Am 35 de ani şi nicio zi în plus - din volumul „Sfinții de lângă noi”

Am 35 de ani şi nicio zi în plus. „Vârsta mea e mai rotundă decât mine”, îngăimă el. Iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis. „Ţara omului este copilăria”, îmi spuse Angela, femeia cu care m‑a unit Dumnezeu. Iar eu am tăcut şi nu am contrazis‑o. „Grohu’ porcăie”, îmi spuse, râzând cu gura până la urechi, Miriam, carne din carnea mea. Iar eu am tăcut şi nu am contrazis‑o. „Unde te‑ai ascuns, ghiaure?”, mă întrebă mamaia Lenuţa, cu braţul plin de lemne, stând în frig, în faţa uşii încuiate de mine, în timp ce eu stau în poziţie foetală, ascuns adânc în şifonierul de un maro strălucitor. Iar eu am tăcut şi nu am contrazis‑o. Pe 13 decembrie a nemurit Nichita, cel care vorbea despre sine aşa: „Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte”. Iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis. „Ce culoare are Dacia noastră 1300, Ciprinel?” „Alllbă!” răspund eu pe la un an şi jumătate, doi. Iar el a tăcut şi nu m‑a contrazis. „Ce aţi făcut, domnule Voicilă, până la vârsta asta? – m‑a întrebat nepotul unui sfânt celebru. Iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis. „Doamne, dă, Doamne, să moară toate babele şi toţi moşii din satul ăsta, să rămână zahărul şi uleiul la copii!”, mă rog eu, ţinându‑mi mânuţele ridicate sus, sus, îngenuncheat, la Cooperativa Agricolă din comuna Brebu, în faţa sătenilor nerăbdători să‑şi ia raţia lunară, din mila lui Nea Nicu. Iar ei au tăcut şi nu m‑au contrazis. „Ai gene lungi, ca ale mele”, mi‑a spus mama. Iar eu am tăcut şi nu am contrazis‑o. „Asta e o bătaie de batjocură” , îmi spuse, înfierbântat, tataia Mircel, pictor de ocazie în timpul liber, mare amator de Radio Europa Liberă şi de Vocea Americii, pe care le asculta ritualic, seară de seară, la radioul Gloria, camuflat într‑o husă cenuşiu‑închis, nu cumva să‑l vadă ochiul neadormit al informatorului de peste gard. Iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis. Mihai Apostol se întoarse spre un coleg mai mic, venit şi el la cursul de creativitate, şi îi spuse ritos: „Moş Crăciun nu ezixtă!” Iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis. „Domnule Voicilă, lumea a fost creată de Dumnezeu, dar pare stăpânită de diavol”, mi‑a spus domnul Sorin Dumitrescu. Iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis. Miriam, mâncând, uitându‑se la icoane: „Dumnezeu înmoaie ouşorul, ca să fie mai bun”. Iar eu am tăcut şi nu am contrazis‑o./ „Din voi doi, Bunea Ciprian şi Voicilă Ciprian ar ieşi elevul perfect”, ne spuse tovarăşa învăţătoare Ilie Florica. Iar noi am tăcut şi nu am contrazis‑o./ CMI (Cornel Mihai Ionescu) mi‑a scris pe o carte: „Să‑ţi găseşti punctul fix pe cercul infinit al lui Hermes”. Iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis./ „Hai să facem un steag româniu”, îmi sugeră entuziastă Miriam. Iar eu am tăcut şi nu am contrazis‑o./ „Dumnezeu nu te judecă după un moment de înălţare sau de cădere, ci după întreaga linie a vieţii”, mi‑a mărturisit domnul Gheorghe Jijie. Iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis./ „Să fii sănătos şi la pungă gros!” mi‑a urat, prin telefon, Cuviosul G. cel Nebun pentru Hristos. Iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis./ „Nu mai da din mână când vorbeşti. Semeni cu Ceauşescu!” m‑a atenţionat domnul Dinu, profu’ dintr‑a‑cincea, de la Şcoala Generală nr. 16. Iar eu n‑am mai dat din mână, am tăcut din gură şi nu l‑am contrazis./ M‑am lovit la mână. Miriam: „Când o să mă fac mare, o să te duc la doctor”. Iar eu am tăcut şi nu am contrazis‑o./ „La mulţi ani!” i‑am urat domnului Emanoil Paraschivaş, când am aflat că e trecut binişor de 90 de ani şi i se spune Bunicul. „Mă, vrei să te bat!? Tu nu ştii cum e să ai 90 de ani.” Nu m‑a bătut, iar eu am tăcut şi nu l‑am contrazis./ „Tati, tu eşti un om bun?” ‑ m‑a întrebat Miriam în timp ce coboram scările. Iar eu am tăcut şi nu am contrazis‑o. (13 decembrie 2013)