Scrisoare de mulțumire către Sfântul Nectarie

DE LA BUCURIE LA DISPERARE SI INAPOI…

Am amanat scrierea acestor randuri din mai multe motive, de fiecare data altele si de fiecare data nejustificat. Acum incerc sa adun cuvintele astfel incat trecerea timpului sa nu stearga nimic din ceea ce ar trebui transmis mai departe.
In luna martie a anului trecut (2011, intre 2 plecari din tara (am un job care imi ofera din fericire aceasta posibilitate, am constatat o mica excrescenta pe omoplatul drept. In urma consultatiei la medicul de familie, am rasuflat usurata afland ca este vorba de un simplu lipom de grasime pe care, din motive estetice am fost sfatuita sa-l scot. Chirurgul s-a uitat cam neincrezator refuzand interventia, sugerandu-mi sa astept sa treaca sarbatorile de Paste si sa revin, dumnealui urmand sa plece din tara inca de a doua zi. O stare launtrica de neliniste m-a indemnat sa merg mai departe la Spitalul Militar, unde inca din primul moment medicul dermatolog a pus diagnosticul de sarcom, a doua zi operandu-ma pentru a putea obtine si probe histopatologice. Timp de o luna de zile pana am obtinut rezultatul, am refuzat sa ma consider bolnava, evitand sa citesc atat despre profilaxia cancerului cat si despre ajutorul rugaciunii in aceste situatii. Rezultatul biopsiei a fost unul neasteptat pentru mine, carcinom cu celule Merkel, ba chiar s-a pus problema existentei unei metastaze. Am dus analizele la Institutul Babes, pentru noi teste histoimuno-chimice, incepand cu adevarat lupta cu secundele. A durat o luna de zile pana au reusit sa puna un diagnostic.
In aceasta perioada am ”reintrat” in biserica. Am inceput cu Manastirea Mihai Voda, unde m-am rugat timp de 40 de zile, conform ritualului impus de preotul Adrian Beldianu pentru cei care vin la Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, dupa care l-am descoperit pe Sfantul Nectarie, la Manastirea Radu Voda. Nu m-a primit de la inceput. Mai mult de cateva minute nu puteam sta in biserica, nemaiputand respira. Ma gandisem deseori ca m-am indepartat foarte mult de biserica, de Dumnezeu, desi in ultimul timp acesta fusese foarte darnic cu mine. Incepuse sa-mi revina aceasta retorica deseori in minte. Ma simteam extrem de nerecunoscatoare. Am continuat sa ma rog, sa citesc toate cartile cu minunile sfantului, am tinut post, m-am spovedit si impartasit de Sfintii Petru si Pavel, am mers in pelerinaje la Manastirea Frasinei, am cerut printr-o scrisoare sfatul acestui staret iar raspunsul mi-a creionat urmatoarele demersuri. Tot ceea ce intreprindeam erau acte autoreflexive survenite in urma discutiilor purtate cu oamenii pe care ii intalneam. Stiam ca nimic nu e intamplator si simteam ca Dumnezeu este in permamenta cu mine. Am primit rezultatul testelor dupa o luna de zile, respectiv din cele 6 luni de viata, cat imi dadusera majoritatea medicilor care vazusera diagnosticul (si au fost destui) acum mai duceam cu mine doar povara, mult mai usoara, a unui limfom anaplazic cutanat in faza primitiva, fiind posesoarea fericita a inca 10 ani de ...supravietuire. S-a pus problema unui tratament de radioterapie de 25 de zile pe care l-am urmat la Spitalul Fundeni, cu posibilitatea continuarii in masura in care se va impune, a unui tratament cu citostatice (chimioterapie) sau interventie chirurgicala. Dumnezeu mi-a acceptat rugaciunile catre Fecioara Maria, catre Sfantul Nectarie si catre toti ceilalti sfinti despre care am citit in acest timp si am trecut aceasta incercare foarte bine. Atat la birou, (conducerea institutiei si colegii) cat si in familie, cu totii au facut un scut in jurul meu, nici nu am constientizat pana atunci cat de binefacatoare poate fi atata sustinere morala si probabil n-am sa stiu niciodata cat de mult si cati dintre ei s-au rugat pentru mine si catora le datorez multumiri.
Cum am terminat terapia am plecat cu sora mea in Insula Eghina, la Manastirea Sfantului Nectarie. “Stiam “ca nu voi mai face citostatice, “stiam” ca interventia chirurgicala nu-si mai avea rostul, “stiam” ca nu mai am cancer. Sfantul Nectarie facuse aceasta minune iar ajungand in Insula, m-a “primit” si mi-a “transmis” acolo in chilia lui ca ceea ce mai aveam, s-a vindecat atunci. Mi-am propus sa scriu, am simtit ca trebuie sa fac asta dar am tot amanat. Sfantul mi-a reprosat, trimitandu-mi probleme noi dar acum sper sa fi facut primul pas incercand sa ma alatur tuturor celor ce au trait minunea vindecarii de o boala necrutatoare, in conditiile in care medicii ridicau neputinciosi din umeri si ma priveau cu foarte multa mila, unora nevenindu-le sa creada ca ceea ce scrie pe hartie se refera la mine, cea care statea in fata lor.
Intentionez sa ma intorc in Insula Eghina si stiu ca mai repede decat ma astept chiar eu, voi ajunge si in Insula Evvia, la moastele Sfantului Ioan Rusul, de asemenea grabnic vindecator, care m-a ajutat foarte mult.
Georgiana Bolojan