Ziarul „Monitorul de Vrancea” reproduce capitolul despre Parintele Macarie de la Schitul Muntioru

Violeta Ciobotaru Balion: Ciprian Voicilă, scriitor şi sociolog la Muzeul Țăranului Român, îi dedică un capitol părintelui Macarie Beșliu, în cartea sa „Sfinții de lângă noi. Portrete. Amintiri. Reflecții”. Volumul apărut la Editura Areopag din Bucureşti cuprinde „exemple adevărate de oameni ai lui Dumnezeu, ascunşi uneori în cei mai «ciudaţi şi necăjiţi oameni»”, după cum arată Maica Ecaterina Fermo în Cuvântul Înainte al cărţii. Autorul însuşi afirmă că lucrarea sa „este un exerciţiu de admiraţie faţă de oamenii remarcabili pe care i-am întâlnit în ultimii ani“. Printre aceşti oameni remarcabili se numără şi părintele Macarie Beşliu de la Schitul Muntioru. „Am urcat într-o iarnă, cu senzaţia acută că drumul până la schit devenise infinit şi că nu voi mai ajunge niciodată la destinaţie. Totul în jur era dalb, îngheţat, de o frumuseţe nordică, aproape abstractă. Urcam orientându-mă după sârma de telegraf şi având ca reper terestru o potecă creată de paşii unor pelerini mai vechi. La un moment dat, poteca a dispărut cu desăvârşire, urmând ca eu să fiu „deschizător de drum” pentru alţi creştini care vor urca după mine, dornici să primească sfaturile şi mângâierea părintelui Macarie. Când am ajuns sus pe plai, picioarele mi se afundaseră în zăpadă până la şold şi un vifor ca în stepele ruseşti mătura totul în cale, în rotocoale spiralate“, scrie Ciprian Voicilă. Cât despre întâlnirea cu părintele Macarie, sociologul scrie: „Când l-am văzut prima dată, m-a marcat chipul său luminos, pe care l-am regăsit ulterior în fotografiile pe care le-am studiat îndelung. Mi-a amintit spontan de chipul părintelui Sofian de la Antim, dar şi de părintele Ilarion Argatu. Am citit în această potrivire dovada de netăgăduit că oamenii care se nevoiesc să I se asemene lui Dumnezeu ajung să îşi semene unii altora prin Iisus Hristos, Noul Adam“. Citiți continuarea aici.