Marius Ianuș: Mirările unui prieten nedreptățit…

(Citiți și ultima creație a lui Marius Ianuș) Domnul Daniel Focșa, un istoric cu o eleganță stilistică și o acribie în căutarea Adevărului cum extrem de puțini sunt, e nedumerit. Cum se poate ca singurul biograf al aviatorului Dan Vizanty, care este chiar domnul Focșa, să nu fie invitat la comemorarea acestui pilot organizată de către M.A.P.N.? Cum se poate, domnule Focșa? Dar cum se face că cel mai bun prozator român contemporan, domnul Paul Goma, nu mai e publicat în România? Cum se face că i s-au închis ușile tuturor redacțiilor și editurilor, pentru că a afirmat că bolșevismul a fost adus la noi de evrei, ca să se răzbune împotriva noastră? Cum se face că această campanie anti-Goma a fost dirijată de însuși președintele Uniunii UNOR Scriitori, tovarășul Nicolae Manolescu? Dar cum se face, domnule Focșa, că cel mai bun fotbalist român al ultimului deceniu NU joacă în naționala României? (Și asta se întâmplă de zece ani, ieri a avut loc doar scoaterea în evidență a fenomenului – excepția care a întărit regula… Și nu îndemn pe nimeni să se uite la meciuri de fotbal – e groaznic să ajungem să ne uităm două ore la niște zevzeci care aleargă după o minge, eu mă uit doar la rezumatele meciurilor care fac vâlvă pe internet…) „Cum se poate?”, domnule Focșa? Dar ați uitat în ce țară trăim? Trăim în Republica Securistă România, țara urmașilor torționarilor bunicului dumneavoastră (care ne aruncă în față – dar mai mult în spate – că nu suntem „politic corecți”), țară supusă unei dictaturi iudeo-masonice tot mai evidente… Dragă Daniel, e evident că M.A.P.N.-ul nu te iubește și încalcă orice regulă de bun-simț ca să-ți arate această neiubire. Dar ce motiv ai avea tu să-l iubești?! Nu ești singurul în situația asta. Sunt(em) mulți oameni de cultură în generația noastră ocoliți sistematic de „sistem”. Dar la ce să ne trebuiască nouă sindrofiile, comemorările, emisiunile și premiile lor mincinoase? Cel mai mare premiu pe care ți-l face acest stat securist e că nu te invită la astfel de comemorări, pe ale căror liste de invitați tu ar fi trebuit să fii prima persoană! O să-ți spună o mică istorie personală, ca unul care a primit și el astfel de… „premii”. Și chiar despre un premiu e vorba. La începutul anului 2008 mi-a fost decernat primul (și ultimul!) premiu literar festiv din viața mea – premiul revistei „Cuvântul” pentru poezie. Cocoțat pe scena decernării, în fața unei asistențe alcătuite din mai mult sau mai puțin „ilustre personalități” ale culturii și mass-mediei, am rostit următoarele cuvinte: „Dat fiind felul în care se acordă premiile în România, pe cu totul alte criterii decât cel al valorii, mă întreb ce am făcut?… ce am făcut atât de rău de am ajuns să capăt acest premiu? Pentru că în România se dau premii pentru…” (Și le-am enumerat toate criteriile lor securiste, după care se acordă distincții și funcții în România de azi). Mutra dezgustată a turnătorului, masonului și „academicianului” C. Bălăcescu Stolnici, în vreme ce mă asculta, spaima lui de a vedea minciuna pe care își clădise viața expusă în fața tuturor complicilor lui, pe o scenă (!), într-o scenetă pe care o aștepta bine regizată de acești complici, a fost, de fapt, Marele meu Premiu Literar. (Dar poate ar trebui să-l pun la socoteală și pe cel pe care mi l-a acordat Uniunea UNOR Scriitori, neacordându-mi niciun premiu, deși am fost nominalizat de două ori la premiile lor și considerat cel mai bun poet al anului de trei…) Dragă Daniel, de ce să ne dorim să fim noi în locul acelei mumii odioase a satanei care e acest C. Bălăcescu Stolnici? Sau ar trebui să ne dorim să ajungem ca Mircea Cărtărescu, să fim tra/duși în toată lumea pentru că promovăm toate „travesti”-urile și toată „plăcerea de a trăi” ale acestor sataniști sodomiști care vor să ne înrobească? Noi știm care este adevărata valoare a banului și a tuturor „cocorațiilor”, avuțiilor și măririlor omenești. Știm și ce se întâmplă acum în această lume… Și mai știm că, indiferent câte piedici ni se vor pune de acum înainte, la final noi vom fi cei care vom învinge. Tot ce s-a clădit pe minciună se va spulbera, iar Adevărul va ieși la lumină, în văzul tuturor! Asta a spus Domnul Hristos! „Dumnezeu nu poate fi omorât!” a strigat poate cel mai bun președinte al unui stat din istoria lumii, ecuadorianul Gabriel Garcia Moreno, înainte de a fi omorât. El știa ceea ce știm și noi, că dincolo de moarte va învinge. Așadar… să ne bucurăm! De ce să fim triști, dacă victoria e deja de partea noastră?! Mai ții minte cum spunea Domnul Hristos despre farisei că „și-au luat pedeapsa lor”? Toți acești lucrători ai satanei care se ridică împotriva noastră sunt deja condamnați, iar pedepsele lor au fost deja scrise. Iar noi, cei care suntem alături de Domnul nostru Iisus Hristos, am învins! Nu e nicio filosofie, nu încape nicio dicuție. De ce să fim triști? Sau poate ar trebui totuși să fim triști, văzând cât de puțin sunt legați intelectualii creștini între ei, cât de puțină iubire de aproapele există între noi… Singurii dintre cei pe care îi cunosc care semnalează ce mai fac ceilalți sunt Fratele Vasile și Ciprian Voicilă. Poate ar trebui să vorbim mai mult fiecare dintre noi despre ce face Sergiu Ciocârlan, ce face Irina Bazon, ce face Domnul Vasile, ce face Părintele Savatie, ce face Sora Simona, ce face Cătălina Dănilă, ce face Alexandra Svet și tot așa, îmi cer iertare celor pe care nu-i enumăr aici, să ne coagulăm cumva într-un grup intelectual care să aibă un impact mai mare în lume. Poate, spun :)