Aştept în continuare mărturii despre Părintele Macarie Beşliu, pentru ediţia a doua a cărţii

Să vorbesc despre bătrânul meu, părintele Macarie, mă simt nevrednic, pentru că e un sfânt al zilelor noastre, are bunătatea, blândeţea şi smerenia vechilor stareţi, cum ar fi Cuviosul Paisie Aghioritul sau Cuviosul Lavrentie de la Frăsinei. Copilăria mea a fost strâns legată de părintele Macarie şi de întreaga obşte de la Poiana Mărului. Aveam doar nouă ani în iarna lui 1995, când l- am cunoscut şi, copil fiind, pentru mine cea mai mare bucurie era de a merge la părintele. Şi asta se întâmpla aproape zilnic, pentru că îi duceam corespondenţa, eu fiind din localitatea Jitia, aflată la doar 2,5 km distanţă de Poiana Mărului. Părintele Macarie e un stâlp al Ortodoxiei şi al monahismului românesc. Fiind în apropierea sa, am avut ocazia de a observa multe lucruri şi întâmplări. La bătrânul Macarie (aşa cum îmi place să- i spun) vin oameni din toată ţara şi chiar şi de peste hotare, oameni din toate păturile societăţii. Vin încărcaţi sufleteşte, plini de greutăţi, iar când ies din chilia bătrânului, feţele le zâmbesc şi pleacă înapoi către casele lor plini de speranţe, cu soluţii la problemele lor şi cu promisiunea că se vor mai întoarce aici. Părintele Macarie are şi darul înainte- vederii, al vederii cu duhul, şi asta nu o spun din auzite, o spun pentru că am trăit și eu astfel de proorocii, şi am să enumăr câteva dintre ele. Eram la Bucureşti, în 2006, la şcoala de cântăreţi bisericeşti din cadrul Seminarului teologic „Radu Vodă”, iar pe la jumătatea lui octombrie, vin acasă la Jitia şi mă duc şi pe la părintele, pentru a lua binecuvântare de la el. Când am ajuns la mănăstire, părintele era la cuptor, cocând prescuri, şi vorbea cu pădurarul Gheorghe Neacşu. Eram bucuros că- l văd şi am început să- i povestesc cum e la şcoală, că am şi o prietenă şi că o iubesc şi multe altele. La toată discuţia asta a participat şi pădurarul. La plecare, părintele îmi spune: „Lasă fata, că nu e de tine. Cristi, tată, linişteşte- te, că te arestează!” La care eu am zâmbit şi i- am spus că pe fată o iubesc mult, şi că de arestat nu are să se întâmple, pentru că nu are de ce. Iar părintele îmi spune: „O să vină la mine mă- ta plângând, dacă nu mă asculţi!”, iar după aceea am plecat. În mintea mea îmi spuneam că de unde a scos părintele arestarea mea, dacă eu nu i- am spus că, din cauza lipsurilor şi pentru a mă întreţine la şcoală şi pentru a- i face poftele iubitei mele, am aderat la gruparea Cămătarilor, participând la multe infracţiuni. Zilele trec, fără să mă mai gândesc la cele spuse de părinte, iar pe 22 noiembrie 2006, orele 21.00, sunt arestat în Mall Vitan, fiind căutat pentru furtul unor autoturisme. La câteva zile află şi ai mei, iar mama se duce la părinte să- i spună. Nici bine nu intră pe uşă, iar părintele îi spune: „Ce- i cu tine, Angelică, l- au arestat pe Cristi? Aşa- i, dacă nu m- a ascultat... Dar, lasă, că nu la prima instanţă, dar la a doua, vii cu el acasă!” Mama a plecat. Venea la mine săptămânal, la arestul Secţiei 14, apoi la Penitenciarul Jilava. Timpul trecea foarte greu, iar eu mă gândeam la cele spuse de bătrânul Macarie şi mă întrebam de ce nu l- am ascultat. Pe 2 martie 2007 am fost eliberat, aşa cum i- a spus părintele mamei, împlinindu- se cele prorocite de el cu câteva luni înainte. După ce m- am liberat, în 2007, am plecat în Italia, întorcându- mă după câteva luni. Am cumpărat o societate, investind în ea. În 2008, am intrat la Seminarul teologic din Făgăraş, toate mergând bine şi frumos. În 2009, ianuarie, am început să cad iar în neascultare, din cauza mândriei mele, pentru că, pe zi ce trecea, afacerile îmi mergeau bine, ajungând să deţin autoturisme de lux, de peste 100.000 de euro, numai de la Mercedes. Pe 20 ianuarie am fost la părintele, iar când am plecat, m- a întrebat dacă şi când mă duc la şcoala din Făgăraş, iar eu i- am răspuns că o să plec joi, pe 22 ianuarie. Părintele m-a întrebat cu ce mă duc, iar eu i- am spus că o să mă duc cu maşina. Părintele mi- a spus să las maşina acasă, că o să iau foc. Am crezut că glumeşte cu mine. Joi dimineaţa, pe 22 ianuarie 2009, am plecat de acasă cu maşina – un Mercedes S 320, număr de înmatriculare B 09 GYE, achiziţionat în luna decembrie 2008 de la reprezentanţă, la 0 km. Era ora 8,30 când am plecat, iar după câţiva kilometri, într- o curbă, ferindu- mă să nu intru în alt autoturism ce venea din sens invers, am tras de volan dreapta, urcându- mă pe un dâmb de pământ. Având 140 km la oră, m- a aruncat cu roţile în sus şi maşina a luat foc. Am reuşit să ies, nu am păţit nimic şi am fugit. Pe 23 ianuarie m- am prezentat la poliţie, unde m- au reţinut 24 de ore, pentru că nu aveam permis de conducere, apoi m- au pus liber, judecându- mă până pe 1 noiembrie 2010, când am fost încarcerat în Penitenciarul Focşani, cu o pedeapsă de 6 ani pentru conducere fără permis şi fugă de la locul accidentului. Acum, când scriu despre bătrânul meu, sunt la Penitenciarul Focşani. Şi de data aceasta, proorocia bătrânului s- a împlinit, iar eu sufăr de pe urma neascultării. Aşa cum îi spuneam unui prieten în primăvara anului 2010, conştientizând că o să fiu arestat: „Eu, dacă o să fiu arestat, o să mă cuminţesc. Altfel, mândria mea mă va duce tot în vârf, iar apoi diavolul mă va arunca şi mă va omorî!” Sunt arestat de doi ani şi patru luni şi, chiar dacă de mic copil am fost aproape de biserică, niciodată nu L- am simţit aproape şi nu am vorbit cu Dumnezeu, aşa ca acum. Dumnezeu mă iubeşte şi, pentru rugăciunile părintelui Macarie, nu m- a lăsat să mor atunci când am luat foc în maşină. Despre părintele Macarie pot spune că e unul dintre cei mai mari ctitori de după 1990, construind şapte biserici şi reînfiinţând Mănăstirea Poiana Mărului, şi înfiinţând două schituri. La el se vede chipul smereniei în adevăratul sens al cuvântului. Când era în Poiana Mărului, îşi lua raniţa în spate şi în mâini două traiste încărcate cu alimente şi pleca la Schitul Muntioru, ctitoria sa, care era în construcţie, mergând pe jos 14 km, iar seara se întorcea înapoi, tot 14 km. Ca stareţ, merge la coasă, la strâns fânul, la strâns bolovani din albia râului Râmnicu Sărat, găteşte mâncare pentru întreaga obşte, punându- le la fiecare să mănânce, iar el uitându- se la ei cu blândeţe, precum o mamă se uită la copiii ei. Aşa că mă întreb: câţi stareţi ai secolului XXI, în România, se coboară la munca cea mai de jos, muncind cot la cot cu întreaga obşte? Eu am văzut foarte puţini, mai ales în Oltenia, la Mănăstirea Pătrunsa şi Pahomie din Vâlcea, dar alţii nu am mai văzut. Părintele a trecut şi prin momente mai puţin fericite, când a trebuit să plece de la Poiana Mărului cu întreaga obşte la ctitoria sa, la Schitul Muntioru, de la Vintileasa, Vrancea, lăsând în urmă toată agoniseala de 20 de ani. Cât l- am ascultat pe părintele Macarie, mi- a fost bine, iar când nu l- am ascultat, tot ce am agonisit s- a dus de râpă. Cu părintele vorbesc mereu la telefon şi încerc să- l ascult, pentru că ştiu că el se roagă pentru mine, ca să mă întorc pe drumul cel bun şi să ies teafăr. Pe 11 ianuarie 2013, de ziua mea, am vorbit cu părintele la telefon. Mi- a urat „La mulţi ani!” şi mi- a spus să fiu cuminte, ca să ajung acasă mai degrabă. I- am răspuns că o să intru în obştea sfinţiei sale, aşa cum am vrut până în 2004, la care părintele mi- a spus că nu o să mă fac monah, că o să vin acasă şi o să mă căsătoresc. Aşa că o să încerc să- l ascult pe părintele, chiar dacă în sufletul meu a încolţit din nou sămânţa de a intra în mănăstire. Să- I mulţumim Bunului Dumnezeu că ne binecuvântează, în aceste timpuri grele, de pe urmă, cu duhovnici şi stâlpi ai Bisericii lui Hristos, şi să ascultăm de ei, indiferent de situaţie, pentru că prin ei lucrează Bunul Dumnezeu. Să- L rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne ierte pentru rugăciunile părintelui Macarie şi să ne primească în sânul lui Avraam. Amin.