O perioadă îndelungată am crezut în mărturiile fraţilor mei creştini că moaştele de la Aiud au izvorât mir în doi ani consecutiv, pe aceeaşi dată, 19 martie. Am crezut, în ciuda efortului unora de a mă convinge de contrariu, că moaştele de la Aiud sunt moaşte.
Întrebările opozanţilor canonizării noilor mucenici ai Ortodoxiei variau pervers: „ce dovezi ai că sunt moaşte?”; „cum să-i canonizezi pe toţi?- ar trebui întocmite dosare de canonizare pentru fiecare în parte”; „aaa, a devenit o modă să mărturiseşti despre mărturisitori”; „campania prin care vreţi să îi treceţi din temniţe în sinaxare s-ar putea să nu le placă nici lor, mărturisitorilor”.
Toate întrebările acestea care aveau ca scop final zdruncinarea credinţei că cei martirizaţi în temniţele comuniste sunt mucenici şi mărturisitori au căzut sâmbătă seară, pe 19 martie 2011.
La sfârşitul conferinţei închinate lor, când eu mă obişnuisem cu gândul că Domnul nu a mai îngăduit ca şi în acest an moaştele să ivorască mir, cineva de pe scena Teatrului Luceafărul din Iaşi, unde credincioşii stăteau la rând să se închine la ele, a strigat: a izvorât mir din moastele din ambele racle- şi din racla cu craniul de la Aiud, din care izvorăse mir în anii anteriori, şi din răcliţa în care se afla o coastă a unui mărturisitor de la Aiud, pe care fratele meu, Danion Vasile, o primise de la Părintele Justin Pârvu tocmai cu scopul ca cei veniti la conferinţe să se închine la ea.
Când m-am apropiat de cele două racle am simţit o bună mireasmă extraordinar de puternică, iar când le-am sărutat separat am simţit mirosul diferit al fiecăreia dintre ele. Pe buze mi-a rămas un mir puternic mirositor, de un gust înţepător.
Dar pentru mine minunea nu s-a încheiat aici. Pe drumul de la Iaşi la Petru Vodă am ţinut în mâini, pe piept, răcliţa cu coasta recent adusă de Danion. Răcliţa era învelită într-o husă din catifea, destul de groasă. În cele 2 ore, cât a durat drumul până la Petru Vodă, am simţit continuu cum din raclă, prin husă, se ridică valuri de mireasmă care îmi pătrund in nări şi pe care le simt in gura si gat. Gustam, într-un fel, buna mireasmă a unuia din noii mucenici ai lui Hristos.
Ceea ce am crezut ani de zile acum mi s-a adeverit, aducandu-mi in suflet multa bucurie si pace.
(Ciprian Voicila)
Chiar daca este tarziu pentru a fi cuprinsa in carte, nu pot sa nu fac aceasta marturisire:
RăspundețiȘtergereIn urma cu aproximativ un an aveam undeva pe piept o mica rana care nu vroia sa treaca(data cu unguiente, tinctura de propolis, aplicata pe ea frunza de patlagina,aloe, chiar daca facea putina coaja dupa putin cadea si ramanea tot o rana sacaitoare. Deja intrasem la pareri ca poate este ceva mai grav(un cancer de piele) dar totusi imi faceam curaj ca poate nu este asa. Nici nu vroiam sa spun familiei ca sa nu se ingrijoreze si ei, dar intr-o zi fetita mea vede si ma intreaba cum de nu mi-a trcut inca.Asa ca incep sa-i povestesc cum ca am incercat toate remediile stiute, cu care ma vindecasem de multe alte rani, dar ca aceasta nu vroia cu nici un chip sa treaca. Imi spune ca a citit ca ele au trcut cu pamant de la morminte de sfinti dar ca acum ea nu are decat pamant de la sfintii de la Aiud si daca vreau sa incerc.Recunosc ca un pic reticenta(stiti ceva legat de microbii de pe fructele nespalate care au picat pe jos) dar cu ceva credinta accept.Imediat ce am pus pamantul in rana deschisa am observat cum rana care era rosie in jur isi schimba aspectul si nu dupa prea mult timp rana s-a inchis si s-a vindecat.
Cand ma gandesc cat de mult au patimit acesti sfinti in inchisori dar nu au renuntat la credinta, ma intreb daca noi cei de acum avem aceasta tarie? dar am nadejde ca Dumnezeu ne va ajuta daca il vom chema.
Multumesc din toata inima mea Bunului Dumnezeu si sfintilor inchisorilor pentru ajutorul dat mie.
Lucia, Braila