luni, 6 iunie 2011

Sfantul Gherasim din Kefalonia (1506-1579) – tamaduitorul bolilor psihice





Troparul Sfantului Gherasim

Vietuitor al pustiului, ocrotitor al ortodocsilor si inger in trup, vindecator si de Dumnezeu purtator te-ai aratat noua. Pentru aceasta noi, credinciosii, te laudam pe tine, dumnezeiescule Gherasime, ca in chip vrednic ai dobandit de la Dumnezeu tamaduiri si harul vesnic. Si ii vindeci pe cei bolnavi, pe demoni ii alungi, iar celor ce te cinstesc pe tine le izvorasti tamaduiri. Vlastar dumnezeiesc al Peloponezului si comoara nepradata a Kefaloniei, lauda cea mare a intregii Elade, Sfinte Gherasime de Dumnezeu purtatorule, ocroteste pe robii tai !

Dupa cum spuneam in numarul trecut, rubrica "Marturisitori ai Ortodoxiei" poposeste in Insulele Ionice, un taram binecuvantat de Dumnezeu cu o frumusete pitoreasca, dar si cu ocrotirea a trei sfinti facatori de minuni: Sfantul Ierarh Spiridon (Corfu), Sfantul Ierarh Dionisie (Zachintos) si Sfantul Ierarh Gherasim (Kefalonia) - despre care vom vorbi in acest numar.

Tanarul bogat care a ajuns calugar

Sfântul Gherasim a vieţuit între anii 1506-1579. El a provenit din familia Notaras, care era una dintre cele mai bogate şi mai apreciate familii din Grecia.

A fost tuns în monahism în Muntele Atos, a trăit timp de 12 ani la Ierusalim, a petrecut vreme îndelungată în Creta şi Zachintos, iar în 1555 a ajuns în Kefalonia. Aici şi-a petrecut primii cinci ani într-o peşteră în regiunea Lassi. Iar apoi a ajuns în zona în care astăzi este situată Mănăstirea Sfântului Gherasim, aproape de Valsamata. El a trasformat această mănăstire într-un loc de îngrijire pentru săraci şi, astfel, ea a devenit un centru de caritate creştină.

Locuitorii insulei Kefalonia îl cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Gherasim şi consideră că el este cel care îi ocroteşte şi îi vindecă de boli. Ca un simbol al preţuirii faţă de acest sfânt, foarte mulţi copii din insulă poartă numele lui.

Trupul Sfântului Gherasim este păstrat şi protejat într-o raclă de sticlă la Mănăstire şi niciodată nu s-a descompus. După adormirea lui, trupul a fost îngropat de două ori şi a fost exhumat intact, fapt care a făcut ca Biserica Ortodoxă să îl canonizeze ca sfânt.

Ocrotitor al kefalonienilor din exil

Kefalonienii care au plecat în exil de-a lungul lumii, îl cinstesc şi se roagă cu aceeaşi dragoste cu care o făceau şi când erau pe insulă. Biserica mare a Mănăstirii care adăposteşte moaştele sfântului, dar şi impunătoarele anexe s-au construit numai din donaţii de la locuitorii insulei care lucrează şi trăiesc în Statele Unite ale Americii. Kefalonieinii care au ajuns la începutul secolului 20 în Statele Unite Ale Americiia au construit şi în New York City o Biserică ce are hramul Sfântului Gherasim.

În anul 1953, imediat după ce s-a înregistrat puternicul cutremur de pământ, care a distrus insula Kefalonia în proporţie de 90%, au fost foarte multe arătări ale Sfântului Gherasim de-a lungul întregii insule. Cei care au fost vătămaţi şi au fost prinşi în interiorul locuinţelor şi al clădirilor au spus că acesta i-a mângâiat şi i-a întărit .

Tamaduitor al persoanelor cu boli psihice

În timpul sărbătorii Sfântului Gherasim din data de 16 august, trupul lui este purtat deasupra persoanelor bolnave pentru ca acestea să primească vindecarea. Datorită multor minuni pe care le-a înfăptuit, Sfântul Gherasim este considerat protectorul şi tămăduitorul persoanelor cu boli mintale. De asemenea, în data de 20 octombrie are loc o procesiune în jurul Mănăstirii în timpul Sfintei Liturghii, iar trupul sfântului este purtat în raclă în picioare, asa cum se poartă şi trupurile Sfinţilor Dionisie din Zachintos şi Spiridon din Corfu.

Traducere E.T. dupa Wikipedia.

Sursa: Apostolat in Tara Fagarasului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu