Cehov- Povestiri ortodoxe

Parintele Savatie Bastovoi a mai facut o fapta minunata. A strins intr-un volum “povestirile ortodoxe” ale unui gigant al literaturii ruse si universale, Cehov. Intreprinderea sa este inedita si binevenita din cel putin doua motive. Primul ar fi acela ca in mentalitatea intelectualului ortodox doi sunt scriitorii rusi care au sondat profunzimile duhovnicesti ale omului: Dostoievski si Gogol. Celor doi li se adauga, iata, Cehov, caruia hermeneutii i-au pus, in timp, doar eticheta de prozator si strabunic al literaturii absurdului. Adunind intr-o carte prozele duhovnicesti ale lui Anton Cehov, Parintele Savatie contrazice canonul literar in care predecesorii sai l-au inclus pe Cehov.

Al doilea motiv, formulat chiar in cuvintele Parintelui, ar fi ca ”antologia de fata este, fara indoiala, o baie de lumina si un izvor care tisneste curat din adincurile celei mai autentice traditii evanghelice si patristice.Credem ca ea va satisface setea multora din cei care cauta sincer sa cunoasca si sa inteleaga Ortodoxia.” “Povestirile ordodoxe” li se alatura unor carti de beletristica foarte cunoscute ca “Siddhartha” lui Hermann Hesse sau “Povestirilor orientale” (re)scrise de Marguerite Yourcenar.

Titlul pus de Parintele Savatie, “povestiri ortodoxe”, este justificat prin mesajul celor sapte proze (“Sfinta simplitate”, “Cosmarul”, “Scrisoarea”, “Cazacul”, “Omorul”, “Volodea cel mic si Volodea cel mare”, “Arhiereul”): toate vorbesc despre cainta, mila, iubire si iertare (tot Parintele Savatie ne-a reamintit cu alta ocazie ca “a iubi inseamna a ierta”). In acest fel ele sunt ortodoxe fara a fi ortodoxiste ceea ce contribuie decisiv la impactul lor asupra sufletului cititorului. Te conving si iti inmoaie inima cum te-au convins in trecut “Oliver Twist”, “Mizerabilii”, “Coliba unchiului Tom”, “Singur pe lume”. Sunt texte care te transforma cu adevarat intr-un om.

Cartea iti ofera surprize (foarte placute, nascatoare de nadejde) si prin notele ei de subsol. Intr-una din ele Parintele Savatie spune: “Cehov pune aici in discutie un asa-zis pacat paradoxal, cuprins in chestionarele de spovedanie care circulau pe vremea lui si mai circula inca, desi el contrazice viziunea ortodoxa asupra subiectului. Pentru Ioan Scararul, de exemplu, nadejdea nestramutata a pacatosului in mila lui Dumnezeu este focul care care il goneste pe diavol”. Parintele se refera la “pacatul” nadajduirii prea mari in mila lui Dumnezeu.

Pentru a va stirni interesul si a va face sa cumparati cartea (costa numai 180.ooo lei vechi), din care le veti citi copiilor vostri la vremea cind li se articuleaza principalele trasaturi sufletesti, va voi rezuma una din cele sapte povestiri, “Cazacul”.

Arendasul satului Nizy, Maxim Torciakov, se intorcea de la biserica, savurind alaturi de proaspata lui sotie bucuria Invierii. “Oriunde ar fi privit si orice ar fi gindit, toate I se pareau luminoase, pline de bucurie si fericire”. “S-a zis: mare este ziua aceasta!-zicea el. Inseamna ca este mare!Sa vezi, Liza, acusi soarele va incepe sa joace. La fiecare Paste joaca!Si el se bucura, ca si oamenii!”. Pe drum intilnesc un cazac bolnav, neputincios care datorita slabiciunii in care se afla nu ajunsese la biserica sa se bucure de slujba Invierii. Cazacul le face urmatoarea rugaminte: “voi, ortodocsilor, poate-mi veti da, ca unui drumet, o bucatica de pasca sfintita, sa ma infrupt!” Mosierul din preaplinul bucuriei inimii sale imediat ii vine in intimpinarea nevoii lui: “-Pasca?- intreba Torciakov. Se poate… Asteapta, acusi… Maxim cauta repede prin buzunare, privi la nevasta si zise: -N-am cutit, n-am cu ce sa tai. Dar sa o rup nu-mi da mina, voi strica toata pasca. Asta, da problema! Cauta, poate ai tu cutit? Cazacul, cu ultimele puteri, se ridica si se indreapta spre saua sa dupa cutit. –Iaca ce v-a trecut prin cap!-zise suparata nevasta lui Torciakov. Nu te voi lasa sa strici pasca! Cum s-o duc taiata acasa? Si cine a mai vazut sa faci Pastele in stepa! Du-te la tarani in sat si acolo o sa te infrupti! Femeia lua din mina barbatului pasca invelita intr-un servet alb si zise:- N-o dau! Se cuvine a sti rinduiala. Asta nu e o chifla, ci pasca sfintita si este pacat sa o rupi fara socoteala.” Nu se cuvenea asa cum nu se cuvenea ca Mintuitorul nostru sa vindece de pacat si de boala oamenii in zi de simbata.

Mosierul isi calca pe inima si ii cedeaza nevestei: “-Ei, cazacule, nu te supara!-zise Torciakov si incepu sa rida. Nu ma lasa femeia! Bun ramas, drum bun! Maxim smunci haturile, suiera si brisca pleca cu zgomot mai departe”. Inainte de a ajunge acasa pe mosier incepu sa il chinuie constiinta: “Nu i-am dat pasca, Lizaveta, dar cred ca lui ar fi trebuit sa-i dam. Doar si el vroia sa se infrupte.” In inima mosierului soarele bucuriei Invierii incepe sa apuna. Ouale rosii, pasca, vinul nu il atrag. Pleaca in cautarea cazacului, dar nu il mai gaseste. In sat intreaba pe toata lumea daca nu au vazut cumva un cazac si un cal. Nimeni nu l-a vazut. Disperat, Maxim se intoarce acasa ii ii zise sotiei; “Eu ma tot gindesc: daca Dumnezeu a vrut sa ne ispiteasca si ne-a trimis un inger sau vreun sfint in cale, in chip de cazac? Doar exista asa ceva. Nu-i bine, Lizenika, am mihnit un om.”

Mosierul Maxim are revelatia faptului ca s-a insotit cu o femeie rea si proasta. Din acest moment viata sa devine un iad. Incep certurile casnice, recade in patima betiei, gospodaria se imputineaza, datoriile cresc. “Cind era beat, statea acasa si facea scandal, iar cind era treaz bintuia prin stepa, asteptind sa-i iasa in cale cazacul…”

Timpul in care trebuie sa ne manifestam iubirea de aproapele nostru, timpul mintuirii noastre este clipa, ‘acum’, pare sa ne sopteasca Cehov printre rinduri.

Astept cu nerabdare noile surse de bucurie duhovniceasca anuntate in colectia de proza la editura Cathisma: Veniamin Fedcenko- “Intilniri cu sfinti”, Nicolai Leskov- “Ingerul pecetluit”.