Macdonaldizarea morţii

Cu ani în urmă, un sociolog american, George Ritzer, demonstra într-o carte care a devenit foarte prizată în rândurile specialiştilor cum McDonald’s-ul s-a depăşit pe sine transformându-se dintr-un simplu restaurant într-o paradigmă ale cărei caracteristici au influenţat toate segmentele vieţii sociale. El stabilea patru dimensiuni ale mcdonaldizării: eficienţa, calculabilitatea, previzibilitatea şi controlul prin tehnologii nonumane. Eficienţa este „metoda optimă de a trece de la o situaţie la alta”. Pentru clientela Mac-ului, „restaurantul McDonald’s oferă cel mai confortabil mod de a trece de la starea de a-ţi fi foame la aceea de a fi sătul”. Când poţi să faci două lucruri în acelaşi timp, să conduci maşina şi să iei masa, poţi spune că ai atins o culme a eficienţei. A doua caracteristică a mcdonaldizării este „calculabilitatea”, care înseamnă „punerea accentului pe aspectele cantitative ale produselor vândute (mărimea porţiei, costul) şi ale serviciilor oferite (timpul necesar pentru a obţine produsul)”. „Previzibilitatea” este garanţia pe care o oferă McDonald’s că „produsele şi serviciile sunt aceleaşi indiferent de loc”.

Mcdonaldizarea s-a extins la nivelul întregii vieţi a individului. McNaşterea face ca bebeluşii să poată fi proiectaţi. Exista o mcdonaldizare a fertilizării de pe urma căreia pot beneficia şi bunicile: şi bunica poate să mai nască o dată.

Mcdonaldizarea morţii se manifestă masiv şi la noi. Serviciile de pompe funebre au site-uri. Daţi căutare pe Google „servicii funerare” şi nu veţi regreta. Majoritatea au texte de autoprezentare în care ţi se garantează promptitudinea, rapiditatea şi eficienţa serviciilor. Citez: „De peste 10 ani, cu experienţă şi profesionalism, noi am fost alături de cei care i-au pierdut pe: Corneliu Coposu, Dem Rădulescu, Ion Raţiu, Vali Sterian…” Am dat şi peste un videoclip care îţi livrează un fel de filosofie de viaţă: „Deschide ochii; vezi frumuseţea vieţii, oportunităţile vieţii, profunzimea dincolo de aparenţe… Lumina de dincolo de nori… Deschide ochii. Nu pierde timpul… nu trăieşti o veşnicie”.

Firmele de servicii funerare au tot felul de nume. „Casa albastră”, „Nosferatum”, „Bellu şi fiii”, „Angels”, „Grummberg Funerals Co”, „Vili Funerar SRL”, „Tar Tar Servicii Funerare”, „Onoranze Funebre Eternitatea”. Ultima oferă „înmormântări în stil european”. Firma Grummberg are ca motto: „Noi luminăm ultimul drum”. Adică „noi suntem lumina lumii”. Cu ani în urmă am văzut într-un oraş de provincie o maşină-dric pe care scria: „Numai cu Ivan şi maşina lui veţi obţine cheile Raiului”.

Ritualul funerar în societatea de consum s-a modificat drastic. El nu mai are ca normă legătura cu sacrul, ci rapiditatea şi igiena. Personajele cele mai importante la o înmormântare sunt supravieţuitorii. Trebuie depuse toate eforturile ca să îi eliberam de un cadavru inoportun. Asta este: mortul nu mai are nimic dintr-o persoană. Este un cadavru care trebuie separat cât mai repede de societatea celor vii. Drumul pe care îl făcea sufletul timp de 40 de zile după moarte, importanţa pe care o avea ajutorul celor vii în perspectiva unei judecăţi de apoi, tărâmul celalalt, al strămoşilor ţin de un folclor vetust. Suntem mai evoluaţi, dar mai inumani.

Am reprodus o fotografie pe care am descoperit-o pe un blog, „al-13-lea Weblog”. Ea exprimă cel mai bine atitudinea omului de consum faţă de moarte: 2 fast 2 Funerals. Până şi moartea a devenit ceva cool. Pentru cei vii, desigur.