Ciprian Voicila: Am 35 de ani și nicio zi în plus

Am 35 de ani și nicio zi în plus. „Vârsta mea e mai rotundă decât mine” îngăimă el. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Țara omului este copilăria”, îmi spuse Angela, femeia cu care m-a unit Dumnezeu. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Grohu porcăie”, îmi spuse râzând cu gura până la urechi Miriam, carne din carnea mea și suflet din sufletul meu. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Unde te-ai ascuns, ghiaure?”, mă întrebă mamaia Lenuța, cu brațul plin de lemne, stând în frig, în fața ușii încuiate de mine, în timp ce eu stau în poziție foetală, ascuns adânc în șifonierul de un maro strălucitor. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ Pe 13 decembrie a nemurit Nichita, cel care vorbea despre sine așa: „eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește”. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Ce culoare are Dacia noastră 1300, Ciprinel?” „Alllbă!” răspund eu pe la un an și jumătate, doi. Iar el a tăcut și nu m-a contrazis./ „Ce ați făcut, domnule Voicilă până la vârsta asta? - m-a întrebat nepotul unui sfânt celebru. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Doamne, dă Doamne să moară toate babele și toți moșii din satul ăsta, să rămână zahărul și uleiul la copii!” mă rog eu ținându-mi mânuțele ridicate sus, sus, îngenuncheat la Cooperativa Agricolă din comuna Brebu, în fața sătenilor nerăbdători să-și ia rația lunară, din mila lui Nea Nicu. Iar ei au tăcut și nu m-au contrazis./ Mamaia Lenuța s-a pregătit toată viața de moarte. Avea o servantă în care își dosea atent hainele pentru înmormântare. Într-o zi i-am extras de acolo cerceii din argint și i-am scufundat în butoiul cu apă de ploaie, așa: ca să-i moară moartea. Iar ea a tăcut și nu m-a contrazis./ Ai gene lungi, ca ale mele, mi-a spus mama. Iar eu am tacut si nu am contrazis-o./ „Asta e o bătaie de batjocură” îmi spuse înfierbântat tataia Mircel, pictor de ocazie în timpul liber, mare amator de Radio Europa Liberă și de Vocea Americii, pe care le asculta ritualic, seară de seară, la radioul Gloria, camuflat într-o husă cenușiu-închis, nu cumva să-l vadă ochiul neadormit al informatorului de peste gard. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ Mihai Apostol se întoarse spre un coleg mai mic, venit și el la cursul de creativitate, și îi spuse ritos: „Moș Crăciun nu ezixtă!” Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Domnule Voicilă, lumea a fost creată de Dumnezeu dar pare stăpânită de diavol”, mi-a spus domnul Sorin Dumitrescu. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ Miriam, mâncând, uitându-se la icoane: „Dumnezeu înmoaie oușorul ca să fie mai bun”. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Din voi doi, Bunea Ciprian și Voicilă Ciprian ar ieși elevul perfect”, ne spuse tovarășa învățătoare Ilie Florica. Iar noi am tăcut și nu am contrazis-o./ CMI (Cornel Mihai Ionescu) mi-a scris pe o carte: „ Să-ți găsești punctul fix pe cercul infinit al lui Hermes”. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Mamaie, cand o să fii tu mare, și mamaia nu o să mai fie, să îi dai măcar un covrig de pomană” mă rugă mamaia Lenuța. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Hai să facem un steag româniu” îmi sugeră entuziastă Miriam. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „Dumnezeu nu te judecă după un moment de înălțare sau de cădere, ci după întreaga linie a vieții”, mi-a mărturisit domnul Gheorghe Jijie. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Să fii sănătos și la pungă gros!” mi-a urat prin telefon Cuviosul G. cel Nebun pentru Hristos. Iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Nu mai da din mână când vorbești. Semeni cu Ceaușescu!” m-a atenționat domnul Dinu, profu dintr-a-cincea, de la Școala Generală nr 16. Iar eu n-am mai dat din mână, am tăcut din gură și nu l-am contrazis./ M-am lovit la mână. Miriam: „Când o să mă fac mare o să te duc la doctor”. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o./ „La mulți ani!” i-am urat domnului Emanoil Paraschivaș când am aflat că e trecut binișor de 90 de ani și i se spune Bunicul. „Mă, vrei să te bat!? Tu nu știi cum e să ai 90 de ani.” Nu m-a bătut, iar eu am tăcut și nu l-am contrazis./ „Tati, tu ești un om bun? m-a întrebat Miriam în timp ce coboram scările. Iar eu am tăcut și nu am contrazis-o. (Ciprian Voicilă)