O carte oglindă

Editura Predania

layout/ Atelierul de grafică

dtp/ Remus Brihac

anul apariţiei/ 2010

strong>format 14,5x20,5 cm

coperta/ carton 280gmp

hârtie/ offset 70gmp

număr de pagini/ 140

ISBN/ 978-606-8195-06-3

preţ/ 9 ron

redactor/ Ciprian Voicilă

Ernest Bernea a fost un om, coerent cu sine, în a cărui viaţă gândirea şi acţiunea au făcut corp comun, lăsându-le urmaşilor un model real, adică veşnic, de gândire şi conduită. Poate că l-a ajutat şi spiritul vremii sale: a făcut parte dintr-o generaţie care se orienta în existenţă după idealuri, nu după scopuri, aşa cum facem noi, cei de astăzi. Generaţia sa a a avut destin, chiar dacă el a fost unul mutilant pentru mii şi zeci de mii de tineri. Ei au ştiut să se pregătească pentru el, să îl accepte ca venind din mâna lui Dumnezeu. Au fost conştienţi că se sacrifică în absolut, pentru neamul lor, ca se pun temelie de sânge pentru Biserica Ortodoxă si neamul românesc.
In octombrie 1975, Ernest Bernea îşi încheie Meditatiile filosofice, o carte-oglindă, în care va să se reflecte epoca ceauşist-materialistă şi, mai ales, vremurile care vor veni. Peste treizeci de ani, materialismului dialectic avea să i se substituie materialismul consumerist. Iubirea, cu întreaga ei dimensiune spirituală, avea să fie redusă la sex şi atât. Femeia avea să îşi uite- ajutată din plin de curentele ideologice vânturate prin România post-modernă, idealul şi destinul maternitătii, ajungând un mascul în fustă, cu toate anomaliile care decurg de aici. În general, a rămâne idealist, a dori sa fii cu orice preţ un om curat pe dinafară si mai ales pe dinăuntru, a dori să cunoşti lumea dezinteresat avea să devină, peste timp, sinonim cu a fi caduc, anacronic, rămas în urmă. La toate acestea avea să se adauge moda fragmentarismului, a aşa-zisei specializări. Dacă eşti filosof, nu mai poţi tinde spre o viziune unitară, organică,un Weltanschauung. Trebuie musai să te specializezi într-o “disciplină filosofică”, fie ea filosofia limbajului, etică, filosofia minţii. Statul totalitar, comunist sau cu aparenţă de democraţie (mincinoasă) îşi doreşte cetăţeni setaţi, simpli tehnicieni, buni executanţi, manipulabili tocmai pentru că învăţământul de stat descurajează programatic domeniile formative, care ar putea să îl inveţe pe adolescent să îşi cunoască şi să-şi asume o identitate socială naţională, să gândescă bazându-se pe propria minte, critic, şi sa aleagă între mai multe opţiuni ideatice sau practice şi, mai ales, să creada în Dumnezeu, ceea ce ar nemulţumi din plin statul şi lacheii săi- pentru că interesul lui este să îi ascundă orice referinţă la un “dincolo”: statul a fost si rămâne în împărăţia lumii acesteia, şi moare odată cu ea. “Noi nu suntem ai lumii”, iată un imperativ care, de două mii de ani, sună alarmant pentru orice orânduire statală.
In meditaţiile filosofice ale lui Ernest Bernea ne oglindim cu calităţile şi mai ales cu lipsurile noastre. Cartea însăşi este povestea ideatică a luptei dintre Bine şi rău, dintre Frumos şi Urât şi, mai ales, dintre Adevăr şi fals sau minciună. Dacă nu ar fi un creştin dovedit, am putea crede despre E. Bernea că este un platonician târziu, un ultim Mohican al valorilor, rămas ca să le apere într-o lume mustind de retorică, nominalism, relativism şi materialism up-datat.