luni, 8 octombrie 2012
Scrisoare despre ajutorul primit de la Sfantul Nectarie
Buna seara,
O sa incep prin a-mi cere iertare Sfantului Nectarie pentru ca am amanat atata timp sa scriu randurile pe care mama mea mi le-a dat sa le transmit dumneavoastra, celor care va ocupati cu strangerea de marturii.
Acum voi scrie randurile pe care mi le-a dat mama sa vi le transmit.
Ma numesc Diculescu Ioana am fost la manastire de la 11 ani pana la 22 de ani. In cei 11 ani de manastire, am facut si Seminarul Teologic de la Horezu. Cand prin decretul 410 dat de comunisti, vietuitorii din manastiri pana la 40 de ani erau dati afara din manastiri. In acest decret am intrat si eu. Nu am fost calugarita, nici rasofora, am fost sora de manastire. Doar imbracasem aceasta haina de manastire. Am plecat acasa, fratele meu, se casatorise, avea 4 copii si a trebuit sa plec. A fost foarte greu. Dupa 4 ani am intrat la o scoala de cooperatie, de 2 ani. Am absolvit si am intrat in comert ca vanzatoare. In ideea ca intoarcerea in manastire nu va mai fi posibila in felul in care lumea era educata de comunisti, incat nu te mai simteai ca traiesti printre oameni ci printre animale. Deoarece omul devenise un urmas al maimutei, nu urmas al lui Adam, primul om facut de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa. Pentru ca Dumnezeu a zis catre celelalte doua Persoane ale Sfintei Treimi:Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra.
La 28 de ani m-am casatorit si Dumnezeu mi-a daruit 8 (opt) copii. Si tot Dumnezeu le-a purtat de grija pentru ca i-a ajutat sa invete si sa fie cuminti. Nu zic ca nu au fost si unele esecuri si incercari prin suferinte, dar Dumnezeu a avut grija sa ne certe la momentul potrivit ca sa nu uitam de El, sau in unele cazuri chiar sa ne aducem aminte de El: Dumnezeul nostru in cer si pe pamant, toate cate a vrut a facut.
Doresc sa-i multumesc Sfantului Nectarie prin a publica intr-un volum minunile pe care le-a facut sfantul in familia noastra.
In 2009 din cauza stresului si oboselii, am avut niste ameteli si dureri de cap, groaznice, incat nu ma puteam deplasa singura.
Am ajuns la urgente si dupa o investigatie, m-a trimis la Neurologie, unde am fost consultata si am primit tratamentul care a durat cam 2 luni si jumatate. In timp ce luam tratamentul, fata mea, Aurora, mi-a adus ulei de la Sf. Nectarie si mi-a zis sa ma ung pe frunte. Dar in ideea ca trebuie sa fii un om bineplacut lui Dumnezeu, pentru ca acest ulei sfintit sa te ajute, nu dadeam zilnic, ci din cand in cand, mai mult de rusinea fiicei mele pentru ca insista mult. Citisem si eu minunile Sfantului Nectarie unde se spunea ca unei femei i-a adus fiica ei ulei de la Sfantul Nectarie si ungandu-se s-a vindecat de suferinta ei; dar acest lucru m-a minunat si imi ziceam: cata credinta a avut aceasta femeie si ce viata duhovniceasca de s-a vindecat! Dar la insistentele fiicei mele am inceput sa dau cu ulei de la Sfantul Nectarie zilnic si sa ma rog aducandu-mi aminte de cuvintele Mantuitorului care zice:"N-am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la mantuire". Si in trei saptamani insistand sa ma ung cu ulei si sa ma rog m-am vindecat.
"Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si nici un cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale".
De asemeni, fata mea, Marilena Carmen, avea o exema care nu si-a gasit leacul decat atunci cand a dat cu ulei de la Sfantul Nectarie. Obisnuia sa se duca la slujba la biserica unde se afla mostele Sfantului Nectarie si dupa ce se miruia, fara sa-si dea seama, dadea cu mana la frunte, apoi dadea pe maini unde avea exema si a observat ca acolo unde ajunsese uleiul se vindecase. Daca a vazut astfel de minune, a inceput sa ia ulei de la Sfantul Nectarie si ungandu-se insistent in doua saptamani s-a vindecat.
"Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai".
Aceasta exema era asa de bine instalata ca nu s-ar fi putut vindeca niciodata. Deoarece a insistat cu tot felul de doctorii si era imposibil sa se observe ceva spre bine. Numai Sfantul Nectarie a vindecat ce era de nevindecat. In final, fata mea a zis: Sf. Nectarie a facut o minune cu mine. Si acum, zice, il rog si de acum inainte sa fie cu mine in toate incercarile mele. "Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru Tu esti Dumnezeu carele faci minuni".
Il rugam pe Sfantul Nectarie sa ne ierte ca am amanat atatia ani de a face cunoscut minunile pe care le-a facut cu noi.
Iarta-ne Sfinte Nectarie , te rugam, si sa nu fii suparat pe noi, ca n-am fost recunoscatori la timp.
Asa cum am mai spus, Dumnezeu ne-a dat alte incercari pentru ca sa ne aducem aminte de El si de Sfintii Sai care sunt alaturi de noi in toate incercarile noastre.
"Dumnezeu Stapanitor, Doamne al pacii, Imparat al veacului ce va sa fie".
Amin.
Dumnezeu sa-i rasplateasca dragostea si osteneala parintelui Laurentiu Hritcu, care m-a indrumat si m-a ajutat sa-mi indeplinesc aceasta dorinta si datorie fata de Dumnezeu si fata de Sfantul Nectarie.
Elena Diculescu
Doamne ajuta. Ma numesc Claudia (30)si sint din Botosani.Sf Nectarie este ocrotitorul familiei mele. In 2009 am aflat ca tatal meu,Iulian,are cancer(in ultima,ultima faza).Doctorii spuneau sa-l luam acasa si sa ne pregatim,caci mai mult de 1 luna nu traieste.Pe-atunci eram cu el la Bucuresti pe la spitale...Am mers si la Sf Nectarie, la manastirea Radu Voda.Eram insarcinata in 3luni. Am ingenunchiat linga Racla cu Sf Nectarie si m-am rugat cu lacrimi de durere.Ma temeam ca daca tata pateste ceva in timp ce eu eram insarcinata pierdeam copilasul(de-atita durere).L-am rugat pe Sf Nectarie "Bunicutul nostru" sa-l tina pe tata in viata pina nasc promitindu-i ca daca va fi baietel il voi numi Nectarie.Tata a trait nu o luna ci un an de zile bucurindu-se ca are un nepotel. A plecat dintre noi cind Nectarie (baietelul meu) avea 5 luni.Si acum ochii mei in lacrimi uda miinile care tasteaza. UN AN l-a tinut Sf Nectarie printre noi...si parca a fost ieri.Dar ma mingiie Nectarie,baietelul meu si-mi spune sa nu pling, ca "Buni" e la Doamne Doamne.Mi-e tare, tare dor sa fiu copil si tata sa ma sarute pe frunte si sa-mi zica "tata te iubeste" .Si eu te iubesc, "Ticu meu" si nu ma pot opri din plins nici acum. Iti multumesc ,Sf Nectarie ca ne-ai lasat timp sa ne luam ramas-bun de la tata.De-atunci-2009 citesc zilnic acatistul Sf Nectarie de la Eghina si-mi doresc sa ajung in Grecia cu Nectarie (baietelul) si Bogdan (sotul). Doamne ajuta.
RăspundețiȘtergere