Mărturie a sfinţeniei şi ajutorului Părintelui Ilie Lăcătuşu

De multe ori am spus celor din jurul meu despre sfinţenia şi ajutorul părintelui Ilie Lăcătuşu, dar niciodată nu am scris lucrurile acestea, spre ruşinea mea; astăzi, însă, m-am hotărât să dau şi mărturie scrisă despre minunile şi ajutorul primit de mine, nevrednica şi păcătoasa, de la iubitul sfânt - părintele Ilie Lăcătuşu. Când eram studentă în Bucureşti, din mila Domnului şi a sfinţilor Săi, am avut fericita ocazie să mă aflu în preajma moaştelor părintelui la foarte scurt timp după ce trupul acestuia a fost mutat, la înmormântarea preotesei sale; dar, nu numai atât, am mai avut şi marea onoare să fiu prietenă cu fiica cea mică a părintelui, doamna Sabina-Maria, o femeie deosebită, care a avut un impact puternic în viaţa mea. Imediat după ce a avut loc înmormântarea preotesei şi s-a constatat neputrezirea trupului părintelui, când nepotul acestuia a chemat preotul din nou la raclă, din mila proniei divine am ajuns şi eu acolo, împreună cu ei. Cunoştinţele mele despre moaşte, canoane şi celelalte lucruri legate de acestea erau foarte limitate, ceea ce a făcut ca mirarea mea să fie cu atât mai mare, dar şi părintele să lucreze şi să ajungă cât mai adânc în sufletul meu păcătos. Îmi amintesc şi acum că ningea, era frig şi, fiind şi seară, iar eu mă aflam pentru prima dată în asemenea condiţii într-un cimitir - chiar dacă eram împreună cu preotul şi membrii familiei părintelui -, recunosc că aveam o strângere de inimă, nu ştiu dacă era frică sau curiozitate, era totuşi un simţământ special, amestecat şi cu o uşoară emoţie la gândul că voi întâlni un sfânt despre care, spre ruşinea mea, nu ştiam mai nimic, decât că a fost preot şi era tatăl doamnei Sabina. Seară fiind, umbrele noastre se profilau peste morminte şi fel şi fel de gânduri ciudate îmi veneau în minte, nu reuşeam să le alung şi mi se părea totul în jur destul de straniu... până în momentul când nepotul părintelui a deschis uşa cavoului şi un puternic miros, atât de suav, lin şi plăcut, ne-a izbit pe toţi în faţă... Nu am cuvinte să descriu ce uşurare, linişte şi armonie am simţit în acel moment, şi cum doar în fracţiunea aceea de secundă totul din jur părea minunat, fulgii de zăpadă cădeau parcă mai liniştit pe morminte, totul parcă se schimbase brusc, percepţiile mai ales, de parcă nici nu mai eram în cimitir, ci într-un parc acoperit de zăpada care parcă strălucea, aşa era de albă şi totul în jur mi se părea frumos şi normal. Vă spun cu toată sinceritatea că, după ce am simţit mirosul emanat de sfinţenia părintelui, primul meu gând a fost că poate acesta este de la florile de la înmormântare, dar apoi am realizat că acest lucru nu era posibil, fiindcă preoteasa era înmormântată sub locul unde este părintele şi florile de la coroane nu erau acolo, fuseseră lăsate afară şi erau acoperite de zăpadă. Am aşteptat liniştită până mi-a venit şi mie rândul să mă închin, şi, uimită, am îngenuncheat lângă sicriul părintelui şi nu mi-am mai putut dezlipi ochii de la mâinile sfinţiei sale. Nu am reuşit să-mi adun gândurile să mă rog, eram parcă în transă, atât eram de uimită, însă mă simţeam minunat, liniştită şi nu voiam să mai plec de acolo... Apoi, glasul fiicei părintelui parcă m-a trezit când mi-a spus: „Uite, tata vrea să te ajute! Roagă-te! A deschis ochii şi se uită la tine!” În prima secundă nu am realizat că dânsa vorbea cu mine, apoi, când mi-am mutat privirea la faţa părintelui, am văzut că avea ochii larg deschişi, nu întredeschişi, ci erau clar deschişi, spre marea mea uimire! Pe deasupra, cavoul era încărcat de mirosul plăcut de mir, miros pe care nu îl voi uita niciodată şi pe care l‑am simţit apoi de fiecare dată, la toate celelalte vizite ale mele acolo. Nu numai atât: după ce am spus o scurtă rugăciune, m-am ridicat şi am sărutat mâna părintelui şi, pentru că afară era frig şi-mi aşteptasem rândul la închinat afară, aveam mâinile şi faţa reci, dar, imediat ce am atins cu buzele mâna părintelui, am simţit-o caldă şi moale, ba, chiar din necredinţă, mi-am şi pus una din mâinile mele peste mâinile părintelui şi, la fel, le-am simţit calde şi moi... astfel, alt Toma necredincios se convingea de cele văzute prin pipăit... Pe lângă asta, un puternic miros de mir şi parcă o uşoară dulceaţă îmi rămăsese în vârful buzelor, simţeam la fel cum simţisem de multe ori după ce sărutasem alte moaşte - ale Sfântului Dimitrie sau ale Sfântului Nicolae şi ale multor altora, de a căror sfinţenie nimeni nu se mai îndoieşte astăzi! Pe lângă toate aceste percepţii fizice şi sufleteşti ale mele, s-au adăugat apoi povestirile fiicei şi nepotului părintelui referitoare la viaţa şi pătimirile părintelui, lucruri care făceau multa lumină în mintea mea şi astfel mi se clarificau multe date despre istorie, Mişcarea Legionară, preoţi şi suferinţele lor în temniţele comuniste, multe din ele pe care eu le ştiam greşit sau nu le ştiam deloc. Bineînţeles că apoi am continuat să vin regulat la racla părintelui, devenise un apropiat al meu şi simţeam nevoia să vin să fiu în preajma sfinţiei sale. Părintele m-a ajutat de multe ori, în lucruri mari şi mici, dacă mă pot exprima aşa, dar o să vă spun cum m-a ajutat părintele într-o situaţie care părea cu neputinţă de rezolvat. După ce m-am căsătorit, (cu rugăciuni la racla părintelui, ajutor şi milă din partea sfinţiei sale), eu şi soţul voiam să ne cumpărăm o locuinţă în Bucureşti, deoarece mulţi ani amândoi stătuserăm prin cămine studenţeşti apoi prin diverse garsoniere şi apartamente închiriate. Problema era că preţurile la case creşteau vertiginos, iar noi abia aveam bani să ne luăm o garsonieră, şi nici aceasta într-un cartier sau zonă foarte bune. Eram destul de dezamăgită, deoarece îmi doream să am familie, copii şi înţelegeam că o garsonieră avea insuficient spaţiu pentru o familie cu mai mulţi copii, aşa cum îmi doream eu; în acelaşi timp, ştiam că orice provizorat devine uşor definitiv şi nu aş fi vrut să rămânem blocaţi într-o locuinţă ce nu oferea prea mult spaţiu pentru o familie. Am făcut multe rugăciuni şi drumuri la părintele, iar la un moment dat chiar începusem să deznădăjduiesc, deoarece preţurile creşteau şi noi nu reuşeam să mai cumpărăm nici măcar o garsonieră... Nu mai menţionez presiunile familiei de ambele părţi, ale agenţilor de vânzări, proprietarilor de apartamente etc. Ajunsesem să fiu foarte stresată din cauza acestei situaţii şi mi se părea că parcă nu mai are final această acţiune de cumpărare a unei locuinţe... Dar, cum mila Domnului şi a sfinţilor Săi este mare, într-o noapte, după ce mă rugasem părintelui să mă ajute să se termine odată şi să ies din această situaţie, l-am visat pe părintele! Se făcea că eram la racla sfinţiei sale şi mă rugam să ne luăm un apartament, chiar îi spuneam că o garsonieră ar fi prea mică pentru o familie, şi, atunci când mă rugam, în vis, l-am văzut pe părintele cum s-a ridicat din raclă şi m-a binecuvântat, aşa cum binecuvântează preotul credincioşii în biserică. Imediat m-am trezit şi am realizat că a fost doar un vis, dar fusese atât de puternic impactul că nu am reuşit să mai adorm, aşa că mi-am continuat noaptea rugându-mă părintelui să mă ajute, să aibă milă de mine. Dimineaţa, am sunat-o pe fiica părintelui şi i-am povestit visul, iar aceasta mi-a spus ca tatăl său, părintele, îi spusese şi ei că mă va ajuta să-mi iau un apartament, să nu mă tem; dar eu nu înţelegeam cum s-ar putea întâmpla asta şi nu prea credeam, spre ruşinea mea. Trebuie să mai mărturisesc că, din momentul când am avut acest vis, eram mult mai liniştită şi nu mă mai stresam pentru casă atât de mult. Continuam să mă duc la vizionări, însă nu reuşeam să mă hotărăsc ce să cumpăr, timpul trecea şi preţurile creşteau... Într-una din zile, un agent m-a sunat şi mi-a spus că a găsit ceva potrivit pentru situaţia mea, era un apartament cu trei camere într-un cartier bun, şi pe care proprietarii voiau să-l vândă repede şi mai lăsau din preţ; cu toate acestea, eu nu aveam toţi banii pentru cumpărarea apartamentului, aşa că am refuzat oferta agentului. Întristată, m-am dus la racla părintelui şi i-am spus problema mea, că îmi plăcea apartamentul, dar nu aveam banii necesari, şi îl rugam pe părinte să mă sfătuiască ce să fac. Menţionez că nu era zi de vizită, cavoul era închis şi, cum stăteam eu şi mă rugam la uşa părintelui, ca într-un vis am văzut-o pe fiica părintelui venind pe aleea cimitirului, transpirată şi grăbită. Înţelegeam că s-a întâmplat ceva, dar nu ştiam ce, aşa că m-am dus şi am întâmpinat-o pe alee. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că aceasta ştia că sunt acolo, mi-a spus că părintele a înştiinţat-o şi i-a spus să vină să vorbească cu mine (menţionez că fiica părintelui nu ştia exact unde locuiam eu cu chirie, nu mă vizitase niciodată acolo, deci erau foarte slabe şansele să ne vedem cumva, doar poate dacă m-aş fi dus eu la dânsa acasă, dar nu aveam niciun motiv să o fac atunci). Deci, fiica părintelui venise la cimitir special ca să mă întâlnească şi să vorbească cu mine. Şi, ce credeţi că mi-a spus? Mi-a spus aşa: „Tata mi-a spus să te ajut, ştiu că ai găsit apartament şi nu ai banii necesari. Uite, eu am nişte bani, că împreună cu familia intenţionăm să construim o biserică unde să-l mutăm pe tata, avem terenul, dar nu avem încă toate aprobările de la Patriarhie, aşa că te voi ajuta eu cu bani să-ţi cumperi apartamentul dorit!” Vă mărturisesc că şi acum îmi dau lacrimile, ca şi atunci, când mă gândesc câtă bunătate, milă şi iubire a avut această familie cu mine, şi, chiar a doua zi, fără multe întrebări, fiica părintelui a scos de la bancă diferenţa de bani de care eu aveam nevoie şi astfel am cumpărat apartamentul cu trei camere la care nici nu speram! (Menţionez că nu doar la vremea aceea, ci chiar şi acum, e o sumă destul de mare, de ordinul a mii de dolari.) Dar bunătatea şi iubirea lor nu s-au limitat la atât! Când i-am spus doamnei Sabina că nu ştiu cum şi când îi voi înapoia banii (soţul meu nu avea serviciu, iar eu avem salariul mediu pe economie), aceasta mi-a răspuns că pot să îi înapoiez când pot eu, chiar şi în câţiva ani, deoarece ei vor avea nevoie de aceşti bani doar la construirea bisericii. Familia părintelui m-a păsuit cu această datorie câţiva ani buni, ceea ce pare greu de crezut în vremurile noastre, când mulţi sunt supuşi iubirii de arginţi şi această patimă pe mulţi îi poate duce uşor la pierzanie. Această familie mi-a dat dovadă, în tot acest timp, de multă iubire, compasiune şi înţelegere, mi-au arătat cu adevărat ce înseamnă să-ţi iubeşti şi să-ţi ajuţi aproapele, necondiţionat şi din tot sufletul. Menţionez că nu sunt rudă de sânge cu familia părintelui, doar cunoştinţe de la biserică şi apropiată a fiicei mici a părintelui. Din nobleţe, niciodată nu m-au întrebat când am de gând să le returnez datoria, ba, din contră, erau solidari cu problemele şi greutăţile mele! Nobleţea părintelui, despre care am auzit şi am citit în multe mărturii ale celor ce l-au cunoscut, am găsit-o şi la fiica şi nepotul acestuia, subţirimea şi fineţea sufletului lor m-au mişcat adânc şi au făcut inima mea să tresalte de emoţie şi bucurie şi acum când mă gândesc la ei! Binecuvântează, Doamne, pe robii Tăi şi sufletele lor! Dar ajutorul părintelui nu s-a limitat numai la atât! La un moment dat, în viaţa mea au apărut nişte schimbări şi m-am mutat într-o altă ţară, astfel că aveam nevoie să vând apartamentul cumpărat cu ajutorul şi mila părintelui şi a familiei sale. Din nefericire, erau mereu probleme, ba cu actele, ba cu cumpărătorii care veneau să-l vadă. Le plăcea, dar când trebuia să semneze actele de cumpărare se răzgândeau! Şi toate aceste probleme au durat câţiva ani buni, încât, la un moment dat, nimeni din familia mea nu mai credea că acel apartament mai poate fi vândut, iar eu nu mai aveam nevoie să locuiesc acolo şi trebuia să-i dau şi soţului partea lui din această proprietate, sub formă bănească. Situaţia era destul de neplăcută şi mi se părea fără ieşire, şi, când nu mai aveam prea mari speranţe să o rezolv, părintele m-a ajutat din nou. Cum? După ce m-am rugat sfinţiei sale, mi-a apărut din nou în vis, şi, la fel ca data trecută, s-a ridicat din raclă şi m-a binecuvântat! Am ştiut imediat că totul se va rezolva, era doar o chestiune de timp, ceea ce s-a şi întâmplat. Când ne aşteptam mai puţin, o doamnă care avea şi ea mare evlavie la părintele şi mai era şi însărcinată îşi căuta un apartament bun pentru o viitoare familie şi acesta i s-a părut foarte potrivit, aşa că l-a cumpărat imediat ce l-a văzut! Datorită ajutorului părintelui am avut suficienţi bani să-l despăgubesc pe soţul meu, să-i ajut pe cei nevoiaşi şi să-mi rămână şi mie suficient pentru nevoile mele. Mulţumesc din adâncul sufletului pentru toata mila şi ajutorul părintelui, familiei acestuia şi tuturor celor ce s-au rugat pentru mine, mai ales când îi sunam de pe alte meleaguri, rugându-i să mă pomenească la rugăciune! Sper ca părintele să le răsplătească îndoit pentru binele făcut! Menţionez că părintele m-a ajutat de multe ori, de fapt, de fiecare dată când i-am cerut ajutorul, dar, din smerenie, mă opresc aici cu mărturisirile! Miluieşte, părinte, pe nevrednica şi păcătoasa ta roabă! (Eva)