În primul rând, copiii mei trăiesc datorită sfântului. Amândoi au avut probleme la naştere. Sarcinile mele au fost toxice şi deosebit de greu de suportat. Pe Luca era să-l pierd în primul trimestru de sarcină din cauza unei hemoragii puternice. Când m-a văzut medicul în ce hal eram a fost convins că bebe nu mai era. Mi-a făcut ecografia ca o constatare a acestui fapt, dar el trăia si era bine. Tot drumul până la spital m-am rugat la Sfântul Nectarie să mă ierte pentru gândul meu din urmă cu o lună când, într-un moment de supărare, am zis că mai bine n-ar fi fost. Şi, mi-a arătat sfântul că putea să nu mai fie. Am înţeles atunci totul. Aşa că aveţi grijă viitoarelor mămici ce gândiţi şi mai ales ce spuneţi!
Cu Alex a fost mai greu. Sarcina a fost foarte dificilă. Pe el era să-l pierd la naştere şi a fost în pericol şi după aceea. Eu n-am ştiut nimic concret atunci, cu toate că, prin natura meseriei, ştiam că ceva nu este în regulă, mai ales că a îngăduit Dumnezeu şi Sfântul Nectarie să văd eu manifestările acelea. Este mult de povestit, minunile au fost multe şi reale, dar mi-ar trebui mult timp şi cartea s-ar umple doar cu ele şi n-ar fi corect pentru atâţia oameni care le au şi ei de povestit pe-ale lor. Ştiu că Sfântul Nectarie va înţelege de ce n-am insistat pe fiecare minune în parte şi nici că minimalizez ajutorul imens pe care ni l-a dat. De aceea am să spun doar atât, că sfântul m-a ajutat să nasc incredibil de uşor pe Alex, travaliul a durat 3 ore (în cărţile de specialitate travaliul dureaza între 12-14 ore), iar când au apărut cu adevărat problemele grave mi-a salvat copilul de la faptul că ar fi putut rămâne cu probleme neurologice deosebit de grave. Un moment dificil a fost atunci când a căzut de pe birou. S-a urcat pe fotoliu, apoi pe mânerul lui şi a vrut să ia icoana Maicii Domnului, probabil, pe care o ţineam pe birou. Am auzit doar buşitura căderii şi am înţepenit când l-am văzut jos, abia respira şi avea icoana în braţe. Atunci mi-am dat seama că a căzut pentru că nu avea cum să o ia de acolo. Avea 1 an şi o luna. M-am speriat îngrozitor şi mă aşteptam la ce era mai rău. Am nădăjduit în fiecare clipă, după aceea, că Maica Domnului va avea grijă de el şi nu i se va întâmpla nimic rău. Şi aşa a fost. L-am chemat în ajutor pe Sfântul Nectarie şi l-am rugat să nu ajung cu el la spital, pentru că vă mărturisesc, îmi este groază de spitalele de stat din România. Să te ferească Dumnezeu să ajungi în oricare din ele! Până la urmă Alex nu a păţit nimic. A avut câteva echimoze (vânătăi) şi atât. De-a lungul anilor l-a salvat de la multe altele, făcute în urma prostioarelor marca "copii mici" care puteau fi cu urmări grave, unele dintre ele, dar niciodată nu am ajuns cu el la spital sau să sufere de pe urma lor. Le mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie pentru asta. Cea mai gravă dintre ele, la modul ca l-a durut fizic, foarte tare, a fost atunci când a căzut cu mana în tuciul cu suc de roşii încins. Nu am fost la spital nici atunci, l-am tratat acasă şi m-am rugat mult Sfântului Nicolae, de data aceasta, să aibă grijă de el şi să nu rămână cu semne. Nu a rămas cu niciun semn, iar mâna lui arăta ca înainte de accident. Aş vrea să vă spun că accidentul s-a produs într-o duminică, când mama s-a gândit să facă sucul de roşii în ziua când ar fi trebuit să se odihnească. Pentru că pentru asta a lăsat Dumnezeu duminica. După ceea ce s-a întamplat atunci, mama a promis că nu va mai face nimic duminica. De-asta a îngăduit Sfantul Nicolae să se întâmple asta pentru că noi (în acea zi şi eu, în Bucureşti fiind, am făcut curăţenie în casă, în loc să merg la Sfânta Liturghie) să înţelegem rostul acestei întâmplări. Sfântul Nicolae este ocrotitorul lor permanent. Lui îi las copiii în grijă ori de câte ori nu sunt lângă mine, iar ei îl iubesc foarte mult. Îi citim minunile, iar ei îl cheamă în ajutor pentru toate dorinţele lor. Asta a fost ca o paranteză. Vorbim despre minunile Sfântului Nectarie, dar nu puteam să-l uit pe Sfântul Nicolae, ocrotitorul lor. Tot Sfântul Nicolae a avut grijă de Luca atunci când a căzut, pe geam, de la aproape 2 m, pe ciment şi nu a avut decât o zgârietură la cap. Avea aproape 2 ani. Cine mi-a salvat copilul atunci dacă nu Sfântul Nicolae, la care mă rog în fiecare dimineaţă când ies pe uşă, să-mi păzească copiii, pe Luca, care nu e lângă mine (stă la bunici pentru ca eu să mă pot duce la serviciu) şi pe Alex care e toată ziua la gradiniţă!? N-o să pot să-i mulţumesc, niciodată, îndeajuns, sfântului pentru grija lui.
Sfântul Nectarie m-a salvat de la moarte.
După 10 luni de la naşterea celui de-al doilea copil, în urma unui control de rutină , am fost sfătuită să fac Testul Papa-Nicolau. Aceasta se întâmpla la începutul lunii decembrie. Rezultatul a fost C 2. Medicul m-a sfătuit să-l repet imediat după sărbători. În ianuarie l-am repatat. De data asta rezultatul a fost C3, adică suspiciune de cancer de col. Nu trebuia să-mi spună cineva asta. Ştiam foarte bine ce înseamnă pentru că la vremea aceea eram asistent medical. Nici nu mă putea păcăli cineva să stau liniştită că lucrurile se rezolvă. Din momentul acela a început coşmarul vieţii mele. Dintr-o persoană şi aşa nu prea veselă, am devenit una de nesuportat pentru familie şi cei din jur. Eram convinsă că o să mor şi nu-mi plăcea gândul că nu ştiam exact când se va întâmpla asta. M-am izolat, nu ieşeam din casă decât foarte rar şi doar atunci când mergeam la investigaţii, nu vorbeam cu nimeni, refuzam orice discuţie cu oricine, eram de-o irascibilitate ieşită din comun, ştiam doar că voi muri şi nu eram deloc pregătită să mă lupt cu boala. Îmi doream să mor decât să mă chinui cu tratamente şi chimioterapie. Când ştii ce te-aşteaptă şi ai şi cunoştinţe medicale e şi mai greu. Luca avea 11 luni, iar Alex 3 ani şi 11 luni. Îl alăptam pe Luca şi doar asta mă mai ţinea pe linia de plutire. Iniţial am refuzat să merg la medic pentru că ştiam că va trebui să opresc alăptarea că sa încep investigaţiile. Am aşteptat până când a împlinit Luca un an şi cu binecuvântarea părintelui duhovnic am întrerupt alăptatul şi am început investigaţiile. Mi s-a făcut colposcopia, este o investigaţie nedureroasă prin care medicul vede ţesuturile mărite de sute de ori la colposcop şi în urma acesteia a hotărât să aşteptăm rezultatele testului HPV (papiloma virus, virusul care dă cancerul de col). Eram foarte speriată şi medicul a văzut asta ceea ce l-a făcut să-mi spună doar o parte din concluziile lui iniţiale, iar restul avea să mi-l spună la următoarea consultaţie. Mi-a spus doar ca am nişte răni, 3 la număr şi că urmează să fac o biopsie şi să mă opereze ca să scoată suprafaţa afectată. Restul va decide după ce vin rezultatele. Acestea erau gata în 3 săptămâni cel puţin. Cele 3 săptămâni, care s-au prelungit la 4, au fost cumplite. Nu vreau să povestesc pentru că nu vreau să-mi mai aduc aminte. Ştiu doar că nimeni nu se mai înţelegea cu mine şi eram sub orice critică de nesuferită. Mă rugam încontinu, am bătut drumul Patriarhiei, la Moaştele Sfântului Dimitrie, apoi la Sfânta Ecaterina unde erau moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, la Radu Vodă de unde nu mai vroiam să mai plec. Aş fi stat acolo şi noaptea numai să mă ajute sfântul să nu mor şi să-mi las copiii singuri. De fapt, să ştiţi că eu de-asta am scăpat de boală, pentru copiii mei şi nu pentru mine. N-aş fi meritat să trăiesc. Dar pentru copiii mei m-a lăsat Dumnezeu în viaţă. Făceam drumurile astea ori de câte ori aveam cu cine să-mi las copilul. După o lună de zile de aşteptare m-am dus din nou la medic. Cu o vocă blândă şi liniştită mi-a spus că pericolul a trecut, nu mai este nevoie de biopsie, că nu mai am nicio tulpină periculoasă HPV (nici măcar tulpinile nepericuloase nu au fost găsite) şi că, deocamdată, ar fi bine să lase ţesutul în pace şi să nu-l opereze atâta timp cât virusul nu mai este activ. "Cum adică nu mai este activ? L-am avut?" am întrebat. "Da", mi-a răspuns. "Rănile acelea nu existau dacă virusul nu ar fi fost prezent". Şi, a început să-mi explice că, pe un fond imunitar foarte bun organismul a făcut faţă virusului. "Medical este posibil! Rar, dar este!", mi-a spus. Băi, lasă-mă... Fără medicamente,cu nici un ajutor din afară? Aiurea...Care fond imunitar bun? Organismul meu era vai de el, stresată, deprimată, cu gândul numai la moarte, mai mult nu mâncam decât mâncam şi nervi în fiecare zi din cauza altor probleme personale. Asta am spus-o, bineînţeles, în gândul meu, dar eu ştiam că Sfântul Nectarie este responsabil pentru minunea care mi se întâmpla. Sfântul Nectarie este, îmi venea să-i spun, şi nu medicina cu puterile ei limitate, medicina care, în cazul meu nici nu exista. N-am avut curaj să-i spun. M-ar fi crezut nebună. Unii medici te cred nebun în cazuri din acestea. Dar, totuşi, n-am rezistat să nu-i spun că m-am rugat mult şi că m-a ajutat Dumnezeu. A zâmbit. Şi ce dacă!!! Eu eram ca un om nou-născut. Aşa mă simţeam. Nu îmi aduc aminte ce mi-a spus mai departe. Probabil că ceea ce mi-a scris şi în recomandări. Le-am citit cu atenţie acasă.
De atunci îmi fac investigaţii o dată pe an. Eu aş vrea să le fac de două ori pe an aşa cum mi s-a recomandat dar, financiar, nu-mi permit.
Mă rog la Sfântul Nectarie să fiu bine şi să aiba el grijă de mine. De un singur lucru îmi pare rău şi îl rog pe Sfântul Nectarie să mă ierte: i-am promis atunci când aşteptam rezultatele analizelor, că dacă o să-mi iasă testul negativ o să ţin toate posturile şi voi merge în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Din păcate, nu mi-am putut ţine promisiunea în totalitate şi mai ştiu că boala, cu îngăduinţa sfinţilor la care ne-am rugat, se poate întoarce oricând. Este de luat aminte! Şi pentru mine, bineînţeles.
Îţi mulţumesc Sfinte Nectarie că trăiesc datorită ţie!
PS. Revin pentru că am uitat să vă mulţumesc şi să vă spun că, acum de curând, Sfântul Nectarie a făcut o minune cu o rudă de-a soţului surorii mele, căruia i-au spus medicii că are 1% şanse să se trezească după intervenţia chirurgicală suferită, şi i s-a îmbunătăţit vizibil starea după ce a fost uns cu mir de la mormântul sfântului. A fost diagnosticat cu cancer în faza terminală şi nimeni nu-i mai dădea nicio şansă. Persoana de care vă spun este catolică, este din Spania, n-a auzit niciodată de Sfântul Nectarie decât de la sora mea, când i-a uns picioarele umflate şi cianotice cu mir, iar a doua zi s-au dezumflat şi şi-au recăpătat culoarea. S-a hotărât să plece la Eghina, la mormântul Sfântului. Cred că nădăjduieşte că sfântul îl va vindeca.
Monica Lazăr
Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu