Vlădica îi apare unui copil pe care-l vindecă.
"Egumenul Anastasie de la Catedrala Veche m-a sfătuit să scriu despre binecuvântarea pe care a primit-o fiul meu.
S-a întâmplat în 1983. Christopher, care atunci avea trei ani, s-a dus la un medic ORL-ist pentru o problemă la urechi; acesta a descoperit că-şi pierduse auzul în proporţie de treizeci la sută, din cauza unei acumulări de lichid în spatele timpanului cauzată de o serie de infecţii la ureche. Auzul lui slăbit a contribuit la o încetinire a procesului de învăţare a vorbirii. S-a hotărât o operaţie pentru extragerea lichidului şi implantarea unor tuburi.
În acea primăvară, cei doi fii mai mari ai mei (de zece şi doisprezece ani) se duseseră să-l viziteze pe Egumenul Anastasie în San Francisco. Fratele Iacov, ajutorul Părintelui Anastasie, le-a arătat mormântul Arhiepiscopului Ioan, iar ei au adus acasă untdelemn din candela de la mormânt. L-am uns pe Christopher cu untdelemn înainte de vizita lui la logoped şi iarăşi cu două zile înainte de operaţie, rostind cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile vrednicului de pomenire Arhiepiscop Ioan, vindecă urechile fiului meu Christopher”.
A doua zi, lui Christopher i s-a făcut analizele finale de dinainte de operaţie. Doctorii au constatat că urechile lui se vindecaseră! Nu mai exista nici o slăbire a auzului şi tot lichidul dispăruse. Operaţia a fost anulată. Pentru noi a fost o uşurare imensă, dar am fost mult mai uimiţi de ceea ce ne-a spus Christopher: „Acel om mi-a făcut bine urechile”. A repetat aceasta de câteva ori. Odată, după nişte rugăciuni pe care le încheia cu cuvintele: „Îţi mulţumesc că mi-ai făcut bine urechile”, am întrebat: „Cine ţi-a făcut bine urechile?” El a arătat către o carte poştală ilustrată aşezată în colţ alături de icoane. Şi iar a repetat: „Acel om mi-a făcut bine urechile”. A spus-o atât de insistent, încât sunt convins că crede în faptul că Sfântul Vlădică Ioan i-a vindecat urechile. Nu ştiu cum de ştie aceasta, dar o ştie; insistă asupra acestui lucru, iar noi îl credem. Nu am altă explicaţie; ştiu numai că fiul meu se simte bine, iar noi suntem şi vom rămâne foarte recunoscători rugăciunilor pururea-fericitului Arhiepiscop Ioan."
(Agape Ketrenos, Portland, Oregon)
"Am fost ajutat de nenumărate ori prin sfintele rugăciuni ale Vlădicăi Ioan, care continuă şi astăzi. Aş vrea să relatez cel puţin o întâmplare.
Cu mulţi ani în urmă, am rămas însărcinată cu un copil pe care nici soţul meu nici familia lui nu-l voiau; deja aveam câţiva copii. Pentru mine a fost foarte greu, atât fizic cât şi afectiv, deoarece eram foarte bolnavă. Mă duceam adesea la dragul meu părinte Mitrofan, care îi mângâia pe toţi prin caldele lui rugăciuni şi creştineasca lui dragoste. Ne-am rugat Vlădicăi Ioan şi, mulţumită sfintelor lui rugăciuni, toate greutăţile de acasă au fost înlăturate. Socrul meu l-a ajutat chiar pe soţul meu cu ceilalţi copii ai noştri, în timp ce eu m-am refăcut în spital după naşterea bebeluşului. Era un băiat pe care l-am numit Ioan, în cinstea Sfântului Ierarh Ioan din Tobolsk, strămoşul Vlădicăi."
(L. T., California)
Vindecări prin rugăciunile Sfântului Ioan.
"Mulţumită rugăciunilor fierbinţi ale Sfântului Ioan, tatăl meu, Nikolai Mihailovici, şi-a recăpătat repede sănătatea, după ce în vara anului 1962 suferise un al treilea atac de inimă. Tatăl meu suferise deja două atacuri de inimă: în 1954 şi 1958; după fiecare dintre ele, el a petrecut o lună în Ardennes sub supravegherea unui doctor. Am fost la acest doctor împreună cu sora mea, baroneasa Nikolaievna Apraksina. Acesta ne-a spus că starea tatălui meu este fără speranţă. Pe neaşteptate, Vlădica Ioan a apărut în camera tatălui nostru şi a început să se roage. Curând, tatăl meu şi-a recăpătat complet sănătatea şi s-a întors acasă la Bruxelles, unde a mai trăit alţi patru ani…
***
Valentin Collegna Stadnitski a absolvit corpul cadeţilor din Poltava. Acolo studiase şi Vlădica Ioan, cei doi cunoscându-se reciproc. După cel de-al Doilea Război Mondial, Valentin Collegna s-a mutat din Iugoslavia la Bruxelles, unde trăia cu sora lui, D-na Dobrovolski. Într-o zi, în timp ce spăla ferestrele apartamentului, aceasta a căzut pe stradă de la etajul doi. Accidentul s-a petrecut în 1959, când ea avea 65 sau 66 de ani. I s-au rupt atât de multe oase, încât doctorii nu-i mai dădeau absolut nici o speranţă în vreo recuperare. Vlădica Ioan veni la spital împreună cu părintele Chedomir Ostoichem, unde a început să se roage lângă patul muribundei. Ulterior, părintele Chedomir spunea că era pentru prima dată când îl auzise pe Vlădica Ioan vorbind în rugăciune cu Dumnezeu.
A doua zi dimineaţă, doctorilor nu le-a venit să creadă că pacienta nu murise; mai mult, începea să-şi revină destul de repede. În decurs de o lună, ea părăsi spitalul vindecată complet, trăind multă vreme după aceea. Toate acestea mi-au fost spuse astăzi în amănunt de către Vera Alekseevna Stassen, nepoata protopopului Vasilii Vinogradov, primul paroh al catedralei noastre parohiale din Bruxelles.
***
Filip Gering s-a născut în 1943 la Bruxelles. Împreună cu fratele lui, Dimitrie, el l-a slujit cu conştiinciozitate pe Vlădica Ioan ca paracliser. Filip a fost operat de ceea ce se credea a fi o simplă apendicită, dar s-a descoperit că era cancer; starea lui era fără speranţe. Totuşi, prin arzătoarele rugăciuni ale Vlădicăi Ioan, nu după multă vreme, Filip s-a refăcut complet – ceva la care doctorii bineînţeles că nu se aşteptau. El a absolvit ca inginer Universitatea din Louvain, a lucrat în Canada, iar acum trăieşte în Italia."(Citeţ Vladimir Kotliarevski,Bruxelles, Belgia)
Vlădica ajută la naştere.
"Pe 12/25 februarie (Duminica Iertării), anul acesta (1990) soţia mea a dat naştere celui de-al doilea fiu. Eram amândoi îngrijoraţi de această naştere, din pricina primului copil, născut în 1988, care era să moară la naştere (slavă Domnului, acum e bine!), soţiei mele spunându-i-se că pentru sarcinile viitoare va fi nevoie să suporte o cezariană. Cu câteva zile înainte de naştere, am uns-o cu untdelemn de la mormântul Sfântului Ioan, iar rugăciunile lui dinaintea tronului lui Dumnezeu au fost ascultate pentru noi. Soţia mea a născut pe cale normală (nu a fost nevoie de nici o operaţie), travaliul durând numai trei ore! Totul s-a întâmplat atât de repede… (la primele ore din Duminica Iertării), încât am fost cu toţii luaţi prin surprindere, inclusiv doctorii, care în acea zi se pregăteau de operaţie. Copilul a fost mai mare decât cel dintâi, fapt care a contribuit o dată mai mult la nedumerirea doctorilor, care erau siguri că soţia mea nu va putea naşte niciodată un copil pe cale normală.
La aproape o lună de atunci, soţia, care îşi hrănea pruncul de la sân, a început să manifeste unele simptome ce indicau un abces mamar. Avuse unul foarte periculos după naşterea primului nostru fiu, sfârşind prin a suferi două operaţii şi alegându-se cu o septicemie care i-a înrăutăţit boala. Am mai uns-o o dată cu untdelemn sfinţit şi, în decurs de patruzeci şi opt de ore, au dispărut toate simptomele! Cu adevărat, slăvit este Dumnezeu întru Sfinţii Lui!
Cum e şi firesc, suntem foarte recunoscători şi l-am botezat pe fiul nostru Iain (echivalentul galez pentru Ioan)."
(Nevrednicul preot Ian Prior, Aberdeenshire, Scoţia)
Al cereştilor taine de-Dumnezeu-luminat văzător, al orfanilor hrănitor, a deznădăjduiţilor nădejde, pe pământ focul dragostei de Hristos aprins-ai la înneguratul ajun al Judecăţii. Acum roagă-te sfânt focul acesta şi în inimile noastre să răsară.
Articol aparut in
FAMILIA ORTODOXA – 09.10.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu