marți, 7 februarie 2017
Un curs nou, mai mult decât interesant la Academia Privată: Istoria Țarilor Pravoslavnici
În urmă cu exact 100 de ani, ultimul imperiu ortodox dispărea sub presiunea trădărilor, a revoluționarilor, dar mai ales a ticăloșirii oamenilor. Rugăciunile și lucrarea stareților, a marilor duhovnci ai Rusiei nu au mai putut opri catastrofa, după cum nici martiriul Țarului Nicolae al II-lea și al familiei sale nu au putut stopa tăvălugul criminal ateist. Însă mărturia lor s-a păstrat, chiar dacă întinată de calomnii și falsificări.
Cursul “Istoria Țarilor Pravoslavnici” își propune să fie o rememorare a ascensiunii și prăbușirii autocrației ortodoxe, epurată de clișeele neoconservatoare sau marxiste despre Rusia.
Lecțiile vor începe cu domnia Țarului Pavel și se vor încheia cu sacrificiul mucenicesc al familiei imperiale, masacrate de bolșevici la Ekaterinburg. Prezentările se vor concentra în jurul țarilor și al familiilor imperiale, pentru a pune în evidență educația politică și viziunea ortodoxă despre lume și societate, pe care cei mai mulți dintre aceștia au întruchipat-o. În același timp, va fi prezentat conflictul cultural dintre slavofili și occidentaliști (nihiliști, liberali, socialiști), definitoriu nu doar pentru înțelegerea lumii ruse moderne. O altă constantă a cursului va fi prezentarea istoriei politice ruse din perspectiva realizării idealului simfoniei Stat-Biserică.
Seminarul se adresează celor interesați de istorie, pasionaților de istoria ideilor și religie. Pentru participarea la seminar nu este nevoie de standarde formale, însă lectura materialelor care vor fi puse în discuție va fi mult apreciată. (Ninel Ganea)
Temele întâlnirilor:
1.Pavel și despărțirea de Iluminism/;
2.Alexandru I, învingătorul lui Napoleon/;
3.De la Țarul Alexandru I la Feodor Kuzmici/;
4.Țarul Nicolae I, Ortodoxie, Autocrație, Naționalitate/;
5.Țarul Nicolae I, antirevoluționarul perfect/;
6.Alexandru II, Țarul eliberator/;
7.Alexandru III și războiul împotriva nihiliștilor/;
8.Nicolae II și simfonia ortodoxă/;
9.Rasputin și propaganda antiimperială/;
10. Căderea Imperiului Rus/.
Perioadă de desfășurare: Cursurile vor începe pe 28 februarie și se țin în fiecare zi de marți a săptămânii.
Prețul este 50 lei/ întâlnire, iar studenții beneficiază de reducere.
Locul de întâlnire: Academia Privată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu