.jpg)
Intr-o conferinta rostita la 20 februarie 1934, organizata de Uniunea Intelectualilor Romani (
„Tendintele tinerei generatii in domeniul social si economic”), Mircea Vulcanescu spune la un moment dat :
„N-ar trebui sa existe om de varsta mea, care sa nu simta nevoia unei revizuiri a pozitiei sale spirituale fata de taranul asa de organic inchegat in orizontul lui material, asa de omeneste roman in toate ale lui, comparat cu lipsa de stil si cu dezaxarea vietii de oras - revizuire care sa inlocuiasca sentimentul de superioritate al omului cult pentru cel simplu, printr-un sentiment straniu de admiratie si de uimire fata de o minune de injghebare psihologica si sociala, as zice chiar economica, cu toate aparentele potrivnice. Cele mai stralucite exemplare ale acestui neam, de la Alecu Russo, la Creanga si la Eminescu, si pana la Sabin Popp, au trecut prin aceasta scoala de realitate romaneasca. Si nici unul n-a ramas steril!”
In fata zbirilor comunisti, in decembrie-ianuarie 1947, marturisitorul Mircea Vulcanescu avea sa-si citeasca apararea (la Curtea de Apel Bucuresti, sectia a-IX-a Criminala).
Nu li se adreseaza in primul rand lor, ci taranului roman, icoana a intregii Romanii calcata in picioare si apoi distrusa sub cizmele ignarilor bolsevici:
„De aceea tu, baciule, Vasile, din Birsana Maramuresului, pe care te-am parasit intr-o noapte din 1939, cand unitatea in care eram mobilizat se disloca spre miazanoapte, spre a face fata mobilizarii romanesti in sprijinul Cehoslovaciei amenintate; tu, baciule, Vasile care mi-ai spus atunci cuvinte pe care n-o sa le uit si care mi-au fost intotdeauna indreptar cand am avut in mana grijile bunului public; tu, baciule, al carui chip mi-a stat in fata, pe masa mea de lucru, cat am fost subsecretar de stat,si pe care te-am cercetat in gand intotdeauna- cand am avut de rezolvat probleme grele, de resortul meseriei mele, ca ministru: probleme de cliring, de finantare, de inzestrare- cu intrebarea: „Ce ti-e tie, baciule, de toate astea?!”, tu, baciule, sint sigur ca ai sa intelegi ceea ce conducatorul acelui neam de care - din timpurile preistorice dacii, erau „despartiti - vorba istoricului grec- de munti, si de frica reciproca”, nu a putut sa inteleaga... Si de aceea, tie, baciule, iti dau astazi aici, mai presus chiar si de aceasta Curte, socoteala. Am zis!” (Cf.
Ultimul cuvant)
Cand abordeaza principalele scopuri pe care ar trebui sa le vizeze tanara generatie ( din care Vulcanescu facea parte alaturi de Mircea Eliade, Cioran, Noica s.a.m.d., discipolii lui Nae Ionescu, in special) Mircea Vulcanescu spune apasat: 1.
„Intern, problema tinerei generatii e aceea de a desavarsi unitatea sufleteasca a romanilor uniti politiceste si-sub acest raport- se poate spune inca de pe acum, intre tineretul Romaniei de astazi, unitatea de problematica a generatiei a si desavarsit acea contopire a sufletelor, care face sa nu se mai deosebeasca ardeleanul de muntean sau de moldovean, decat pentru ca sa-i accentueze bogatia caracterului romanesc! In fata acestei probleme tanara generatie romaneasca face bloc;
2. a doua sarcina launtrica a generatiei e aceea de a obiectiva aceasta unitate sufleteasca in creatii culturale, aceea de a gasi formele cele mai potrivite trairii romanesti, de la arhitectura pana la teologie, si de a ridica stilul de viata al acestui neam la rangul de universalitate”.
O scurta paranteza: in literatura lui Dostoievski demonizatii sunt oameni dezradacinati, liberali in gandire si atitudine (Ivan Karamazov, Stavrroghin, Kirillov, Versilov, Verhovenski), care vorbesc o rusa amestecata cu limba franceza si care sunt deformati sufleteste de ideile care au smintit in secolul XIX cultura europeana. Sunt in primul rand oameni care au pierdut contactul cu pamantul rus si cu taranul rus, nu inainte de a-l fi dispretuit din plin pe mujic.
Demonizatii din literatura dostoievskiana sunt proiectiile intelectualilor socialisti si anarhisti care incepuseră să vocifereze pe pamantul Sfintei Rusii. Inclusiv Dostoievski cazuse in mrejele lor (episodul cu grupul de liberali utopisti al lui Petrasevski, condamnarea la munca silnica in Siberia). In
Jurnalul de scriitor (vol.1), Dostoievski scrie negru pe alb:
„Separandu-se de popor, ei (intelectualii cosmopoliti), fireste, L-au pierdut si pe Dumnezeu. Cei mai zbuciumati dintre ei au devenit atei; cei mai indolenti si mai calmi au devenit indiferenti. Poporului rus nu-i nutreau decat dispret, inchipuindu-si si crezand in acelasi timp ca-l iubesc si ii doresc tot binele”.
Comunistii l-au distrus pe Mircea Vulcanescu. L-au distrus si pe baciul Vasile. Liderului generatiei Criterion I-au pus eticheta de „criminal de razboi” (Cf.
Mircea Vulcanescu in arhivele securitatii) si nimeni nu mai indrazneste sa i-o dezlipeasca. L-au aruncat in gropile comune de la marginea Aiudului. Ca pe caini. Fara slujba crestineasca. Fara cruce la cap. Dar Hristos l-a ridicat din moarte, din uitare, din dezonoare: moastele sale au fost descoperite. Au buna mireasma.
In timp, in istorie au castigat comunistii, dar de dincolo de timp a invins Hristos.
Ne bucuram de mirul sau mireasma celor care s-au jertfit deopotriva pentru Hristos si pentru neamul romanesc. Dar ei se vor bucura negresit daca ne vom raporta la valorile lor cardinale - iubirea pentru Hristos si dragostea pentru neamul romanesc. Valori certificate cu sange si cu destine frante. Asa cum, de pildă, nu ne rezumam la a avea evlavie fata de sfintii care au aparat sfintele icoane in perioada iconoclasmului (Sfantul Ioan Damaschinul e cel mai cunoscut dintre ei, scriind si trei tratate impotriva iconoclastilor). Credem - in acelasi duh cu ei - ca „cinstirea icoanei urca la prototip” (
Sf. Teodor Studitul)
(
Ciprian Voicila)
.jpg)
Intr-o conferinta rostita la 20 februarie 1934, organizata de Uniunea Intelectualilor Romani („Tendintele tinerei generatii in domeniul social si economic”), Mircea Vulcanescu spune la un moment dat : „N-ar trebui sa existe om de varsta mea, care sa nu simta nevoia unei revizuiri a pozitiei sale spirituale fata de taranul asa de organic inchegat in orizontul lui material, asa de omeneste roman in toate ale lui, comparat cu lipsa de stil si cu dezaxarea vietii de oras - revizuire care sa inlocuiasca sentimentul de superioritate al omului cult pentru cel simplu, printr-un sentiment straniu de admiratie si de uimire fata de o minune de injghebare psihologica si sociala, as zice chiar economica, cu toate aparentele potrivnice. Cele mai stralucite exemplare ale acestui neam, de la Alecu Russo, la Creanga si la Eminescu, si pana la Sabin Popp, au trecut prin aceasta scoala de realitate romaneasca. Si nici unul n-a ramas steril!”
In fata zbirilor comunisti, in decembrie-ianuarie 1947, marturisitorul Mircea Vulcanescu avea sa-si citeasca apararea (la Curtea de Apel Bucuresti, sectia a-IX-a Criminala). Nu li se adreseaza in primul rand lor, ci taranului roman, icoana a intregii Romanii calcata in picioare si apoi distrusa sub cizmele ignarilor bolsevici: „De aceea tu, baciule, Vasile, din Birsana Maramuresului, pe care te-am parasit intr-o noapte din 1939, cand unitatea in care eram mobilizat se disloca spre miazanoapte, spre a face fata mobilizarii romanesti in sprijinul Cehoslovaciei amenintate; tu, baciule, Vasile care mi-ai spus atunci cuvinte pe care n-o sa le uit si care mi-au fost intotdeauna indreptar cand am avut in mana grijile bunului public; tu, baciule, al carui chip mi-a stat in fata, pe masa mea de lucru, cat am fost subsecretar de stat,si pe care te-am cercetat in gand intotdeauna- cand am avut de rezolvat probleme grele, de resortul meseriei mele, ca ministru: probleme de cliring, de finantare, de inzestrare- cu intrebarea: „Ce ti-e tie, baciule, de toate astea?!”, tu, baciule, sint sigur ca ai sa intelegi ceea ce conducatorul acelui neam de care - din timpurile preistorice dacii, erau „despartiti - vorba istoricului grec- de munti, si de frica reciproca”, nu a putut sa inteleaga... Si de aceea, tie, baciule, iti dau astazi aici, mai presus chiar si de aceasta Curte, socoteala. Am zis!” (Cf. Ultimul cuvant)
Cand abordeaza principalele scopuri pe care ar trebui sa le vizeze tanara generatie ( din care Vulcanescu facea parte alaturi de Mircea Eliade, Cioran, Noica s.a.m.d., discipolii lui Nae Ionescu, in special) Mircea Vulcanescu spune apasat: 1. „Intern, problema tinerei generatii e aceea de a desavarsi unitatea sufleteasca a romanilor uniti politiceste si-sub acest raport- se poate spune inca de pe acum, intre tineretul Romaniei de astazi, unitatea de problematica a generatiei a si desavarsit acea contopire a sufletelor, care face sa nu se mai deosebeasca ardeleanul de muntean sau de moldovean, decat pentru ca sa-i accentueze bogatia caracterului romanesc! In fata acestei probleme tanara generatie romaneasca face bloc;
2. a doua sarcina launtrica a generatiei e aceea de a obiectiva aceasta unitate sufleteasca in creatii culturale, aceea de a gasi formele cele mai potrivite trairii romanesti, de la arhitectura pana la teologie, si de a ridica stilul de viata al acestui neam la rangul de universalitate”.
O scurta paranteza: in literatura lui Dostoievski demonizatii sunt oameni dezradacinati, liberali in gandire si atitudine (Ivan Karamazov, Stavrroghin, Kirillov, Versilov, Verhovenski), care vorbesc o rusa amestecata cu limba franceza si care sunt deformati sufleteste de ideile care au smintit in secolul XIX cultura europeana. Sunt in primul rand oameni care au pierdut contactul cu pamantul rus si cu taranul rus, nu inainte de a-l fi dispretuit din plin pe mujic.
Demonizatii din literatura dostoievskiana sunt proiectiile intelectualilor socialisti si anarhisti care incepuseră să vocifereze pe pamantul Sfintei Rusii. Inclusiv Dostoievski cazuse in mrejele lor (episodul cu grupul de liberali utopisti al lui Petrasevski, condamnarea la munca silnica in Siberia). In Jurnalul de scriitor (vol.1), Dostoievski scrie negru pe alb: „Separandu-se de popor, ei (intelectualii cosmopoliti), fireste, L-au pierdut si pe Dumnezeu. Cei mai zbuciumati dintre ei au devenit atei; cei mai indolenti si mai calmi au devenit indiferenti. Poporului rus nu-i nutreau decat dispret, inchipuindu-si si crezand in acelasi timp ca-l iubesc si ii doresc tot binele”.
Comunistii l-au distrus pe Mircea Vulcanescu. L-au distrus si pe baciul Vasile. Liderului generatiei Criterion I-au pus eticheta de „criminal de razboi” (Cf. Mircea Vulcanescu in arhivele securitatii) si nimeni nu mai indrazneste sa i-o dezlipeasca. L-au aruncat in gropile comune de la marginea Aiudului. Ca pe caini. Fara slujba crestineasca. Fara cruce la cap. Dar Hristos l-a ridicat din moarte, din uitare, din dezonoare: moastele sale au fost descoperite. Au buna mireasma. In timp, in istorie au castigat comunistii, dar de dincolo de timp a invins Hristos.
Ne bucuram de mirul sau mireasma celor care s-au jertfit deopotriva pentru Hristos si pentru neamul romanesc. Dar ei se vor bucura negresit daca ne vom raporta la valorile lor cardinale - iubirea pentru Hristos si dragostea pentru neamul romanesc. Valori certificate cu sange si cu destine frante. Asa cum, de pildă, nu ne rezumam la a avea evlavie fata de sfintii care au aparat sfintele icoane in perioada iconoclasmului (Sfantul Ioan Damaschinul e cel mai cunoscut dintre ei, scriind si trei tratate impotriva iconoclastilor). Credem - in acelasi duh cu ei - ca „cinstirea icoanei urca la prototip” (Sf. Teodor Studitul)
(Ciprian Voicila)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu