Petitie: "Luati-i peninsula lui Mazare!"

Pentru a fi salvata de la totala ruinare, ziarul Cuget Liber Constanta propune ca zona peninsulara a Constantei sa fie declarata rezervatie arheologica si turistica.

Peninsula Constantei - orasul vechi cum i se mai spune - reprezenta „diamantul”, mândria urbei. Ea facea legatura cu un trecut ilustru, îi definea personalitatea si îi conferea unicitatea. Multimea monumentelor arheologice si arhitectura specifica sfârsitului de secol XIX, cu numeroase influente culturale, au facut ca, timp de aproape un secol, peninsula sa îndeplineasca un important rol turistic si comercial.

Proiect de salvare

Administratia Mazare nu schiteaza nici cel mai mic gest pentru a stopa disparitia „orasului vechi”. Nu are importanta motivul acestui comportament, conteaza doar efectul indiferentei sale. În schimb, Guvernului României ar trebui sa-i pese ce se întâmpla cu peninsula, daca nu pentru potentialul ei turistic si economic, cel putin pentru valoarea sa istorica.

Ce ar putea face executivul? În primul rând, sa promoveze o lege prin care peninsula sa fie declarata rezervatie arheologica si turistica (dupa modelul Rezervatiei Delta Dunarii) si scoasa de sub jurisdictia administratiei locale. Viitorul guvernator al rezervatiei ar urma sa faca lumina în chestiunea proprietatilor. Apoi, va trebui sa se treaca la refacerea cladirilor din peninsula, conform planurilor initiale. Exista câteva exemple de edificii reconstruite - foarte putine, e drept - care demonstreaza ca acest lucru este posibil.

Daca doriti sa semnati o puteti face aici.

Editura Theosis ne invită la lectură: Călătoria mea cu părintele Alexander

Invitaţie la lectură

"Călătoria mea cu părintele Alexander"

Prefată la noua ediţie

„În timp ce o a doua ediţie a acestor memorii se află în pregătire, îmi dau seama că cititorii mei nu erau interesaţi numai de viaţa noastră petrecută împreună, ci şi că iubeau lucrurile care ne-au umplut viaţa: fericirea şi bucuria îndelungată.
Eram oameni obişnuiţi, normali, care treceau prin momente dificile, dar şi prin momente de fericire. Însă pe măsură ce încerc să redau viaţa noastră în amănunţit şi să o privesc oarecum de la distanţă, pot doar să fiu martora plină de o imensă recunoştinţă a vieţii noastre care a fost întotdeauna, intr-un fel, concentrată în jurul a “Facă-se voia Ta!”, iar aceasta a făcut-o armonioasă şi luminoasă. Nu fusese rezultatul unei decizii eroice, nici al unei gândiri raţionale, pur şi simplu era - iar această ascultare , aleasă de bună voie, era plină de încrederea , nădejdea şi certitudinea că Dumnezeu ne iubeşte.
Ce pot spune?
Doar: „Mulţumesc, Doamne!”
„Mulţumesc pentru frumuseţea şi pacea acestei luni de septembrie din Labelle, Canada, unde sunt mai aproape ca niciodată de soţul meu, de natură, de slava creaţiei, de sentimental că zilele rămase sunt pline de Har.”
Sper să fiu fidelă imaginii de viaţă a soţului meu:
„De un singur lucru este nevoie…”

(Juliana Schmemann- Călătoria mea cu părintele Alexander, Theosis, 2010) )

Lectură cu folos!

Maica Siluana Vlad- "Sparge tacerea. Adevaruri despre care nu vorbim"

Editura: Doxologia
Pret: 7.00 lei Adauga in cos
Format 13x20 cm
264 pagini

"Sparge tacerea" este un loc de intalnire pentru cei care nu-si mai puteau pastra durerea in tainitele intunecate ale inimii si doreau sa-i dea glas in fata altei inimi. Asa s-au formulat si marturisit in cuvinte, dureri tacute si vechi, ajutand inima insingurata sa se smereasca pentru a primi mangaierea fagaduita de Cel ce Singur a fost acolo, cu noi si in noi, de la inceput si mereu, pe cand eram ucisi. Cum? Asa cum numai El si adancul nostru stiu.
Nadajduim ca povestirile din aceasta carte vor deschide noi "urechi de auzit" celor aflati in suferinta, atat ca victime, cat si ca prigonitori.

Mai multe puteti afla de aici.

În curs de apariţie la editura Predania: Ernest Bernea- Meditaţii filosofice

(Fotografia lui Ernest Bernea a fost făcută în timpul anchetelor la securitate)

Notă asupra ediţiei

Volumul Meditaţii filosofice este primul din seria operelor complete pe care editura Predania va încerca să o publice, o întreprindere inedită în cultura Română.
Ernest Bernea (1905-1990) este o figură marcantă a generaţiei de intelectuali din perioada interbelică. Format la şcoala unor nume mari ca Nae Ionescu, Martin Heidegger, Marcel Mauss, a fost filosof, etnolog, scriitor, publicist, membru al Şcolii Sociologice de la Bucureşti, întemeiată de Dimitrie Gusti.
A lăsat urmaşilor, în cel mai tradiţional sens cu putinţă, câteva zeci de manuscrise de sertar, nepublicate încă, având un conţinut variat ca tematică şi stil ( tratate de filosofie, sociologie, pedagogie; romane, poezie, poezie în proză, critică literară, etnografie, etnologie, eseistică, articole apărute în presa vremii), dar unitar ca viziune: conservatoare- ar spune unii, Creştină, o numim noi-, organică, care surprinde într’o manieră inconfundabilă fundamentul Creştin al civilizaţiei noastre tradiţionale.
Reflecţiile cuprinse în cartea pe care o propunem spre citire şi meditaţie publicului sânt variate şi vii. Este uimitor curajul cu care Ernest Bernea scotea la lumină întunecimile comunismului, în plină epocă ceauşistă, intuind curentele culturale care vor dezrădăcina, în mare măsură, temeiurile Creştine de vieţuire, peste doar douăzeci de ani: freudismul ( care este, de fapt, un pansexualism satanic, receptat necritic de masse); feminismul; umanismul atheu; civilizaţia tehnicistă- care îl reduce pe om la stadiul de unealtă; idolatrizarea trupului, în paguba duhului; democraţia ca formă carentă de guvernământ şi ca expresie a masselor; într’un cuvânt, desfăşurarea vieţuirii omului în sfera lui „a avea,” nicidecum în orizontul lui „a fi.”
Am păstrat, spre dulce aducere aminte, forma interbelică a unor cuvinte: filosofie, isvor, poesie etc, dintr’o vreme în care fiinţa încă mai sălăşluia în limbă (Heidegger). Avea să vină duhul proletar, uniformizator al comunismului, care va înlocui graiul Românesc cu o limbă de lemn ale cărei trosnituri le mai auzim şi astăzi. (CV)

Fragmente

ÎNTREBARE
Sânt trist pentru tine, frate, cǎ mǎ îndemni numai la rǎu. Vrei sǎ scormonesc muşuroaele infirmitǎţilor morale şi la aceasta, ce-mi oferi? Nici mǎcar platitudinea şi un dulce somn.
Oamenii trǎiesc şi mor întristaţi pentru cǎ sânt mǎrginiţi şi le e teamǎ de efort. Ei nu doresc sǎ cunoascǎ împletitura sfântǎ a vieţii.
Pretutindeni curge fermecǎtoare apa vie a lumii, marile înţelesuri în lucrurile mari şi mici, în larg şi în preajma noastrǎ, dar noi nu ştim nimic.
De ce ucidem frumuseţea?
12.IV.1966-Bucureşti


UNDE E OMUL?
Omul crede cǎ umanitatea lui începe odatǎ cu puterea politicǎ, cu banii şi confortul. Dar omul se lasǎ purtat de aparenţe înşelǎtoare: acolo se isprǎveşte, dacǎ rǎmâne numai la ele. Umanitatea începe cu dragostea, cu setea de absolut şi creaţia pe care dureazǎ întreg universul.
Unde e omul pe care îl vrem cristal, stea a cerului şi crin al pǎmântului, acel om-mândrie a creaţiei?
23.IV.1966-Bucureşti


PREZENŢA RĂULUI
Rǎul este prezent în lume şi noi trebuie sǎ-l rǎscumpǎrǎm pentru noi şi pentru tot ceea ce existǎ.
Modelul este Hristos; acesta e sensul prezenţei lui în lume.
Rǎul este activ şi insinuant, cuceritor prin înşelǎciune şi elegant în convingere. Pasul lui e sigur într’o lume nesigurǎ.
2.V.1966-Bucureşti

Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă îşi sărbătoreşte ocrotitorul, pe Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel.

Preluare de la www.sfintiromani.ro

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
(26 Iulie)



Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, slujba se va oficia la Biserica "Sfinţii Români", metocul cetăţuii.

Cinstitele moaşte ale Cuviosului se vor aduce în procesiune şi vor fi expuse spre cinstire în biserica metocului.

"Aşteptăm pe toţi aceia ce doresc să participe la sărbătoarea noastră, a Cetăţuii muscelene, prăznuire binecuvântată de Dumnezeu, sub omoforul Maicii Domnului şi purtarea de grijă a ocrotitorului nostru Sfântul Cuvios Ioanichie", ne-a declarat părintele protosinghel Modest Ghinea.


Sursa: Ziarul Lumina (Marți, 20 iulie 2010)


Preacuvioase Parinte Ioanichie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi !

A simple biomedical presentation of the first miracle of Elder Joseph of Vatopaidi (Mount Athos), who smiled 45 minutes after his death.

28 Ιουλίου, 2009 — VatopaidiFriend

Part 1. The contemporary situation.

The present contribution describes a miracle that, as far as we know, is almost unheard of in the entire history of Christianity. A dead person (Elder Joseph of Vatopaidi) smiled. Impressive is the fact, that this smile occurred 45 minutes after his death. This is photographically documented. There have been reported a lot of miracles with dead persons (prophets, saints, e.t.c.). But almost never before did occur a miracle like the one that happened on July 1, 2009 in the Holy Great Monastery of Vatopaidi (Mount Athos, Greece)

Since many months, the spiritual family of Elder Joseph (namely the Brotherhood of the Holy Great Monastery of Vatopaidi and especially Abbot Ephraim) suffers a unique, for our days, persecution. The latter consists of all kinds of lies and slander. Every father is sad, when his children are acused. But he is much more sad, when the acusations are faulty. Elder Joseph, being the spiritual father of this family, suffered from this persecution as well. But where sin abounded (in this case the unjust and systematic persecution of the Vatopaidi Brotherhood and of Abbot Ephraim by the pathetic watchdogs of the New World Order), grace did much more aboud (in this case the smile from eternity) (Apostle Paul, Letter to Romans, chapter 5, vers 20).

The smile from eternity, is another one actual confirmation of the word of a former persecutor of the Christianity (Saul). He recognized the Truth (Jesus Christ), converted to the True Faith, became Apostle (Paul) and sacrificed himself – martyred for the Truth. The present persecution (of the Vatopaidi Brotherhood) is impressive. But much more impressive is the reply of God, namely the smile from eternity. May this smile strengthen the faith of the believers, and enlighten the mind (“nous”) both of the persecutors and of those who want to know the truth.

It would be good, that every one, who would like to find the truth, ask himself:

1) Why did the Mass Media not make any mention of such an impressive miracle?

2) Why did not take place (in the Mass Media) a rudimentary discussion, concerning the fact that the Holy Great Monastery of Vatopaidi was found by the court to be not guilty?

As far as concerns the second question, there are interesting texts:

a) Ξεκινάει η Δικαίωση της Ιεράς Μεγίστης Μονής Βατοπαιδίου (in Greek – The justification of the Holy Great Monastery of Vatopaidi begins)11 Ιουλίου, 2009 — VatopaidiFriend.

b) Το δικαστήριο Ξάνθης δικαίωσε την Μονή Βατοπαιδίου (in Greek – The court of Xanthi justified the Monastery of Vatopaidi) 11 Ιουλίου, 2009 — VatopaidiFriend

c) Information Bulletin concerning the Holy Monastery of Vatopaidi (http://vatopaidi.files.wordpress.com/2009/01/filladio-immb-english.pdf).

d) Open Letter of the Abbot Efraim (http://vatopaidi.wordpress.com/2008/11/04/open-letter-of-the-abbot-efraim).

Part 2. The miracle – biomedical presentation.


From the moment of death, all organs stop their function: the heart, the brain, the lungs, the muscles e.t.c. As far as concerns the muscles, it is well known, that when someone dies, they become rigid (muscular stiffness). For this reason, from the moment of death, no mattter how hard somebody tries, it is very difficult to move (by using normal means – ways), e.g. the arms or other parts of the dead person’s body.

This was the case for Elder Joseph of Vatopaidi as well: when he died, his mouth was open. No matter how hard the monks tried, they could not manage to keep it closed (the relevant pictures document this fact). This phenomenon (from a biomedical viewpoint) is due to the earlier mentioned muscular stiffness.

A person who is alive can smile, because the facial muscles can contract. But nobody, due to the muscular stiffness, can bring the facial muscles of a dead person in such a position, that the dead smiles. Since it is impossible for somebody to close the mouth of a dead (even if he ties it), it is far more inconceivable to bring his facial muscles in such a position, that the face of the dead has a smile. [VatopaidiFriend: But even if there was no muscular stiffness, is a person's face made of plasteline, for a smile to be "moulded"?]

According to the contemporary scientific knowledge, nobody by not any means can cause a dead person to smile. On the other hand, if this possibility existed (namely to bring a smile to dead by artificial means), it would have been already applied to other dead people.

This is the great miracle that occurred in the case of Elder Joseph of Vatopaidi. Not only did his mouth close, but he even smiled. Even more impressive is the fact that this smile was documented (photographed) 45 minutes after his death. Moreover, it is surprising that the Elder Ephraim (the Abbot of the Monastery of Vatopaidi) insisted that the monks should reveal the face of Elder Joseph. Did he receive information from God?

About two years ago, I had the blessing to meet the ever-memorable Elder Joseph of Vatopaidi. At that time he had exactly the same smile, that he had after his death, the smile that comes from eternity.

O death, where is thy sting?

Contemporary science does not have the means to analyze the smile that comes from eternity. By using human means, it can just register it, it can photograph it.

The Grace of God and miracles cannot be scientifically investigated, but they can be lived.

Eternal be your memory Elder Joseph of Vatopaidi. Pray for us.

A many years pilgrim of Mount Athos (30 years)

Vatra focului

Importanta pe care o avea odinioara vatra casei este într-o strânsa legatura cu importanta pe care o avea focul în cadrul universului mental al taranului român. Cu ocazia marilor sarbatori, primavara (de Mucinici, Sfântul Gheorghe, Lasata Secului, în Joia Mare, în noaptea de Înviere), vara ( de Sânziene), toamna (focul lui Sânmedru), iarna (focurile dintre Craciun si Boboteaza) taranii faceau în ograda, pe câmp, la rascruci, în curtea bisericilor câte un foc ritual.
Specialistii au încercat sa dea câte o explicatie acestui obicei. Unii vad în focul ritual o ceremonie magica menita sa asigure caldura soarelui pentru oameni, animale si plante, altii considera ca focul are o functie purificatoare care tine la distanta demonii, vrajitoarele, puterile malefice mai mult sau mai putin personificate. De multe ori copiii si tinerii sar peste foc pentru a fi iuti ca focul sau ca sa se casatoreasca mai repede.
În interiorul casei traditionale vatra este un punct central în jurul caruia se organizeaza spatiul domestic. Pentru stramosii nostri de la sat focul era divin. De aici obiceiul de a mentine continuu focul în vatra. Pe vatra se nastea sau, în cazul în care nasterea avea loc pe pamânt, copilul era pus pe vatra. În unele cazuri era tinut acolo timp de trei zile pâna la sosirea Ursitoarelor. Deasupra vetrei se punea o icoana. Vatra fiind sacra, era maturata cu o matura speciala.
Vatra era obiectul unor tabuuri. În focul din vatra nu se aruncau icoanele, prescura, cartile sfinte, pâinea sau firimiturile de pâine (“pâinea este fatza lui Hristos”), lumânarile, tamâia, mamaliga, grâul ( pentru ca “grâul este binecuvântat”), parul, unghiile de om (pentru ca nu trebuie sa arunci norocul pe foc sau pentru ca un asemena gest provoca ulterior dureri de cap sau caderea parului), porumbul pentru semanat, cojile de ceapa si de usturoi. Laptele nu trebuia sa dea în foc fiindca vacilor li se vatama ugerul. Daca dadea laptele în foc, imediat gospodina arunca pe plita niste sare. De asemenea, nu se aruncau în foc cojile de oua pentru ca altfel nu mai ouau gainile, nu mai faceau pasarile pui sau vacile din gospodarie faceau albeata. Se credea ca daca arunci în foc fulgi de pasare, nu mai ai noroc la pasari sau ca faci bube la degete. În relatia directa dintre om si focul sacru din vatra oamenii trebuiau sa îl trateze cu respectul cuvenit. În foc nu se scuipa, focul nu se lua în derâdere, pe foc nu se jura.
De acelasi regim se bucura o serie întreaga de obiecte utilitare din gospodaria taranului. Jugul boilor nu se punea pe foc pentru ca era pacat sa o faci, pentru ca le mergea rau animalelor sau pentru ca se credea ca cine o face “la moarte o sa traga ca boul la jug”. Nu se arunca în foc albia, fusul, lingura, vârtelinita (cine arunca vârtelnita “se învârtea ca vârtelnita”), lemnul de maces sau de nuc pentru ca “sau moare pomul sau face taciune”, stânjenul de masurat.
Daca focul din vatra scotea anumite sunete, taranii credeau ca se schimba vremea sau ca te vorbeste cineva de rau. În cazul în care într-o familie se nastea un copil lipsit de putere, acesta era îmbaiat pe vatra, într-o copaie în care se puneau diferite ierburi de leac. Focul revigorant îi reda copilului puterile.
De Anul Nou fetele care doreau sa se casatoreasca îsi aflau ursita aruncând pe vatra bobi si interpretând felul în care sfârâiau sau sareau bobii.
La români nu exista o divinitate protectoare a vetrei. Grecii credeau ca Hestia, fiica lui Kronos si sora lui Zeus, este protectoarea vetrei familiale si a focului. Romanii aveau ca mare protectoare a vetrelor casnice si a focurilor publice care ardeau în centrul fiecarui sat pe Vesta, fiica lui Saturn. De la numele acestei zeite provine denumirea de vestala. În timpul împaratului Numa Pompilius focul sacru era aprins direct de la soare si era pazit continuu de vestale. O vestala era aleasa pe o perioada de 30 de ani din rândul familiilor patriciene.
Divinitatile protectoare ale vetrei sacre si ale caminului erau la romani si Larii, doi zei de origine etrusca, fiii zeului Mercurius si ai nimfei Lara. Larii protejau atât vatra familiei cât si întregul neam, mosiile acestuia,, câmpiile, rascrucile, drumurile, satele.
Industrializarea impusa de comunism, migratia populatiei de la sat la oras si, mai nou, consumerismul au facut ca foarte multe dintre credintele si practicile societatilor traditionale sa se piarda. În ciuda acestei constatari triste ne ramâne credinta ca fiecare dintre noi le poate reînvia în locul în care se afla.