Sfantul Erem cel Nou vindeca persoanele dependente de diverse droguri

Interiorul Paraclisului Sfantului Efrem cel Nou din Nea Makri, Grecia -Copacul de care a fost spanzurat Sfantul Efrem si icoana sa in marime naturala. Preluat de pe site-ul despre Sfantul Efrem cel Nou. Sfantul Efrem cel Nou - MARELE MUCENIC din Nea Makri (Grecia) - este cunoscut in toata lumea atat ca Mare Tamaduitor, Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile, cat mai ales ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI - mai ales al celor care vor sa se sinucida - si OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI. Actiunea binefacatoare a Marelui Mucenic din Nea Makri s-a rasfrant si asupra unui tanar american, care, in anii '90, se afla intr-o situatie disperata: consuma din abundenta droguri, nu avea viata de familie stabila, nici educatie religioasa si se indrepta astfel catre o grabnica nenorocire. Acestui tanar i s-a aratat intr-o noapte necuratul (adica diavolul) in chipul unui om batran si urat, si i-a spus: -Eu sunt prietenul tau si vreau sa ne intalnim ca sa ma cunosti. Necuratul l-a sfatuit apoi pe bietul tanar sa se urce la volanul masinii sale si sa conduca cat poate de repede pe un anumit drum, pana la o intorsatura situata la marginea unei rapi adanci. Tanarul a facut intocmai, dar, cand a ajuns aproape de rapa, a reusit sa apese frana in ultima clipa, evitand astfel prabusirea. Apoi s-a intors acasa tremurand de spaima. Doua nopti mai tarziu, batranul cel hidos - care era de fapt necuratul - i s-a aratat din nou si, inversunat si plin de manie, i-a poruncit: -Sunt foarte dezamagit ca nu ne-am intalnit. Urca-te din nou la volan si sa conduci cat poti de repede, dar de data aceasta sa nu mai franezi. In mod ciudat, tanarul s-a simtit silit sa faca ceea ce i s-a cerut. Urcandu-se din nou la volan, tanarul s-a dus cu viteza maxima drept in rapa. Desi masina sa a fost distrusa, tanarul a scapat in mod miraculos, doar cu niste zgarieturi si contuzii si cu un soc puternic. La cateva saptamani dupa ce a iesit din spital, necuratul i s-a arata din nou in chipul batranului hidos si i-a spus: -Sunt suparat pe tine ca nu ti-ai tinut promisiunea. La noapte insa ne vom intalni sigur! Pune in seringa o doza dubla de drog. Tanarul s-a simtit iarasi nevoit sa asculte porunca si a intrat astfel in coma, datorita supradozei. Fiind dus la spital, medicii i-au spus familiei ca este posibil sa nu supravietuiasca, si, chiar daca va supravietui, va fi intr-o stare de semi-constienta. Nu i s-a acordat nicio sansa de insanatosire. In ciuda pronosticului nefericit dat de medici, dupa doua saptamani tanarul s-a trezit pe deplin constient si le-a marturisit celor din jur ca vazuse un om care semana foarte tare cu un monah luminos. Acest om venise la el si ii spusese: -M-am rugat pentru tine... Dumnezeu ti-a mai dat o sansa. Vei trai, dar trebuie sa-ti indrepti viata. Vei merge in Grecia sa vizitezi locul unde se odihnesc oasele mele, pentru a-I multumi lui Dumnezeu ca ai fost salvat. Numele meu este EFREM.

Pe alcoolici îi izbăvesc rugăciunile

Nota: am trait pe viu acest adevar pe care il puteti descoperi si in cartea Diavolul din pahar. Amintiri din iadul betiei, aparuta la Editura Areopag.


"O boală grea şi înspăimântătoare a lovit poporul rus – alcoolismul. Bărbaţii şi femeile care se îmbată criţă îşi irosesc conştiinţa, copiii lor, patria lor. Câte boli şi fărădelegi aduce demonul alcoolului! Şi câte mijloace băneşti şi valori materiale consumă!

Alcoolicul îşi pierde treptat ruşinea, conştiinţa, demnitatea lui de om. Treptat se degradează şi ajunge până la delirum tremens ori la închisoare sau la moarte (deseori aceasta vine prin sinucidere).

Şi câtă amărăciune şi suferinţă le aduce alcoolicul tuturor celor din jur - şi în familie, şi la lucru, şi pe stradă.

La mine acasă în Diveevo, în iarna anului 1997, a stat o credincioasă din Nijni Novgorod, care opt ani de zile a trăit sau mai bine zis s-a chinuit cu un bărbat alcoolic. În fiecare zi, soţul ei venea acasă în stare de ebrietate. Bea în aşa măsură încât abia se mai ţinea pe picioare.

Soţia niciodată nu l-a ocărât, nici măcar nu i-a reproşat acest lucru. Toate le îndura, le răbda şi cu râvnă se ruga; Îl ruga pe Domnul nostru Iisus Hristos să o ajute în necazul ei.

Şi Domnul a auzit rugăciunea ei. Soţul a început să creadă cu tărie în Dumnezeu, să meargă la biserică şi... a încetat să mai bea.

Un caz şi mai interesant este cel al cunoscutului meu din Moscova, Nicolae.

Acesta a stat la mine câteva zile; se ruga cu regularitate, mergea la biserică şi se scălda în sfintele izvoare. Într-un cuvânt, ducea o viaţă dreaptă, cucernică, la fel ca aproape toţi pelerinii pe care îi cunosc.

Înainte de a pleca acasă, mi-a povestit o minune care i s-a întâmplat.

Mulţi ani a băut vodcă cu regularitate şi în cantitate mare. Ajunsese până la delirum tremens, dar continua să bea.

Deseori auzea cum vorbeau diavolii despre el:

- Acesta este al nostru!

Şi multe alte discuţii de-ale lor a auzit. Şi a început să se gândească cum să se smulgă din robia lor. Odată a rostit chiar cu voce tare această dorinţă, la care a auzit un hohot general de râs şi un glas i-a răspuns:

- Ia te uită ce-şi doreşte!

Şi tocmai în acel moment critic al vieţii lui şi-a amintit de Dumnezeu. Şi a început în tot timpul lui liber să se roage. Şi-a recunoscut păcatul şi cu lacrimi s-a căit înaintea Domnului.

- Doamne, miluieşte-mă pe mine, blestematul, şi ajută-mă în necazul meu. Singur nu o pot scoate la capăt cu această problemă. Numai Tu, Doamne, mă poţi scăpa de această nenorocire.

Şi a ascultat Domnul rugăciunile şi lacrimile lui. Nicolae a încetat să mai bea.

- Iată, sunt deja patru luni de când nu mai beau şi nu mă atrage – mi-a spus el.

După jumătate de an a venit iarăşi la Diveevo. M-am interesat de starea lui.

- Toate, slavă lui Dumnezeu, îmi merg bine. De vodcă am şi uitat. Acum mă gândesc numai la mântuirea sufletului meu. În toate nădăjduiesc numai în Domnul.



Minunile vremurilor din urmă, Editura Egumeniţa, 2005, p. 182.

Cum l-am descoperit pe Dumnezeu?

Va propun un text, dar nu ca sa va smintiti ci ca sa va intariti. Mi-ar placea ca macar o persoana care a trecut prin ceea ce descriu eu sa afle ca izbavirea din iadul nostru personal este posibila.

L-am scris acum vreo 6 ani, cand inca mai credeam in imortalitatea conferita de literatura. Ceea ce reiese si din stilul emfatic si exhibitionist. Daca l-as rescrie astazi, nu i-as mai face atatea concesii literaturii.

Am început să-l simt pe Dumnezeu când am descoperit alcoolul. Zecile de beţii trase cu Şcâlcă, Baldâru’, Ciuli, Hagiu şi alţii ca ei m-au lăsat mai mult mort decât viu. Sticle draculine, săniuţe transparente m-au făcut să mă dau de-a dura de pe diferite dealuri, au stârnit compasiuni în cercul prietenilor echilibra(n)ţi, au frânt iubiri nefinalizate sexual şi mi-au umplut creierii cu bile de rulment.

A doua zi îmi venea să-mi las capul pe pernă să-şi ţeasă tâmpeniile şi oboseala, să-mi iau zborul şi să nu-l mai revăd niciodată. Începuse să mă plictisească. Treaz fiind se îndrăgostea de fetiţe de doisprezece ani care nu-l băgau în seamă pentru că era complicat şi urât. De necaz şi din laşitate se întorcea în haita capetelor neînţelese şi reîncepea greva: refuza să mai bea apă. Turna în el alcoolul până la uitarea suicidă. Din păcate a doua zi revenea în aceeaşi realitate. Ceva-ul-cineva nu îl lăsa să treacă peste graniţă. Tot timpul era prins cu acte false. Ca să o treacă fraudulos era mult prea laş.

Nu am stat ca Sfântul Serafim de Sarov o mie de nopţi pe o piatră ca să recapăt Harul lui Dumnezeu. În schimb, când mă întorceam rangă-crăci-muci-cui-blană din vreo discotecă mă puneam pe bătut mătănii. La fiecare metanie îmi pocneam capul de duşumea. Mă mir că maică-mea, care dormea alături, m-a suportat atâta timp. De vreo două ori m-a întrebat: fiule, de ce se aud buşituri pe la trei noaptea în cameră la tine? Ştiu că i-am dat de înţeles că am o relaţie mult mai profundă cu Dumnezeu decât ea şi tatăl meu vitreg. O relaţie în care dragostea mea se manifestă prin pocnetul creştetului de scândurile dispuse în formă de V. Mărturisesc după zece ani: am minţit-o. Nu era dragoste. Era frică: frică de întunericul cel mai din afară, frica de scrâşnitul dinţilor, frica de viermele neadormit. Da, mai ales viermele neadormit. Viermele care în zilele de după beţie nu mă lasă să dorm, se amestecă în palpitaţiile şi în răsuflarea mea de bodegă nemăturată, îmi ciuruie trupul ca pe o brânză şi deodată dispare. Lasă scena goală. În urmă se mai aude târâitul său deja familiar.

Pe scenă urcă neanunţate, în aceeaşi minunată a doua zi a judecăţii mele, un număr impresionant de starlete de film porno, de femei căzute de prin ziare- ohoho, şi ce cultură avem în domeniu, măi domnule cap! Ia să rememorăm: Oblio, Pisicuţe, Bordel, Sex Total, Occident, Salut, Melos, Ecran Magazin. Nu exista una măcar în care să nu văd o promisiune de plăcere micuţă, firavă, solitară şi cât de ruşinoasă ! Urmau zile de căinţă, Doamne iartă-mă că nu mai fac! şi iar viermele şi iar Doamne nu mai fac… Oricum, virginitatea mi se păstra intactă, doar nu mă puteam dezvirgina singur nici cu două degete, nici cu buretele de la baie, nici cu duşul… Zile şi zile de înălţări şi de căderi. Decapitări.

Am început să mă rog cu disperare reală tot după o beţie, când capul ameninţa să mă facă de rîs. Eram în parcul de lîngă liceu şi beam ţuică îndulcită cu miere de la Dobre Ana Maria.

Ce s-a întâmplat între timp? M-am plimbat de câteva ori pe Calea Victoriei după ce golisem cîteva beri singur şi capul a început să-mi boscorodească: “Uită-te la clădirea aia. Nu ţi se pare interesantă? Este din perioada interbelică. Are suficiente etaje. Ce zici, n-ar scrie frumos în ziare: tînăr boem, neînţeles, neînţelegător a hotărât să boemizeze?; ştirile de la Pro TV: cap găsit într-o baltă de citate. Se fac investigaţii pentru a se identifica autorul acestora, adică autorul moral al sinuciderii. Deocamdată este greu pentru că experţii nu mai înţeleg nimic. Se pare că era un cap foarte needucat. Nu avea sertăraşe cu discipline bine fixate în şcoală. Redăm un citat: “ca pecete pe sînul tău mă poartă, poartă-mă pe mîna ta ca pe-o brăţară, că iubirea ca moartea e de tare şi ca iadul de grozavă este gelozia” “… femeie, nulitate simpatică.” “Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa că ai şchiopăta puţin după aceea de teamă să nu-mi striveşti…” “… imperativul categoric, care îţi cere să tratezi omul totdeauna şi ca scop şi niciodată numai ca mijloc?”

Şi din această vălmăşie mă salvează doar Dumnezeu, singurul alcool pe care, dacă îl înghit, nu mai am nevoie de un altul. Dacă aş putea, aş da gratis sticle cu Dumnezeu, aş înlocui Festivalul Berii cu Festivalul lui Dumnezeu, în care fiecare ar putea să uite de sine oricând şi în orice loc.