De la durerea pierderii unei sarcini la bucuria de a fi din nou însărcinată prin mijlocirea Sfântului Nectarie

Încă de la început vreau să precizez că niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să dau vreo mărturie într-o astfel de carte. În lipsa mea de credinţă aveam impresia că minunile se întamplă cu oamenii virtuoşi, care au o viaţă duhovnicească aleasă, care persistă în rugăciune profundă, însă acum ştiu pe propria-mi piele că sfinţii nu se uită la virtuţiile tale când le ceri ajutorul ci se apleacă asupra necazului tău, se uită la nevoile tale şi sunt grabnici ajutători. Înainte de a scrie acest articol l-am întrebat pe soţul meu Cătălin dacă crede că ar trebui să spunem acum de minunea petrecută cu noi sau să mai asteptam. El mi-a rărpuns: ,,Cristina, eu înainte să intrăm la doctor m-am rugat lui Dumnezeu şi Sfăntului Nectarie să fie bebe la locul lui şi să vindece tot, şi asa a fost, tu îţi dai seama ce minune mare a făcut cu noi.” În consecinţă dau această mărturie cu nădejdea că va fi de folos femeilor care au trecut prin încercarea grea de a pierde o sarcină şi care îşi doresc din tot sufletul să aibă binecuvântarea Lui Dumnezeu de a avea copilaşi. Povestea noastră începe în luna octombrie a anului 2011, când după două luni petrecute în Israel la mănăstirea de pe muntele Tabor, unde am putut să ne rugam amândoi la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de acolo, minunea s-a petrecut, rămasesem însarcinată imediat după ce ne-am întors acasă. Eram în culmea fericirii împreună cu toată familia, părinţi, socrii, cumnate, fratele meu, toţi ne-am bucurat nespus de această veste. Inclusiv părintele nostru duhovnic care este de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucuresti, unde sunt moastele Sfântului Nectarie, aştepta de ceva timp vestea asta. Când a auzit vestea părintele mi-a zis: ,,Bucură-te că sunt gemeni nu tripleţi.” pe un ton de glumă ştiind că eu îmi fac griji de cum o să ne descurcam financiar cu un copil. Aşa că, am făcut analizele de primul trimestru care au ieşit ideale pentru sarcină, am facut şi o ecografie transvaginală la cinci saptămâni , de care nu am fost prea multumită din caza durerii pe care am sinţit-o atunci şi din cauza modului expeditiv în care a fost facută, dar rezultatele de pe ea erau bune, se vedeau sacul gestatioanl şi vezicula vitelină însă nu se vedea embrionul. Am întrebat dacă este ceva înneregulă însă doctoriţa ne-a garantat că totul este în paramertii normali si că totul este bine, şi ne-a recomandat recontrol în 7-10 zile. Am mers cu analizele şi cu ecografia la medical ginecolog care mă supraveghea şi în acord cu dumnealui am decis să nu mai refacem recontrolul ecografic, să lăsam lucrurile în mâna lui Dumnezeu, asta şi datorită faptului că soţul meu trebuia să plece iar în Israel şi nu voiam să merg la ecografie fără el. Plus eu urma să plec acasă la Bistriţa să petrec sărbătorile împreună cu părinţii. Totul a decurs perfect normal până în seara de revelion, când m-am trezit cu o hemoragie minoră dar care m-a speriat şi care m-a facut să merg la urgenţă, de Sfântul Vasile la prima oră. Nicio clipă nu m-am gândit la ce urma să se întâmple. Eram însărcinată deja în unsprezece săptămâni conform calendarului. La ecografia efectuată de medicul de gardă diagnosticul a fost cutremurător. Sarcina se oprise în evoluţie la şase săptămâni şi două zile. Doctorul m-a întrebat dacă nu am simţit că ceva nu merge bine şi dacă mai aveam greţuri. Greţuri mai aveam , mai rar e adevărat dar credeam că mă număr printre fericitele femei care suportă bine sarcina. M-a mai întrebat încă ceva la care nu mă asteptam: ,,Dar ţie nu ţi-a zis nimeni nimic până acum de sarcină gemelară?” La unsprezece săptămâni trebuia să li se audă inimioarele aşa că l-am rugat pe doctor să dea drumul la sonor pentru că nu puteam să cred ce mi se întamplă, şi .…nimic, nu se auzea nimic, inimioarele lor nu băteau. Mă gândeam ,,Doamne fă ceva, nu ne lăsa acum”. Eram distrusă, nu eram pregătită să pierd o sarcină de care eu credeam că merge aşa de bine, şi cu atât mai mult nu eram pregatită să pierd o sarcină gemelară. Mi s-a recomandat internare de urgenţă şi chiuretaj, pe care eu le-am refuzat. Doctorul mi-a zis că o să dau în septicemie dacă nu mă internez, şi i-am răspuns doctorului că şi Dumnezeu ştie asta şi dacă e să pierd sarcina face El ceva, se porneşte de la sine, dar nu pot merge eu la chiuretaj. În plus aveam nevoie de timp să imi revin şi să pot să vorbesc cu soţul meu care era atunci în Israel pe Tabor împreună cu cumnata mea Mihaela, să le spun ce se întamplă. El a suferit mult pentru că nu era langă mine în cea mai grea încercare din viaţa noastră de până atunci, însă faptul că era acolo, pe pamântul acela Sfânt la Mănăstirea Schimbării la Fată, ne-a ajutat mult. Maicile de acolo şi Gheronda s-au rugat pentru noi, l-au îmbărbătat mult pe Catalin şi pe Mihaela, şi asta m-a întărit şi pe mine. În noaptea următoare hemoragia s-a intensificat şi am ştiut că nu se mai poate face nimic, trebuia să plec la spital deoarece pierdeam sarcina. A doua zi de gardă era D-nul Doctor Porfirie Vasiluţ, când am auzit numele doctorului am stiut că toate le rânduise Maica Domnului la care ne rugam cu toţi de când am aflat ce mi se întamplă. Domnul Doctor s-a îngrijit de mine în mod exemplar, mi-a înţeles suferinţa, şi mi-a ridicat moralul. L-am intrebat de ce se întamplă asta şi mi-a dat un raspuns la care nu mă asteptam din partea unui medic dar pe care aveam nevoie să îl aud. Mi-a zis: ,,70% din Voia Lui Dumnezeu şi 30 % din varii motive care acum nu mai au importanţă. Dumnezeu te fereşte de un necaz şi mai mare, asa se intamplă uneori, cum mărul rău pică din pom asa se întâmplă şi cu sarcinile care sunt înneregulă” Intervenţia a decurs bine, la tratamentul cu antibiotic am răspuns bine însă febra nu scădea, după trei zile s-a constatat că organismul meu vrea cu tot dinadinsul să se comporte ca şi cum încă aş fi însărcinată, uterul se închisese complet fără să permită curăţirea şi a fost necesar un al doilea chiuretaj. Pentru mine a fost foarte greu să fac primul chiuretaj, şi asta nu din cauză durerilor fizice care nu aveau nici o importanţă atunci, ci din cauza durerii sufleteşti care a fost copleşitoare, gândul că copii mei nu mai sunt îmi tăia respiraţia. Al doilea chiuretaj la care am fost supusă nu a făcut altceva decât să rememoreze tot prin ce trecusem prima dată. După ce am putut să cobor la capela din spital, l-am vazut zilnic pe domnul doctor acolo, ceea ce îmi comfirma că din grija Maici Domnului am ajuns pe mâna lui. După o saptamână de la internare m-au externat, sănătoasă fizic, distrusă sufleteşte, şi cu interdicţia de la medic să mai ramân însărcinată pentru următoarele şase luni. Simţeam că duc cu mine un gol în care risc să mă pierd, copilaşii mei au ajuns intr-un aspirator, şi acest gand nu ma lasa nici să respir. Am vorbit cu părintele meu duhovnic, i-am spus ce mi se întamplase şi m-a linistit zicându-mi că toate sunt de la Dumnezeu, să dîm Slavă Lui Dumnezeu pentru toate şi să mergem înainte, noi nu ştim judecăţile Lui Dumnezeu dar cu siguranţă că totul e spre binele nostru. Pe măsură ce zilele treceau încercam să mă linistesc, şi făceam Paraclisul Maici Domnului. Pe atunci nu mă rugam încă la Sfântul Nectarie de care ştiam, şi la ale cărui moaşte mă închinam dar nu de fiecare data când mergeam la mănăstire. M-a liniştit mult gândul că apucasem să îi impărtaşesc, şi după cum şi părintele zicea Hristos i-a luat la El, iar faptul că i-am impărtaşit pentru mine a fost ca şi un fel de botez pentru ei. Cumnata mea Nina mi-a zis după ce am ajuns în Bucureşti că acum sunt ca o mamică de îngeri. Mi-am zis atunci în gând că în loc să am eu grijă de ei de acum încolo, vor avea ei grijă de noi. Aceste cuvinte spuse Nina, cât şi dragostea şi răbdarea pe care mi le-a arătat în timp ce îl asteptam pe soţul meu să se întoarcă acasă m-au ajutat mult. După ce s-a întors şi soţul meu acasă împreună cu cealaltă cumnata, lucrurile au început să se aşeze la locul lor. Toată familia ne-a sprijinit şi ne-a susţinut într-un mod deosebit. Cu toate aceste golul pe care îl simţeam se încăpăţâna să ramănă. După postul Paştelui am căzut de acord cu soţul meu să lăsăm lucrurile în mâna Lui Dumnezeu chiar dacă nu au trecut acele şase luni recomandate de medic, şi dacă e să ramân însărcinată mai repede are El grijă să fie totul bine. Vroiam să îmi reiau şi serviciul deoarece nu mai lucram din decembrie, noi fiind pictori restauratori, mediul toxic şi condiţile de şantier nu erau recomandate nici în sarcină şi nici în perioada de recuperare, motiv pentru care am hotărât să stau acasă. Trecuseră patru zile de când îmi reluasem munca şi într-o sâmbătă noapte m-am trezit cu o colică renală. Mi-am dat seama imediat că e vorba de colică renală deoarece mai avusem crize si în trecut şi nu le confund. Obişnuiam să le tratez singură deoarece la doctor de câte ori m-am dus imi dădeau acelaş tratament, nospa, papaverină, rovatinex şi vitamina C. Toate bune şi frumoase însă de data asta exista posibilitatea să fiu însărcinată şi nu puteam să iau decât nospa. A doua zi la Sfânta Liturghie m-am simţit din ce în ce mai rău şi am fost nevoiţi să plecam acasă mai devreme din cauza durerilor. După masă am început să fac febră. Ştiam că febra dăunează în sarcină, dar şi la medic mă temeam să merg deoarece ştiam că dacă mă duc nu o să ţină cont de o sarcină neconfirmată, aşa că până marţi am încercat să ţin febra sub control cu paracetamol şi comprese. Marţi însă nu am avut ce face şi a trebuit să plec la doctor deoarece febra ajunsese la 38,5- 38,9 şi nu ceda. Mă rugam Maicii Domnului ca totul să fie bine şi dacă e sarcină să îmi scotă în cale un medic bun cum făcuse şi data trecută care să ţină cont de faptul că aş putea fi însărcinată. Cumnatele mele mi-au facut programare la urologie, de acolo am fost trimisă la analize şi ecografie abdomilală totală. La ecografia abdominală nu a detectat nici un calcul în deplasare, la rinichi doar nisip fără calculi, şi lichid în abdomen, care nu ştia de unde este. Doctoriţa mi-a spus că poate fi de la un ovar spart şi că trebuie să merg de urgenţa la giecologie, că din câte vede ea lichidul are urme de sânge sau puroi. Vă daţi seama ce spaimă mă luase iar, în condiţile în care eu credeam că sunt însărcinată. La interpretarea analizelor doctorul urolog a confirmat că trebuie să merg de urgenţă la ginecologie că nu mă poate lăsa acasă cu febra de 38,50C fără să mi se pună un diagnostic, pentru că infecţie urinară nu este, iar colica renală trecuse. Aşa am ajuns la D-ul Dr. Gheorghe G. la ginecologie care era de gardă, şi la care nu m-aş fi dus sub nici o formă dacă aveam de ales, din cauza prejudecăţilor mele pentru că era tânăr, aş fi ales ori o femeie, ori un doctor în vârstă. În urma consultului şi pe baza analizelor mi-a pus diacnosticul de Boală Inflamatorie Pelvină, la care sunt dispuse femeile care au suferit de curând pierderi de sarcină sau avort. Aşa că doctorul mi-a recomandat nişte analize ca să vadă dacă am contactat vreun virus în spital în timpul chiuretajului ce îl făcusem de curând. De lichidul din abdomen nu s-a arătat foarte îngrijorat spunând că la astfel de infecţii mai poate apărea. Doctorul a ţinut cont de suspiciunea mea că aş putea fi însărcinată şi mi-a dat un tratament care este compatibil cu sarcina. Pentru mine asta a fost încă o încercare grea pentru că toate diagnosticele şi suspiciunile m-au îngrijorat foarte tare deoarece toate puteau duce la infertilitate, iar gândul că nu pot să mai am copii era prea greu de suportat. Datorită faptului că durerile din zona pelviană persistau am fost chemată să fac o ecografie pentru a vedea dacă sunt sau nu leziuni la nivelul ovarului. Între timp mai trecuseră trei zile timp în care organismul meu a răspuns bine la tratamentul cu antibiotic, au iesit şi rezultatele analizelor pentru viruşi care au fost negative, ecografia nu a pus în evidenţă leziuni la nivelul ovarului sau a trompelor urterine. În schimb era mult lichid în abdomen de care doctorul nu îşi dădea seama de unde este, dar de care mi-a zis că în timp ar trebui să se retragă de la sine numai că va dura. În consecinţă doctorul m-a trimis de urgenţă să fac testul la sânge pentru sarcină. Cu diagnosticul de Boala Inflamatorie Pelvină şi lichid în abdomen se punea problema existenţei unei sarcini extrauterine. Testul de sânge a ieşit pozitiv. Eram într-adevăr însărcinată, l-am întrebat pe doctor dacă pot să mă bucur şi mi-a răspuns clar şi simpu ,,Nu”. Se temea la fel ca şi mine de sarcină extrauterină. Trebuia să aştept încă două săptămâni până să se poată vedea la ecograf unde anume este localizată sarcina. Acestă suspiciune m-a dărâmat pur şi simpu, sunt însărcinată iar acum ar trebui să îmi omor copilul deoarece îmi pune viaţa mea in pericol, dacă se adevereşte că e într-adevăr extrauterină. Am mers la părintele nostru duhovnic şi i-am spus prin ce trecem şi mi-a zis: ,,Eu nu cred că Dumnezeu face lucrurile pe jumătate, ce ţine de voi aţi făcut, haide de acum să îl lasăm pe Sfântul Nectarie să işi facă treaba. Încredinţaţi copilul Sfântului Nectarie, daţi-i numele Sfântului, şi roagă-te Lui Dumnezeu aşa : Doamne de vrei să îl iei şi pe copilul acesta la tine ia-L acuma, iar de vrei să mi-L laşi, lasă-L şi să fie sănătos, facă-se Doamne voia Ta”. Din acea zi am făcut acatistul Sfântului Nectarie în fiecare zi, citisem în cartea cu minunime Sfântului Nectarie de o preoteasă care avea sarcină extrauterină confirmată şi în timp ce se ruga la Sfântul Nectarie a simţit cum se duce sarcina la locul ei, asta m-a ajutat foarte mult. Acum şi eu mă rugam Sfântului Nectarie ca sarcina să se dezvolte unde trebuie. Mărturisesc că cele două săptămâni au trecut foarte greu, gândul meu era în permanenţă numai la copilaşul meu pentru care aş fi făcut orice numai să fie bine, mă rugam Sfîntului Nectarie în continuu şi la Maica Domnului şi la Sfinţii Închisorilor, îmi era aşa de teamă să nu fie extrauterină încât nu am putut să accept un astfel de diagnostic, nu puteam să mă văd în situaţia de a-mi omorî copilul pe care mi-l doream aşa de mult. Mă dădeam în fiecare zi cu ulei din candela de la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de pe Tabor, cu mir de la Mormântul Domnului care a izvorât în săptamâna patimilor pe care le primisem de la maicile de pe Tabor. Cu greu a venit şi ziua în care trebuia să aflam dacă e bine sau nu, şi Sfântul Nectarie a facut mare minune cu noi, nu numai că sarcina se dezvolta unde trebuie, dar era şi bine dezvoltat, şi a dispărut şi tot lichidul din abdomen în timp record încât şi doctorul s-a arătat uimit ca nu mai e şi astfel toate problemele au dispărut şi au lăsat în urmă o sarcină sănătoasă. Nu vă puteţi da seama de bucuria care ne-a cuprins inimile şi nu avem cum să mulţumim suficient de mult Sfântului Nectarie pentru purtarea Lui de grijă. Între timp cumnatele mele au adus acasă încă o sticluţă cu ulei de la mai mulţi Sfinţi printre care şi de la Sfântul Nectarie adus direct din Egina, cu care mă ung zilnic ca să aibă grijă de copilaş. Acum sunt însărcinată în nouă saptămâni şi trei zile, inimioara lui bate de 175 de ori pe minut şi are 2,13 cm şi e perfect sănătos. Mă rog Sfântului Nectarie să îl păzească în continuare să crească sănătos şi la timpul potrivit să îl nasc cu bine. Nădăjduiesc că prin mijlocirea Sfântului Nectarie şi a Maicii Domnului voi putea să îl ţin în braţe pe micul Nectarie sau Nectaria la începutul lunii februarie. (Cristina Costandache, Bucureşti)

O noua marturie despre minunile Sfantului Ilie Lacatusu

Doamne, ajută! Mă numesc Viorica și sunt din Constanța. Am aflat de Sfântul Ilie Lăcătușu de la o prietenă, care mi-a dat cartea,  am citit-o și de atunci până acum fac acatistul sfântului. Am venit în București cu probleme de sănătate, probleme  cu stomacul. Am făcut niște crize de stomac și am avut dureri de am zis că mor. Duminică am fost la sfântul și luni am mers să-mi fac toate analizele. Când am ajuns la sfântul simțeam o bucurie și  când am ajuns înăuntru i-am sărutat mâna. Cu ochii în lacrimi l-am privit și ce să zic... Sfântul m-a privit în ochi și i-am simțit mâinile calde și cum le-a mișcat. Mi-a dat Dumnezeu o așa mare bucurie că nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Parcă nu mai simțeam nicio durere. Am făcut acatistul acasă, era în postul Paștelui și am citit acatistul sfântului patruzeci de zile. În timp ce am făcut acatistul acasă, mai aveam câteva zile, și l-a visat sora mea pe Sfântul Ilie Lăcătușu și i-a zis să nu mai plângă că o să aibă și sora ei un copil, peste patru sau cinci luni, iar ea ceva mai târziu. Când mi-a spus nu mai puteam de bucurie că noi de zece ani am tot mers la medici și tratamente fără niciun rezultat. Sora  are o fetiță dar mai vrea un copil și vă dați seama cu ce  bucurie în suflet am plecat la sfântul. Asta e durerea cea mai mare,  că nu poți avea un copil, dar nădăjduiesc la Dumnezeu care ni l-a descoperit pe sfântul Ilie ca să mijlocească și pentru noi păcătoșii să avem și noi bucuria de a avea un copil. După ce am primit rezultatele analizelor, care mi-au ieșit foarte bine, am primit doar un tratament pentru stomac (eu mă așteptam la operație că de cinci ani țin regim) a fost ceva nemaiîntâlnit, că mă simt și mai bine, dar eu în continuare fac acatistul sfântului că a devenit ocrotitorul casei noastre. Și cu ajutorul lui Dumnezeu am mers la sfântul de patru ori, iar în ultima zi când am fost era într-o marți după amiază, știam că nu-i deschis dar am zis, stau și mă rog afară lângă capelă că știu că sfântul mă aude. Și m-am rugat cu smerenie și cu credință și îi ziceam sfântului, cu ochii în lacrimi, că aș fi vrut să mai intru o dată că plecam a doua zi. Afară era femeia  care are grijă de flori și mi-a zis, azi nu vine nimeni. I-am zis, nu-i nimic, mă rog aici. Mai erau două persoane care plecaseră. Nu vă zic că după cinci minute se aude gălăgie și femeia zice, vine nepotul sfântului. Nu-mi venea să cred, am zis, îți mulțumesc ție, Doamne, și sfântului Ilie că așa a fost ca să mai intru o dată la moaștele sfântului, eu, o nevrednică. Și după ce m-am rugat cu ochii în lacrimi, că nu-mi mai venea să plec de acolo, m-am ridicat și când l-am privit pe sfântul s-a uitat iar la mine, avea niște ochi albaștri și pentru mine a însemnat foarte mult. A fost o binecuvintare din partea lui și am ieșit și tot n-am plecat, am mai rămas vreo cinci minute de m-am mai rugat afară, lângă capelă. Nu mai era nimeni, doar  nepotul sfântului înăuntru și femeia care are grijă de flori. Mi-a dat Dumnezeu o mare bucurie în suflet că n-o să uit niciodată. Asta  a fost mărturia mea, sper să fie de folos și vă îndemn să vă rugați întodeauna sfinților care sunt lăsați de Dumnezeu ca să mijlocească pentru noi în ceruri, că dacă te rogi cu smerenie și credință în suflet  este imposibil să nu simți ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al sfinților noștri. Când am ajuns acasă am povestit  cunoscuților mei și mergând la biserică duminica am povestit persoanelor care știau că merg la sfântul. N-am cuvinte să spun ce bucurie am simțit în suflet. Am promis sfântului că o să pictez  icoana cu el și o s-o dăruiesc  pentru a o pune în capelă.  Îmi place foarte mult să pictez numai icoane, deși nu am făcut școală. Dumnezeu mi-a dat darul și-I multumesc pentru tot și pentru că exist. În viață fără El nu putem face nimic. Azi, cu ajutorul lui Dumnezeu și al sfântului am terminat-o; soțul mi-a zis să vă întreb dacă pot s-o dăruiesc la capelă drept mulțumire pentru că ne-a ajutat și ne ajută în continuare. O s-o aducă sora mea în iulie, nu știu data, dacă o să fie de ziua sfântului. Aștept răspuns și iertați-mă. Doamne, ajută! (Viorica Mosor, Constanța)

O convertire minunată din care reiese erezia catolicismului

Istoria este relatată de un martor direct al acestor evenimente, Viorel Vultur: În săptămâna dinaintea Paştelui - 2012, un grup de români, cu voia Maicii Domnului, au intrat în Sfântul Munte Athos. Şi probabil nu întâmplător, pentru că niciunul dintre ei nu bănuiau ce va urma şi prin ce transformări minunate aveau să treacă. Aflându-se la Mănăstirea Vatopedu, s-au închinat pe rând la toate icoanele, ajungând şi în faţa Maicii Domnului Esfagmeni (Înjunghiata). Pe când se rugau în genunchi în faţa icoanei, o persoană din grup nu s-a mai putut ridica din genunchi timp de aproximativ 5-10 minute, ca şi cum ar fi fost pironit de o forţă nevăzută, timp în care transpiraţia îi curgea şiroaie pe faţă, fiind chinuit de o stare de rău. Anunţat, Părintele Kiril a ajuns imediat, constatând că respectiva persoană are într-adevăr o problemă. Întrebarea părintelui nu s-a lăsat aşteptată: „Ești sectant ori catolic?” Răspunsul a venit neîntârziat: „Sunt catolic”, ocazie cu care părintele i-a zis sub un ton uşor imperativ că trebuie să se boteze ortodox, aceasta fiind voia Maicii Domnului. Părintele Kiril i-a citit Rugăciunea Brâul Maicii Domnului cu racla ce conţine Brâul Maicii Domnului pe cap, după care acesta s-a putut ridica în picioare, liniştindu-se. Starea acestuia s-a ameliorat spre seară, după slujba de la Chilia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – Schitul Lacu. La coborârea din Sfântul Munte, grupul de români s-a deplasat în Insula Corfu, la Sfântul Spiridon. Dar minunile încă nu au încetat. La închinare, dis-de-dimineaţă, pe pieptul sfântului au fost găsiţi 8 trandafiri, câte unul pentru fiecare român. Părintele George nu a sesizat pe cineva care să îi pună, mai ales că, cu o seară înainte, el a fost cel care a închis racla, iar trandafirii nu erau. Mare a fost bucuria românilor, mai ales că se ştia bunul obicei al sfântului, care face astfel de cadouri, nefiind un caz singular. Minunile însă nu s-au terminat. Cu ocazia procesiunii, Viorel Vultur a pătruns nevăzut prin cordonul de poliţişti care-l protejau pe Sfântul Spiridon, însoţindu-l, în chip miraculos, pe o distanţă de aproximativ 2 km, timp în care a stat nedezlipit de raclă. Abia la intrarea în biserică a fost observat şi îndepărtat, spre uimirea unui părinte, martor direct al întâmplării. La întoarcerea în ţară însă, s-a întâmplat cea mai frumoasă minune posibilă. În săptămâna luminată, catolicul s-a botezat ortodox la una dintre mănăstirile judeţului Neamţ. În prezent, ortodox fiind, participă la Sfânta Liturghie, marcat de modul cum Maica Domnului îşi aduce copii acasă. Cele mai cunoscute minuni ale Maicii Domnului Esfagmeni (Înjunghiata) de la Mănăstirea Vatopedu: Maica Domnului Esfagmeni (Înjunghiata) Această icoană se află în naosul Paraclisului Sfântului Dimitrie, fiind pictată în secolul al XIV-lea pe perete. Se spune că într-una din zile, un diacon care era paracliserul bisericii principale, după o priveghere mai obositoare, mai întârziind în biserică, după cum era rânduiala paracliserului, a ajuns mai târziu la trapeză. Trapezarul l-a respins, spunându-i că nu mai are mâncare. Atunci paracliserul, fiind o fire mai iute, s-a umplut de mânie şi s-a întors înapoi în biserică. L-a întunecat diavolul atât de mult, încât luând cuţitul cu care curăţa ceara de pe sfeşnice, s-a apropiat de icoana Preasfintei şi Preablândei Fecioare şi i-a zis plin de mânie: „Îţi slujesc de atâta timp, iar tu nu te îngrijeşti nici de hrana mea?". şi, ridicând cuţitul, a lovit în chipul cel Preacurat al Sfintei Fecioare, din care a început îndată a curge sânge. În acel moment a intrat diavolul în nefericitul diacon şi l-a trântit la pământ, muncindu-l. Auzind ţipetele lui, au venit câţiva fraţi care erau în apropiere şi, văzând cele întâmplate, au anunţat pe stareţ care, adunând obştea au făcut Priveghere de toată noaptea, rugând-o pe Preasfânta Fecioară să-l ierte pe cel care a îndrăznit să o lovească. După multe rugăciuni, diaconul a fost izbăvit de diavol, iar Maica Domnului i-a descoperit stareţului, zicându-i că îl va ierta, dacă va face pocăinţă. Şi a stat diaconul în faţa icoanei Maicii Domnului plângând şi cerându-şi iertare timp de trei ani de zile. După timpul acesta, s-a arătat Maica Domnului stareţului şi i-a zis: - Îl iert de fapta lui nesăbuită, dar mâna cu care m-a lovit va rămâne uscată până la sfârşitul vieţii lui, iar după moarte, blestemată spre neputrezire. După ce monahul a murit, trecând o perioadă de câţiva ani şi venind timpul să fie dezgropat, după cum este rânduiala în Sfântul Munte, trupul i-a fost găsit putrezit, în afară de mâna cu care lovise chipul Preacuratei Fecioare. Această mână se păstrează până în ziua de astăzi neagră şi neputrezită. În legătură cu această icoană, s-a mai întâmplat o minune cu un preot care, venind în mănăstire să se închine, nu credea că sunt adevărate cele ce se spuneau despre icoană. Întinzând mâna fără de evlavie, a atins locul unde icoana fusese lovită. În acel moment din icoană a început să curgă iarăşi sânge, iar preotul a căzut mort chiar în clipa aceea.

Conferinta la Suceava: Marcel Petrisor si Demostene Andronescu – Marturii din Temnita Prigoanei

Parintele Justin – Cuvant la primul Hram al Manastirii Poarta Alba – Gales (Canal)

17 iunie 2012, mănăstirea Poarta Albă, jud. Constanța Preluat de la Apologeticum. Parintele Justin: Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala şi râvna Înalt Preasfinţitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la aceşti ani ai bătrâneților mele. Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi.[...] Avem datoria sfântă de a ne cinsti aceşti martiri şi a chema ajutorul lor în rugăciunile noastre. Dacă nu îi canonizăm şi nu îi cinstim, nu vom șterge niciodată această pată de pe obrazul neamului românesc.Cititi integral interviul pe site-ul ATITUDINI.

VIDEO: ÎPS Teodosie şi Părintele Justin la primul hram al mănăstirii Poarta Albă

Moment emoţionant la Poarta Albă. De sărbătoarea Sfinţilor Români, zeci de credincioşi au luat parte la slujba primului hram al noului lăcaş de cult de la Poarta Albă, închinat celor care au pierit în timpul construcţiei Canalului Dunăre-Marea Neagră. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu părintele Justin Pârvu, unul dintre supravieţuitorii închisorilor comuniste. Cea mai mare lucrare de inginerie din istoria României a fost plătită cu viaţa de mii de oameni. Pentru martirii “canalului morţii”, în apropierea localităţii Poarta Albă va fi ridicată o mănăstire. După ce în urmă cu două săptămâni a fost pusă piatra de temelie, astăzi, de sărbătoarea Sfinţilor Români, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat prima slujbă pe locul unde se va ridica lăcaşul de cult. Printre cei care au supravieţuit ororilor de la Canal se află şi părintele Justin Pârvu, acum în vârstă de 93 de ani. La slujba oficiată exact pe locul unde se aflau temniţele muncitorilor, dar şi lângă movila sub care se spune că zac mii de oseminte, au luat parte zeci de credincioşi din tot judeţul Constanţa. Pentru cei care doresc să sprijine construcţia mănăstirii închinată martirilor de la Canal, Arhiepiscopia Tomisului a deschis trei conturi bancare în care se pot face donaţii. Construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră a început în anul 1949, dar lucrarea a fost terminată 35 de ani mai târziu. Aproximativ două mii de oameni îşi dorm somnul de veci în gropi comune, în cimitire fără cruci sau direct sub lutul malurilor ce se surpau aproape zilnic. ( stirile NTV) Conturile pentru donații: RO48 UGBI 0000 4020 0599 6RON RO41 UGBI 0000 4020 0599 7EUR RO38 UGBI 0000 4020 0599 8USD Conturile sunt deschise la Garanti Bank pe numele Arhiepiscopiei Tomisului, CUI 2986396.

Un om ca o gura de aer: Gheorghe Jijie

Intorcandu-ma de la biserica Ilie Gorgani, unde prietenii isi pot lua ramas bun de la domnul Gheorghe Jijie, m-a urmarit seninatatea de pe chipul domniei sale care m-a frapat si in viata sa, dar mai cu seama acum, in moarte. Rugandu-ma pentru odihna sufletului sau m-am trezit ca ma rog pentru mine. Sa fiu si eu la fel de senin in moarte ca el. Sa mijloceasca si pentru mine pacatosul la tronul lui Dumnezeu. Domnul Jijie era limanul la care omul ajungea ca sa mai ia o gura de aer atat de necesara pentru lupta cu prea-haoticul vietii. Unul din cele mai frumoase cadouri pe care mi le-a facut Dumnezeu a fost ca odata, pe 13 decembrie, de ziua mea, a facut sa ne intalnim. Ma frapau multe lucruri la el: agilitatea cu care sarea din fotoliu cand ii suna telefonul, desi trecuse de 90 de ani; calmul de dincolo de fire- inradacinat pentru totdeauna in nevazut- pe care il transmitea celor care intrau fie si pentru o scurta vreme in biografia sa; smerenia cu care evita gesturile si discursurile in public. Vedeam la el o rectitudine specifica supravietuitorilor inchisorilor comuniste, care nu ii lasa nici vietii, nici logicii sa fie si alba si neagra in acelasi timp. La oamenii acestia orice forma de relativism este exclus. Pentru noi, tinerii formati in cultura compromisului, toti acesti batrani sunt vestigiile unei lumi in care lucrurile nu isi uitasera inca sensul. Ultima oara cand ne-am vazut, referindu-se la un om care isi eticheta semenii condamnandu-i pentru totdeauna pornind de la un accident biografic pe care l-au indurat, domnul Jijie mi-a spus ca Dumnezeu nu judeca omul dupa un moment de cadere sau de inaltare ci dupa intreaga linie a vietii lui. Spusa aceasta mi-a dat curaj, mai ales ca in spatele ei se intrevedea un munte de suferinta, o indelunga experiere a acestui adevar. In general orice intalnire cu el te readucea la viata, te recalibra. Ma bucur pentru ca de acum incolo o sa am un prieten dincolo, care va mijloci si pentru mine pacatosul, dar ma intristez pentru ca se duc oamenii nostri liman, oamenii nostri gura-de-aer. Bunul Dumnezeu sa il odihneasca cu dreptii si pentru ale lui rugaciuni sa ne mantuiasca si pe noi!

Gheorghe Jijie, un alt mărturisitor anti-comunist a trecut la Domnul

Preluat de la Apologeticum.Astăzi, 12 iunie 2012, a trecut la cele veșnice d-l Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, mărturisitor al temniţelor comuniste, închis 13 ani. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii Săi. Declaraţia d-lui Gheorghe Jijie cu privire la pătimirile sale din temniţele comuniste Subsemnatul Jijie Gheorghe , fiul Varteniei si al lui Gheorghe , nascut la data de 10 iunie 1919 in orasul Botosani , judetul Botosani , posesor al cartii de identitate seria ******************************* eliberata de sectia 22 Politie Bucuresti la data de *********** , cod numeric personal **************** , cu domiciliul in Bucuresti , sector * , strada *************** numarul * , bloc **, apartament *, declar prin prezenta ca am fost detinut politic intre 24 Decembrie 1948 si 24 Decembrie 1961. Locurile de detentie prin care am trecut au fost: Ministerul de Interne Penitenciarul “Jilava” Penitenciarul “Aiud” Lagarul “Noua Culme” Lagarul “Periprava” Penitenciarul “Gherla” – septembrie 1952-mai 1953 Penitenciarul “Galati” – timp de doua saptamani in anul 1961 Arestul Curtii Martiale “Uranus” – timp de trei saptamani in noiembrie 1949 Penitenciarul “Vacaresti” – doua-trei luni In aceasta perioada de treisprezece (13) ani am suportat un regim de exterminare prin lipsa unei alimentatii minime , lipsa de aer , lipsa unor conditii minime de igiena , lipsa totala a asistentei medicale. Faptul ca nu am decedat se datoreaza strict structurii mele fizice atletice (am facut mult sport in tinerete) si faptului ca am fost arestat la douazecisinoua de ani (29) ; deci perioada mea de detentie a coincis cu varsta cand organismul are rezistenta maxima (29 ani – 41 ani ). Fratele meu , Jijie Ioan , a fost arestat si el , dar , datorita faptului ca a fost supus unui regim special de constrangeri , a decedat in penitenciarul Aiud – dupa cum spun actele de arhiva , in 1961-desi eu , cand am fost expediat din “Aiud” spre “Noua Culme” (1958) deja aflasem de moartea fratelui meu de la un invatator pe nume Campeanu care-mi adusese trista veste . In continuare voi arata cateva din tratamentele inumane la care am fost supus pe durata executarii sentintei : In timpul anchetei din decembrie 1948 am fost batut la talpi (“celebra” metoda “la ranga”) peste bocancii noi pe care-i aveam in picioare pana cand talpile acestora s-a distrus complet(fiecare lovitura de ranga se transmitea pana in creier) Dupa ce s-au distrus bocancii am fost in continuare batut peste labele picioarelor din care siroia sange La un moment dat am urlat sa mi se dea apa , Colonelul Dulgheru personal “satisfacandu-mi” dorinta varsand in prealabil in pahar continutul unui plic.Am crezut ca era ceva destinat sa-mi calmeze durerile si am baut.Dar a fost un drog , probabil “scopolamina”- pentru a-mi anihila vointa – caci am simtit imediat cum nu mai eram stapan pe reflexele mele . In momentul cand au inceput intrebarile , care s-au succedat pana dupa ce am cazut intr-un fel de somn letargic , din care , ca sa ma trezesc si sa pot raspunde intrebarilor eram lovit cu un ciomag gros de cauciuc peste umeri si peste ceafa In cele din urma m-au asezat intr-o patura si m-au dus taras pana la lift si apoi intr-o celula unde am zacut in nesimtire pe ciment pana cand am fost trezit din nou cu lovituri de ciomag pentru a fi dus iarasi la ancheta. Declaratiile scrise si semnate sub acest tratament au fost folosite drept probe in timpul procesului .Inutil am aratat instantei la ce torturi am fost supus (proba mea fiind chiar bocancii distrusi pe care ii incaltasem cand am fost dus la proces) si prin sentinta numarul 1309/1949 am fost contamnat la 10 (zece) ani temnita grea in baza articolului 209 cod penal In timpul anchetei , la presiunile constante : ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , fara sa mi se dea explicatii , despre ce legaturi sa vorbesc , am raspuns ” Am avut legaturi cu mai multi colegi de serviciu” , toti ingineri ca si mine , care au fost condamnati nevinovati : Inginer Iacobescu Stefan – 7 (sapte) ani , Inginer Pop Septimiu – 1 (un) an , Inginer Cumpata Dumitru – 3 (trei) ani si Inginer Luca Niculae – 2 (doi) ani .Eu , care aveam “vina” de a ma intalni cu un fost coleg de liceu pe nume Ion Paunescu , care se refugiase in 1941 in Germania , am primit 10 (zece) ani. Fratele meu , Ioan Jijie , care avusese legaturi cu comandamentul legionar din tara , a fost urmarit , arestat , decedand in inchisoare de T.B.C. Pulmonar (vezi addenda la aceasta declaratie) Dupa condamnare am fost dus la Penitenciarul ” Jilava” unde am stat la asa zisul “REDUIT” .Aici , in afara celorlalte lipsuri , am avut de suportat si lipsa aerului – intr-o celula cu dimensiunile in plan de doisprezece(12) metri x cinci(5) metri si cu o inaltime de patru(4) metri ( deci 240 metri cubi de aer) erau inghesuiti 180 de detinuti iar singura sursa de aer – gemuletul celulei – era astupata cu sipci de scandura.Desi afara era “ger de Ianuarie” , pe cei de la primul etaj al priciurilor si pe cei de la “serparie”(sub priciuri-direct pe ciment) “curgea” transpiratia celor de la nivelul superior al priciurilor. ERA CA INTR-O ETUVA ! Detinutii stateau dezbracati de haine si camasi. Cand eram scosi la asa zisa “plimbare la aer” trebuia sa trecem printre doua siruri de gardieni , condusi de celebrul Ivanica si care , din ordinul directorului , nu mai putin celebrul Maromet , ne loveau cu ciomegele unde nimereau . Un distins ziarist evreu a fost atat de puternic lovit incat s-a prabusit la pamant in nesimtire. Ne-am oprit sa-l ajutam dar potopul de ciomege ne-a silit sa fugim mai departe.Atunci l-am intalnit ultima oara pe fratele meu care , legat cu lanturi la maini si la picioare era in imposibilitatea de a evita loviturile de ciomag , eu protejandu-l din partea dreapta , sarind in sus sa iau eu loviturile in locul lui .Era un cosmar demn de “Infernul” lui Dante. De la “Jilava” am fost trimis la “Aiud” unde , timp de un an si ceva am fost supusi unui regim de infometare , pana cand am fost scosi la munca in fabrica. De la saptezeci si cinsi (75) de kilograme cat aveam in momentul arestarii ajunsesem la patruzeci (40) de kilograme – cand am avut ocazia (in fabrica) sa ma cantaresc . Dupa ce am executat o hala foarte mare pentru fabrica , drept “recompensa”am fost dus la celebra “Zarca” , dupa ce am stat o saptamana la carcera pe timp de vara (iulie) – impreuna cu un evreu Bubi Finkelstein – fiindca i-am spus unui informator (Pascaru) al ofiterului politic care urmarea sa-l pedepseasca pe Finkelstein pentru ca nu mai era cherestea in depozit “ca nu are el nici o vina pentru faptul ca administratia penitenciarului nu s-a ingrijit de nevoile depozitului” . Din “Zarca Aiudului” am fost trimis la “Gherla” unde trebuia sa execut o hala asemanatoare.”Reeducarea” se terminase dar directorul Goiciu si locotenentul Mihalcea erau la fel de inversunati impotriva detinutilor si pentru faptul ca am spus cuiva ca “daca a murit Stalin(1953) , comunistii ar trebui sa se mai potoleasca” am fost bagat la “Zarca Gherlei” cu sfert de ratie alimentara timp de trei(3) luni , ajungand din nou la patruzeci (40) de kilograme. Dupa trei(3) luni am fost dus din nou la “Zarca Aiudiului” si apoi in celulele de izolare.Cand mi se implinea conditionalul de munca a venit un maior din Bucuresti care mi-a promis ca ma va elibera dar numai daca accept sa devin informator. Am refuzat ! Dupa alte sase(6) luni a venit iar cu propunerea , refuzandu-l si de data aceasta , ramanand in inchisoare pana la expirarea pedepsei de zece (10) ani .Dupa expirarea pedepsei am fost dus la “Jilava” unde ,din nou, acelasi maior a venit cu propunerea de colaborare , la refuzul meu primind trei(3) ani de “administrativ” (in baza ordonantei 10044/1958 si a D.L. 89/1958 , ani pe care i-am executat la “Noua Culme” muncind la cariera de piatra si la “Periprava” – munci agricole. Cand mai aveam cam un an de executat din aceasta pedeapsa suplimentara am fost luat din nou intr-o ancheta foarte dura (la Ministerul de Interne) pentru ca nu am vrut sa declar despre un coleg de-al meu de facultate ca ar fi fost legionar. Dupa un stagiu de mai multe luni la Ministerul de Interne am facut un T.B.C. Ganglionar la cot si am fost trimis la “Vacaresti” unde mi s-a pus mana in ghips.Dupa ce mi s-a scos ghipsul am fost trimis disciplinar la “inchisoarea din inchisoarea Jilava” – “celebra” Cazimca. Scurta descriere : pereti uzi , apa permanenta pe jos , lipsa aerului si bezna totala , izolat singur in Cazimca.Cu doua saptamani inainte de termenul de eliberare am fost dus intr-o celula obisnuita cu alti detinuti din care , la termen , m-am eliberat. “Afara” a inceput un nou calvar: parintii erau bolnavi si batrani iar mie nu mi se elibera un act de identitate ca sa ma pot angaja si sa-i ajut .La fiecare audienta la organele de stat mi se cerea sa colaborez (sa devin informator al Securitatii) pentru a putea beneficia de drepturile firesti ale oricarui om . Nu am acceptat acest “troc” si am primit un act de identitate abia dupa inca doi ani , in urma casatoriei.Inainte de casatorie si dupa am fost permanent urmarit , dupa cum rezulta din dosarul de la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S). Aceasta imi este declaratia pe care o sustin si o semnez. 15.12.2009 Gheorghe Jijie Addenda Despre fratele meu , Ioan Jijie , stiu ca a fost arestat in Bucuresti si a trecut prin anchete extrem de dure , aplicandui-se diverse metode de tortura : curent electric , presiune continua pana la alienare , introducerea lui in celule cu T.B.C.-isti evolutivi pana la contractarea bolii.Dupa acest moment , lipsa totala a asistentei medicale pana cand a avut o hemoptizie masiva (trei gamele de sange si bucati din plamani) . Era prea tarziu pentru a mai putea salva ceva si a decedat la varsta de treizeci si noua (39) de ani . Acestea stiu despre soarta fratelui meu , Ioan Jijie , pe care le declar , sustin si semnez. 15.12.2009 Gheorghe Jijie

O noua lansare la libraria Sophia

O noua aparitie la editura Areopag: "Supravietuitorul. Drumul spre minune. Autobiografia unui om care a fost lovit de tren, declarat mort, apoi…" de Nutu Rosca

…putini oameni au trecut in viata lor prin incercari la fel de grele precum cele prin care a trecut autorul acestei carti. De aceea, fara sa vrea, autobiografia sa este un fel de ghid de supravietuire in lumea contemporana, o lume in care rautatea, minciuna si compromisul isi intind tentaculele pe zi ce trece… Marturia aceasta este foarte importanta pentru diferite categorii de cititori: pentru cei bolnavi, pentru ca le arata ca Dumnezeu ii poate tamadui, chiar daca, omeneste vorbind, nu mai au nici o sansa de supravietuire, pentru cei care trec prin incercari grele, pentru ca le arata ca, oricat de mari ar fi acestea, pot fi depasite, pentru cei care sunt bantuiti de gandul sinuciderii, pentru ca le arata ca aceasta ispita trebuie infruntata… O carte despre cum a fost vindecat un om minunat la manastirea Rohia. Cand am citit-o mi-am zis, iata ca mai exista mucenici printre noi. Este inimaginabil ca un om poate suferi atat. Este o carte pe care o scoti din biblioteca si o recitesti atunci cand ti se pare ca Dumnezeu ti-a dat o povara mult prea mare pentru puterile tale.

Ieri dimineata a trecut la Domnul remarcabilul luptator Iulian Constantin

Aflati mai multe pe Apologeticum.

Video de la sfintirea locului Manastirii Poarta Alba

FOTO şi VIDEO de la sfinţirea locului Mănăstirii Poarta Albă.

Sfantul Nectarie vindeca si cancerul de san

Doamne, ajuta! Ma numesc Doina N si sunt din Satu Mare. Sfantul Nectarie m-a ajutat in anul 2007; a facut cu mine o minune. Aveam foarte mari dureri la sani si eram inflamata. Doctorita de familie m-a trimis sa-mi fac radiografie, apoi sa plec la un specialist. Doctorita specialista S., vazand filmul, m-a consultat si m-a diagnosticat cu noduli in ambii sani. In momentul acela am simtit ca se prabuseste cerul. Au urmat zile de cosmar, toata casa suferea, mai ales baiatul cel mic. In momentele acelea iti doresti sa-ti vezi toate cunostintele, prietenii. Esti mai atent la natura, la flori, pasari. In final te impaci cu tine insuti si spui ca toate sunt in voia lui Dumnezeu. Ne-am hotarat sa mergem la Cluj cu sotul. Un ajutor sufletesc a venit din partea parintelui N.C., care mi-a recomandat la Institutul Oncologic pe cineva. Drumul a fost parcurs de mine in rugaciune catre Bunul Dumnezeu si Maica Domnului, cerandu-le ajutorul. Acatistul Sfantului Nectarie l-am citit inainte sa intram in cabinetul doamnei doctor C. Stiam ca ajuta mult pe cei bolnavi si mai ales in boala cancerului. Doctorita m-a consultat si a vazut radiografiile facute la Satu Mare. Dar in ele nu mai aparea niciun nodul. Asa ca diagnosticul a fost "dereglare hormonala" si mi s-a recomandat un unguent. Acel unguent l-am folosit de cateva ori pentru ca nu mai aveam dureri. Acum, in 2012, simt o vindecare totala. Eu stiu ca aceasta vindecare a fost prin mijlocirea Sfantului Nectarie. Cand am aflat ca nu mai am noduli, nu ne-a venit sa credem. Primul telefon a fost la parintele NC, sa-i multumesc si sa-i spun bucuria noastra. Anul trecut, in octombrie, am reusit cu ajutorul Domnului si a Maicii Lui, la care am mare evlavie, sa ajung in Grecia, in Insula Eghina sa ma inchin la moastele Sfantului Nectarie si sa-i multumesc. Am stat langa mormantul sfantului si m-am gandit ca nu sunt vrednica sa fiu acolo. Te laud, Hristoase al meu si iti multumesc pentru toate darurile primite pentru rugaciunile Preacuratei Maicii tale, ale Sfantului Nectarie si ale tuturor sfintilor! (Doina N., Satu Mare)

Părintele Justin este bine şi urmează un program de recuperare post-operatoriu. Să ne rugăm pentru sănătatea sfinţiei sale

Preluat de la Apologeticum. După cum aţi putut afla, Părintele Justin a fost operat pe data de 1 iunie 2012, în urma unei fracturi la şold, după care medicii i-au prescris o perioadă de 3 zile de recuperare. Sfinţia sa are nevoie de linişte şi odihnă şi din acest motiv vizitele sunt interzise. Părintele îşi exprima regretul că nu a putut participa la sfinţirea locului noii mănăstiri de la Poarta Albă, dar a fost alături de cei prezenţi acolo prin telefon şi s-a bucurat de acest mare eveniment. Rămâne să ne rugăm mai fierbinte pentru sănătatea Părintelui nostru drag, ca Domnul să-l întărească şi să-l avem din nou în mijlocul nostru. Vă recomandăm să citiţi această rugăciune: Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fara de mar­gini esti in iubirea Ta fata de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfarsit. Pen­tru rugaci­u­nile Preacu­ratei Maicii Tale si ale tuturor Sfin­tilor, Bunule, nu trece cu ved­erea rugaci­u­nile robilor Tai, pe care dupa porunca Ta le facem pen­tru Par­in­tele Justin, ci le plineste pe ele, daruindu-i sanatate, man­tuire si indelun­gare de zile.