M-am tot codit sa scriu despre demonizati pentru ca odata ce ai scris despre raul personificat, iti atragi etichetele negative. Dar poate ca un suflet va citi aceste randuri si, inainte sa ma eticheteze, va intelege mesajul meu, si ceva, ceva i se va pune de-a curmezisul in inima mai inainte de a savarsi pacatul. Mai ales daca acest suflet ii apartine unei femei.
Sa privim impreuna urmatoarea scena: un sot se apropie de sotia sa cu craniul unui marturisitor pentru Hristos, gasit in gropile comune de la Aiud. Sotia este mica, slaba, iute ca o sfarleaza. Sotul stie ce face: vrea sa-si atinga sotia cu moastele de la Aiud pe cap, pe piept, pe spate. Sotia urla ca din gura de sarpe: „Nu mi-l pune! Nu mi-l pune!” Adica nu vrea sa fie atinsa cu el. Mi-a luat multa vreme sa ma prind de ce: demonul ii provoaca dureri cumplite si se retrage hoteste in diverse membre ale corpului. Intalnirea dintre demonul care salasluieste in femeie si marturisitorul de la Aiud evolueaza in intensitate. La apogeu, femeia se uita ucigator la craniu, cu ochii scosi din orbite, iar limba ii iese dintre maxilare dreapta, ca de sarpe. Ati putea spune ca e o imagine de cosmar, dar cosmarul inca nu s-a sfarsit. Femeia scoate niste sunete cu rezonanta ca si cum intreaga ei fiinta ar fi o caverna vie in care ar urla o ditamai dihania. Dupa un sir nesfarsit de spume espectorate se linisteste. Se uita ametita in jur la oamenii care stau ingenuncheati si imediat ii pica fisa: se intoarce spre mine, eu fiind mai aproape de ea: „ce faci, te rogi pentru mine?” Inutil sa ma intreb de unde stia ca ma rugam pentru ea. Nu ma rugam numai eu: eram, cu totii, vreo zece crestini covarsiti de atata suferinta. La una dintre aceste manifestari ale ei un bun prieten nu a mai suportat si a iesit din sala. Era un om care vazuse multe la viata lui. Mi-a marturisit, cu inima facuta ghem: „in viata mea nu am vazut atata suferinta!”
Intalnirea cu raul are si parti amuzante. Aceeasi demonizata se apropie pe nesimtite de mine la inmormantarea parintelui Justin, insotita fiind de smeritul ei sot. E suficient sa-mi amintesc de el - intr-o situatie care ma scoate din rabdari- si redevin, brusc, rabdator - „ nu pana la prasit, ci pana la sfarsit”, vorba parintelui Cleopa. Pentru mine acest sot al demonizatei e un mucenic viu. Se apropie demonizata de mine, se lipeste la propriu si cand ma uit spre ea ii spune uimita sotului: „aaa, uite cine-i aici!” Se apropie momentul ca trupul parintelui Justin sa fie scos de sub umbrar si dus spre groapa. Demonizata intra intr-o mare stare de agitatie, se uita fix spre mine si imi spune: „stai aici, langa mine sa vezi cum fac!” „Fugi de-aici, ii zic, ce, crezi ca sunt nebun?” Si o iau grabnic la picior. Cand vorbesti cu un demonizat e foarte greu sa stabilesti cand vorbeste omul si cand demonul din el. Aceasta ambiguitate creeaza situatia tragicomica.
In orasul din care provine ea mai sunt doua demonizate. De la ele am aflat, in ciuda ignorantei mele crase, ca intre cele trei suflete muncite de satana sunt mari diferente. Sotia despre care v-am vorbit este demonizata, adica demonul salasluieste permanent in ea. Celelalte doua au farmece facute. Demonul nu locuieste continuu in ele ci vine si pleaca te miri cand. De exemplu, le poate lasa in pace in timpul Sfintei Liturghii, dar vine si le munceste cand e vorba sa sarute moastele unui sfant deosebit. Si din punct de vedere comportamental cele trei persoane pe care le-am cunoscut difera cat se poate de mult. Cele doua, care au farmece facute, scot un soi de grohait. Sotia despre care v-am pomenit face urat de tot. Pe ea au filmat-o unii la inmormantarea parintelui Justin. Mi s-a povestit ca, pe masura ce se apropia de cosciugul parintelui Justin, i s-au rasucit picioarele la 180 de grade. Eu n-am vazut asta la ea. M-a uimit altceva: se deplasa cu o viteza extraordinara, ca o pisica salbatica, de la o racla cu sfinte moaste la alta si nu o data am vazut cum din frunte i-au iesit doua protuberante.
Dar v-am spus ca intalnirea cu raul personificat are nota lui de umor. Ultima oara cand m-am vazut cu cei doi soti obijduiti, sotia cea demonizata mi-a declarat:„ imi vine sa te imbratisez, dar mi-e frica sa nu se sminteasca lumea! Mi-a fost dor de tine”. Ca sa pastrez nota absurd-comica, ionesciano-becketiana si ca sa ma apar intr-un fel, i-am raspuns: „Stai cuminte acolo ca sunt blindat!” Aveam la piept o multime de moaste ale sfintilor marturisitori de la Aiud. Va dati seama cat de electrizanta ar fi putut deveni intalnirea noastra?!
Dar nu v-am povestit toate chestiile acestea ca sa va provoc un cosmar exotic la noapte. Nici macar nu vreau sa inspir un nou film romanesc care ar putea sa ia un premiu la Cannes. In sotia demonizata a intrat demonul pentru ca a facut un singur avort. Mi-a marturisit ca si-a dorit acel copil. I-a parut rau dupa el. Ia ganditi-va cate femei, din motive de saracie crasa, nu recurg la metoda asta facila si criminala? De foarte multe ori chiar la sugestia partenerilor lor de viata: barbatii. Si ia ganditi-va cat de vinovati sunt guvernantii nostri care incurajeaza politicile pro-avort si ne cufunda, pe zi ce trece, in promiscuitate economica, dar mai ales existentiala.
Cand mi-a povestit asta m-am ingrozit cu adevarat. Pana atunci statusem cat se poate de linistit pentru ca spuneam in gand „Doamne, Iisuse” si pentru ca patronul meu este Sfantul Ciprian din Nicomidia, cel ce mai inainte a fost vrajitor. M-a ingrozit gandul ca doar pentru un pacat nu doar ca as putea fi parasit de Dumnezeu, dar ca ar putea intra si in mine diavolul.
Va marturisesc un secret: intalnirea cu aceasta biata demonizata ma retrezeste la realitate, amintindu-mi iar si iar cat de ingrozitor este pacatul. Orice pacat.
Cat despre diavol, si acum imi vine sa rad: este salbatic, imbecil, innebunit de furie si neputinta. Un porc salbatic prins in propria lui capcana - asta este diavolul. Nici Dostoievski, nici Hoffmann nu l-au cunoscut. Daca l-ar fi cunoscut, nu l-ar fi idealizat. PS. Urmarindu-mi ideea principala a textului, constat o oarecare cruzime in modul in care am descris-o pe femeia demonizata. Nu am avut nicidecum intentia asta. Cred ca ea se va mantui luptand cu demonul din ea. Cand isi revine, iti povesteste cu umor ce si cum a simtit in timpul chinurilor. Iti explica la amanunt pe care dintre moastele prezente le simte mai puternic. Are o familie normala si un copil normal. In general, este o prezenta agreabila. Daca ai cunoscut-o, cu siguranta ca nu o s-o mai uiti. Vrand-nevrand, sufletul tau incepe sa se roage pentru ea. (Ciprian Voicila)
miercuri, 27 noiembrie 2013
Ciprian Voicila: Despre avort si demonizati
M-am tot codit sa scriu despre demonizati pentru ca odata ce ai scris despre raul personificat, iti atragi etichetele negative. Dar poate ca un suflet va citi aceste randuri si, inainte sa ma eticheteze, va intelege mesajul meu, si ceva, ceva i se va pune de-a curmezisul in inima mai inainte de a savarsi pacatul. Mai ales daca acest suflet ii apartine unei femei.
Sa privim impreuna urmatoarea scena: un sot se apropie de sotia sa cu craniul unui marturisitor pentru Hristos, gasit in gropile comune de la Aiud. Sotia este mica, slaba, iute ca o sfarleaza. Sotul stie ce face: vrea sa-si atinga sotia cu moastele de la Aiud pe cap, pe piept, pe spate. Sotia urla ca din gura de sarpe: „Nu mi-l pune! Nu mi-l pune!” Adica nu vrea sa fie atinsa cu el. Mi-a luat multa vreme sa ma prind de ce: demonul ii provoaca dureri cumplite si se retrage hoteste in diverse membre ale corpului. Intalnirea dintre demonul care salasluieste in femeie si marturisitorul de la Aiud evolueaza in intensitate. La apogeu, femeia se uita ucigator la craniu, cu ochii scosi din orbite, iar limba ii iese dintre maxilare dreapta, ca de sarpe. Ati putea spune ca e o imagine de cosmar, dar cosmarul inca nu s-a sfarsit. Femeia scoate niste sunete cu rezonanta ca si cum intreaga ei fiinta ar fi o caverna vie in care ar urla o ditamai dihania. Dupa un sir nesfarsit de spume espectorate se linisteste. Se uita ametita in jur la oamenii care stau ingenuncheati si imediat ii pica fisa: se intoarce spre mine, eu fiind mai aproape de ea: „ce faci, te rogi pentru mine?” Inutil sa ma intreb de unde stia ca ma rugam pentru ea. Nu ma rugam numai eu: eram, cu totii, vreo zece crestini covarsiti de atata suferinta. La una dintre aceste manifestari ale ei un bun prieten nu a mai suportat si a iesit din sala. Era un om care vazuse multe la viata lui. Mi-a marturisit, cu inima facuta ghem: „in viata mea nu am vazut atata suferinta!”
Intalnirea cu raul are si parti amuzante. Aceeasi demonizata se apropie pe nesimtite de mine la inmormantarea parintelui Justin, insotita fiind de smeritul ei sot. E suficient sa-mi amintesc de el - intr-o situatie care ma scoate din rabdari- si redevin, brusc, rabdator - „ nu pana la prasit, ci pana la sfarsit”, vorba parintelui Cleopa. Pentru mine acest sot al demonizatei e un mucenic viu. Se apropie demonizata de mine, se lipeste la propriu si cand ma uit spre ea ii spune uimita sotului: „aaa, uite cine-i aici!” Se apropie momentul ca trupul parintelui Justin sa fie scos de sub umbrar si dus spre groapa. Demonizata intra intr-o mare stare de agitatie, se uita fix spre mine si imi spune: „stai aici, langa mine sa vezi cum fac!” „Fugi de-aici, ii zic, ce, crezi ca sunt nebun?” Si o iau grabnic la picior. Cand vorbesti cu un demonizat e foarte greu sa stabilesti cand vorbeste omul si cand demonul din el. Aceasta ambiguitate creeaza situatia tragicomica.
In orasul din care provine ea mai sunt doua demonizate. De la ele am aflat, in ciuda ignorantei mele crase, ca intre cele trei suflete muncite de satana sunt mari diferente. Sotia despre care v-am vorbit este demonizata, adica demonul salasluieste permanent in ea. Celelalte doua au farmece facute. Demonul nu locuieste continuu in ele ci vine si pleaca te miri cand. De exemplu, le poate lasa in pace in timpul Sfintei Liturghii, dar vine si le munceste cand e vorba sa sarute moastele unui sfant deosebit. Si din punct de vedere comportamental cele trei persoane pe care le-am cunoscut difera cat se poate de mult. Cele doua, care au farmece facute, scot un soi de grohait. Sotia despre care v-am pomenit face urat de tot. Pe ea au filmat-o unii la inmormantarea parintelui Justin. Mi s-a povestit ca, pe masura ce se apropia de cosciugul parintelui Justin, i s-au rasucit picioarele la 180 de grade. Eu n-am vazut asta la ea. M-a uimit altceva: se deplasa cu o viteza extraordinara, ca o pisica salbatica, de la o racla cu sfinte moaste la alta si nu o data am vazut cum din frunte i-au iesit doua protuberante.
Dar v-am spus ca intalnirea cu raul personificat are nota lui de umor. Ultima oara cand m-am vazut cu cei doi soti obijduiti, sotia cea demonizata mi-a declarat:„ imi vine sa te imbratisez, dar mi-e frica sa nu se sminteasca lumea! Mi-a fost dor de tine”. Ca sa pastrez nota absurd-comica, ionesciano-becketiana si ca sa ma apar intr-un fel, i-am raspuns: „Stai cuminte acolo ca sunt blindat!” Aveam la piept o multime de moaste ale sfintilor marturisitori de la Aiud. Va dati seama cat de electrizanta ar fi putut deveni intalnirea noastra?!
Dar nu v-am povestit toate chestiile acestea ca sa va provoc un cosmar exotic la noapte. Nici macar nu vreau sa inspir un nou film romanesc care ar putea sa ia un premiu la Cannes. In sotia demonizata a intrat demonul pentru ca a facut un singur avort. Mi-a marturisit ca si-a dorit acel copil. I-a parut rau dupa el. Ia ganditi-va cate femei, din motive de saracie crasa, nu recurg la metoda asta facila si criminala? De foarte multe ori chiar la sugestia partenerilor lor de viata: barbatii. Si ia ganditi-va cat de vinovati sunt guvernantii nostri care incurajeaza politicile pro-avort si ne cufunda, pe zi ce trece, in promiscuitate economica, dar mai ales existentiala.
Cand mi-a povestit asta m-am ingrozit cu adevarat. Pana atunci statusem cat se poate de linistit pentru ca spuneam in gand „Doamne, Iisuse” si pentru ca patronul meu este Sfantul Ciprian din Nicomidia, cel ce mai inainte a fost vrajitor. M-a ingrozit gandul ca doar pentru un pacat nu doar ca as putea fi parasit de Dumnezeu, dar ca ar putea intra si in mine diavolul.
Va marturisesc un secret: intalnirea cu aceasta biata demonizata ma retrezeste la realitate, amintindu-mi iar si iar cat de ingrozitor este pacatul. Orice pacat.
Cat despre diavol, si acum imi vine sa rad: este salbatic, imbecil, innebunit de furie si neputinta. Un porc salbatic prins in propria lui capcana - asta este diavolul. Nici Dostoievski, nici Hoffmann nu l-au cunoscut. Daca l-ar fi cunoscut, nu l-ar fi idealizat. PS. Urmarindu-mi ideea principala a textului, constat o oarecare cruzime in modul in care am descris-o pe femeia demonizata. Nu am avut nicidecum intentia asta. Cred ca ea se va mantui luptand cu demonul din ea. Cand isi revine, iti povesteste cu umor ce si cum a simtit in timpul chinurilor. Iti explica la amanunt pe care dintre moastele prezente le simte mai puternic. Are o familie normala si un copil normal. In general, este o prezenta agreabila. Daca ai cunoscut-o, cu siguranta ca nu o s-o mai uiti. Vrand-nevrand, sufletul tau incepe sa se roage pentru ea. (Ciprian Voicila)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu