Cristina, sora lui Sorin ne-a povestit cu lacrimi in ochi povestea atat de trista a fratiorului ei:

Povestea trista a lui Sorin si disperarea sorei lui in a-i salva viata


"Niciodată nu mi-am închipuit că o să apar într-o astfel de ipostază... Niciodată nu am simţit o greutate atât de mare pe umeri şi nu am crezut că într-o zi voi vedea o singură persoană în faţa mea, în visele mele... Niciodată nu mi-am imaginat că pot avea o aşa mare responsabilitate, o responsabilitate de care depinde viaţa fratelui meu. De 2 luni mă trezesc tristă în fiecare dimineaţă, după doar cateva ore de odihnă, dar cred că aş rezista toată viaţa în ritmul astă pentru frăţiorul meu. Zâmbesc atunci când vorbesc la telefon cu el şi îmi dă veşti bune.

Viaţa fratelui meu, Gologan Sorin, „So” cum îi spunem noi, este în joc. Se apropie cu paşi grăbiţi ziua lui de naştere, 8 martie, când va împlini 14 ani. Un copil dorit, adus pe lume după mii de rugăminţi şi gesturi copilăreşti făcute de mine, care au avut rezultat. De când a fost adus pe lume a fost centrul universului meu, în primele zile nu mă puteam desprinde de el, îl ţineam în braţe ore în şir. Pot spune că în primii ani majoritatea timpului l-a petrecut cu mine. Anii au trecut atât de repede încât nici nu am realizat că s-au petrecut multe lucruri frumoase, lucruri cărora nu le dădeam importanţă, căci la rândul meu eram un copil trăindu-şi copilăria. Acum realizez mult mai multe, acum îmi dau seama că puteam să fac şi mai multe. Fotbalul i-a trezit pasiunea; l-am înscris la Clubul Sportiv Municipal Codlea de la vârsta de 8 ani şi a jucat până la sfârşitul anului 2009 când a început să se simtă rău...

În data de 10 ianuarie 2009 a fost internat la Spitalul Municipal Codlea, având dureri foarte mari în zona lombară. El a mai fost internat în spital în ultimii 2 ani, dar doctorii de aici au zis că are scolioză, pietre şi nisip la rinichi... Pe 12 ianuarie a paralizat şi a fost trimis de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov unde i s-a făcut un set de analize, printre care şi un RMN. Doctorii i-au pus diagnosticul de neurofibromatoză tip 1, tumoare paravertebrală şi intracanulară, paraplegie completă. La acel moment ni s-a explicat că tumoarea apasă pe nişte nervi şi de aceea nu-şi mai simţea picioarele. Credeam că totul se va rezolva printr-o operaţie, care însă nu s-a putut efectua la Braşov, deoarece tumoarea era foarte extinsă, aşa că l-au trimis la Spitalul Baltazar din Bucureşti. Pe tot parcursul internării i s-au administrat calmante şi relaxante (tramadol, dexa, ketonal, tilenon).

La Baltazar am fost de acord să-i facă biopsia pentru a ne arăta exact de ce natură e tumoarea. Pe 5 februarie anul acesta a venit rezultatul: neuroblastom toracic, o formă rară de cancer, foarte gravă, care evoluează foarte rapid şi îi atacă pe zi ce trece corpul şi mintea, pentru că această tumoare lucrează şi pe sistemul nervos: se enervează din orice şi nu suportă prea multe. A început imediat tratamentul cu citostatice. Am căutat disperată detalii care m-ar putea ajuta, însă cu cât căutam mai mult, cu atât eram mai agitată, pentru că îmi dădeam seama că viaţa lui atârnă de un fir de aţă. Orice microb, orice infecţie i-ar fi fatală, fiindcă în România nu există aparatura necesară pentru efectuarea unor teste care arată cât de agresivă este această boală şi nici camere sterile, unde pacienţii sunt protejaţi de eventualele infecţii. Medicii au spus că dacă organismul lui nu reacţionează, nu mai au ce să-i facă, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu am aflat de Institutul Gustave Roussy, cea mai veche clinică de oncologie din Europa, care este specializată pe tumorile solide. Clinica dispune de aparate de ultimă generaţie şi de o gamă diversificată de tratamente pentru această formă de cancer. Am luat legătura cu părinţii copiilor care au fost trataţi acolo şi într-adevăr au fost salvaţi. Au îndurat multe, dar au trecut peste nepăsarea unora zâmbind, doar pentru şansa copilului lor.

Am fost cu el la spital atunci când mama mea a plecat la Bucureşti ca să vorbească cu doctorii. Două zile am stat cu el... Nu ştiam cum să-mi ascund lacrimile, cum să-i aduc un zâmbet pe buze. Într-o dimineaţă l-am pus în cărucior şi l-am scos din salon să se poată uita pe geam. Stătea şi se uita cu ochişorii în lacrimi şi mă întreba de ce i se întâmplă lucrurile astea, că el ar trebui să fie afară, să joace fotbal... În fiecare zi se roagă lui Dumnezeu să se facă bine. Am simţit că se rupe o parte din mine în momentul în care a trebuit să ne despărţim, când trebuia să plece la Bucureşti. Mă gândeam că nu o să-l mai văd o perioadă lungă de timp, îmi făceam griji că o să-i fie rău, că nu pot să-i alin durerea decât prin câteva vorbe la telefon. Mii de lacrimi curgeau pe faţa noastră fără a putea să le controlăm, oricât de mult ne-am fi străduit. Şi a plecat... A trecut aproape o lună, dar dorinţa mea de a-l vedea este foarte mare, creşte pe zi ce trece şi cred că în curând voi fi lângă el...

Am realizat acest blog pentru a strânge banii necesari tratamentului, pentru a-i salva viaţa, fiindcă nu vrem să-l vedem cum se stinge în faţa noastră.

Tratamentul începe de la 165.000 de euro. Ştiu că este o sumă foarte mare, ştiu că ne va fi greu, suntem conştienţi că vom fi umiliţi, mai ales că pentru plecarea în Franţa avem nevoie şi de obţinerea unui formular E 112, care se obţine foarte greu, dar mai ştiu că nu este imposibil. Dumnezeu face minuni, Dumnezeu te „ridică” când nu te aştepţi.

Orice efort contează, oricât de mic.

Contact: cristina_elena2010@yahoo.com sau telefon 0757 355.399; 0742 352.337 (numărul mamei noastre, care e cu Sorin la Bucureşti)


Pentru donaţii, puteţi folosi următoarele conturi:
Tatiana Gologan: R078RZBR0000060010568303 (RON)
Cristina Gologan: RO43RZBR0000060012314739 (EUR)
RO97RZBR0000060012314737 (RON)
RO16RZBR0000060012314740 (USD)

Vă mulţumesc din suflet!"
http://ajutatiunsuflet.blogspot.com/