Sfântul Ambrozie de la Optina- Învăţături duhovniceşti, editura Sophia, 2010

Despre rugăciune
Vrăjmaşul năvăleşte cu putere asupra voastră. Asta se vede din faptul că amândorura vă place să vă rugaţi, dar smerenia de care este nevoie pentru aceasta nu aţi dobândit-o, pe cât se vede. Şi reiese că prin rugăciune n-aţi făcut decât să-l întărâtaţi pe vrăjmaş, dar neavând destulă smerenie nu aveţi împotriva lui arma trebuincioasă.Cuviosul Filotei Sinaitul spune în al 13-lea cap: „Avem trebuinţă de mare smerenie, dacă ne îngrijim cu adevărat de păzirea minţii în Domnul- în primul rând faţă de Dumnezeu şi în al doilea rând faţă de oameni... fiindcă avem de purtat război cu demonii cei mândri şi nerecunoscători faţă de Dumnezeu”. Şi Cuviosul Isihie presviterul, în al 20-lea cap, spune că cel ce se nevoieşte trebuie să aibă clipă de clipă luare-aminte şi smerenie la rugăciune, întrucât are a se lupta cu dracii cei mândri, şi are ajutorul lui Hristos în mâinile inimii pentru că Domnul îi urăşte pe cei mândri. Citiţi şi singure în Filocalie cele două capete sus-pomenite. Mai întâi de toate, cercetaţi-vă inima să vedeţi dacă nu se ascunde în suflet, fie şi într-o mică măsură, gândul şi părerea că trăiţi mai bine decât alţii. Un asemenea gând vădeşte limpede în noi trufaşa părere de sine, pentru care, după cuvântul Sfântului Isaac Sirul, şi este îngăduit războiul curviei şi chinuirea de către draci cu acest război.

Despre osândire
Să înţelegem că, după cum spune Ava Dorotei, unii au părţi bune ascunse care înaintea lui Dumnezeu sunt mai de preţ decât întreaga noastră viaţă. Omul poate vedea doar ce se vede, pe când Domnul priveşte înseşi adâncurile inimii. Cuviosul Macarie Egipteanul, văzând un om care păcătuia, şi-a zis: „Cu toate că a păcătuit, va putea să se pocăiască, dar dacă tu vei păcătui, nu vei putea să te pocăieşti”- şi printr-o asemenea cugetare s-a pus pe sine mai prejos decât cel ce păcătuia. Iată cum se pricepeau Sfinţii Părinţi din vechime să se smerească şi să se înfrâneze de la judecare şi osândire.


Despre mânie
Enervarea nu se îmblânzeşte prin post, ci prin smerenie şi mustrare de sine şi prin conştiinţa faptului că suntem vrednici de situaţia neplăcută în care ne aflăm.