În curs de apariţie la editura Predania. Stareţul Tadei- "Pace şi bucurie în Duhul Sfânt"

PUTEREA GÂNDURILOR BUNE


Cum ne sânt gândurile, aşa ne este şi viaţa

Din gânduri izvorăşte totul, şi binele şi răul.
Gândurile noastre se înfăptuiesc.
Vedem cum tot ceea ce este zidit, şi pe faţa pământului, şi în univers, a fost zidit de Gândul lui Dumnezeu în timp şi spaţiu.
Cum ne sânt gândurile, aşa ne este şi viaţa. Oamenii dau puţină atenţie faptului acesta, dar Dumnezeu ne descoperă că gândul este o putere uriaşă. Duhul se manifestă prin trup, trup cugetător. Aceasta putere a gândului pune în mişcare materia. Trupul este, în sine, doar mort, fără duh.

Plantele ne întorc iubirea cu iubire

Vedeţi că există o energie de viaţă şi în plante... Şi plantele cugetă, omule! Ne „citesc” gândurile. Aşa cum ne purtăm noi cu ele, aşa se poartă şi ele cu noi. Ne întorc aceeaşi iubire cu iubire. Poporul spune: „Seceri ce-ai semănat.”

Domnul nu va părăsi poporul nostru

O, dacă s’ar schimba-la-faţă poporul nostru, cât de bine ar fi! Ar înceta relele, ar înceta aceste necazuri, această tulburare de acum – nimeni în pace, nimeni mulţumit! Slavă lui Dumnezeu, nădăjduiesc că Domnul nu va lăsa poporul nostru, căci mulţi sânt cei ce se roagă înaintea Scaunului lui Dumnezeu – Maica Preasfântă, îngerii, sfinţii. Şi avem mângâiere de la Domnul şi prin Sfinţii Părinţi.

Înseamnă că sântem iubiţi de Dumnezeu, de s’a ridicat lumea întreagă împotriva noastră

După ce vom cunoaşte că sântem iubiţi de Dumnezeu?
Iată după ce: dacă Domnul ne poartă prin multe necazuri, prin multe pătimiri, multe suferinţe şi multe dureri de inimă, înseamnă că sântem dragi Domnului. Şi El ne ocroteşte.
Dacă lumea întreagă s’a ridicat împotriva noastră, înseamnă că-i sântem dragi lui Dumnezeu. Nu s’a mai întâmplat ca lumea întreagă să se ridice împotriva unui popor mic. Înseamnă că-I sântem dragi lui Dumnezeu şi că ne păzeşte, altminteri ne-ar fi înghiţit, nu am mai fi existat.
Deşi ca ortodocşi ne-am răcit mult, sânt printre ortodocşi multe suflete smerite şi blânde care se roagă Domnului să stăvilească răul. Pentru aceşti smeriţi şi blânzi nu se poate înfăptui noul plan (instaurarea noii ordini mondiale). Pentru că globaliştii slujesc cu credincioşie satanei, i se plâng că nu pot să-şi înfăptuiască planul din pricina ortodocşilor. De aceea pătimesc ortodocşii. Dar ei (globaliştii) nu ştiu din ce pricină nu pot să-şi înfăptuiască planul. Din pricina acestor suflete smerite şi blânde, care se roagă lui Dumnezeu, nu pot ei să-şi înfăptuiască planul...

Ne sântem nouă înşine cei mai mari vrăjmaşi, din pricina gândurilor şi dorinţelor rele

Dumnezeu este pretutindenea; bineînţeles că este şi când ne rugăm Lui din inimă în fiecare zi. Atunci să înmulţim rugăciunile, să ne rugăm Domnului din inimă ca poporul nostru să se pocăiască, să se întoarcă către bine, pentru binele său. Atunci vom vedea cum se schimbă situaţia! Se schimbă cu totul situaţia în jurul nostru. Treptat încetează vrăjmăşiile. Căci noi singuri ne sântem cei mai mari vrăjmaşi, din pricina gândurilor şi dorinţelor rele. Acestea ne năruiesc din lăuntru şi din afară; au o înrâurire negativă pretutindeni, şi asupra celor dimprejur, şi asupra vecinilor noştri. Gândurile pătrund, omule! Pătrund în veşnicie, nu numai aici, pe faţa pământului.

Din pricina căderii omului, totul suferă

Sântem o fiinţă ciudată. Cu multe sântem răsplătiţi de Domnul, iar noi nu pricepem asta. Am căzut şi, din pricina căderii omului, totul pătimeşte – natura toată, căci omul a fost zidit cel din urmă, ca să fie stăpânul întregii lumi materiale. Strămoşii noştri trăiau ca îngerii, ca duhurile, materia era plină de duh, şi nu aşa grosolană ca astăzi.
După călcarea poruncii lui Dumnezeu, de îndată s’a ivit grosolănia. De aceea Apostolul Pavel spune: „Toată zidirea împreună suspină şi împreună are durere până acum.” /Rom. 8:22/ Natura aşteaptă să fim izbăviţi ca să fie şi ea slobozită de stricăciune, căci acum este stricăcioasă şi schimbătoare. Iar în noi, în organismul nostru, sânt toate mineralele cu putinţă care există în cosmos. Am fost stăpâni, iar acum totul s’a ridicat împotriva noastră, căci sântem vinovaţi pentru căderea tuturor. Trebuie să ne îndreptăm, ca totul în jurul nostru să se înnoiască.

Totul se întâmplă fie după pronia, fie după îngăduinţa lui Dumnezeu

Nimic nu se întâmplă pe faţa pământului, nici în univers, fără pronia sau fără îngăduinţa lui Dumnezeu. Tot ce este nobil şi înalt e purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar tot ce este negativ e îngăduinţă de la Domnul; El ştie de ce a îngăduit lucrul acela şi până când va dura. Dacă puterile cugetătoare netrupeşti şi puterile gândurilor ar avea trup, iar noi, oamenii, am putea face ce vrem, ar fi un haos îngrozitor nu numai pe faţa pământului, ci şi în cosmos. Dumnezeu este pretutindenea şi este Lumină de neatins, energie care cuprinde totul.
La Dumnezeu nu este trecut, viitor sau prezent. Pentru El este întotdeauna astăzi, veşnicie. Totul prin El se ţine. El ştie de ce a îngăduit să se întâmple ceva. Iar noi, oamenii, prin gândurile şi dorinţele noastre adeseori numai complicăm lucrurile. Numai noi, oamenii, putem să ne împotrivim voii lui Dumnezeu, în timp ce îngerii şi sfinţii se supun întru totul voii lui Dumnezeu. Iar noi, copiii lui Adam şi ai Evei, ne împotrivim. Domnul are mai multe probleme cu noi, cei credincioşi, decât cu aceia care sânt întru totul înstrăinaţi de Dumnezeu.

Domnul ne-a poruncit să ne iubim vrăjmaşii nu pentru ei, ci pentru noi

Dumnezeu poate să ne izbăvească de tot răul, dar noi singuri ne ţinem cu tărie de rău. De ce a poruncit Domnul să ne iubim vrăjmaşii? Nu pentru ei, ci pentru noi. Căci atâta timp cât ţinem în noi gândul despre vătămarea pe care ne-au adus-o vrăjmaşii, prietenii sau cei de un neam cu noi, nu avem pace şi nici linişte. Trebuie să ne lepădăm de asta. Cum? Trebuie să iertăm din inimă. Dacă se iartă din inimă, e ca şi cum nu a fost nimic. Apoi nu mai avem aceste munci lăuntrice, care nu ne dau pace şi linişte. Iertat este – atun i pacea a pus stăpânire.

Nu trebuie să ne gândim la rău sub nici un chip

Omul bun şi desăvârşit nu ştie să-şi urască vrăjmaşul, ci îi doreşte binele. Această bunătate îl scapă de neorânduială şi pe el şi pe vrăjmaş. Duşmanul nu mai are putere să atace. Iar dacă cugetăm răul, adăugăm un rău uriaş, dăm putere răului. Nu trebuie să ne gândim la rău deloc.

Bunătatea – putere uriaşă

Dacă toţi ar dori să se unească în bunătate, ar vedea ce putere uriaşă şi nemaiîntâlnită este. Armonia ar fi pretutindeni şi în tot locul!

Încetează să te războieşti cu gândurile

În anii 1980, când eram la Mănăstirea Tuman, a venit la mine o femeie care lucra la „Galenic,” care mi s’a plâns că trebuie să-şi părăsească locul de muncă, fiindcă nu mai poate să lucreze acolo din pricina marilor jigniri pe care le rabdă. I-am spus: „Să nu-ţi părăseşti locul de muncă, locurile de muncă sânt ocupate, este greu să găseşti să te angajezi, şi încetează să te mai războieşti.” „Dar nu mă războiesc cu nimeni,” mi-a spus ea. „Fizic nu,” îi spun eu, „dar te războieşti în cuget. Nu eşti mulţumită cu situaţia în care te afli, cu locul de muncă, cu cei din comunitatea de la serviciu.” „Dar asta nu se poate niciodată” spuse ea. „Nu se poate, dar cu ajutorul lui Dumnezeu o să se poată. Roagă-te lui Dumnezeu să dea înger bun tuturor, şi pe tine să nu te uite. Şi vei vedea, cu timpul, cum cercul gândurilor de la locul de muncă se schimbă.”
Apoi, cam prin 1984, a venit la mine la mănăstire, la Vitovniţa; a ieşit dintr’un grup şi mi-a spus: „Blagosloviţi, părinte! Eu, părinte, n’am ştiut că toţi oamenii sânt buni, acolo, la locul de muncă. Aşa este! Este o minune că toţi oamenii s’au schimbat, nu mă mai jignesc. Numai cu o persoană n’am putut să mă împac multă vreme. Mă jignea foarte mult.” „Dar ai restabilit înţelegerea cu ea?” „Da.” „Cum?” „Citesc în Sfânta Scriptură şi văd că Domnul a poruncit să-i iubim şi pe vrăjmaşii noştri. Îmi spun mie însămi: «Să o iubeşti cum ştii, căci aşa a poruncit Domnul!» Acum sântem cele mai bune prietene.” Dacă am avea astfel de oameni pretutindeni, iată armonia în ţară, omule!