O noua aparitie la Editura Areopag: Ciprian Voicila - „Despre Parintele Macarie”. O marturie extraordinara: Nicoleta Dobrescu - „Mare este Dumnezeu!”

Cartea se gaseste la Libraria Sophia. Îl cunosc pe părintele Macarie cam din 2001. În 2001, când am avut o criză de spasmofilie, am căzut în casă, era să mor. Mi s-au umflat mâinile, picioarele... Am fost internată o noapte la Spitalul de Urgență în București. Am stat până dimineața. Mi-au spus medicii că m-au despărțit 3 minute de moarte. Eu mai am doi copii mari. Camelia avea 8 ani, Dănuț avea 3 ani. Mi-am revenit, dar aveam probleme mari. Îmi era frică să rămân singură în casă, să merg pe stradă singură. Am mers prima dată la părintele Macarie, la Poiana Mărului, cu soțul, cu mașina. Mi-a spus că nu am absolut nicio problemă de sănătate, că păcatele mele au provocat criza aceea și că eu trebuie să mă țin mai aproape de Dumnezeu. Mergeam des la părintele. Însă după ce a trecut criza, știți cum e, nu m-am mai ținut aproape de Dumnezeu. În 2004 soțul meu a avut o problemă de sănătate, a fost diagnosticat cu meningită, dar până la urmă diagnosticul s-a dovedit fals. În acea perioadă soțul s-a lăsat de fumat, era în postul Paștelui. Atunci eu am început să merg regulat la sfânta biserică, nu lipseam de la nicio Sfântă Liturghie. Așa m-a învățat părintele: „cum te speli dimineața pe ochi, așa să mergi și duminica la Sfânta Liturghie să te speli de păcate”. Mi-a spus, „ia du-te tu la Iași, că acolo o să vină ceva sfânt”. Și în 2004 a sosit la Iași o părticică din lemnul Sfintei Cruci. Mergând regulat la biserică am început să îl cunosc mai bine pe Dumnezeu. Părintele a fost cumva oglinda în care se reflecta Dumnezeu. La Iași m-am dus singură, cu trenul. Am plecat cu trenul la 1 noaptea. Acolo, când m-am apropiat de moaștele Cuvioasei Parascheva, m-a izbit un miros puternic de tămâie și busuioc. M-am luat după rândul de lume, eram pentru prima dată în Iași. Am stat 13 ore la rând până am ajuns la Cuvioasa. Tot în 2006 părintele Macarie mi-a spus să merg la Iași că va veni un sfânt. Să mă duc la Iași și să îi fac o promisiune sfântului. În 2006 am fost diagnosticată cu cancer. Când stăteam la rând la Spitalul Cantacuzino ca să îmi iau rezultatele analizelor, l-am sunat pe părintele Milea, duhovnicul meu. Era o zi de vineri, nu mâncasem nimic, nu băusem nimic. M-a sunat la ora unu fără zece părintele Milea și mi-a spus să stau liniștită că nu am absolut nimic, dar să mă gândesc să mai fac copii. M-am liniștit ca prin minune. Așteptam să iasă doctorița să-mi dea rezultatele analizelor. A ieșit în sfârșit și mi-a spus că nu am absolut nimic. Revin la al doilea pelerinaj din 2006, la moaștele Sfintei Parascheva. Am plecat ca de obicei, singură. De data asta am stat 40 de ore la rând. Când mergeam pe lângă gardul catedralei mă bătea gândul să renunț. Aveam picioarele umflate. Însă mi-au răsunat în urechi cuvintele părintelui Milea, care mă îndemna să mai fac un copil, și cuvintele părintelui Macarie, care mă sfătuise să îi promit sfântului ale cărui moaște ajunseseră la Iași - este vorba despre Sfântul Nectarie din Eghina - că dacă o să nasc o să îi dau copilului numele de Nectarie. M-am rugat la Dumnezeu să îmi dea putere să rezist atâtea ore la rând, m-am închinat, ba chiar am mers pe jos, înapoi până la gară. Am ajuns acasă. Am rămas însărcinată. Rămâneam însărcinată, dar pierdeam sarcina. L-am întrebat pe părintele Macarie ce să fac și mi-a spus să am răbdare, să îmi duc această cruce și să mă rog mai mult. Prin 2006 am început să merg zilnic la vecernie. Cum ieșeam de la serviciu acolo mă duceam. Am pierdut 3 sarcini dar nu m-am descurajat. La un moment dat, duhovnicul meu, părintele Milea mi-a spus: „ia să mergi tu acum la părintele Macarie, să îți dea binecuvântare pentru a rămâne însărcinată”. Am urcat la părintele Macarie. Ajunsese de curând la Schitul Muntioru. Părintele Macarie ne aștepta în fața chiliei. Ne-a arătat tot ce construise la Muntioru. Când să plecăm, mi-a pus mie o mână pe cap, iar cealaltă i-a pus-o soțului pe cap și ne-a spus: „ne rugăm ca aceștia să trăiască, Nectaria și Nicoleta să se numească”. Nici prin cap nu-mi trecea că o să fac doi copii. Am rămas însărcinată. Nicoleta a fost concepută prima, Nectaria la două săptămâni după ea – ne-au spus doctorii. La o lună după ce am rămas însărcinată am avut o scurgere. Medicii nu mi-au dat nicio șansă să țin sarcina pentru că Nectaria se dezvoltase pe col. Dar când am ajuns la Spitalul Cantacuzino mi-au spus că totul e bine. Sora mea m-a dus la doctorița Dima Anne-Marie. Doamna doctor a vrut să mă paseze la un coleg de-al ei. Mi-a spus că sarcina e în regulă. Când am ajuns acasă l-am sunat pe părintele Macarie, care mi-a spus: „doctorița aceea este îngerul tău păzitor, să nu pleci cumva de la ea”. Până la 7 luni am stat internată la Cantacuzino, în salonul 7. Trei luni am zăcut acolo. Vorbeam cu părintele Macarie și îmi spunea să stau liniștită că la 7 luni o să le nasc. Exact asta s-a și întâmplat. Am născut la 7 luni, asistată de doctorița Anne-Marie. Când să le punem numele fetițelor, copiii mei mai mari mi-au spus că Nectaria nu ar fi un nume așa frumos. Am zis să ne mai gândim. Le-am născut pe data de 20 decembrie, la ora zece fără un sfert. Prima a ieșit Nectaria, apoi Nicoleta. Soțul a plecat de la spital acasă. Nectaria a făcut hemoragie, nu îi mai dădeau șanse de supraviețuire. L-am sunat pe părintele Macarie. M-a întrebat: „ce ți-am spus eu ție să faci? De ce nu ai făcut ascultare?” Se referea la faptul că nu îi pusesem primei fetițe numele Nectaria, așa cum îi promisesem sfântului, când mă închinasem la moaștele sale aduse la Iași. A doua zi după convorbirea cu părintele, dimineața, i-am pus primei fetițe numele Nectaria. Nectaria a stat o săptămână la terapie și și-a revenit. În septembrie 2011, m-am dus la părintele Macarie să le dea binecuvântare fetițelor. Când le-a văzut, părintelui i s-a luminat chipul și a spus: „Mare este Dumnezeu!” (Nicoleta Dobrescu, Buzău)