vineri, 9 aprilie 2010
Stareţul Dionisie de la Colciu despre Antihrist, 666, Uniunea Europeană
( Extrase din cartea, recent apărută la editura Prodromos, Stareţul Dionisie- Lumea în vremurile de pe urmă).
Împărăţia lui Antihrist s-a apropiat, după cum scriu Sfinţii Părinţi, că vedem începutul, se lucrează pentru împărăţia lui Antihrist. De aceea, trebuie să respectăm cu sfinţenie credinţa noastră adevărată, ca să putem căpăta Împărăţia Cerurilor.
Toţi sfinţii care au proorocit venirea lui Antihrist spun cât de bun o să fie el când o să se suie pe tron, când o să-l pună, că el o să fie conducătorul întregii omeniri. O să fie cel mai milostiv, cel mai curat, cel contra fărădelegilor, cel mai rău contra idolatriei. Ei, dar după ce se va închina toată omenirea lui, de-acuma o să înceapă să-şi arate răutatea.
Conducătorii omenirii aşa vor să facă, ca toată lumea să spună: „ Nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare”, ca să rămână sus numai evreul, că el ţine cu stricteţe legea lui. Vor ca numai evreul să rămână să conducă omenirea întreagă. Da. Politica toată se învârte ca să ajungă evreul conducătorul planetei. Aşa vor conducătorii lumii. De aceea fac în tot felul şi în toate socotelile...
Apoi, părinte, eu socotesc că înaintea lui Dumnezeu este aşa... Dumnezeu zice: „ Dă-mi, fiule, inima ta”. Dacă tu nu eşti de acord şi ei ţi-au pus pecetea fără să vrei, tu nu ai nici o vinovăţie înaintea lui Dumnezeu. Chestiunea asta Dumnezeu o ştie. Dacă ţi-a pus-o fără să-ţi spună, fără să declari: „Da, vreau buletinul care are numărul 666, care-i pecetea lui Antihrist, vreau, că am nevoie”, n-ai vină.
Numai atuncea eşti vinovat, dacă ştii. Dar aşa, dacă tu treci pe lângă ei, şi ei, cu meşteşugurile care le au, îţi pun numărul, înaintea lui Dumnezeu nu suntem vinovaţi. Tot creştini suntem şi tot ca pe nişte fii ai lui Dumnezeu ne va judeca Dumnezeu.
Vor satanele să te înscrie în Comunitatea Europeană şi după aceea să-ţi dea europeanu’ să mănânci ce vrei. Tu nu mai eşti stăpân în ţara ta, nu eşti. Ei, o luat ei proporţii, de-acuma na... ce să-i faci? Răbdare trebuie, răbdare. Răbdare şi, dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar, dacă te dai după dânşii, asta-i pieirea. (septembrie 1999)
Conducerea Uniunii Europene lucrează expres ca să-şi îndeplinească dorinţele sale, face propagandă ca să vină Antihrist mai degrabă. Asta vor să facă- tot ce-i bun să sfărâme, ca să fie ce zic ei, ce vor ei. (2003)
Hristos a Inviat!
RăspundețiȘtergereExtraordinare aceste cuvinte ale acestui om induhovnicit!
Ar trebui sa ne dea de gandit, de reflectat ceva mai in profunzime, noua, vcelor ce ne numim si avem vocatie de a fi crestini si ortodocsi.
Cartea am s-o caut pentru a o citi in intregime!
Multumesc frumos pentru acest scurt fragment!
Toate cele bune si Doamne-ajuta!
Daca sunteti din Bucuresti, o puteti cumpara de la libraria Sophia. Costa 10 lei.
RăspundețiȘtergereAm ascultat odata o explicatie a numarului 666.
RăspundețiȘtergereStiut este faptul ca numarul 7 este numarul perfect. De 3 ori 7 este perfectiunea.
Lui 6 i se spune "numar de om", de 3 ori 6(666) este perfectiunea la care tinde omul.
Pecetea pe frunte inseamna in gandire.
Pecetea pe mana inseamna in fapta.
Sunt chesti simple de numerologie, vazute nu ca "magice","mistice","satanice", etc. ci ca simbolistica pur si simplu, la fel cum culorile de pe steag reprezinta pe noi ceva, asa si pentru un numerolog si numerele reprezinta ceva.
In concluzie raul suprem ajunge in om atunci cand se considera propriul Dumnezeu, cand el gandeste si actioneaza conform cu acest lucru.
Si sa fim sinceri, cam asta se intampla in lume de ceva vreme (de la inceputul industrializarii). La inceput a fost bine cu industrializarea(capitalismul) ... a promis tot, i-a ridicat pe multi pe cele mai inalte culmi, iar astazi, culegem roadele ... (nu spun ca el este antihristul, dar te face sa te gandesti, prin el se intampla toate cele trei transformari)
Cat despre tiparirea fizica pe buletine, carti de identitate, cipuri, implanturi... e mai putin importanta decat restul de mai sus.
Ca programator, vad lucrurile mult mai concret decat multi, fie ca porti un ceas la mana, un telefon mobil, un cip cu informatie ... este aceeasi lucru simplu, un sir de 0 si 1, nu consider ca iti pui esenta ta umana la dispozitia nimanui, sunt pur si simplu niste reguli lumesti noi.
sunt sigur că nimeni nu sre să ia inconştient numărul fiarei şi cipul acesta va fi impus prin inducere în cel mai trufaş mod de maăgire cu putinţă...
RăspundețiȘtergere