“Voiam sa mai scriu si despre citeva lucruri din inchisoarea lui. Dintre multele lui fapte, unele incredibile prin maretia lor tacuta. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate, intr-o zi le voi asterne pe hartie. Iata doua asemenea fapte, mici si luminoase ca semnele de descifrare ale unui sfint.
Se afla in celula cu un tinar bolnav de piept, Lazarescu. Pentru ca tinarul sa nu doarma pe cimentul ud Mircea il lua noaptea in brate, tinarul sa doarma pe trupul lui, in timp ce el sta intins pe ciment.
Lazarescu a iesit din inchisoare si a marturisit.
Si iata alta fapta.
Se afla printre detinuti un om, pe nume Motas, bolnav de miini, cu miinile reci si iarna degerate. Suferea de o grava insuficienta de circulatie. Omul nu avea manusi. Si nimeni nu avea, sau nu avea in plus, sa-i dea. Mircea avea niste ciorapi de lina. S-a hotarit sa-i tricoteze lui Motas, din lina ciorapilor lui, o pereche de manusi. Dar Mircea nu stia sa tricoteze. Nu-i ramanea decit sa invete. Exista o singura metoda: sa despleteasca incet ochiurile ciorapului si, facind rationamentul invers, sa inteleaga cum se impletesc ele. E ca si cum ai vrea sa inveti cuvintele dintr-o limba straina citindu-le de-a-ndoaselea. Asa a facut. A citit de la dreapta la stinga, pentru ca invatindu-le, sa poata scrie cuvintele corect, de la stinga la dreapta. Apoi, nu avea ace de tricotat. Atunci a folosit bete de chibrite si tot felul de inodaturi. Si pe masura ce desfacea un nod, il refacea invers, pe chibrite, impletindu-l. Tricotatul s-a facut pe ascuns de priviri indiscrete. A durat probabil foarte mult. Nu stiu cit. Stiu insa ca de sarbatorile acelui Craciun, Mircea i-a putut darui detinutului bolnav de miini o pereche de manusi, tricotate de el, cu bete de chibrite!
Asa cum spunea Mircea Eliade, tot ce facea tatal vostru era bine si de folos”.
(Stefan J. Fay- Sokrateion, Humanitas, 1991, p. 148)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu