miercuri, 4 ianuarie 2012
Sfântul Spiridon, mare făcător de minuni
După ce am fost într-o excursie în insula Corfu, la întoarcere, şoferul, fiind foarte obosit, a adormit la volan şi maşina, având viteză mare pentru că a condus foarte grăbit, a izbit un stâlp de înaltă tensiune în Bulgaria. Eu dormeam, şi impactul a fost atât de puternic încât am simţit o izbitură mare şi un suflu care mă împingea necontrolat. Nu am reuşit să mă apuc de nimic. Am strigat: „Doamne!” Imediat am simţit două mâini puternice, scăldate în lumină, care mă susţin şi care îmi creează o stare de bine şi linişte. M-am trezit în iarbă, afară din autocar. Am auzit ţipete din autocarul care era acum la o oarecare distanţă de mine. Am văzut că-mi curge sânge şi am simţit că am urechea tăiată. Am putut să mă ridic, pentru că nu aveam nimic, am mers şi i-am liniştit pe cei cu care călătoream. Am fost dusă la spital ca să mi se cureţe rănile. Am mai avut două tăieturi profunde pe fesă. Am refuzat să fiu cusută la ureche şi la fesă. Mă simţeam deja bine. Între timp, cei care au făcut măsurătorile au constatat că am zburat din autocar 10 metri. Nu am suferit nimic grav, ceea ce este o adevărată minune, datorită mâinilor puternice ale Sfântului Spiridon, care m-a sprijinit şi m-a scăpat de moarte sau de fracturi grave ale coloanei sau ale altor oase. După ce am ajuns acasă din insula Corfu, am constatat că, deşi necusută, urechea se lipise şi începea să se vindece. Nu am avut nevoie de nicio intervenţie medicală.
Cinstit să fie Sfântul Spiridon! Slavă lui Dumnezeu întru sfinţii Lui!
(M.L.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu