vineri, 6 mai 2011
Un prieten a conceput un blog pentru ajutorarea chiliei "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Sfântul Munte Athos
Îl puteţi accesa aici.
Despre chilie
Acum doi ani am ajuns pentru prima oara in Sfantul Munte Athos fara nici o programare in prealabil. Probabil nu intamplator, am trecut si pe la Chilia “Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” care, la acea data, se afla in constructie.
Tot cu acea ocazie, l-am cunoscut pe parintele Pimen, care ne-a fost si ghid al pelerinajului nostru. De atunci a devenit si sfatuitorul nostru.
Cand l-am intrebat cum a reusit sa construiasca chilia, parintele mi-a dat un raspuns care ma pune pe ganduri si in ziua de azi. Cu Maica Domnului impruna am construit chilia, spune fara rezerve parintele Pimen. Cum asa parinte? Cum este posibil acest lucru?. Atunci, parintele mi-a transmis ca, in fiecare dimineata, privea agenda lucrarilor de constructie si din pricina faptului ca erau foarte multe, le impartea cu Maica Domnului. Si asta timp de cativa ani pana la terminarea chiliei. Ii spunea Maicii Domnului: eu astazi fac cutare si cutare lucru, iar cu celelalte lucruri din lista te rog sa ma ajuti. Si Maica Domnului nu l-a dezamagit. Tot ce a rugat-o, a dus negresit la bun sfarsit in acelasi timp cu parintele Pimen. Si mult a crescut evlavia parintelui Pimen la Maica Domnului.
Chilia adaposteste in altarul sau particele din moastele sfintilor Artemie, Pantelimon, Gheorghe, Ekaterina, Anastasa, o particica din lemnul Sfintei Cruci si o particica din Braul Maicii Domnului.
Parintii chiliei, pe langa activitatile duhovnicesti, impletesc metanii, sculpteaza in lemn, picteaza icoane, inregistreaza cantece religiose, traduc si scriu carti. Cartea Sfantul Munte Athos – Gradina Maicii Domnului scrisa de parintele Pimen, este cea mai vanduta carte de pe Muntele Athos.
Acum, aproape definitivata, de o frumusete inimaginabila, chilia ofera conditii foarte bune celor care o viziteaza.
Inchinatorii cazati la Chilia “Intrarea in Biserica a Maicii Domnului”, pot beneficia de transport prin Sfantul Munte cu masina chiliei, monahii fiind ghizii pelerinilor, fiind totodata adevarate enciclopedii in istoria Sfantului Munte, cunoscatori in detaliu ale istoriilor icoanelor facatoare de minuni, precum si ale minunilor savarsite de Maica Domnului in Athos.
Ca sa pot oferi o mica imagine a acestei binecuvantate chilii, am adaugat cateva fotografii care cuprind fazele constructiei chiliei, cartile scrise ori traduse de parintele Pimen, cateva ilustrate cu detaliile paraclisului, instantanee cu parintii chiliei, precum si modalitatea prin care binevoitorii doresc sa ajute monahii chiliei “Intrarea in Biserica a Maicii Domnului” din Sfantul Munte Athos.
Ar mai fi foarte multe lucruri de spus, dar cel mai bine este sa descoperiti singuri aceste lucruri, prin propria prezenta in Sfantul Munte, unde sa puteti primi harul Maicii Domnului izvorat din icoanele facatoare de minuni.
Ionuţ Riteş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu