Mâna mea e o poveste

La ce ne folosesc mâinile?

Cineva a denumit mâna “mama tuturor uneltelor”. Dacă stăm să ne gândim puţin, trebuie să recunoaştem că aşa este. Pentru om mâna este ea însăşi o unealtă. Putem face un inventar al activităţilor care au în prim plan mâna. Cu ea ne hrănim, salutăm, ne facem semnul crucii, mângâiem fiinţele pe care le iubim, scriem, ne ştergem lacrimile când viaţa devine greu suportabilă, ne jucăm, ne scărpinăm în ureche, cântăm la chitară, ne gâdilăm unii pe alţii.
Ne mai putem gândi la faptul că nu toate mâinile sunt la fel. Unele au un prestigiu greu de egalat. Să ne imaginăm mâinile lui Dumnezeu din care a ieşit atât de spectaculos omul. Sau gândiţi-vă la mâinile unui pianist. La fel, mâinile olarului erau decisive pentru meseria lui. Gândul nostru merge mai departe şi acum ne relevă importanţa pe care o au mâinile unui om pentru viaţa altor oameni. Ia gândiţi-vă la cât de importante sunt mâinile şoferului când ne aflăm în autobuz sau la cât de importante sunt mâinile pilotului de avion pentru viaţa călătorilor pe care îi transportă.
Când savuraţi mâncarea pe care v-o prepară mama opriţi-vă puţin din mestecat şi gândiţi-vă că plăcerea pe care o simţiţi se datorează în mare parte mâinilor mamei. Să nu uităm nici de mâinile învăţătoarei, care ne-au învăţat să scriem, făcându-ne viaţa mai bogată şi mai frumoasă. Cum am fi putut trăi, prin lectură, atâtea vieţi dacă nu ar fi fost ele?
Simt nevoia să vă spun şi că odinioară ţăranii credeau că toate lucrurile bune se fac cu dreapta, iar lucrurile mai puţin bune se fac cu stânga. Tot ei credeau că îngerul bun stă pe umărul drept, iar cel rău pe umărul stâng.


Mâna ca o poveste
Puţini oameni ştiu că mâinile pot fi foarte buni povestitori. Dragi copii, să presupunem că sunteţi singuri, în camera voastră şi va plictisiţi. Ce se poate face ca să ieşiţi din starea aceasta? Dacă aveţi la îndemână o cariocă, plictisul este ca şi alungat. Gândiţi-vă că fiecare deget din cele cinci poate fi un personaj. Dacă este om îi puteţi face ochi, gura, îl puteţi îmbrăca. Şi pentru că degetele noastre sunt mobile, cele cinci pesonaje pot comunica între ele şi pot face diverse acţiuni: pot dansa, pot face gimnastică, pot juca într-o piesă de teatru.
Din desenul redat aici înţelegem că acest exerciţiu poate avea ca spaţiu de desfăşurare şi coala de desen. Puneţi o mână pe foaie, iar cu cealaltă faceţi-i conturul. Vă puteţi gândi că în podul palmei are loc o acţiune colectivă care implică cele cinci personaje în totalitate. Într-un desen cinci extratereştrii îşi admiră nava spaţială. În altul o familie formată din mama, tata şi trei copii îşi decorează casa. Deocamdata abia au terminat de vopsit pe jumătate acoperişul. Al treilea desen este o adevărată carte de poveşti cu ilustraţii. Autoarea, Clara Prager, ne relatează urmatoarele: Cei doi fraţi (Ana şi Daniel) au plecat în pădure şi s-au întâlnit cu vrăjitoarea cea rea. Ea voia să-i prindă pe copii cu ajutorul balaurului. Piticul cel Înţelept I-a salvat! Era înţelept!, concluzionează ea.
Tema mâinii poate căpăta dimensiuni nebănuite. Vă puteţi decora camera cu mâini felurite care rostesc poveşti incredibile. Închipuiţi-vă, de pildă, ca o mână de-a voastră ar avea o viaţă proprie. Dacă această fiinţă aparte s-ar gândi într-o bună zi să scrie un jurnal personal? Ce ar putea să scrie ea acolo despre celelalte organe ale corpului uman cu care trebuie să coexiste; despre cealaltă mâna, despre trunchiul omului, despre capul sau ochii acestuia? Cum ar vedea ea activităţile pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit.
Gândiţi-vă apoi la proverbele pe care înţelepciunea populară le-a inventat. Auzim uneori că cineva şi-a făcut-o cu mâna lui. Sau auzim cugetări ca aceasta: “Viaţa omului, ca oul în mâna copilului”. Sau meditaţi puţin la expresii de genul “ a-ti lua viaţa în propriile mâini”.
Lăsaţi-vă mâinile să compună poveşti pe care nu uitaţi să le arătaţi şi altora. O bucurie este cu atât mai mare cu cât este împărtăşită.