În pragul Învierii Domnului, să o ajutăm pe Mioara Grigore, autoarea minunatei cărți, „Cancerul, dragostea mea”

Aici veți găsi o filmare cu Mioara și familia ei, exemplară din diverse unghiuri. Distribui cu întârziere (o întârziere pentru care îmi cer iertare) această postare. Despre „testamentul” Mioarei am scris - după cum m-a călăuzit Dumnezeu - aici. Nu am făcut-o din milă: am făcut-o cu mândria că am descoperit în Mioara Grigore un scriitor veritabil. Pentru mine romanul ei autobiografic - apărut la Editura Predania, „Cancerul, dragostea mea”, nu este un testament. Este un pansament. Pe care îl folosești când ți se pare că durerile și urâtul tău existențial sunt unice, fără sinonimii. Folosindu-l, pansamentul își arată negreșit eficacitatea: durerile tale se relativizează, devin mult mai mici, ridicol de insignifiante. Cartea este mărturia unei vieți în care Dumnezeu își face simțită din plin prezența. Testamente scriu numai oamenii care stau să moară. Mioara trăiește și ne va mai trăi. Dacă aș avea banii necesari, i-aș da lunar - fără să clipesc - suma asta, 6000 de euro. Dar, din păcate, nu o am. Vă îndemn pe toți cei care îmi sunteți prieteni aici, în mediul virtual, să transmiteți mai departe acest mesaj. Până când va ajunge la cei care și pot, nu doar ar vrea să o ajute pe Mioara. Astăzi, spre mâine, este ziua Învierii Domnului. Să ne bucurăm, descoperindu-L în Mioara, în soțul ei, Viorel, și în cei 5 copilași ai lor, pe Cel ce suferă de-a pururi cu cei ce suferă acut și mut și să-I întindem o mână caldă și fermă. (Ciprian Voicilă)