sâmbătă, 24 septembrie 2011
Sfantul Nectarie ni se arata si in vis. Minunea cu icoana Sfantului Nectarie
De multe ori incercam sa ne explicam ce rol are Dumnezeu si sfintii in viata noastra, si incercam sa deslusim cu mintea noastra pamanteasca ce daruri ne da Dumnezeu si cum face minuni prin sfintii sai.
Sunt Parintele Ionut Bogdan si il iubesc nespus de mult pe Sfantul Nectarie, care s-a milostivit de atatea ori spre mine pacatosul si m-a scos din nenumarate curse ale diavolului, dar si din cursele acestei vieti trecatoare. Astfel a facut nu numai o minune cu mine, ci nenumarate minuni care au venit sa ma intareasca in lupta duhovniceasca si in viata preoteasca.
Voi incepe mica mea relatare cu privire la minunea ce s-a petrecut cu mine.
Ca orice preot doream ca in Biserica in care slujesc sa pot aduce de la Sfantul Nectarie o particica din cinstitele sale moaste ca mangaiere pentru cei aflati in durere si in suferinta. De aceea m-am hotarat sa merg in Eghina unde sa iau legatura cu maica stareta, Teodosia, pentru a-i martursi dorinta mea de a-l avea pe Sfantul Nectarie. Aceata dorinta era mare si de aceea si ispitele au fost pe masura.
Cu 3 saptamani inainte de a pleca in Eghina iata ca Sfantul Nectarie mi s-a aratat in vis astfel: Se facea ca eram impreuna cu sotia si finul meu intr-o Biserica mare unde se facea procesiune cu moastele Sfantului Nectarie. Dorind sa ies din Biserica iata ca ma striga cineva zicandu-mi “tu nu te inchini la moastele Sfantului Nectarie? pleci asa? “ Intorcandu-ma l-am vazut pe PreaSfintitul Varsanufie stand langa o icoana cu Sfantul Nectarie si miruind pe cei ce se inchinau la ea. Apropiindu-ma insa nu era Preasfintitul Varsanufie, desi eu asa credeam, ci era un batran cu barba alba care statea aplecat . M-am apropiat si m-am aplecat sa sarut icoana. In acel moment am inceput sa plang si m-am sprijinit cu fruntea de marginea icoanei unde era pictat Sfantul Nectarie. Geamul care era pus pe icoana s-a aburit dintr-o data si m-am mahnit crezand ca Sfantul Ierarh Nectarie este suparat pe mine. Ridicand fruntea de pe icoana am auzit din nou acel glas care mi-a spus sa nu mai plang, caci aceasta icoana o sa fie a mea. La auzul acestor cuvinte m-am bucurat si am inceput sa sterg icoana cu ambele maini. S-a sters acel abur de pe icoana si din nou acel glas mi-a zis acum: haide sa ridicam icoana si sa facem procesiune cu ea. Am apucat de icoana si am iesit sa facem procesiune, insa in timp ce mergeam a disparut tot.
Nu am dat atata importanta acelui vis desi mi-a ramas adanc impregnat in minte. Au trecut cele 3 saptamani si iata ca ne-am pregatit sa plecam spre Eghina. Ajungand in insula Eghina am intalnit acolo o maica romanca ce se cheama Ana Maria si care ne-a ajutat sa intram la maica stareta. I-am explicat maicii Ana Maria de ce am venit acolo si i-am spus ca avem un dar pentru Manastirea Sfantul Ierarh Nectarie si anume o icoana pictata cu Sfantul Ierarh Nicolae. A mers si a vorbit cu Maica Stareta iar aceasta ne-a primit in pridvorul din incinta Manastirii, de unde a primit cu mare bucurie acea icoana facuta cadou. Intalnirea a decurs placut si am fost primiti cu dragoste. Maica stareta ne-a explicat ca nu poate sa ne dea o particica din Sfintele moaste deoarece in Bucuresti exista la Radu Voda o particica si ca e bine ca oricine sa mearga acolo caci este un loc ca si la Eghina, unic. Am inteles ceea ce ne-a spus. In timp ce discutia decurgea iata ca maica stareta si-a adus aminte ca au pictate mai multe icoane care urmau sa fie daruite episcopilor care participau pe data de 2 August la sarbatoarea aflarii cinstitelor moaste ale Sfantului Nectarie si ne-a zis ca vor verifica daca mai exista o icoana in plus. Am iesit de la maica si am facut acatistul de multumire catre Dumnezeu pentru toate.
A doua zi am mers la Liturgie si ne-am intalnit cu maica Ana Maria care ne-a spus ca au cautat seara impreuna cu maica stareta o icoana si au gasit una singura care era in plus si ca ne-o daruieste cu dragoste pentru Capela in care eu slujesc ca sa fie mangaiere pentru oricine se inchina cu credinta si dragoste Sfantului Ierarh Nectarie. Bucuria mea a fost nespusa, moment in care mi-am adus aminte de visul meu de acum 3 saptamani si am inteles ca Sfantul Ierarh Nectarie mi-a raspuns in vis, un vis care acum este realitate. Am primit icoana cu Sfantul Ierarh Nectarie cu bucurie nespusa si acum este pusa la inchinare in paraclisul in care slujesc. Credinciosii au primit-o la marea sarbatoare a Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, 29 August 2011.
Poate pentru unii aceasta relatare nu pare o minune mare insa pentru mine care mi-am dorit intodeauna sa am ceva de la Sfantul Nectarie chiar de la manastirea din Eghina aceasta icoana primita si cercificata mi-a alinat dorinta mare pe care eu o am de a avea cinstite moaste de la Sfantul Ierarh Nectarie. Multumim Bunului Dumnezeu pentru toate, iar Sfantului Nectarie ne rugam sa aduca iubire si pace poporului acesta mult incercat si sa aline suferintele celor multi incercati.
31 August 2011 – Pr. Ionut Bogdan Vaduva
Buna ziua, as vrea sa va povestesc si experienta mea.... Acum aproximativ doua luni, am scris o scrisoare catre Manastirea din Eghina. Am scris in jur de zece randuri...in care, povesteam cine sunt, ce am pe suflet si in care rugam pe cine va citi scrisoarea sa se roage Sfantului Nectarie in a-mi veni in ajutor...Nu am cerut nimic altceva...nu am trimis bani...doar am sperat ca acea scrisoare sa ajunga in mainile unei maicute. Acum doua zile am avut un vis...eram in fata unei porti darapanate, vechi...dar imi era imposibil sa o pot deschide. In curtea aceea era o biserica si incercam sa intru cu disperare... La un moment dat, un batranel se apropie. Nu era in straie de preot/calugar, dar pur si simplu l-am asociat ca fiind parintele bisericii respective. In momentul in care s-a apropiat si m-a vazut, s-a incruntat si a inceput sa spuna lucruri de genul: "pai da, voi veniti cand vreti si aveti pretentia sa intrati.." se vedea clar ca nu ii pica bine prezenta mea. Zicand acestea, intra parintele pe o poarta laterala si apare apoi la poarta unde ma aflam si o deschide.. tot incruntat, face cale intoarsa si intra in biserica. eu dupa el. nu zisesem nici sarut'mana...taceam si il urmam. Am intrat in biserica doar ca sa traversam si sa iesim amandoi pe o alta usa in stanga altarului care dadea intr-o curte. atunci el imi zice: bine...acum spune ce vrei sa cumperi, ce vrei sa iei de aici...si la auzul acelor cuvinte incep sa plang si ii zic: dar parinte, nu vreau sa cumpar nimic, am venit doar ca sa ma rog in biserica..In acea secunda, parintele isi schimba mimica fetei...devine bland si milos. Simteam ca ma intreaba cu privirea ce am pe suflet dar nu indraznea mai mult... Iar eu ma gandeam daca sa ii zic ce problema am sau sa tac si cum o vrea Dumnezeu asa sa fie?...si m-am trezit. Ei bine, a doua zi dupa acest vis, am gasit in fata casei un plic. Un plic de la maica stareta Theodosia din Eghina. Imi spunea ca a primit scrisoarea, ca se roaga pentru mine si mi-a scris cateva sfaturi. De asemenea, mi-a pus ulei si fitil de la candela Sfantului Nectarie, Acatistul sau si doua iconite cu Sfantul. Nu stiu daca in visul meu a aparut Sfantul...daca mi l-as imagina fara barba as putea spune ca seamana cu parintele din visul meu sau poate e doar autosugestia... In orice caz, cred ca Dumnezeu ne aude, ne vede si ne ajuta cum, cat si cand crede El...Sper doar ca noi sa avem zile, rabdare si credinta. Sa ne ajute tuturor, caci toti suntem incercati intr-un fel sau altul...
RăspundețiȘtergere