miercuri, 31 august 2011
O nouă mărturie despre minunile Sfântului Nectarie, din care înţelegem că scopul unei minuni e schimbarea vieţii noastre
Doamne ajută!
Încep a scrie despre cele întâmplate şi trăite de mine în urmă cu un an, când am început să mă simt rău. O stare generală de rău pe care nu o puteam explica. Simţeam însă ca mă topeam pe picioare. De la o zi la alta stările de rău au devenit tot mai dese şi mai greu de suportat. Am luat vitamine, calciu şi m-am odihnit. Presupuneam că este pe fondul unei operaţii la coloană pe care am avut-o în urmă cu trei ani, care încă mă mai supăra, dar mă mai gândeam şi la faptul că s-ar putea să am şi căderi de calciu. Am tot luat calciu şi vitamine, dar nu era suficient, stările de rău îmi acaparau tot corpul. Nu mai rezistam şi am început să chem salvarea care mă lua la spital şi după câteva investigaţii îmi administrau glucoză, calciu şi vitamine care îmi ameliorau starea şi puteam pleca acasă. Cam la două - trei săptămâni mi se făcea rău şi trebuia să chem iar salvarea, acelaşi tratament şi iar acasă, iar şi iar.
Din decembrie 2010 totul a devenit un calvar. Salvarea mă lua şi de două – trei ori pe săptămână. La un moment dat îmi puneam perfuziile singură acasă. Greu de crezut, dar reuşeam şi aşa mă mai amelioram puţin. Medicii au pus diagnosticul – hipocalcemie, lipotimie, tulburare neurovegetativă. Îmi era din ce în ce mai rău. Începeam să mă sufoc, respiram greu, să merg nu prea mai puteam, gâtul ma strângea ca un corset strâns la maxim şi aveam mari dificultăţi la înghiţire. Văzându-mă o doamnă doctor neurolog m-a trimis la Bucureşti la Spitalul Fundeni pentru investigaţii mai ample.
Diagnosticul a fost următorul – Miastenia gravis. O boală care este rară şi eu o numesc ciudată.
Cel mai mult mi-a afectat aparatul respirator. Cu tratament o perioadă m-am simţit binişor. Dar după o lună a început iarăşi calvarul şi trebuia să merg cu salvarea la Bucureşti. Ajungeam la spital unde eram imediat bagată la oxigen şi mi se făcea tot tratamentul necesar. Îmi era bine vreo două – trei săptămâni şi apoi iarăşi apel la salvare, spital. Iar analize, tratament şi acasă. Se presupunea şi un eventual atac de panică. Eu spuneam că mă sufoc şi doamna doctor nu îşi putea explica de ce la două – trei săptămâni ajungeam aşa. Nici eu nu îmi explicam deoarece tratamentul îl respectam .
Aflându-mă internată în spital într-o zi de pe peretele salonului s-a desprins o iconiţă de hârtie. Am luat-o şi am pus-o la loc. În saloane erau iconiţe cu Maica Domnului, Domnul Iisus Hristos şi cu alţi sfinţi. Mai târziu aveam să înţeleg că trebuia să îl caut pe Dumnezeu mai mult. Deşi suntem ortodocşi ne rugam rar la Maica Domnului şi la sfinţi. Dumnezeu ne-a ajutat să adoptăm o fetiţă care este născută pe 7 ianuarie de Sfântul Ioan Botezătorul, dar tot nu am înţeles prea mult. Trebuia să ne rugăm şi să îi mulţumim pentru tot ce ne-a dăruit. Am pus totul cap la cap şi mi-am dat seama că asta ne lipseşte.
De Rusalii eu tot rău mă simţeam şi a venit în vizită mama soţului meu şi ne-a îndemnat să mergem la biserică să ne rugăm lui Dumnezeu. Apoi la o săptămână au venit şi cumnatele şi ne-au dăruit o cutiuţă cu acatistul, ulei şi agheasmă mică de la Sfântul Nectarie. Aşa a ajuns Sfântul în casa noastră împreună şi cu o carte cu minunile făcute de el. Dar tot slabi în credinţă le-am luat, ne-am bucurat de ele, urmând a citi cartea când aveam să mă simt mai bine. Asta se întâmpla sâmbătă. Duminică ne-am întâlnit toţi la biserică şi ne-am bucurat. Eu mă simţeam binişor. Luni starea de rău a început din nou. Marţi, pe 21 iunie 2011, am început să citesc cartea şi m-am uns cu ulei. Miercuri am început să mă ung mai mult şi am citit şi acatistul. Plângeam şi ma ungeam, îmi era un pic mai bine.
Cartea despre minunile făcute de Sfântul Nectarie m-a zguduit din toată fiinţa mea. Tot citind am simţit un miros de piersici sau nectarine, doar un strop de miros foarte fin. La început am crezut că era de şerveţelele umede pe care le avem în casă, dar nimic din casă nu avea acel miros. Joi seara întinzându-ma eram foarte slăbită, după ce m-am rugat am simţit un miros puternic şi urât mirositor. La fel nu ştiam de unde. Am întrebat-o pe fata mea dacă a adus ea ceva în casă, dar mi-a spus că nu. M-am mirat, nu am putut explica şi am adormit. Vineri dimineaţa m-am trezit cu o durere la sânul stâng şi la subraţ. Eram speriată şi tristă pentru că atunci chiar îmi doream să ajung la biserică şi durerea nu mă lăsa. M-am uns cu ulei şi după ceva timp mi-a trecut şi am ajuns şi la biserică.
Sâmbătă am sunat o fată care fusese operată înaintea mea (de miastenia gravis) şi am încercat să aflu câte ceva despre operaţie, mi-a spus ca operaţia se face prin sânul stâng şi pe la subraţ. Atunci m-am speriat rău de tot. Din acea zi am început să mă rog mai mult şi mi-am dorit să ajung la racla cu Sfintele Moaşte, să îl rog pe Sfântul Nectarie să mă ajute, că mult am greşit. În data de 3 iulie am ajuns la sfânta mănăstire unde, cu sufletul îndurerat, am rugat-o pe Măicuţa Domnului, pe Sfântul Nectarie, pe Sfântul Nicolae, pe Cuvioasa Parascheva şi pe Sfântul Antonie cel Mare să mă ajute să îmi dea sănătate trupească şi linişte sufletească.
Din acea zi totul s-a schimbat. Eu, soţul şi fetiţa suntem foarte liniştiţi. Am simţit mereu parcă o pace, o linişte şi o Putere Divină care ne proteja. Starea mea s-a îmbunătăţit considerabil, nu am mai avut probleme cu respiraţia, am putut mesteca şi mânca şi din zi în zi mergeam mai bine. Din acea zi nu a mai fost nevoie să chem salvarea.
Am început să postesc lunea, miercurea şi vinerea, duminica mergem la biserică, m-am spovedit şi m-am împărtăşit şi sfinţii împreună cu Maica Domnului nu m-au lăsat. Am luat în casă o icoană cu Maica Domnului, o candelă şi Paraclisul Maicii Domnului. Pe toţi sfinţii mai sus menţionaţi i-am luat ca ocrtotitori. Dacă înainte de a ajunge la mănăstire eu şi soţul ne certam mereu, nu puteam vorbi trei cuvinte că ne luam la ceartă, ne reproşam diverse lucruri, acum în casă domneşte liniştea.
Fetiţa noastră avea pe limba şi o cipercuţă ce o deranja de foarte mult timp şi nu putea mânca prea bine. Am uns-o cu ulei de când am început să mă ung şi eu şi acum nu o mai are. Soţul avea o pungă cu puroi la un dinte, s-a uns şi până a doua zi i-a trecut. Iar la picioare avea nişte ciuperci (micoze) care îi lăsau răni adânci şi dureri şi nu îi treceau cu nimic. A început să se ungă cu ulei iar în câteva săptămâni a început să se cureţe şi să se cicatrizeze.
De la operaţia pe care am avut-o la coloană am rămas cu dureri care nu mă lăsau. De când mă ung cu ulei arareori mă mai doare dar nu foarte tare.
Se apropia 19 iulie, data operaţiei iar pe 15 iulie eram chemată la analize. Trebuie să vă mai spun că timusul prezenta ganglioni iar doctorii mi-au spus că dacă se înmulţesc şi se măresc nu mai este posibilă operaţia.
Înainte de a ajunge la spital pentru analize am mers şi am rugat paznicul de la poarta mănastirii Radu Vodă să ne lase să mergem la uşă sa ne rugăm şi să ne închinăm. La ora 7 dimineaţa s-a deschis mănăstirea, am intrat, ne-am inchinat şi am stat câteva minute cu mâinele pe racla Sfântului rugându-l să ne ajute cum ştie el mai bine căci nu ştiam nimic din ce mă asteapta. Tot rugându-mă am simţit o căldură cu agitaţie puternică în burtă iar căldura urca spre gât, parcă mă sufocam. În acel moment m-am speriat şi mi-am luat un pic capul de la racla cu sfintele moaşte deoarece aveam o senzaţie şi de lipotimie. Mi-am revenit imediat şi am pus capul iar pe măsuţă cu mâinile pe raclă şi am continuat să mă rog. Atunci am simţit iarăşi o căldură puternică ce mi-a coborât din cap până la coloană şi parcă mă şi durea. Asta a durat preţ de câteva clipe. Apoi am ajuns la spital, am urcat la etajul 3. Nu ştiam ce sa fac căci nu vedeam pe nimeni. La un moment dat pe hol am văzut o doamnă şi m-am dus să o întreb încotro să merg. Era chiar doamna doctor pe care o căutam. Dânsa mi-a spus tot ce trebuia făcut. Iar unde trebuia să fac raze era un domn care mi-a dat impresia ca parcă mă aştepa. Ce vreau să spun este că am simţit cum Sfântul Nectarie ne îndrumă şi deschide toate uşile.
Am mai fost în acel loc de două ori şi nu mi s-a întâmplat aşa. Deşi sunt amabili, acum totuşi parca era diferit. La radiografie s-a descoperit că mai aveam o problemă – aveam o venă înfundată la plămânul stâng. Şi bucuria cea mai mare a fost faptul că s-a constat că acei ganglioni de pe timus erau mai mici şi nu s-au mai înmulţit ceea ce a permis efectuarea operaţiei.
Am plecat urmând să mă prezint pe 19 iunie la ora 7 pentru operaţie. Doamna doctor care mă trata de miastenia gravis a rămas uimită de schimbarea mea şi mi-a zis „Ce aţi făcut, doamna Dobre, că arătaţi mult mai bine şi nu mai veniţi în starea în care veneaţi?” Am răspuns că am început să merg la biserică şi să mă rog. Am văzut lacrimi în ochii dânsei şi mi-a spus „Foarte bine, să nu renunţi niciodată”. La întoarcere spre casă am dat iar pe la mănăstire pentru a mulţumi Sfântului Nectarie pentru tot. Rugându-mă la raclă am simţit acea agitaţie dar nu aşa de profund şi nu mai m-am speriat.
Duminică am fost toţi la biserică şi m-am şi spovedit. În diminaţa de 19 iulie, la ora 6:30, am fost iar la poarta mănăstirii, rugând paznicul să intrăm în curte să ne rugăm măcar la uşa bisercii. Aşa ne-am rugat iar apoi am plecat la spital.Am fost primită cu bine, am intrat în salon, m-am uns cu ulei din candela Sfântului Nectarie şi am început să citesc acatistul iar apoi pe cel al Maicii Domnului. Îl începusem şi pe cel al Sfântului Nicolae (mă cheamă şi Nicoleta) dar nu l-am terminat căci a venit asistenta pentru a-mi face injecţiile ca să intru în operaţie. Soţul a plecat, a trecut pe la mănăstire şi s-a rugat. Când a ajuns acasă a aprins candela şi s-a rugat la icoana Macii Domnului. Asistentele au vorbit cu mine aşa de frumos şi m-au asigurat ca or să aibă grijă de mine..
M-am trezit la A.T.I fără durere, fără sondă urinară care pentru mine era un blestem. Eram învăluită într-o stare de linişte, de odihnă. Tot răul dispăruse, parcă niciodată nu fusese. Nici nu îmi venea să cred că sunt operată, îmi era foarte bine. A doua zi la vizită medicii au decis să îmi scoată drenele şi să mă ducă în salon. Doamna doctor mi-a spus că „timusul este curat”. Încă un ajutor de la Sfântul Nectarie. Ajunsă în salon mi s-au făcut raze, totul era bine, respiram bine, nu mă mai sufocam, puteam să înghit, am început să merg la toaletă, ba chiar să dau un pahar de apă celorlalte fete operate. Domnul doctor văzându-mă că sunt bine a decis ca joi să mă externeze. În timpul operaţiei mi-au rezolvat şi problema cu vena înfundată de la plămâni folosind un cateter.
Joi dimineaţa a venit soţul si am plecat spre mănăstire să mulţumim Sfântului Nectarie, Maicii Domunlui şi celorlaţi sfinţti precum şi Sfântului Calinic, pe care l-am văzut pictat în pridvorul bisercii când m-am rugat afară în faţa mănăstirii, despre care ştiu că e grabnic ajutător. Pe la 16:00 am plecat de la mănăstire plini de liniştea acea care te cuprinde şi te mângâie. Afară era foarte cald dar nu m-am speriat iar cu ajutorul sfinţilor am ajuns acasă cu bine. Pe zi ce trece mă simt tot mai bine.
Am promis sfântului că voi spune şi voi da spre publicaţie minunea pe care a făcut-o cu mine redându-mi liniştea suflească şi alinare trupească. Dar nu numai a mea, toată familia este bine. Eram cuprinsă de putreziciune. Mă simţeam atât de rău că nu mă puteam deplasa nici până la toaletă, iar acum merg singură şi îmi rezolv toate problemele. La 21 de zile de la operaţie am mers să îmi scot firele care începuseră să iasă singure şi de aceea mi le-au scos foarte uşor. Şi domnul doctor care a asistat a fost foarte mulţumit.
Eram moartă, dar Dumnezeu nu şi-a întors faţa şi mila Lui, din contră m-a mângâiat şi m-a ajutat mereu si în toate. Multe poate schimba rugăciunea. Credeţi în puterea sfinţilor şi rugaţi-vă că ei sunt peste tot cu noi şi nu ne vor părăsi niciodată şi se vor milostivi de noi păcătosii chiar dacă noi îi mai uităm căteodată.
Mulţumim Domnului pentru toate bune şi rele. Pentru noi acest chin a însemnat întărirea noastră în credinţă şi ne-a făcut să ne rugăm mai mult şi să găsim liniştea de care aveam nevoie. Din rugăciune şi post luăm putere să trecem mai uşor peste toate. Si noi avem greutăţi financiare, dar acum le suportăm altfel, înţelegând că lucrurile materiale nu mai contează aşa de mult. Soţul meu avea dereglări de tensiune, iar acum i s-a reglat şi se poate bucura şi el de o ceaşcă de cafea.
De câte ori ajungem în Bucureşti mergem la mănăstire să mulţumim pentru tot şi să ne rugăm pentru sănătate şi întelepciune, să fim mai buni cu cei din jur şi să ne străduim să nu greşim. Ştiu că pentru mine s-au rugat şi cei aproiaţi şi acum, că mă simt mai bine, pot să mă rog şi eu pentru ei.
Rugăciunea face minuni, am început să ne rugăm din ce în ce mai mult, ne-am schimbat totodată şi modul de viaţă, ceea ce ne-a adus sănătate sufletească si trupească.
Pentru tot mulţumim Domnului şi Sfântului Nectarie.
Dobre Alina Nicoleta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu