Părintele Florea Mureşanu – † 4 ianuarie 1961, Aiud

Articol apărut în nr. 12/2010 din “Familia Ortodoxă”.

În buchetul mărturisitorilor Bisericii noastre din veacul al 20-lea, părintele Florea Mureşanu este o aleasă floare, culeasă de Hristos din pământul Ardealului, care a sfârşit lupta cea bună luând cununa muceniciei în temniţa Aiudului.

„Cărturar de seamă, patriot desăvârşit, intelectual de primă mână, scriitor original şi mai presus de toate, preot adevărat…, prieten cu Blaga, iubitor de viaţă duhovnicească şi pregătit să îmbrace haina călugărească, preotul Florea Mureşanu este unul din miile de martiri pe care i-a dat Biserica Ortodoxă”, spunea despre dânsul Arhiepiscopul Iustinian al Maramureşului şi Sătmarului.

Părintele Florea s-a născut într-o familie de ţărani cu frica lui Dumnezeu, simpli, aproape neştiutori de carte, dar care i-au insuflat cele mai importante coordonate ce se vor face altarul de jertfă al vieţii sale: dragostea de Dumnezeu şi de semeni.

În tinereţe a avut parte de o solidă pregătire universitară, absolvind la Cluj în acelaşi timp Academia Teologică şi Facultatea de Filosofie şi Litere, şi continuând apoi studiul ca bursier al Patriarhiei Române, cu o specializare la Universitatea din Strasbourg. În 1935 îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie din Cernăuţi.

În timpul Diktatului de la Viena a rămas în Cluj, „trăind câteva săptămâni fugar, ca să nu fiu spânzurat”, după cum mărturisea el însuşi, după război. Tot în Clujul ocupat, împreună cu soţia sa, a susţinut o campanie publicistică care a culminat în 1943 cu editarea „Cazaniei lui Varlaam”. În casa lor primitoare, soţii Mureşanu găzduiau intelectualitatea Clujului, adăpostind cenaclul literar al scriitorului Victor Papilian, printre participanţi numărându-se Lucian Blaga, Ion Luca, Valeriu (Bartolomeu) Anania şi mulţi alţii.

În plan pastoral-misionar, la început, Florea Mureşanu a fost catehet la şcolile primare din Cluj, descoperindu-şi astfel deschiderea pedagogică şi dragostea pentru educarea tinerilor în duh creştinesc. A fost mai întâi paroh la Râşca de Sus, un sat în judeţul Cluj, pentru ca în 1934 să fie numit preot la Catedrala din oraş. În perioada în care a predat la Academia Teologică, a publicat numeroase articole în revistele eparhiale, iar în timpul grevei din 1946 a fost solidar cu studenţii.

Din 1952 începe calvarul familiei Mureşanu. Părintele Florea este arestat şi trimis pentru un an de zile la Canal. În timpul acestei mari încercări, face făgăduinţa ca, dacă va ieşi teafăr din lagăr, să ridice o mănăstire, întru slava lui Dumnezeu. Lucru pe care l-a şi împlinit, ridicând mai apoi, între anii 1954-1957, un schit de lemn cu două chilii în comuna Suciu de Sus, judeţul Maramureş, în locul numit „Breaza”, cu hramul Sfânta Treime. În predicile sale, părintele mărturisea astfel despre taina acestei mănăstiri: „În locul celor 150 de mănăstiri şi biserici distruse de generalul Bukow în anul 1762, construim şi noi măcar una”.

Acest schit era casa lui peste săptămână, deoarece casa parohiei din Suciu, în care slujea, fusese ocupată abuziv de autorităţi. Alertate de pelerinajele care se desfăşurau la noul lăcaş de rugăciune, autorităţile statului au trecut din nou la arestarea părintelui Mureşanu. La 2 iunie 1958 a avut loc ultimul hram al Schitului de la Breaza la care a participat părintele Florea, pentru că, în noaptea de 11 iunie 1958, Securitatea l-au arestat după o percheziţie, răvăşind biblioteca în care avea şi un exemplar original din Cazania lui Varlaam. „În zorii zilei, părintele Florea a fost obligat să ia în spate un sac plin cu cărţi şi a fost dus pe jos, peste dealul Breaza, până la maşina verde a Securităţii, care aştepta în Dealul Boierenilor (…). Nu au avut curajul să-l aducă prin sat, temându-se de revolta credincioşilor”, îşi aminteşte ucenicul său, părintele Gavril Bruzo. Acesta era pe atunci tânăr seminarist, plătind cu şase ani de închisoare îndrăzneala de a fi scris un memoriu către episcopie în apărarea părintelui Florea: „În 17 august, alături de bunicul meu şi câţiva membri ai consiliului parohial, am redactat un memoriu către episcopul Clujului, pentru a interveni în favoarea preotului. Memoriul a fost semnat de 480 de localnici şi trimis la Cluj. Însă, la primirea delegaţiei, episcopul s-a dezis de noi”.

„Obligându-l să ducă în spate aceste cărţi, «corp delict», trecând prin Târgu Lăpuş prin faţa unei bătrâne evlavioase, aceasta, văzându-l, a strigat tare: «Sărut-mâna, dom’ părinte! Mergi cu adevărul în spate!»”, îşi amintea părintele Ioan Iovan de la Recea.

După anchete dure, părintele Florea este condamnat, în 1958, la 25 de ani de muncă silnică, deoarece făcuse „spionaj” şi „împiedicase opera de colectivizare a agriculturii”. Având pe Domnul cel Răstignit pururi în inima şi cugetul său, a rezistat regimului crud de detenţie de la Aiud până la 4 ianuarie 1961.

În acea zi, părintele s-a dus „cu adevărul în spate” la Hristos, ca să mărturisească prin sângele său şi al tuturor robilor de la Aiud că El singur este Dumnezeul nostru, iar afară de Dânsul pe altul nu ştim…

Tâlcuiri creştineşti

(părintele Florea Mureşanu, 1932)

Acel ce viaţa-şi teme – cartea sfântă chiar ne spune,

O va pierde împreună cu tot ce-a iubit din lume.

Cine însă viaţa-ntreagă pentru Hristos şi-o jertfeşte –

Omorându-şi moartea vieţii – nemurire dobândeşte.

Dacă acesta-I adevărul, mă întreb adeseori:

Cea mai înaltă ştiinţă

E să ştii ca să trăieşti – sau e să ştii să mori?

Dacă soarta te aruncă printre oamenii mişei,

Mai bine să te ucidă, decât să trăieşti ca ei.