Marius Ianuș: O vizită la Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului

Cum începe vorba, cum mă întreabă, zâmbind cu subînțeles, din ce parte am venit, ”din jos sau din sus?”, de parcă știe că am mai căutat o dată mănăstirea din partea cealaltă, dinspre Pojorâta, dar m-am blocat din cauza drumului rău. Apoi, pe parcursul discuției, îmi spune exact cum îmi spunea bunica mea Garofina. După care începe să vorbească în versuri. Tot ce-mi spune de la un punct încolo e în versuri, cu rimă. Mă învață rugăciuni, pe care, spre rușinea mea, le-am uitat, îmi dă povețe versificate… Ce să mai spui?… Deși totul era atât de ieșit din comun, mie mi se părea ceva tare firesc. Totuși, la un moment dat, cel în care Părintele a început să vorbească în poezii, m-am speriat văzând cum ieșim din realitate. Și abia mai apoi mi s-au lămurit toate câte mi le-a spus: e senzațional. În tot timpul cât a vorbit cu mine a mai făcut și altele. A răspuns la telefon, a vorbit cu cei din obște. Apoi se oprea brusc și, parcă iluminat de ceva din afara lui, începea să-mi vorbească. Senzațional. Chiar dacă nu îți dai seama pe loc de greutatea și adâncimea celor pe care ți le spune. O vorbă mare a Părintelui, pentru toată lumea, am găsit-o pe un blog dedicat de un credincios mănăstirii – manastireasihastriararaului.blogspot.ro : “Eu cred foarte mult în Existenţa lui Dumnezeu. Pot afirma cu mâna pe cruce că eu cred mai mult în Existenţa Lui decât în propria mea existenţă.“ Părintele Ioan L-a lăsat pe Dumnezeu, Cel mai viu decât omul, să se sălășluiască în el și a fost văzut (și fotografiat) la Sfânta Liturghie în chip de stâlp de lumină: Preluat de pe blogul lui Marius Ianus.