luni, 23 mai 2011
PATRIARHIA IERUSALIMULUI: PRECIZĂRI DESPRE ÎNTRERUPEREA POMENIRII PATRIARHIEI ROMÂNIEI
Preluat de la acvila30.
Patriarhia Ierusalimului a expus clar motivele împotrivirii ei faţă de construirea unei biserici la Ierihon de către Patriarhia României, precum şi motivele întreruperii pomenirii Patriarhului României în Diptice, atât în scrisoarea cu nr. 63/27.01.2011 a Preafericitului Patriarh al Ierusalimului, kir Theofilos, către Preafericitul Patriarh al României, kir Daniel, precum şi în comunicatul referitor la aceasta de pe site-ul ei (http://www.jp-newsgate.net/gr/2011/05/09/3352/ ).
De aici se vede că Patriarhia Ierusalimului nu intenţionează să se implice cu Patriarhia României într-o interminabilă confruntare pe internet, de altfel dăunătoare pentru membrii Bisericii.
Cu toate acestea, consideră ca indispensabil să ofere câteva lămuriri, ca răspuns la anumite puncte din scrisoarea cu nr. 2133/ 4.04.2011 a Prefericitului Patriarh al României kir Daniel către Preafericitul Patriarh al Ierusalimului kir Theofilos şi din comunicatul-interviu al Preasfinţitului Episcop-vicar Ciprian Câmpineanul, de pe site-ul Patriarhiei României http://www.basilica.ro/en/news, din 12 mai 2011.
În ceea ce priveşte contribuţia Patriarhiei României către Patriarhia Ierusalimului prin clerici de origine română, cum susţine Patriarhul României, Patriarhia Ierusalimului asigură că clericii români ce slujesc în Patriarhia Ierusalimului sunt doar doi, înscrişi în mod canonic.
În ceea ce priveşte afirmaţia că întreruperea pomenirii şi caterisirea Arhimandritului Ieronim sunt acte anticanonice, pentru că începuse dialogul asupra temei, s-a hotărât astfel de către Sfântul şi Sfinţitul Sinod, pentru că atât din scrisoarea Patriarhului României, cât şi din vizita Preasfinţitului Episcop-vicar Ciprian, era evident că acest dialog era înţeles de către Patriarhia României, ca ducând doar la legalizarea situaţiei anticanonic create.
În ceea ce priveşte afirmaţia Preasfinţitului Episcop Ciprian despre caterisirea Arhimandritului Ieronim, ca cleric al altei jurisdicţii, fără ca acesta să fie chemat mai înainte, nu stă în picioare, întrucât caterisirea acestuia s-a hotărât după ce abaterea sa ecleziastică a avut loc în jurisdicţia canonică a Ierusalimului şi după ce acesta în mod repetat a fost invitat şi înştiinţat de mai înainte.
Patriarhia Ierusalimului nu poate să împărtăşească poziţia Preasfinţitului Episcop Ciprian din interviul său din 12 mai 2011 despre titulatura Altarului ridicat deja anticanonic, de „settlement”/ „aşezământ” sau „stabiliment” – de ce categorie? -, nici despre întreruperea pomeniri doar pentru abateri dogmatice.
Canoanele Bisericii despre ridicarea de Altar într-o jurisdicţie străină sunt clare şi explicite.
Patriarhia Ierusalimului precizează către toate Bisericile Ortodoxe surori, către care va şi trimite în curând Hotărârea Sinodală respectivă, din 26 aprilie/ 9 mai 2011, despre întreruperea pomenirii, că justificarea argumentată cu pretextul pelerinilor şi stabilizarea situaţiei anticanonic create de către Patriarhia României constituie începutul degradării treptate a cadrului ei jurisdicţional şi a transformării lui în câmp liber de acţiune, ca şi cum nu s-ar fi hotărât să fie păstorit de către ea (Patriarhia Ierusalimului), aşa cum s-a întâmplat de-a lungul veacurilor.
Patriarhia Ierusalimului rămâne consecventă în orientarea deplinei comuniuni în Hristos cu Patriarhia României, câtă vreme ea va acţiona pe piatra absolutei unanimităţi a respectării inviolabile a drepturilor ei de secole în Ţara Sfântă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu