“Patriarhul care vieţuia ca pustnicii” – amintiri despre Preafericitul Pavel al Serbiei

Puteţi cumpăra cartea despre viaţa şi învăţătura Patriarhului Pavel de la librăria Sophia.

Nu-l văzusem niciodată personal pe Patriarhul Pavel, deşi auzisem multe despre el. Am ajuns pentru prima oară în Serbia în toamna anului 2006. Vroiam mult să-l văd pe Preafericirea sa, cu atât mai mult cu cât de obicei el era cu totul accesibil. Nu că eram încrezător că voi primi „audienţă”, ci pur şi simplu vroiam să văd cu ochii mei un sfânt în viaţă şi să iau binecuvântare de la el, chiar şi asta ar fi fost o fericire pentru mine.
Dar nu s-a întâmplat. Tocmai atunci, în toamna anului 2006, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, iar de fiecare dată când reveneam era din ce în ce mai rău. Pare că nu m-am dovedit vrednic să-l văd pe Patriarhul Pavel. Cu toate acestea am auzit povestiri uimitoare despre el de la oameni vrednici de încredere, şi aş dori să le împărtăşesc cu cititorii.
Patriarhul Pavel este un fenomen unic al vremii noastre. Să îl transformăm în etalon pentru ceilalţi patriarhi ar fi tot de lipsit de sens, precum ar fi să impunem pilda Sfântului Filaret cel Milostiv sau a Sfântului Alexie Omul lui Dumnezeu ca normă pentru majoritatea mirenilor de astăzi. Fiecare are măsura sa şi felul său de nevoinţă duhovnicească. Socotesc că pur şi simplu trebuie să ne bucurăm că a existat un astfel de om în vremea noastră, în Biserica Ortodoxă.
Este cunoscut faptul că şi pe când împlinea slujirea înaltă de întâistătător al Bisericii Sârbe, Patriarhul Pavel şi-a continuat nevoinţa sa ascetică şi se purta cu deosebită modestie. Toate acestea îi veneau foarte firesc, fără nici un fel de ostentaţie. Mergea pe jos prin oraş sau călătorea cu mijloacele de transport în comun prin mulţimea de oameni, era absolut lipsit de bani şi mânca precum părinţii pustnici din vechime – deoarece pur şi simplu era astfel.
Doamna Iana Todorovici mi-a povestit o întâmplare petrecută cu sora ei. Odată, sora ei a fost primită de Patriarh într-o problemă. În timp ce discutau problema respectivă, s-a uitat întâmplător la picioarele Patriarhului şi s-a îngrozit de încălţămintea lui. Purta pantofi vechi, cândva rupţi, iar acum cârpiţi. Femeia s-a gândit: „Ce ruşine pentru noi, sârbii, că Patriarhul nostru trebuie să poarte încălţăminte atât de sărăcăcioasă. Oare nu-i poate dărui nimeni unele noi?” Patriarhul a observat privirea ei şi i-a zis cu bucurie: „Vedeţi ce pantofi frumoşi am? I-am găsit lângă coşurile de gunoi, când veneam spre Patriarhie. Cineva i-a aruncat, şi asta e piele adevărată. I-am cârpit puţin şi acum mai pot fi folosiţi mult timp de-acum încolo”.
De aceiaşi pantofi este legată încă o istorie. O femeie a venit la Patriarhie şi a cerut să vorbească cu Patriarhul într-o problemă care nu suferă amânare, despre care putea vorbi numai Patriarhului personal. Rugămintea era neobişnuită şi nu au lăsat-o imediat să intre, dar până la urmă insistenţa vizitatoarei a biruit şi audienţa a avut loc. Văzându-l pe Patriarh, femeia i-a povestit cu mare emoţie că în acea noapte a visat-o pe Maica Domnului şi ea i-a poruncit să-i ducă Patriarhului bani ca să-şi cumpere pantofi noi. Spunând aceste cuvinte, vizitatoarea i-a întins un plic cu bancnote. Patriarhul Pavel, fără să atingă plicul, a întrebat-o binevoitor: „Spuneţi-mi, vă rog, la ce oră v-aţi culcat aseară? Femeia, mirată, i-a zis: „Păi… undeva pe la ora unsprezece”. „Ştiţi, eu m-am culcat mai târziu, pe la ora patru dimineaţa”, i-a răspuns Patriarhul. „Şi eu am visat-o pe Maica Domnului. M-a rugat să vă transmit să luaţi aceşti bani şi să îi daţi celor care au cu adevărat nevoie de ei.” Şi nu a luat banii.
Odată, venind la Patriarhie, Patriarhul Pavel a observat că la intrare erau parcate multe maşini luxoase şi a întrebat ale cui sunt. I s-a răspuns că acelea sânt maşinile episcopilor. Patriarhul a zâmbit, zicând: „Ia te uită! Dacă, cunoscând porunca Mântuitorului despre neagoniseală, au astfel de maşini, atunci ce maşini ar fi avut dacă nu ar fi fost această poruncă?”
Altă dată, Patriarhul călătorea undeva cu avionul. Când se aflau deasupra mării, avionul a intrat într-o zonă de turbulenţe şi a început să se zdruncine. Un vlădică tânăr, care şedea lângă Patriarh, l-a întrebat ce vor face dacă avionul va cădea în mare. Patriarhul Pavel i-a răspuns netulburat: „Socotesc că pentru mine asta ar fi drept. În viaţa mea am mâncat atâţia peşti, încât va fi drept să mă mănânce acum ei pe mine”.
Poate nu ar fi inutil să cităm un fragment din convorbirea lui Nikolai Kokuhin cu diaconul Neboişa Topolici:
„Prin mila lui Dumnezeu, avem acum un păstor duhovnicesc de seama Patriarhului Pavel… Duce o viaţă ascetică. Este pentru noi pildă vie de păstor evanghelic. El trăieşte cu Hristos în deplinul sens al acestui cuvânt… Posteşte ca un monah ortodox, adică nu mănâncă carne deloc, iar lunea, miercurea şi vinerea ţine post foarte aspru… Slujeşte în fiecare dimineaţa Liturghia în micul paraclis din clădirea Patriarhiei. Acolo nu e cor, cântă numai enoriaşii…
Se îmbracă singur înainte de slujbă şi se dezbracă tot singur după ea, el spovedeşte enoriaşii şi el îi împărtăşeşte. Veşmintele călugăreşti le poartă de când a primit cinul îngeresc (şi asta s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani). Şi nu le-a schimbat. Singur şi le spală, le calcă şi le cârpeşte. Odată, mi-a povestit cum şi-a croit nişte pantofi noi din pantofi de damă. Are toate instrumentele de cizmar şi poate să repare orice încălţăminte. Adesea slujeşte în diferite biserici şi, dacă vede că rasa sau odăjdiile preotului sunt rupte, îi spune: «Să mi-o aduci, ţi-o voi cârpi eu»… Să fii aproape de un astfel de om e mare bogăţie pentru educarea sufletului tău şi pentru sporirea ta duhovnicească. Pe lângă asta, Patriarhul Pavel e doctor în teologie (această chemare a primit-o încă înainte de a deveni Patriarh). Este autorul câtorva cărţi, o monografie a mănăstirii «Sfântul Ioanichie din Devici» şi cele trei tomuri ale cărţii «Pentru o mai bună lămurire în privinţa unor chestiuni ale credinţei noastre».”

* * *
Patriarhul a răposat la vârsta de 95 de ani. Din pricina sănătăţii lui firave, a petrecut multă vreme în spital. În acest timp, funcţiile administrării bisericeşti le-a plinit Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Patriarhul Pavel s-a rugat nu o singură dată să fie slobozit din îndatoririle sale din pricina stării de sănătate, dar în timpul ultimului sobor arhieresc s-a decis să rămână cap duhovnicesc al Bisericii Sârbe până la moarte. Patriarhul Pavel a fost foarte apropiat de popor şi poporul îl iubea mult. Personalitatea lui este unică chiar şi pentru Biserica Serbiei şi următorul patriarh nu va mai fi, fireşte, ca el.

Iuri Maximov

Traducere de Valentin Petre-Lică


Minunate apoftegme despre Patriarhul Serbiei Pavle



Patriarhul Pavle - Omul Cerului şi al pământului -



Patriarhul Bisericii Ortodoxe sârbe este eroul multor povestioare şi anecdote. Ele întăresc legenda că ar fi un om popular şi cu viaţă sfântă. Anul trecut, Sfinţia Sa Patriarhul sârb Pavle a împlinit nouă decenii de viaţa pe pământ. Cu aceasta ocazie, la propunerea preşedintelui Guvernului Serbiei Vojislav Kostunica, preşedintele Serbiei şi Muntenegrului Svetozar Marovic l-a distins cu Ordinul "Nemanja" clasa I. Cu aceeaşi ocazie "NIN" [prescurtare de la "Nedeljne informativne novine" -Ziar săptămânal de informaţie] reproduce câteva istorioare interesante din viata Sfinţiei Sale. Prin felul său de viaţă Patriarhul Pavle este apropiat oamenilor. Pe dânsul, sârbii îl simt ca pe un semen apropiat lor, şi nu ne referim numai la credincioşii practicanţi.



Wartburg. Pe când vlădica Pavle era episcop de Raska şi Prizren, Episcopia respectivă avea doar un automobil, un Wartburg. El era folosit în general pentru transporturi în interesul bisericii. Episcopul Pavle se urca rar, căci umbla mai mult pe jos. Odată, când a venit la dânsul în vizită un apropiat al său de pe vremea seminarului teologic, Ştefan, episcopul Zicej, cu un Peugeot după ce au pornit să viziteze câteva localităţi din episcopie, vlădica Pavle a zis:

- Frate Ştefane, chiar ca e bun Wartburgul ăsta al tău!



Mercedes. Patriarhul Pavle, după cum este cunoscut, a continuat să trăiască la fel şi după ce s-a mutat la Belgrad. Belgrădenii îl întâlnesc adesea pe stradă, în tramvai, în autobuz... Astfel, odată, pe când mergea singur, suind trotuarul străzii Regele Petru I, în care se afla sediul Patriarhiei, îl ajunse, cu un Mercedes ultimul răcnet, unul din preoţii cunoscuţi ai unei parohii arhicunoscute din Belgrad. A oprit automobilul şi a ieşit:

- Sfinţia Voastră, permiteţi-mi să vă conduc! Spuneţi numai încotro... Patriarhul a intrat în automobil, şi îndată ce s-au pus în mişcare, a întrebat:

- Spuneţi, părinte, al cui este automobilul acesta?

- Al meu, Sfinţia Voastră!

- Opriţi! - porunci Patriarhul, a ieşit, şi-a făcut semnul Crucii şi a zis preotului:

- Dumnezeu să vă aibă în pază! Automobilele negre. Fusese şedinţa Sfântului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Sfinţia Sa se îndrepta, precum îi este obiceiul, la slujba de vecernie de la Catedrală. Când ieşi din Palatul Patriarhiei, zări parcate o mulţime de automobile mari, negre. Întrebă:

- Ale cui să fie atâtea automobile luxoase?

- Ale episcopilor noştri, Sfinţia Voastră! Au venit cu ele la şedinţa Sinodului -răspunse preotul care-l însoţea.

- O, vedea-i-ar Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu ar fi depus votul sărăciei?!



Dificultăţile diaconului. În clădirea Patriarhiei adesea se repovesteşte dialogul Patriarhului purtat cu diaconul care-l însoţeşte peste tot, pe când plecau să facă slujbă în biserica de la Banovo brdo.

- Cum vom merge? Cu automobilul? - întrebă diaconul.

- Cu autobuzul! - răspunse Patriarhul cu hotărâre.

- E aglomeraţie, e înăbuşitor in autobuz, şi nici nu-i aproape...

- Mergem! - zise din nou scurt Sfinţia Sa.

- Dar... - mergând în urma Sa, diaconul avansă un argument nou, major - Sfinţia Voastră, este vară, multă lume merge la Ada Ciganlija [cel mai vestit ştrand], autobuzele sunt pline de lume despuiată. Nu e potrivit...

- Ştiţi, părinte - se întoarse Patriarhul Pavle - fiecare vede ceea ce doreşte!



Două măsline. La masa de prânz în Palatul Patriarhiei mai mulţi episcopi, printre ei si Patriarhul Pavle. Printre altele, ajunse pe masă şi farfuria cu măsline. Toţi ştiu că Patriarhul ţine la ideea că organismului uman îi sunt optim necesare doar şase măsline. Dar vlădica Ştefan a apucat să ia opt măsline.

- Sfinţia Voastră, eu am luat cu două mai mult. Ce să fac?

- Acuma ţine ceea ce ai luat, iar mâine să iei cu două mai puţin - răspunse Patriarhul.



Mesaj către America . Atunci când vlădica Pavle a devenit Patriarh, îşi aminteşte Slobodan Mileusnic, directorul Muzeului BOS , multe delegaţii şi numeroşi reprezentanţi din străinătate şi-au exprimat dorinţa să-l întâlnească pe Sfinţia Sa. A venit atunci şi ambasadorul destul de activ al Americii la Belgrad, Warren Zimmermann. Patriarhul l-a primit în Palatul Patriarhiei. Ambasadorul i-a transmis salutări şi felicitări în numele poporului american, în numele preşedintelui Americii şi în numele său personal. S-a purtat o convorbire oficială, protocolară şi în final ambasadorul a pus întrebarea:

- Cu ce am putea să vă ajutăm?

- Excelenţa Voastră, să nu ne puneţi piedici; cu aceasta ne veţi ajuta.



Reglarea conturilor. Patriarhul ştie să facă multe treburi. Prin mănăstiri a deprins să coasă, să cârpească, să spele, să confecţioneze şi să repare încălţămintea, să lucreze pământul, să altoiască pomi, să lege şi să ferece cărţile, să repare clădiri şi diferite aparate şi anexe... Părintele patriarh din fire este un om harnic. Tot timpul lucrează câte ceva.

- "Şi când vine aici la mine în birou, dacă observă că ceva nu funcţionează cum ar trebui, dacă vede că uşa nu se închide bine, că undeva pătrunde ploaia, că lumina se întrerupe... el însuşi purcede să stabilească unde-i defectul, apoi zice: Haide să reparăm asta!..." - spune secretarul Sinodului BOS şi citeţul Sfinţiei Sale, Gradimir Stanic.

- "Dânsul se comportă peste tot ca un bun gospodar, nu numai aici la Patriarhie, ci şi în oricare mănăstire şi oricare biserică, oriunde s-ar afla...". La mănăstirea "Blagoveştenie" din regiunea Ovcarsko-Kablarska, în care a fost călugărit, şi unde acum, în calitate de patriarh, se duce aproape în fiecare vară pentru câteva zile, pe când venea vremea să se întoarcă la Belgrad, chema pe egumenul Georgije pentru "a se socoti":

- "Părinte Georgije, iată am petrecut cu voi aceste câteva zile. Toate, slavă lui Dumnezeu, au fost bune. Am locuit aici, am mâncat dimineaţa, am mâncat la prânz, iar toate astea costă, nu-i aşa?".

- "Păi, aşa e, Sfinţia Voastră...".

- "Dar şi eu v-am ajutat cu câte-ceva. Nu-i aşa, părinte Georgije?".

- "Aşa e, Sfinţia Voastră, ne-aţi ajutat mult, de parca aţi fi venit aici să lucraţi, nu să vă odihniţi...".

- "Pai să ne socotim: ţi-am reparat jgheabul, fereastra, robinetul, broasca de la uşă, ţi-am curăţat şi am proptit viţa de vie, am pingelit încălţămintea... Când le punem toate la socoteală, părinte Georgije, rezultă că voi trebuie să-mi plătiţi ceva mie!



Salariile. Patriarhul Pavle a refuzat, de altfel, salariul. Dânsul primeşte doar pensia la care are dreptul ca fost episcop de Raska şi Prizren. Nevoile sale sunt modeste de tot, dat fiind că singur îşi coase mantia, singur îşi repară pantofii... Încă îi rămân bani din pensia aceea mică. Ce rămâne împarte săracilor sau donează în alte scopuri pentru binele obştesc.

A rămas de pomină reacţia dânsului din anul 1962, la solicitarea de atunci a unor episcopi să li se mărească salariile:

- "Dar de ce, de vreme ce nu suntem în stare să cheltuim nici ceea ce am avut până acum?!".



Pentru Milos Crnjanski. În acelaşi fel procedează Părintele Patriarh şi cu ceea ce primeşte în dar. Dacă primeşte material pentru mantie, îl păstrează până întâlneşte un călugăr sau preot care nu are posibilitate să cumpere. Atunci îi calculează cât are nevoie pentru a coase o mantie, şi-i dă exact atât, ca să mai rămână şi pentru alţii.

Renumitul istoric al literaturii Zika Stojkovic, care a colaborat cu vlădica Pavle, pe când acesta fusese episcop de Raska şi Prizren, la editarea operei capitale: "Monumentele din Kosovo", i s-a plâns odată în Palatul Patriarhal că are greutăţi în a aduna bani pentru continuarea tipăririi seriei începute de Opere ale unuia din cei mai importanţi scriitori sârbi, Milos Crnjanski. Ascultându-l, Patriarhul se ridică, se duse până la patul său, ridică perna, luă de sub ea portmoneul, apoi scoase din el trei mii de mărci şi le întinse lui Stojkovic:

- "Iată, e contribuţia mea pentru tipărirea cărţilor lui Milos Crnjanski. Să vă fie de ajutor!".



Economii. Gradimir Stanic, care este directorul tipografiei patriarhale, relatează:

- "Dânsul îşi dactilografiază singur cărţile. Foile pe care le scrie aproape că nu au margini, iar distanţa dintre rânduri este cea mai mică posibilă. Evită să piardă timpul cu introducerea deasă a foilor în maşina de scris. Pe lângă aceasta, economiseşte hârtia; aşa s-a deprins, căci înainte vreme hârtia era foarte scumpă. Iar textele sale sunt atât de curate, încât la ele nu este nevoie de intervenţii înaintea tiparului.

Colaboratorii povestesc, de asemenea, că se ţine şi textual de versul din Rugăciunea Domnească: "...pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi...". După ce ia masa, aduna cu atenţie orice fărâmitură, deşi are cine să strângă şi să facă ordine...



La "Semnul de întrebare". Un boem, care adesea petrecea timpul la cafeneaua cu denumirea "?", în apropierea Patriarhiei, de câte ori îl vedea pe Patriarh, traversa în fugă strada, pentru a lua binecuvântare de la Sfinţia Sa. Iar odată îi zise:

- Sfinţia Voastră, noi doi suntem cei mai buni oameni din tot Belgradul acesta! La care Patriarhul replică:

- Suntem, dar după ce golim câteva pahare, nu mai suntem buni de nimic!



"Arătarea" Născătoarei de Dumnezeu. S-a întâmplat ca în cabinetul Patriarhului, pe când acesta discuta cu un funcţionar al Patriarhiei, să dea buzna un om între două vârste, cu ochi mari şi cu privire înflăcărată. A început să explice că a trebuit să vină, deoarece are să comunice ceva important... Patriarhul l-a invitat să ia loc, să se mai liniştească. Iar acela începu atunci să povestească cum că în somn i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu şi ce i-a spus...

Patriarhul l-a ascultat cu atenţie, apoi l-a întrerupt tăios:

- "Ascultaţi-mă, domnule. Eu sunt episcop de aproape cincizeci de ani, călugăr sunt, se înţelege, de şi mai mulţi ani, în fiecare zi slujesc Sfânta Liturghie; mie nici măcar un înger nu mi s-a arătat încă, iar Dumneavoastră vi s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu! Lăsaţi-o baltă, vă rog...".



Ziarele şi anii lumina. Pe vremea grea a războiului, după o întâlnire în cabinetul Patriarhului, pe când se hotăra asupra unor chestiuni în care nu era uşor să fie luate decizii, Sfinţia Sa, spre a glumi pe socoteala Sa, zise celor prezenţi:

- "Voi aţi crezut că o veţi scoate uşor la capăt cu mine. Credeţi că eu sunt slăbănog, de constituţie fragilă... Dar de fapt voi nu mă cunoaşteţi bine...".

Se sculă şi de pe masa de lucru aduse nişte ziare, cu denumire sârbească, în care prin fotomontaj era reprezentat ca un războinic-superman, cu bombe şi muniţii la brâu.

- "Uitaţi-vă cum mă văd alţii, iar voi aţi crezut că sunt slab!". Din întâmplare, tocmai atunci veni să-l fotografieze vestitul foto-reporter Vican Vicanovic. Pentru a realiza fotografia dorită, se adresă Patriarhului:

- Luminăţia Voastră... [în limba sârbă joc de cuvinte: Vasa svelosti - Sfinţia Voastră; Vasa svetlosti - Luminăţia Voastră].

La care Patriarhul replică:

- De vreme ce eu deja sunt lumină, la ce-ţi mai trebuie bliţul!?



(Jovan Janjic, "NIN", preluat de săptămânalul de limbă sârbă "Nasa reč", Timişoara, nr. 772 / 03.12.2004, pp. 24-25)

Monica Lazăr: Mărturii despre cum ne-a ajutat pe noi Sfântul Nectarie, ori de câte ori i-am cerut ajutorul

În primul rând, copiii mei trăiesc datorită sfântului. Amândoi au avut probleme la naştere. Sarcinile mele au fost toxice şi deosebit de greu de suportat. Pe Luca era să-l pierd în primul trimestru de sarcină din cauza unei hemoragii puternice. Când m-a văzut medicul în ce hal eram a fost convins că bebe nu mai era. Mi-a făcut ecografia ca o constatare a acestui fapt, dar el trăia si era bine. Tot drumul până la spital m-am rugat la Sfântul Nectarie să mă ierte pentru gândul meu din urmă cu o lună când, într-un moment de supărare, am zis că mai bine n-ar fi fost. Şi, mi-a arătat sfântul că putea să nu mai fie. Am înţeles atunci totul. Aşa că aveţi grijă viitoarelor mămici ce gândiţi şi mai ales ce spuneţi!
Cu Alex a fost mai greu. Sarcina a fost foarte dificilă. Pe el era să-l pierd la naştere şi a fost în pericol şi după aceea. Eu n-am ştiut nimic concret atunci, cu toate că, prin natura meseriei, ştiam că ceva nu este în regulă, mai ales că a îngăduit Dumnezeu şi Sfântul Nectarie să văd eu manifestările acelea. Este mult de povestit, minunile au fost multe şi reale, dar mi-ar trebui mult timp şi cartea s-ar umple doar cu ele şi n-ar fi corect pentru atâţia oameni care le au şi ei de povestit pe-ale lor. Ştiu că Sfântul Nectarie va înţelege de ce n-am insistat pe fiecare minune în parte şi nici că minimalizez ajutorul imens pe care ni l-a dat. De aceea am să spun doar atât, că sfântul m-a ajutat să nasc incredibil de uşor pe Alex, travaliul a durat 3 ore (în cărţile de specialitate travaliul dureaza între 12-14 ore), iar când au apărut cu adevărat problemele grave mi-a salvat copilul de la faptul că ar fi putut rămâne cu probleme neurologice deosebit de grave. Un moment dificil a fost atunci când a căzut de pe birou. S-a urcat pe fotoliu, apoi pe mânerul lui şi a vrut să ia icoana Maicii Domnului, probabil, pe care o ţineam pe birou. Am auzit doar buşitura căderii şi am înţepenit când l-am văzut jos, abia respira şi avea icoana în braţe. Atunci mi-am dat seama că a căzut pentru că nu avea cum să o ia de acolo. Avea 1 an şi o luna. M-am speriat îngrozitor şi mă aşteptam la ce era mai rău. Am nădăjduit în fiecare clipă, după aceea, că Maica Domnului va avea grijă de el şi nu i se va întâmpla nimic rău. Şi aşa a fost. L-am chemat în ajutor pe Sfântul Nectarie şi l-am rugat să nu ajung cu el la spital, pentru că vă mărturisesc, îmi este groază de spitalele de stat din România. Să te ferească Dumnezeu să ajungi în oricare din ele! Până la urmă Alex nu a păţit nimic. A avut câteva echimoze (vânătăi) şi atât. De-a lungul anilor l-a salvat de la multe altele, făcute în urma prostioarelor marca "copii mici" care puteau fi cu urmări grave, unele dintre ele, dar niciodată nu am ajuns cu el la spital sau să sufere de pe urma lor. Le mulţumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie pentru asta. Cea mai gravă dintre ele, la modul ca l-a durut fizic, foarte tare, a fost atunci când a căzut cu mana în tuciul cu suc de roşii încins. Nu am fost la spital nici atunci, l-am tratat acasă şi m-am rugat mult Sfântului Nicolae, de data aceasta, să aibă grijă de el şi să nu rămână cu semne. Nu a rămas cu niciun semn, iar mâna lui arăta ca înainte de accident. Aş vrea să vă spun că accidentul s-a produs într-o duminică, când mama s-a gândit să facă sucul de roşii în ziua când ar fi trebuit să se odihnească. Pentru că pentru asta a lăsat Dumnezeu duminica. După ceea ce s-a întamplat atunci, mama a promis că nu va mai face nimic duminica. De-asta a îngăduit Sfantul Nicolae să se întâmple asta pentru că noi (în acea zi şi eu, în Bucureşti fiind, am făcut curăţenie în casă, în loc să merg la Sfânta Liturghie) să înţelegem rostul acestei întâmplări. Sfântul Nicolae este ocrotitorul lor permanent. Lui îi las copiii în grijă ori de câte ori nu sunt lângă mine, iar ei îl iubesc foarte mult. Îi citim minunile, iar ei îl cheamă în ajutor pentru toate dorinţele lor. Asta a fost ca o paranteză. Vorbim despre minunile Sfântului Nectarie, dar nu puteam să-l uit pe Sfântul Nicolae, ocrotitorul lor. Tot Sfântul Nicolae a avut grijă de Luca atunci când a căzut, pe geam, de la aproape 2 m, pe ciment şi nu a avut decât o zgârietură la cap. Avea aproape 2 ani. Cine mi-a salvat copilul atunci dacă nu Sfântul Nicolae, la care mă rog în fiecare dimineaţă când ies pe uşă, să-mi păzească copiii, pe Luca, care nu e lângă mine (stă la bunici pentru ca eu să mă pot duce la serviciu) şi pe Alex care e toată ziua la gradiniţă!? N-o să pot să-i mulţumesc, niciodată, îndeajuns, sfântului pentru grija lui.

Sfântul Nectarie m-a salvat de la moarte.
După 10 luni de la naşterea celui de-al doilea copil, în urma unui control de rutină , am fost sfătuită să fac Testul Papa-Nicolau. Aceasta se întâmpla la începutul lunii decembrie. Rezultatul a fost C 2. Medicul m-a sfătuit să-l repet imediat după sărbători. În ianuarie l-am repatat. De data asta rezultatul a fost C3, adică suspiciune de cancer de col. Nu trebuia să-mi spună cineva asta. Ştiam foarte bine ce înseamnă pentru că la vremea aceea eram asistent medical. Nici nu mă putea păcăli cineva să stau liniştită că lucrurile se rezolvă. Din momentul acela a început coşmarul vieţii mele. Dintr-o persoană şi aşa nu prea veselă, am devenit una de nesuportat pentru familie şi cei din jur. Eram convinsă că o să mor şi nu-mi plăcea gândul că nu ştiam exact când se va întâmpla asta. M-am izolat, nu ieşeam din casă decât foarte rar şi doar atunci când mergeam la investigaţii, nu vorbeam cu nimeni, refuzam orice discuţie cu oricine, eram de-o irascibilitate ieşită din comun, ştiam doar că voi muri şi nu eram deloc pregătită să mă lupt cu boala. Îmi doream să mor decât să mă chinui cu tratamente şi chimioterapie. Când ştii ce te-aşteaptă şi ai şi cunoştinţe medicale e şi mai greu. Luca avea 11 luni, iar Alex 3 ani şi 11 luni. Îl alăptam pe Luca şi doar asta mă mai ţinea pe linia de plutire. Iniţial am refuzat să merg la medic pentru că ştiam că va trebui să opresc alăptarea că sa încep investigaţiile. Am aşteptat până când a împlinit Luca un an şi cu binecuvântarea părintelui duhovnic am întrerupt alăptatul şi am început investigaţiile. Mi s-a făcut colposcopia, este o investigaţie nedureroasă prin care medicul vede ţesuturile mărite de sute de ori la colposcop şi în urma acesteia a hotărât să aşteptăm rezultatele testului HPV (papiloma virus, virusul care dă cancerul de col). Eram foarte speriată şi medicul a văzut asta ceea ce l-a făcut să-mi spună doar o parte din concluziile lui iniţiale, iar restul avea să mi-l spună la următoarea consultaţie. Mi-a spus doar ca am nişte răni, 3 la număr şi că urmează să fac o biopsie şi să mă opereze ca să scoată suprafaţa afectată. Restul va decide după ce vin rezultatele. Acestea erau gata în 3 săptămâni cel puţin. Cele 3 săptămâni, care s-au prelungit la 4, au fost cumplite. Nu vreau să povestesc pentru că nu vreau să-mi mai aduc aminte. Ştiu doar că nimeni nu se mai înţelegea cu mine şi eram sub orice critică de nesuferită. Mă rugam încontinu, am bătut drumul Patriarhiei, la Moaştele Sfântului Dimitrie, apoi la Sfânta Ecaterina unde erau moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, la Radu Vodă de unde nu mai vroiam să mai plec. Aş fi stat acolo şi noaptea numai să mă ajute sfântul să nu mor şi să-mi las copiii singuri. De fapt, să ştiţi că eu de-asta am scăpat de boală, pentru copiii mei şi nu pentru mine. N-aş fi meritat să trăiesc. Dar pentru copiii mei m-a lăsat Dumnezeu în viaţă. Făceam drumurile astea ori de câte ori aveam cu cine să-mi las copilul. După o lună de zile de aşteptare m-am dus din nou la medic. Cu o vocă blândă şi liniştită mi-a spus că pericolul a trecut, nu mai este nevoie de biopsie, că nu mai am nicio tulpină periculoasă HPV (nici măcar tulpinile nepericuloase nu au fost găsite) şi că, deocamdată, ar fi bine să lase ţesutul în pace şi să nu-l opereze atâta timp cât virusul nu mai este activ. "Cum adică nu mai este activ? L-am avut?" am întrebat. "Da", mi-a răspuns. "Rănile acelea nu existau dacă virusul nu ar fi fost prezent". Şi, a început să-mi explice că, pe un fond imunitar foarte bun organismul a făcut faţă virusului. "Medical este posibil! Rar, dar este!", mi-a spus. Băi, lasă-mă... Fără medicamente,cu nici un ajutor din afară? Aiurea...Care fond imunitar bun? Organismul meu era vai de el, stresată, deprimată, cu gândul numai la moarte, mai mult nu mâncam decât mâncam şi nervi în fiecare zi din cauza altor probleme personale. Asta am spus-o, bineînţeles, în gândul meu, dar eu ştiam că Sfântul Nectarie este responsabil pentru minunea care mi se întâmpla. Sfântul Nectarie este, îmi venea să-i spun, şi nu medicina cu puterile ei limitate, medicina care, în cazul meu nici nu exista. N-am avut curaj să-i spun. M-ar fi crezut nebună. Unii medici te cred nebun în cazuri din acestea. Dar, totuşi, n-am rezistat să nu-i spun că m-am rugat mult şi că m-a ajutat Dumnezeu. A zâmbit. Şi ce dacă!!! Eu eram ca un om nou-născut. Aşa mă simţeam. Nu îmi aduc aminte ce mi-a spus mai departe. Probabil că ceea ce mi-a scris şi în recomandări. Le-am citit cu atenţie acasă.
De atunci îmi fac investigaţii o dată pe an. Eu aş vrea să le fac de două ori pe an aşa cum mi s-a recomandat dar, financiar, nu-mi permit.
Mă rog la Sfântul Nectarie să fiu bine şi să aiba el grijă de mine. De un singur lucru îmi pare rău şi îl rog pe Sfântul Nectarie să mă ierte: i-am promis atunci când aşteptam rezultatele analizelor, că dacă o să-mi iasă testul negativ o să ţin toate posturile şi voi merge în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Din păcate, nu mi-am putut ţine promisiunea în totalitate şi mai ştiu că boala, cu îngăduinţa sfinţilor la care ne-am rugat, se poate întoarce oricând. Este de luat aminte! Şi pentru mine, bineînţeles.
Îţi mulţumesc Sfinte Nectarie că trăiesc datorită ţie!
PS. Revin pentru că am uitat să vă mulţumesc şi să vă spun că, acum de curând, Sfântul Nectarie a făcut o minune cu o rudă de-a soţului surorii mele, căruia i-au spus medicii că are 1% şanse să se trezească după intervenţia chirurgicală suferită, şi i s-a îmbunătăţit vizibil starea după ce a fost uns cu mir de la mormântul sfântului. A fost diagnosticat cu cancer în faza terminală şi nimeni nu-i mai dădea nicio şansă. Persoana de care vă spun este catolică, este din Spania, n-a auzit niciodată de Sfântul Nectarie decât de la sora mea, când i-a uns picioarele umflate şi cianotice cu mir, iar a doua zi s-au dezumflat şi şi-au recăpătat culoarea. S-a hotărât să plece la Eghina, la mormântul Sfântului. Cred că nădăjduieşte că sfântul îl va vindeca.
Monica Lazăr
Bucuresti

Marilena: Minunile Sfântului Nectarie au început atunci când am avut nevoie de el

Numele meu este Marilena şi am 38 de ani. Minunile Sfântului Nectarie au început atunci când am avut nevoie de el. Am început să mă îmbolnăvesc brusc, având diverse afecţiuni una-după alta, aparent inexplicabile. Dureri de cap, ce au ţinut aproape două luni, urmate de dureri de dinţi, dureri de stomac. Vizitele la medic nu erau de mare ajutor, fiecare dădea un alt diagnostic. Ceea ce m-a ajutat să dispară toate aceste afecţiuni a fost ruga continuă la Sfântul Nectarie. Toate au trecut ca şi când nu ar fi fost. Acum vorbesc despre toate aceste lucruri cu detaşare, însă numai cei apropiaţi mie ştiu tot chinul meu. Totul a culminat cu nişte dureri foarte puternice la sânul drept. Am fost la medic şi, în urma unei ecografii s-au descoperit foarte multe chisturi, unele dintre ele având o formă ciudată care putea duce cu gândul la un alt diagnostic. Atunci am început să mă rog din nou stăruitor Sfântului Nectarie şi, după alte nenumărate vizite la doctor, diagnosticul a fost de mastoză chistică. Îi mulţumesc din inimă sfântului că m-a salvat de un diagnostic nefericit.
Acum urmez un tratament şi mă rog din inimă Sfântului Nectarie să trec şi peste această împrejurare nefericită.

Alte apariţii la editura Sophia

O carte remarcabilă: Mitrop. Hierotheos Vlachos - Cunosc un om in Hristos: Parintele Sofronie de la Essex

Traducere din limba greaca de Pr. Serban Tica

Anul aparitiei: 2011

Titlul acestei carti este preluat din Sfântul Apostol Pavel, care se ­refera la propria experienta, pe care o prezinta însa la persoana a III‑a: Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu stiu; fie în afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie – a fost rapit unul ca acesta pâna la al treilea cer (II Corinteni 12, 2). Am folosit acest citat din doua motive: primul, pentru faptul ca parintele Sofronie a avut o experienta paralela, sau asemanatoare, cu cea a Sfântului Apostol Pavel [i ar fi putut‑o folosi [i el în scrierile sale; al doilea este faptul ca m‑am învrednicit sa vad în persoana batrânului Sofronie un om în Hristos. Am vazut, am auzit [i am gustat cuvântul vietii, leac al nemuririi. Atunci când m‑am apropiat de el am simtit ca ma gaseam înaintea unui mare chip, precum Apostolul Pavel, precum Sfântul Simeon Noul Teolog sau precum Sfântul Grigorie Palama, pe care îi si iubea foarte mult.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos

Format: 16.5x23.5 cm; 368 p. + 16 planse color

Despre Cuviosul Siluan Athonitul

"Cuviosul Siluan este un mare sfânt, cuvântul lui a fost blând, vorbea încet, fără inflexiuni".

"Când discutam cu Cuviosul Siluan, îl lăsam pe el să vorbească, doar când nu înţelegeam ceva îl întrebam, dar asta se întâmpla rar, îl înţelegeam pe deplin şi mai ales după adormirea sa, când am plecat în pustiu, l-am înţeles. Se întâmplă des asta cu cei care au comuniune cu sfinţii."

"Când eram la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte şi Cuviosul Siluan trăia încă, sărutam în minte şi pământul pe care călca. Aşa o adâncă evlavie am avut faţă de omul acesta".

"Sfântul Siluan a ajutat astfel un tânăr monah: îl adusese tatăl său la mănăstire la vârsta adolescenţei, iar când ajunsese de 19-20 de ani avea îndoieli despre existenţa lui Dumnezeu şi de aceea vroia să părăsească monahismul şi să fugă în lume. Tatăl lui după trup l-a rugat pe Cuviosul Siluan să-i vorbească. Siluan a mers întâi în chilia sa să se roage ca Dumnezeu să îl lumineze ce să spună, apoi, după rugăciune, a luat cuvântul de la Dumnezeu şi a mers la monah şi i-a spus: "Şi mie îmi vin deseori gânduri de îndoială." Monahul, care îl preţuia pe Sfântul Siluan, a prins curaj şi a întrebat: "Şi ce faci, părinte, atunci?" Sfântul Siluan a răspuns: "Îl îndepărtez!", iar monahul, care îl respecta pe părinte, a ascultat cuvântul şi a îndepărtat gândurile şi a devenit monah bun, a murit ca monah.
Fiecăruia îi trebuie un alt cuvânt, deoarece dacă îi vei spune altuia cuvântul acesta va zice: "A, păi dacă şi Cuviosului Siluan, om sfânt, îi vin astfel de gânduri, atunci chiar nu există Dumnezeu!" De aceea părinţii duhovnici trebuie să se roage lui Dumnezeu ca să primească cuvântul pe care Dumnezeu îl dă şi care este specific pentru fiecare om, cuvânt propriu, ceea ce înseamnă să-l ajutăm pe fiecare în mod ipostatic".

"Părintele Siluan are un cuvânt pentru toate categoriile de oameni, chiar şi pentru cei de altă religie, oricui îi putem spune câte un cvânt al părintelui Siluan".

Dacă vrei să scrii o poveste intră pe http://www.palatulpovestilor.blogspot.com/

Avem nevoie de poveşti, mai ales acum, când cadrele vieţii noastre sunt concepute de alţii - de regulă, de minţi reci şi cenuşii care ne invadează oraşele cu clădiri cenuşii şi cu spaţii alergice la tot ce înseamnă natură, creaţie a lui Dumnezeu, viaţă neprinsă în captivitatea comportamentului predictibil.

Aşa cum avem nevoie de poveşti în care mai există eroi, în care se merită să înfrunţi răul sau chiar să mori, deşi societatea noastră ne învaţă că e mai bine să îţi vezi de colţişorul tău de viaţă privată - ca şi cum am fi nişte turişti permanenţi care am trăi într-un hotel în care singura regulă general respectată este să îţi plăteşti camera.

Timpul poveştilor este un timp al sărbătorii, un altfel de timp în care te poţi reîntoarce la copilul ascuns în tine, regăsind felul său de a vedea lucrurile. Dezinteresat, direct, simplu, cu bucuria ascunsă că eşti şi că totul în jur este bine.

Ciprian Voicilă

Pelerinaj în Serbia și Grecia (21-28 mai 2011)

260 euro de persoană (grup de 46 de persoane) (cazare 6 nopți cu mic dejun inclus)

Organizator: pr Ciprian Staicu, tel 0740788876

Ziua 1 (sâmbătă, 21 mai) – Sf. Gheorghe – Hateg – Belgrad – Valjevo
• mănăstirea Prislop: închinare la mormântul părintelui Arsenie Boca și la peștera Sfântului Ioan de la Prislop.
• vizitarea catedralei patriarhale din Belgrad (Serbia)
• Valjevo –participarea la slujba marii sărbători a aducerii moaștelor Sfântului Nicolae Velimirovici (mare ierarh și teolog al Ortodoxiei sârbe a secolului XX) la mănăstirea Lelici de lângă Valjevo și închinarea la sfintele lui moaște, aflate în biserica mănăstirii. Cazare la mănăstirea Lelici.

Ziua 2 (duminică, 22 mai) Valjevo – Markovac – Vranje – Edessa (Grecia)
• participarea la Sfânta Liturghie la mănăstirea Lelici, apoi închinarea la mănăstirea Celie, unde se află mormântul Sfântului Iustin Popovici, mare teolog și mărturisitor ortodox contemporan, canonizat de curând (în biserica mănăstirii se află și sfinte moaște ale mai multor sfinți, printre care și Sfântul Ioan Maximovici, marele făcător de minuni, de asemenea sfânt din secolul XX)
• Vranje – închinare la mănăstirea Sfântului Prohor, unul dintre cele mai mari și mai importante centre monahale ortodoxe sârbești.
• Edessa (Grecia) -vizitarea celei mai mari cascade din Europa și cazare la un hotel de 3 stele aflat lângă cascadă (a doua zi dimineața aici vom servi și micul dejun).

Ziua 3 (luni, 23 mai) Edessa – Veria – Kalambaka
• Veria: închinare la icoana Panaghia Dexia a Maicii Domnului, mare făcătoare de minuni, vizitarea orașului Veria și a locului unde a propovăduit Sfântul Apostol Pavel, închinare la moaștele Sfântului Apostol Pavel, apoi închinare la mănăstirea Prodromos, unde se află o parte din mâna Sf. Ioan Botezătorul, precum și alte sfinte moaște, dar și peștera în care a sihăstrit timp de 5 ani marele teolog al Bisericii Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama.
• cazare la Kalambaka, hotel de două stele, unde vom servi a doua zi și micul dejun.

Ziua 4 (marți, 24 mai) – Meteora – Delfi – Sagmata – Atena
• închinare la câteva mănăstiri din complexul Meteora
• închinare la mănăstirea Sf. Profet Ilie, din zona Delfi, închinare la moaștele a peste 15 sfinți.

• mănăstirea Sagmata – cel mai frumos loc din Grecia – ne vom închina la moaștele a 200 de sfinți, din secolul I până în secolul XX, precum și lemnului Sfintei Cruci a Mântuitorului, dar și moaștelor Sf. Luca al Crimeeii, mare doctor făcător de minuni. Această mănăstire este din secolul XI, este situată pe vârful unui munte, de unde priveliștea este absolut uimitoare. Starețul mănăstirii este părintele Nectarie Antonopoulos, care a scris viața Sfântului Luca al Crimeeii. În mănăstire se află moaște ale Sfântului Luca, într-un paraclis dedicat lui, precum și mitra cu care el a fost înmormântat și foarte multe obiecte personale ale Sfântului, fotografii din timpul vieții lui etc.
• cazare la Atena, hotel de 3 stele, în centrul capitalei elene (a doua zi micul dejun).

Ziua 5 (miercuri, 25 mai) Atena –Eghina – Atena –Nea Makri
• închinare în Eghina la mănăstirea Sfânta Treime, unde se află moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, marele făcător de minuni, apoi închinare la moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.
• după-masă ne vom închina la moaștele Sfântului Nicolae Planas, sfânt contemporan, ocrotitor al familiilor creștine, aflate în biserica Sfântul Ioan Vuliagmenis din centrul Atenei
• Nea Makri –închinare la mănăstirea Sf. Mucenic Efrem cel Nou, mare făcător de minuni. Cazare la hotel de 3 stele (cu mic dejun inclus)

Ziua 6 (joi, 26 mai) Atena – Chalkida – Prokopi
• închinare la mănăstirea ctitorită de părintele Porfirie Kavsokalivitul, mare duhovnic contemporan și făcător de minuni, aflată la aproximativ 50 km de Atena.
• participare la privegherea de toată noaptea a hramului bisericii Sfântului Ioan Rusul, marele făcător de minuni, în Prokopi (insula Evia). Cei pe care îi va cuceri oboseala pot să se odihnească și în autocar.

Ziua 7 (vineri, 27 mai) – Prokopi – Volos – Paralia Katerini
• participarea la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în biserica Sfântului Ioan Rusul, închinare la mănăstirea Sfântului David și la mormântul marelui duhovnic contemporan pr. Iacov Tsalikis
• traversarea cu bacul din Evia în Grecia continentală, închinarea la mănăstirea Kato Xenia din Volos, unde se află o parte din brâul Maicii Domnului.
• închinare la mănăstirea Sf. Efrem Sirul
• închinare la mănăstirea Sf. Dionisie din Olimp
• cazare la Paralia Katerini, hotel de 3 stele (mic dejun a doua zi inclus)

Ziua 8 (28 mai) Katerini – Tesalonic –Rila – Sofia – București - Sf. Gheorghe
• închinare în Tesalonic la moaștele Sfinților Dimitrie, izvorâtorul de mir, Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, David și Teodora.
• vizitarea mănăstirii Vlatadon și a locului în care Sfântul Apostol Pavel a propovăduit Evanghelia locuitorilor Tesalonicului.
• Vizitarea Turnului Alb
• închinare la mănăstirea Suroti –moaștele Sfântului Arsenie Capadocianul, mormântul părintelui Paisie Aghioritul.
• închinare la mănăstirea Sfântului Ioan de Rila din Bulgaria.

Prețul de 260 de euro include
• transport cu autocar de 3 stele, 6 nopți de cazare, 5 mic dejunuri, taxele de drum și de autostradă, biletele pentru călătoria cu vaporul în Eghina și retur și cu bacul în Evia.

Prețul nu include:
- asigurarea medicala, care e cam 20 de lei pe 9 zile
- asigurarea storno, care e de 4 euro.

E nevoie de pașaport, valabil cel puțin încă 6 luni de la momentul folosirii lui în acest pelerinaj, pentru a putea traversa Serbia și Macedonia (Skopje)

Mai sunt cam 20 locuri libere.

Plata se face în euro, integral până în data de 15 mai.

Vă așteptăm cu drag să ne însoțiți în acest peleinaj și Dumnezeu să vă binecuvinteze !