Mărturisitorul Andrei Ciurunga: "În timpul schimbului meu a înviat Hristos!"

Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Mijlocul acesteia avu loc pe când se plimba el de ici-colo. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arşiţă sufletească să audă clopotele Învierii sunând şi răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednică slugă a Domnului său Hristos, fecioară înţeleaptă care-l primise pe mire după cuviinţă. Îl rugaseră câţiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni câte un ou nevopsit, primit în pachet de acasă şi a-şi face urările cuvenite şi îmbucurătoare. Mai trecu ce mai trecu şi se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-şi ispăşeau condamnările. Proaspeţii deşteptaţi se adânciră sub pături şi se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deţinutul Cutare". Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. Aşa încât nu se putu păzi de a mărturisi: "Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!" Pe loc a fost dus şi închis în carcera îngustă din curte. A rămas acolo, cum povesteşte "trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor". Trebuie ştiut că hrana i se compunea, în condiţiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi şi-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-şi spinarea pe unul dintre pereţii carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuinţă era prea nespaţioasă. Preluat de aici.