miercuri, 28 iulie 2010
Editura Theosis ne invită la lectură: Călătoria mea cu părintele Alexander
Invitaţie la lectură
"Călătoria mea cu părintele Alexander"
Prefată la noua ediţie
„În timp ce o a doua ediţie a acestor memorii se află în pregătire, îmi dau seama că cititorii mei nu erau interesaţi numai de viaţa noastră petrecută împreună, ci şi că iubeau lucrurile care ne-au umplut viaţa: fericirea şi bucuria îndelungată.
Eram oameni obişnuiţi, normali, care treceau prin momente dificile, dar şi prin momente de fericire. Însă pe măsură ce încerc să redau viaţa noastră în amănunţit şi să o privesc oarecum de la distanţă, pot doar să fiu martora plină de o imensă recunoştinţă a vieţii noastre care a fost întotdeauna, intr-un fel, concentrată în jurul a “Facă-se voia Ta!”, iar aceasta a făcut-o armonioasă şi luminoasă. Nu fusese rezultatul unei decizii eroice, nici al unei gândiri raţionale, pur şi simplu era - iar această ascultare , aleasă de bună voie, era plină de încrederea , nădejdea şi certitudinea că Dumnezeu ne iubeşte.
Ce pot spune?
Doar: „Mulţumesc, Doamne!”
„Mulţumesc pentru frumuseţea şi pacea acestei luni de septembrie din Labelle, Canada, unde sunt mai aproape ca niciodată de soţul meu, de natură, de slava creaţiei, de sentimental că zilele rămase sunt pline de Har.”
Sper să fiu fidelă imaginii de viaţă a soţului meu:
„De un singur lucru este nevoie…”
(Juliana Schmemann- Călătoria mea cu părintele Alexander, Theosis, 2010) )
Lectură cu folos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu