marți, 21 octombrie 2014

Active News: Cum ar putea arăta ROMÂNIA în viitor. Documentar cutremurător despre cei ce trăiesc cu fracking-ul în bătătură. VIDEO

Aşa ar putea arăta România în viitor dacă românii nu se trezesc şi nu înţeleg ce dezastru le pregătesc politicienii şi corporaţiile. ”Australia fracturată – o invazie neconvențională” surprinde mărturiile unor oameni care au ajuns să trăiască înconjurați de sondele de exploatare a gazelor de șist. Un documentar cutremurător despre fracturarea hidraulică şi efectele ei dezastruoase. (Anca Apostol) Sursa aici.

vineri, 17 octombrie 2014

Marius Ianuș: Ciprian Voicilă – un scriitor cu vocația prieteniei

Când am văzut cu ce căldură încearcă să se apropie de mine, aflând și că muncește „la stat”, într-un post cam nelucrativ, l-am privit cu reținere. Dar pe atunci nu știam mai nimic despre el și despre lucrarea lui. Ciprian Voicilă are vocația prieteniei. Dar nu la modul obișnuit, nu în felul în care avem toți nevoie de un strop de căldură. Ciprian Voicilă are vocația prieteniei la modul enorm, în felul lui Nichita Stănescu, dar nu cu lipsa de discernământ frizând nebunia (sau, poate, creștinismul?) a poetului care era în stare să se pupe cu toată lumea, cu ultimul bețiv din Piața Amzei și cu președintele Academiei Române, cu deținutul politic și cu torționarul lui, cu Paul Goma și cu Dumitru Popescu, în aceeași zi. Și nici cu superficialitatea acestuia. Dacă ar fi simțit nevoia să cizeleze o poezie sau să bea o vodcă, Nichita Stănescu și-ar fi lăsat orice prieten să-l aștepte un ceas, dar Ciprian nu ar face în ruptul capului asta. Vocația prieteniei e în centrul ființei lui Ciprian mai mult decât orice, și face ca toate celelalte calități ale lui să treacă pe planul doi. Așa se face că puțini dintre prietenii lui îți vor spune că este un nume important al literaturii de azi, cu subiecte deosebite și un stil apropiat cititorului, direct și incitant, sau că e un luptător al Ortodoxiei, mai discret, dar tenace. Ei îți vor spune, toți, că Ciprian Voicilă le este prieten. Un cuvânt banal, pe care îl folosește multă lume azi, în contexte improprii, dar care, în cazul lui, are greutatea vocației. Dar această vocație nu e ușor de dus. Nu o dată ea se transformă într-un chin. Ciprian îi primește pe oameni cu căldură și se necăjește de fiecare dată când i se răspunde cu răceală. Iar asta se întâmplă de multe ori, pentru că vocația prieteniei e o floare extrem de rară, chiar și în lumea ortodoxă. Iar Ciprian are dreptate să aștepte să i se întoarcă iubirea pe care o dăruiește. Dacă toți am face asta, lumea noastră s-ar schimba și ar căuta să ia tocmai chipul lumii străbătute de Harul Iubirii pe care o dorește Domnul Hristos pe pământ. Structural, Ciprian este un reprezentant exponențial al unei culturi pe cale de dispariție: o cultură studențesc-dostoievskiană a „tranziției”, în care mi-am făcut veacul și eu. Fără să aibă luminile Ortodoxiei, această cultură avea totuși farmecul ei harismatic și candoarea ei hristică. Și cred că pe urma acestora a ajuns astăzi Ciprian acest ostaș vrednic al Domnului Hristos care este. Și, ca să nu las în coadă de pește îndoiala de la care plecasem: Ciprian lucrează la Muzeul Țăranului Român și a intrat acolo pe o ușă deschisă de Irina Nicolau, vrednică ucenică a lui Horia Bernea, iar nu pe ușile pe care au intrat și intră masonii și securiștii care vor să scoată crucile din acel muzeu. Toți prietenii lui, de la Danion Vasile la Stelian Crăciun îți vor spune că Ciprian nu le este doar prieten, ci este chiar cel mai bun prieten al lor. Dar se înșeală, pentru că Ciprian este cel mai bun prieten al meu! Îi doresc pace, bucurie și vremuri frumoase alături de soția și fetița sa! Și sper ca rândurile mele să nu-i fie spre înfloririea necuratului păcat al mândriei, ci spre alinarea rănilor pricinuite de indiferența intelectualității recunoscute (și recompensate) de Stat față de cultura ortodoxă, cultură care ar merita cu totul alt loc decât cel atribuit ei acum. P.S.: Opresc deocamdată aici seria acestor portrete din Escadrila Ortodoxă. Gândul de a face această serie m-a luat pe nepregătite și, fiind un om mai degrabă retras… nu mi-am făcut lecțiile pentru asta. Sunt mulți tineri intelectuali ortodocși despre care aș vrea să scriu, dar simt că pe cei mai mulți dintre ei nu îi cunosc îndeajuns. Voi face acest efort de cunoaștere, iar apoi, poate în câteva luni, voi reveni cu noi episoade ale escadrilei. Mi-ar face o mare plăcere să scriu despre: Cătălina Dănilă, Mircea Pușcașu, Mihai-Silviu Chirilă, Sergiu Ciocârlan, Marius Iordăchioaia, Cezarina Condurache, Cristina Cânepă, Alexandra Hîrlavu, Ioana Todor (Bohălțeanu), Daniela Șontică, Fratele Gabriel, Augustin Păunoiu, Părintele Baștovoi și mulți alții. Dar să vedem ce va rândui Dumnezeu. Sper ca ideea acestor portrete să fie preluată și de alții, iar legăturile dintre frații ortodocși să se întărească și prin aceste „exerciții de admirație” (vorba aceluiași Nichita Stănescu, pentru care mă rog uneori și căruia sper ca Domnul să-i ierte toate, anume pentru iubirea pe care o arăta deseori). Știu, știu că e nefericitul Cioran, dar trebuia să mi le fac și eu pe ale mele.(Marius Ianuș) Citiți și „Doi melci”.

Marius Ianuș: Ion Pillat și locul lui în literatura română

Literatura e un domeniu al vieții sociale la fel de supus manipulării ca oricare altul. Am văzut toți cum a fost scos „din cărți” (reviste etc) prozatorul Paul Goma, acum , în zilele noastre, și știm cum au fost azvârliți în pușcării sau trași pe linie moartă, pe vremea comunismului, atâția și atâția scriitori, de la Radu Gyr la Nichifor Crainic. Ion Pillat a fost ucis după moarte, ca alți câțiva, și aruncat într-un colț al tăcerii până azi. Toată obștea postmodernistă a încremenit când a văzut că cel mai apreciat critic contemporan, Alexandru Cistelecan, a ieșit pe piață, în locul istoriilor de smiorcăiți și alienați poeți optzeciști pe care aceștia (și) le așteptau, cu un volum despre poetul Ion Pillat. O tăcere sumbră s-a așternut peste lumea literară. Gânduri negre au încolțit în mințile tuturor postmodermiștilor. „A înnebunit?” „Cis a înnebunit?”, s-au minunat cântărind în palme „cărămida” de aproape cinci sute de pagini dedicată de criticul târg-mureșan poetului Ion Pillat. limpezimi-ion-pillatAm citit cartea, iar aceasta m-a împins la reflecție, până la concluzia că e cazul unui poet profund nedreptățit, unul dintre cei mai buni poeți români din toate timpurile, cam la fel de bun ca Mihail Eminescu, Tudor Arghezi și Radu Gyr. Pe scurt, cu toate poeziile lui Ion Pillat și cu toate datele expuse de Alexandru Cistelecan pe masă, ar putea fi vorba despre cel mai mare poet român. Drept dovadă, vă pun în față o singură poezie – și o trimitere la antologia lui numită „Limpezimi” (pe care o puteți descărca de AICI).
DRUM DE SEARĂ: Ți-aduci aminte seara de sub munte/ În țara ce privește către Jiu?/ Catapeteasma culmilor cărunte/ Purta chenar de aur stacojiu./ Mesteacănii cei albi veneau în pâlcuri/ De lumânări cu sfeșnice de-argint ;/ Soborul stelelor citea cu tâlcuri/ Adânci, în stranele de mărgărint./ Și cum treceam pribegi cu toamna-n țară,/ Ardeau mestecenii frunzișul rar/ Și-l dăruiau în lacrime de ceară/ Topite-n pacea mare de altar;/ Pleșuvii munți îngenuncheau în zare/ Trudiți de mers ca peregrini bătrâni./ Mătăniile de oi coborâtoare/ Se deșirau în drumul de la stâni./ Bisericile vechi, purtând potcapul/ Monahilor pe turla lor de lemn,/ Blagosloveau. Troițele cu capul/ Atâtor sfinți uitați ne făceau semn./ Dar noi, nebuni, nu ne-am oprit trăsura,/ Ne-am dus – păgâni grăbiți – spre Polovraci:/ De pretutindeni ne-arăta pădurea/ Copaci schimonosiți ca niște draci/. P.S.: Și ar trebui spus că dacă lumea ortodoxă ar putea să așteapte o reîndreptățire culturală în lumea de azi, ea ar putea veni tocmai prin oameni precum Alexandru Cistelecan și Daniel Cristea-Enache. Deși e extrem de importantă și încercarea de repoziționare în ochii lumii a literaturii ortodoxe și de discernere a ortodoxiei din literatură făcută de Sergiu Ciocârlan, chiar dacă el nu e cunoscut în lumea căreia într-o anume măsură i se adresează, ci doar în mediul ortodox (dar să sperăm că va fi foarte cunoscut și „în lume”). Pentru început, l-ar putea citi alți critici cu aplecare către Ortodoxie și s-ar putea folosi de ideile lui. Cred că datoria fiecărui creștin e să arunce cât mai multe „cârlige” în lume, pentru că nu știm pe cine va lumina Dumnezeu să se agațe în ele.

miercuri, 15 octombrie 2014

O melodie excepțională, mai ales pentru tineri: Cedry2K - Sfinții Închisorilor

Despre Cedry2k am scris în Sfinții de lângă noi. Despre cum a văzut Stelian/Cedry2k izvorând mir din sfintele moaște ale mărturisitorilor de la Aiud puteți citi aici. Despre concertul pe care l-a susținut duminică puteți citi aici. Vă mărturisesc faptul că mi-au dat lacrimile când am ascultat prima dată piesa aceasta, acolo unde sunt invocați o parte dintre Sfinții Închisorilor, fiecare după numele lui. Și nu sunt singurul care a trăit asta. Sfinții Închisorilor, poetul mărturisitor Radu Gyr, să îl ajute pe Stelian să „ducă duhul mai departe!”, potrivit dorinței lui Valeriu Gafencu. La ora actuală, Stelian este singurul om (în opinia mea) care poate să le transmită eficient tinerilor valorile și mesajul Sfinților Închisorilor. Să îi fim aproape cu rugăciunea, neuitând că pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!” autorul ei a fost condamnat la moarte și nici măcar astăzi nu poate fi spusă în spațiul public fără ca o anumită categorie socio-politică din România să nu intre în trepidație. (Ciprian Voicilă)

Marius Ianuș: Irina Bazon – o zână de fulgi de zăpadă

Intelectualii ortodocși nu se promovează între ei. Nu prea înțeleg de ce, dar aceasta este o realitate. Mi-am dat seama de asta pe când scriam despre necazurile prietenului Daniel Focșa. Și m-am hotărât să repar, pe cât îmi stă în putință, această stare de lucruri. Încep, așadar, un serial de promovare a acestor intelectuali. (Cum primul episod al său poate fi considerat chiar articolul despre Daniel, acesta este al doilea episod, dedicat domnișoarei Irina Bazon.) Delicată ca un fulg de zăpadă care plutește lin în pridvorul unei mănăstiri… Ireală, nepotrivită cu lumea asta și înfrumusețând-o prin prezența sa, de parcă fulgul despre care vorbesc și-ar arăta scânteierile minunate într-o seară care aduce primăvara… Blândă, molatecă și gingașă ca un ghiocel… Dar cu ce nu aș putea să compar fragilitatea duioasă a acestei poete vasluiene melancolice, parcă anume făcută ca să se plimbe prin frumosul parc din centrul orașului natal, plutind mai lin decât un vis pe lângă băncile îndrăgostiților? În pofida acestei fragilități exterioare vădite, principala preocupare a Irinei e lupta pentru salvarea neamului românesc. S-a angrenat în această luptă cu o tărie de caracter neașteptată și, prin articole, poezii, adnotări, dar și prin munca mai anevoioasă de selectare și distribuire a gândurilor altora, a reușit să impună, dincolo de parfumul aparte al ființei ei, o atitudine culturală unică și memorabilă, un stil. Să o citim, deci, pe domnișoara Irina Bazon, această Ioana d`Arc a naționalismului creștin românesc, ale cărei ii sărbătorești au fluturat atât la simpozioanele Ortodoxiei și ale Sfinților Închisorilor, cât și pe baricadele de la Pungești. P.S.: Nu aș vrea ca aceste rânduri să fie înțelese greșit. Aceasta nu e o tentativă de seducere. Așadar, trebuie să primiți rândurile de mai sus la adevărata lor greutate, cea de portret dezinteresat. Și iertați-mă că le pun aici într-o zi de post… Sper să nu fie spre sminteală. (A existat cândva o încercare de a ne apropia, dar, pentru că suntem firi extrem de diferite, a rămas stabilit că ea nu e genul de fată care să fugă în lume cu unul care e gata să treacă o culme de munte pe jos ca să-i spună cuiva ceva ce a doua zi poate să regrete, iar eu nu aș putea aștepta o decizie a unei fete câteva luni.)

marți, 14 octombrie 2014

Ortodoxia și artele marțiale - cu Preot dr. Mihai Andrei Aldea (USH - Matei Georgescu)

Preotul Mihai Andrei Aldea este licențiat în teologie, specializarea bizantinologie, Facultatea de Teologie a Universității București. Este doctor în filologie, Institutului de Etnografie și Folclor al Academiei Române specializarea folcloristică şi doctorand în istorie, Universitatea din Bucureşti.