miercuri, 15 februarie 2012
Arhim. Nectarie Antonopoulos - Sfântul Luca al Crimeii - minunile contemporane, editura Sophia
Credincioşii care locuiesc în Bucureşti se pot închina la moaştele Sfântului Luca, care se găsesc la biserica din incinta spitalului Parhon.
Sfântul Luca operează
Părintele G. descrie o intervenţie chirurgicală a Sfântului Luca mai presus de logica noastră obişnuită. Părintele G. cunoaşte limba rusă şi îi slujeşte pe emigranţii ruşi mai ales prin Taina Spovedaniei. El povesteşte:
- Din cauza unei hernii de disc între a patra şi a cincea vertebră cervicală şi între prima şi a doua toracică, mi s-a declanşat o paralizie a extremităţii superioare stângi cu atrofiere de muşchi la braţ şi cu o slăbiciune musculară a deltoidului. Neurolgii şi neurochirurgii care m-au examinat îmi recomandau o intervenţie chirurgicală. Însă unul dintre doctori, pentru că eu sufăr de diabet zaharat, mi-a recomandat să evit operaţia şi să o înlocuiesc cu fizioterapie, gimnastică şi înot în mare. Acestea se întâmplau în luna mai 2002. Am continuat tratamentul până în toamnă, însă fără vreun rezultat. Nu m-am mai dus la doctor, ci m-am destănuit în rugăciune Sfântului Luca, cu credinţă şi cu nădejde, cunoscându-i sfinţenia. Am citit în fiecare zi Paraclisul lui în limba rusă, ca să comunicăm cât mai bine şi mai eficient. Sfântul mi-a răspns în data de 8 decembrie 2002, în zorii zilei de duminică spre luni (9 decembrie), de sărbătoarea Sfintei Ana.
În timp ce dormeam, l-am văzut pe sfântul îmbrăcat în veşminte arhiereşti. Peste veşminte purta un şorţ de doctor şi o scufie medicală de chirurgie. În mâna stângă ţinea o pensetă şi tifon sterilizat, iar în mâna dreaptă un bisturiu. Mi-a spus: "M-au trimis de Sus. Ştiu cât ne iubeşti pe noi, ruşii, şi câtă greutate duhovnicească porţi aici, în Atena, de aceea şi eu, pentru că te iubesc, am venit să te operez. Întoarce-te cu spatele!"
M-am întors şi în câteva fracţiuni de secundă a avut loc operaţia.
Apoi mi-a spus: "Întarce-te, eşti sănătos, mâine o să poţi să îţi ridici mâna, iar peste trei zile te voi vizita."
După câteva minute m-am trezit. Era 4.30 dimineaţa. M-am dus la oglindă şi mi-am ridicat mâna. Am făcut toate mişcările; nu aveam nicio problemă. Dispăruse şi atrofia musculară. Grosimea braţului era la fel ca a celuilalt. La fel de minunat este şi faptul că pe flanela mea exista o mică pată de sânge în locul unde sufeream! I-am slăvit pe Dumnezeu şi pe Sfântul Luca, pe care-l aveam ca apărător al familiei mele.
Doctorul pe care l-am vizitat a rămas uimit. M-a întrebat cu nedumerire ce s-a întâmplat. I-am dat cartea cu biografia Sfântului Luca şi i-am recomandat să o citească pentru a înţelege ce s-a întâmplat.
Am aşteptat să vină ziua de miercuri, când sfântul îmi spusese că mă va vizita. Mă aflam în acea zi în biserică, când a venit D.G. şi mi-a adus o icoană cu o părticică din moaştele Sfântului Luca. De atunci o păstrăm aici, ca să fie sfântul mereu între noi.
Pr. G.S., Atena
Eu locuiesc aici. Îmi place mult aici...
După naşterea celui de-al doilea copil al nostru, în anul 2003, mi-au apărut nişte leziuni în uter, care l-au îngrijorat pe medicul meu. A fost nevoie atunci de o mică operaţie, ca să fie vindecate. La operaţie mi s-a luat probă pentru biopsie, al cărei rezultat urma să vină după câteva zile. Părinţii noştri şi noi ne temeam foarte tare.
La noi acasă aveam o părticică din inima Sfântului Luca. În ziua când a avut loc operaţia, a venit la noi soacra mea, care nu ştia că noi aveam această binecuvântare a Sfântului Luca. Ne-a spus atunci că a avut un vis ciudat, pe care nu putea să îl explice. Visase că venise la noi acasă şi că a văzut ieşind din camera noastră un doctor înalt, blond, care părea a fi de origine străină. Soacra mea i-a spus să se aşeze şi l-a întrebat nerăbdătoare:
- Doctore, ce se întâmplă cu K.? Ce are?
El a răspuns:
- Nu are nimic. O să se facă bine.
L-a întrebat din nou:
- Doctore, cum aţi intrat înăuntru? Cine v-a deschis uşa?
Iar el a răspuns:
- Eu locuiesc aici. Îmi place mult aici.
Ne rugaserăm, eu şi soţul meu, foarte mult Sfântului Luca şi am fost cutremurată când am auzit toate acestea. I-am spus soacrei mele despre sfânt şi despre marea binecuvântare pe care o avem în casa noastră. Pe atunci citeam şi cartea despre viaţa Sfântului Luca. Când am terminat-o, a venit şi rezultatul biopsiei, care era negativ.
Îi mulţumesc Sfântului Luca pentru intervenţia sa minunată.
K.L., Atena
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu