Astăzi inaugurez o nouă rubrică: Ilf şi Petrov pe criza goală! După o lună şi jumătate de angoasă galopantă, m-a izbit ideea că situaţia mea şi poate- sper că nu sau sper că da, adică nu ştiu- a noastră este atât de tragică, încât sau alegem să ne plângem sau alegem să ne râdem.
Cum gâdilatul de unul singur nu funcţionează întotdeauna, i-am acceptat ca maeştri în arta bunei-dispoziţii pe cei doi prieteni de demult, Ilf şi Petrov.
De curând a mai ieşit o traducere din opera lor- America fără etaje. Dar costă in jur de 37 de Roni, ceea ce îmi cam deprimă buzunarul. Interzis accesul săracilor la umor! Umorul e o chestiune elitistă.
Aştept răbdător ca într-o lună, două marile edituri să se prăbuşească.
Cade piaţa, cad preţurile, cad cărţile. Aşa poate îmi pică şi mie în braţe cartea lui Ilf şi Petrov despre America.
Revin la proiect.
16 august 2010
I. Ilf... ...despre idei, despre pietoni, despre caraghioşi, primăvară şi şedinţomani din Carnetele de însemnări:
1. “Sunteţi rugaţi să nu vă ştergeţi mâinile cu faţa de masă”.
2. Deasupra oraşului s-a auzit scârţâitul roţii norocului.
3. Fură bananele de la gura maimuţelor şi aprovizionează Moscova.
4. Am rupt cu tagma bărbaţilor şi rog să fiu socotit femeie.
5. Era un om bun şi plăcut; semăna însă atât de mult cu frate-său, încât în orice moment te-aşteptai să comită o porcărie.
6. S-a ordonat să fim curajoşi.
7. Vulcanul Acum-Acum.
8. Bebeluş în curs de încărunţire.
9. Avea o mână artificială şi mâna asta nu ştia ce e mila.
10. Pe geamul magazinului un anunţ într-o ramă metalică îngustă: “Nădragi nu este”.
11. Nu loviţi parchetul cu chelia.
12. “Nu suport cataclismele!”
13. Au servit la masă o gâscă cumplită împănată cu bârfe.
14. Actorilor nu le place când sunt omorâţi în actul doi al unei piese în patru acte.
15. Fabricii de paturi militare pliante i s-a dat numele tovarăşului Procust.
„Acum insa am avut un mic necaz. Credeam ca ne vom plimba alene, uitindu-ne cu atentie intr-o parte si-n alta, cum s-ar spune, cercetind locurile, observind, asimilind etc. Dar New Yorkul nu este unul dintre acele orase unde oamenii sa se miste lent. Ei nu mergeau pe linga noi, ci alergau. Am luat-o si noi la fuga. De atunci nu ne-am mai putut opri. La New York am stat o luna intreaga si tot timpul am gonit mincind pamintul. Totodata, aveam un aer atit de preocupat si de profesional, incit insusi John Pierpont Morgan Jr.1 ar fi putut sa ne invidieze. Intr-un asemenea ritm ar fi cistigat intr-o luna vreo saizeci de milioane de dolari...” (America fără etaje)
RăspundețiȘtergere