joi, 7 iulie 2011
Două minuni ale Sfântului Nectarie relatate de preotul Dorin
Minuni care mi-au fost puse la dispoziţie de Botosaneanul Ortodox.
1. Minunea pe care v-o relatez tuturor s-a întâmplat într-un orăşel din Maramureş, numit Tăuţii Măgherăuş. Era în primăvara anului 2006, când vecinul meu Oancea Nicolae după o răceală netratată, a rămas cu o răguşeală în voce, care nu se termina. După mai multe investigaţii şi analize la Spitalul Baia Mare, diagnostic clar - cancer la gât mai exact tumoare canceroasă în zona esofagului. Odată cu această veste tristă a apărut şi zbuciumul familiei; vecinului meu care era disperată şi ar fi făcut orice pentru vindecare. Auzisem pe atunci, (încă nu eram preot) de Sfântul Ierarh Nectarie, citisem mult despre viaţa lui şi i-am dus lui nenea Nicu, cum îi spuneam eu, un acatist mic al Sfântului Nectarie şi i-am spus să-l citească zilnic.
Nenea Nicu mă chema în iarna anului acela seară de seară să povestim, dar îşi pierduse vocea total, ne înţelegeam numai prin semne sau el scria pe hârtie anumite întrebări, iar eu îi răspundeam. Mărturisesc tuturor că o parte din ceea ce era acolo bolnav de cancer la gât, intrase cu totul în putrefacţie, mirosea îngrozitor. Stăteam cu el seara şi povesteam despre multe lucruri făcute de Dumnezeu prin Sfinţii Lui. I-am dat cartea aceea roşie cu viaţa şi minunile Sfântului Nectarie şi după câteva zile, bolnavul m-a îndemnat să-l chem pe preotul parohiei noastre, Ovidiu Iuga, să-l spovedească, să-l împărtăşească şi l-am îndemnat să citească zilnic Acatistul Sfântului Nectarie, Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos şi Paraclisul Maicii Domnului.
Toată iarna acelui an nenea Nicu se ruga stăruitor Sfântului spunându-mi cu mâna pe suflet că nădejdea îi era la Dumnezeu, care prin Sfântul Nectarie putea face minunea. Menţionez că acest om se spovedea şi se împărtăşea lunar şi într-o seară, în primăvara anului 2006, m-a chemat rugându-mă să-i procur o icoană cu Sfântul Nectarie, pe care cu greu am aflat-o, apoi a început acest om ca odată cu rugăciunile să i-a zilnic, 40 de zile, pe nemâncate, aghiasmă mică cu câteva picături de ulei de la Sfântul Maslu, iar rugăciunile le făcea în continuare.
Deosebit de slab şi pe patul de suferinţă, făcând perfuzii şi citostatice, cu acatistul Sfântului Nectarie în mână şi cu icoana Sfântului la căpătâiul patului de suferinţă, a suferit o grea operaţie, i s-a pus sub zona mărului lui Adam o canulă pentru a putea respira, fără şanse de vindecare; dar rugăciunile continuau, le făcea el, bolnav cum era, şi iată că după operaţie minunea s-a produs.
Treptat se ridică din pat, prinde putere, iar mirosul de putreziciune dispare. Rugăciunile continuau, Sfântul Nectarie Taumaturgul lucra vindecarea. În anul 2007, la început, a făcut ultimele citostatice şi la ultima investigaţie făcută la Spitalul Judeţean, secţia de Oncologie, medicul l-a întrebat surprins ce tratament a făcut, apoi a chemat pe o asistentă să-i facă lui nenea Nicu câteva poze pentru a le trimite la Bucureşti. Speriat, nenea Nicu se gândea că este gata, dar medicul i-a spus că nu ştie exact ce s-a întâmplat, dar din punct de vedere medical el este vindecat.
Zona canulei s-a cicatrizat, iar vocea pe care nu o avea deloc, acum începe să reapară, vorbeşte slab şi în şoaptă.
Minunat este cu adevărat Dumnezeu întru sfinţii Lui. Eu am plecat din orăşelul natal, devenind preot slujitor al altarului, dar păstrez în suflet minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o cu nenea Nicu. De atunci, din 2006, Sfântul Nectarie mă veghează iar de anul trecut, din 7 decembrie 2007; Sfântul Nectarie a devenit al doilea hram al Bisericii din parohia POSTA, jud. Maramureş, alături de Sfântul Prooroc Ilie, datorită binecuvântării PS Sale Justinian, episcopul eparhiot al Maramureşului şi Sătmarului, care mi-a dat pe acest sfânt minunat să-mi ocrotească misiunea pastorală din satul unde slujesc.
În ziua când am fost hirotonit preot am mers în orăşelul natal, iar nenea Nicu, sănătos cum e şi azi, m-a strâns către el, iar eu l-am întrebat dacă mai citeşte acatistul Sfântului Nectarie, iar el a scos de la buzunarul de la piept acatistul şi mi-a spus: Sfântul Nectarie este ocrotitorul şi păzitorul vieţii mele şi îi voi fi recunoscător până la mormânt pentru minunea făcută cu mine, iar dincolo, când va veni vremea, îi voi mulţumi faţă către faţă pentru ceea ce el a făcut în viaţa mea.
2. Într-un număr trecut am relatat o minune a Sfântului Ierarh Nectarie pe care a făcut-o cu Nicolae Oancea din Tăuţii Măgherăuş. Acum doresc să vă aduc la cunoştiinţă o nouă minune a aceluiaşi Sfânt Părinte Nectarie, făcătorul de minuni.
Minunea aceasta s-a petrecut în satul POSTA, comuna Remetea Chioarului (Maramureş) în parohia unde eu sunt preot. Viorica Vaida are 83 de ani. În Postul Naşterii Domnului, în anul 2007, dintr-o dată a fost cuprinsă de dureri la picioare şi nu a mai putut să umble. Ea nu a vrut să meargă nici la spital pentru că era nevoie să rămână internată, iar sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos se apropia cu paşi repezi. A luat medicamente, unsori de multe feluri, dar durerile de picioare continuau mai cu putere.
După Sfintele Sărbători, prin luna ianuarie, spre sfârşit, durerile în picioare erau insuportabil de mari şi nu se mai putea nici măcar sprijini pe ele, dar să mai umble prin casă cum făcea până atunci.
A fost dusă de familie la spitalul din Şomcuta Mare la d-na doctor Voica, care a internat-o în spital şi i-a făcut tratamente timp de două săptămâni. După două săptămâni d-na doctor a socotit că nu mai are ce să-i facă şi o trimite acasă. Înainte de a-i face ieşirea din spital i-a dat tanti Vioricai un bilet de trimitere la Baia Mare, la policlinica Sfânta Maria la d-nul dr. Pavel.
După o examinare clară medicul a spus că femeia nu are circulaţie în picioare şi că are un grad avansat de gută şi apoi a spus că soluţia sigură pentru a nu se agrava acest lucru e ca un picior să îi fie tăiat. Apoi, după ce şi-a exprimat opinia, medicul Pavel i-a trimis la alte investigaţii mai detaliate la Spitalul Judeţean Baia Mare unde după tomografie şi alte examene de specialitate alt medic a spus că sunt afectate ambele picioare şi singura soluţie e să meargă la o clinică în Cluj să-i amputeze ambele picioare, dar operaţia nu va reuşi pentru că la vârsta de 83 de ani, organismul e slăbit şi va muri pe masa de operaţie.
La începutul lui februarie 2008, fiica bătrânei Viorica, Florica Criste, a venit la oficiul nostru parohial şi a cerut pentru mama ei să aduc de la magazinul "Sfântul Nicolae” din Baia Mare o icoană cu Sfântul Nectarie. Atunci i-am dat cărticica roşie cu Acatistul Sfântului Nectarie şi cu Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul. După câteva zile i-am adus icoana Sfântului şi i-am dat ulei din candela Sfântului Nectarie, din Insula Eghina-Grecia, şi ulei sfinţit de la Sfântul Maslu cu care femeia se ungea zilnic seara după ce citea acatistul celor doi sfinţi.
Înainte de sfintele sărbători ale Învierii Domnului când am fost să o mărturisesc şi să o împărtăşesc se vedea pe ochii ei că era mai bine, stătea pe marginea patului şi mă aştepta în mână cu acatistul Sfântului Nectarie iar de deasupra capului la loc de cinste împodobită cu ştergar maramureşan ţesut veghea din icoană peste ea "minunatul vindecător" care avea să facă minunea.
Şi iată că minunea se produce. La începutul lunii mai fiica ei lucra în grădina casei. Deşi nu mai păşise de multe luni singură, numai cu ajutor, bătrâna Viorica a venit încet, dar singură pe picioarele ei în grădină, iar când fiica ei înmărmurită a întrebat-o cu cine şi cum a ajuns în grădină ea a răspuns că a venit să vadă ce lucrează şi că poate are nevoie de ajutor.
De atunci tanti Viorica umblă încet, uită şi de botă din când în când şi se plimbă prin casă sau prin curte. Dureri în picioare mai are, dar nu aşa cum erau, şi ea dar mai ales familia ei e convinsă că Sântul Nectarie a tămăduit-o, ferind-o de amputarea picioarelor.
Ea mulţumeşte sfântului mărturisind faptul că Domnul Dumnezeu prin el a vindecat-o, iar el alături de proorocul Ilie, ocroteşte biserica nostră, fiind singura biserică din Episcopia noastră ce îl are ca ocrotitor.
preot Dorin Tămaş
parohia Posta
Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu