoară, am 51 de ani și cred cu tărie că am fost ajutată de bunul părinte Ilie Lăcătușu. Doamne, ajută! (Antoneta Ionescu)

joi, 14 februarie 2013

Aştept în continuare mărturii despre Părintele Macarie Beşliu, pentru ediţia a doua a cărţii

Să vorbesc despre bătrânul meu, părintele Macarie, mă simt nevrednic, pentru că e un sfânt al zilelor noastre, are bunătatea, blândeţea şi smerenia vechilor stareţi, cum ar fi Cuviosul Paisie Aghioritul sau Cuviosul Lavrentie de la Frăsinei. Copilăria mea a fost strâns legată de părintele Macarie şi de întreaga obşte de la Poiana Mărului. Aveam doar nouă ani în iarna lui 1995, când l- am cunoscut şi, copil fiind, pentru mine cea mai mare bucurie era de a merge la părintele. Şi asta se întâmpla aproape zilnic, pentru că îi duceam corespondenţa, eu fiind din localitatea Jitia, aflată la doar 2,5 km distanţă de Poiana Mărului. Părintele Macarie e un stâlp al Ortodoxiei şi al monahismului românesc. Fiind în apropierea sa, am avut ocazia de a observa multe lucruri şi întâmplări. La bătrânul Macarie (aşa cum îmi place să- i spun) vin oameni din toată ţara şi chiar şi de peste hotare, oameni din toate păturile societăţii. Vin încărcaţi sufleteşte, plini de greutăţi, iar când ies din chilia bătrânului, feţele le zâmbesc şi pleacă înapoi către casele lor plini de speranţe, cu soluţii la problemele lor şi cu promisiunea că se vor mai întoarce aici. Părintele Macarie are şi darul înainte- vederii, al vederii cu duhul, şi asta nu o spun din auzite, o spun pentru că am trăit și eu astfel de proorocii, şi am să enumăr câteva dintre ele. Eram la Bucureşti, în 2006, la şcoala de cântăreţi bisericeşti din cadrul Seminarului teologic „Radu Vodă”, iar pe la jumătatea lui octombrie, vin acasă la Jitia şi mă duc şi pe la părintele, pentru a lua binecuvântare de la el. Când am ajuns la mănăstire, părintele era la cuptor, cocând prescuri, şi vorbea cu pădurarul Gheorghe Neacşu. Eram bucuros că- l văd şi am început să- i povestesc cum e la şcoală, că am şi o prietenă şi că o iubesc şi multe altele. La toată discuţia asta a participat şi pădurarul. La plecare, părintele îmi spune: „Lasă fata, că nu e de tine. Cristi, tată, linişteşte- te, că te arestează!” La care eu am zâmbit şi i- am spus că pe fată o iubesc mult, şi că de arestat nu are să se întâmple, pentru că nu are de ce. Iar părintele îmi spune: „O să vină la mine mă- ta plângând, dacă nu mă asculţi!”, iar după aceea am plecat. În mintea mea îmi spuneam că de unde a scos părintele arestarea mea, dacă eu nu i- am spus că, din cauza lipsurilor şi pentru a mă întreţine la şcoală şi pentru a- i face poftele iubitei mele, am aderat la gruparea Cămătarilor, participând la multe infracţiuni. Zilele trec, fără să mă mai gândesc la cele spuse de părinte, iar pe 22 noiembrie 2006, orele 21.00, sunt arestat în Mall Vitan, fiind căutat pentru furtul unor autoturisme. La câteva zile află şi ai mei, iar mama se duce la părinte să- i spună. Nici bine nu intră pe uşă, iar părintele îi spune: „Ce- i cu tine, Angelică, l- au arestat pe Cristi? Aşa- i, dacă nu m- a ascultat... Dar, lasă, că nu la prima instanţă, dar la a doua, vii cu el acasă!” Mama a plecat. Venea la mine săptămânal, la arestul Secţiei 14, apoi la Penitenciarul Jilava. Timpul trecea foarte greu, iar eu mă gândeam la cele spuse de bătrânul Macarie şi mă întrebam de ce nu l- am ascultat. Pe 2 martie 2007 am fost eliberat, aşa cum i- a spus părintele mamei, împlinindu- se cele prorocite de el cu câteva luni înainte. După ce m- am liberat, în 2007, am plecat în Italia, întorcându- mă după câteva luni. Am cumpărat o societate, investind în ea. În 2008, am intrat la Seminarul teologic din Făgăraş, toate mergând bine şi frumos. În 2009, ianuarie, am început să cad iar în neascultare, din cauza mândriei mele, pentru că, pe zi ce trecea, afacerile îmi mergeau bine, ajungând să deţin autoturisme de lux, de peste 100.000 de euro, numai de la Mercedes. Pe 20 ianuarie am fost la părintele, iar când am plecat, m- a întrebat dacă şi când mă duc la şcoala din Făgăraş, iar eu i- am răspuns că o să plec joi, pe 22 ianuarie. Părintele m-a întrebat cu ce mă duc, iar eu i- am spus că o să mă duc cu maşina. Părintele mi- a spus să las maşina acasă, că o să iau foc. Am crezut că glumeşte cu mine. Joi dimineaţa, pe 22 ianuarie 2009, am plecat de acasă cu maşina – un Mercedes S 320, număr de înmatriculare B 09 GYE, achiziţionat în luna decembrie 2008 de la reprezentanţă, la 0 km. Era ora 8,30 când am plecat, iar după câţiva kilometri, într- o curbă, ferindu- mă să nu intru în alt autoturism ce venea din sens invers, am tras de volan dreapta, urcându- mă pe un dâmb de pământ. Având 140 km la oră, m- a aruncat cu roţile în sus şi maşina a luat foc. Am reuşit să ies, nu am păţit nimic şi am fugit. Pe 23 ianuarie m- am prezentat la poliţie, unde m- au reţinut 24 de ore, pentru că nu aveam permis de conducere, apoi m- au pus liber, judecându- mă până pe 1 noiembrie 2010, când am fost încarcerat în Penitenciarul Focşani, cu o pedeapsă de 6 ani pentru conducere fără permis şi fugă de la locul accidentului. Acum, când scriu despre bătrânul meu, sunt la Penitenciarul Focşani. Şi de data aceasta, proorocia bătrânului s- a împlinit, iar eu sufăr de pe urma neascultării. Aşa cum îi spuneam unui prieten în primăvara anului 2010, conştientizând că o să fiu arestat: „Eu, dacă o să fiu arestat, o să mă cuminţesc. Altfel, mândria mea mă va duce tot în vârf, iar apoi diavolul mă va arunca şi mă va omorî!” Sunt arestat de doi ani şi patru luni şi, chiar dacă de mic copil am fost aproape de biserică, niciodată nu L- am simţit aproape şi nu am vorbit cu Dumnezeu, aşa ca acum. Dumnezeu mă iubeşte şi, pentru rugăciunile părintelui Macarie, nu m- a lăsat să mor atunci când am luat foc în maşină. Despre părintele Macarie pot spune că e unul dintre cei mai mari ctitori de după 1990, construind şapte biserici şi reînfiinţând Mănăstirea Poiana Mărului, şi înfiinţând două schituri. La el se vede chipul smereniei în adevăratul sens al cuvântului. Când era în Poiana Mărului, îşi lua raniţa în spate şi în mâini două traiste încărcate cu alimente şi pleca la Schitul Muntioru, ctitoria sa, care era în construcţie, mergând pe jos 14 km, iar seara se întorcea înapoi, tot 14 km. Ca stareţ, merge la coasă, la strâns fânul, la strâns bolovani din albia râului Râmnicu Sărat, găteşte mâncare pentru întreaga obşte, punându- le la fiecare să mănânce, iar el uitându- se la ei cu blândeţe, precum o mamă se uită la copiii ei. Aşa că mă întreb: câţi stareţi ai secolului XXI, în România, se coboară la munca cea mai de jos, muncind cot la cot cu întreaga obşte? Eu am văzut foarte puţini, mai ales în Oltenia, la Mănăstirea Pătrunsa şi Pahomie din Vâlcea, dar alţii nu am mai văzut. Părintele a trecut şi prin momente mai puţin fericite, când a trebuit să plece de la Poiana Mărului cu întreaga obşte la ctitoria sa, la Schitul Muntioru, de la Vintileasa, Vrancea, lăsând în urmă toată agoniseala de 20 de ani. Cât l- am ascultat pe părintele Macarie, mi- a fost bine, iar când nu l- am ascultat, tot ce am agonisit s- a dus de râpă. Cu părintele vorbesc mereu la telefon şi încerc să- l ascult, pentru că ştiu că el se roagă pentru mine, ca să mă întorc pe drumul cel bun şi să ies teafăr. Pe 11 ianuarie 2013, de ziua mea, am vorbit cu părintele la telefon. Mi- a urat „La mulţi ani!” şi mi- a spus să fiu cuminte, ca să ajung acasă mai degrabă. I- am răspuns că o să intru în obştea sfinţiei sale, aşa cum am vrut până în 2004, la care părintele mi- a spus că nu o să mă fac monah, că o să vin acasă şi o să mă căsătoresc. Aşa că o să încerc să- l ascult pe părintele, chiar dacă în sufletul meu a încolţit din nou sămânţa de a intra în mănăstire. Să- I mulţumim Bunului Dumnezeu că ne binecuvântează, în aceste timpuri grele, de pe urmă, cu duhovnici şi stâlpi ai Bisericii lui Hristos, şi să ascultăm de ei, indiferent de situaţie, pentru că prin ei lucrează Bunul Dumnezeu. Să- L rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne ierte pentru rugăciunile părintelui Macarie şi să ne primească în sânul lui Avraam. Amin.

sâmbătă, 9 februarie 2013

A apărut cartea “Ne vorbește Părintele Justin”, vol. II

Cartea conţine cuvântări inedite şi interviuri din revista ATITUDINI (2011 – 2012). Nr. pag.: 168. Preţ: 6 lei. Pentru comenzi, accesați această pagină.