joi, 11 martie 2010
Sfintele Moaste ale Sf Luca al Crimeii, doctor fara de arginti, vor fi aduse din Ucraina, sambata 13 martie 2010 (19:00)
Preluat de aici.
Sambata, 13 martie 2010, la orele 19:00, la Biserica Ortodoxa din Spitalul Parhon (langa Statuia Aviatorilor, intrarea din bulevard), vor fi aduse spre inchinare Sfinte Moaste ale Sfantului Luca al Crimeei, din Ucraina, doctor fara de arginti, aflam din surse aflate in zona.
Sfântul Luca al Crimeii (mai precis, de Simferopol şi Crimeea), s-a născut la 14 aprilie 1877 şi a trecut la cele veşnice în 11 iunie 1961. Mai întâi a fost Doctor în medicină şi profesor, apoi şi Arhiepiscop de Tambov şi Miciurinsk, ulterior de Simferopol şi Crimeea.
Extrem de renumit ca medic, considerat genial, atât la nivelul teoretizării, cât şi al practicii de spital, a venit cu multe îmbunătăţiri recunoscute internaţional, în privinţa practicării anesteziei şi a chirurgiei.
O perioadă, acesta s-a aflat într-un conflict interior, în sensul cum să împace profesia sa de medic – la care nu a renunţat practic niciodată – cu chemarea arhierească. Dar, într-o zi a auzit o voce din cer, care l-a întărit că ambele sale activităţi sunt pe placul lui Dumnezeu, că datoria sa de medic nu trebuie părăsită.
Fiind închis în perioada comunistă, pentru mai mulţi ani, a răbdat umilire şi tortură, sărind însă în ajutorul torţionarilor săi, atunci când îl solicitau pentru intervenţii chirurgicale, în problemele lor de sănătate. Ca păstor, nu a încetat să predice despre Ortodoxie, chiar atunci când era ameninţat cu moartea.
A fost canonizat în 1995 de către Biserica Ortodoxă Ucraineană, iar la 25 mai 1996 – recunoscut şi de Patriarhatul rus, cu dată de sărbătorire la 11 iunie.
Doamne ajuta, Ciprian
RăspundețiȘtergereStii pana cand raman Sf Moaste?
stii..de mult timp nu am mai gasit un site indreptat spre Dumnezeu.Eu cred ca asta mai tine legati de noi dramul de compasiune ramas!
RăspundețiȘtergereMoastele Sfantului Luca al Crimeei au ramas pentru totdeauna la biserica Spitalului Parhon.
RăspundețiȘtergereAaaa, ce frumos, i-am citit viata Sf Luca de Crimeea acu vreo 4 ani, pe nerasuflate. Multumesc pentru raspuns!
RăspundețiȘtergereIn clipa de fata, lucrez la un articol despre Sf. Luca, ocrotitorul meu (sunt nascut pe 11 iunie, ziua praznuirii sfantului) si citesc cam tot ce a aparut in limba romana. M-a surprins ca m-a chemat (nu stiam despre el pana recent) si ma simt dator sa aprofundez subiectul. Niste martori de la prima praznuire a sa in Romania (10-11 iunie 2010) mi-au impartasit niste impresii foarte puternice!
RăspundețiȘtergere