miercuri, 1 iulie 2015

Fundația George Manu: Permanenţe – ediţie specială

Abuzul statului împotriva drepturilor cetăţeanului - încă posibil în România/ Cine şi-ar putea închipui că în România anului 2015, stat membru al Uniunii Europene, drepturi fundamentale ale omului ar putea fi încălcate de instituţii ale statului, fără ca cetăţenii vizaţi să se poată opune în vreun fel? Şi totuşi, acest lucru este teoretic posibil, şi din păcate pe cale să se întâmple şi aievea. Întâi teoria. Să presupunem că o anumită opinie, sau concepţie de viaţă a unei categorii de oameni, nu este pe placul unora dintre aleşii poporului. Sau mai precis a unor cercuri care au capacitatea şi mijloacele de a face un lobby eficient şi total pe lângă unii din aceşti aleşi. Concepţia respectivă poate genera şi forme de manifestare politică, fără ca acest lucru să fie numaidecât obligatoriu. Ceea ce importă este faptul că unii parlamentari sunt încredinţaţi că reprezentanţii ei constituie un pericol atât de grav pentru societate, încât drepturi fundamentale consfinţite de Constituţie, cum ar fi cele la asociere, libertatea de opinie şi de exprimare, trebuie trecute pe un plan secund. În opinia iniţiatorilor devine astfel absolut necesară o lege punitivă împotriva acestor oameni, care să-i nominalizeze explicit. Aceasta pentru că până acum ei nu au putut fi încadraţi în niciuna din infracţiunile catalogate de actualul Cod Penal. Nu importă nici dacă acel presupus pericol e real sau nu. Ceea ce contează este combinaţia dintre hotărârea şi consecvenţa unora care urmăresc trecerea cu orice preţ a proiectului de lege prin toate fazele de rigoare ale procesului legislativ, şi indiferenţa, ignoranţa sau reţinerea celorlalţi, încât proiectul trece prin Parlament fără o opoziţie semnificativă din partea cuiva. Urmează, bineînţeles, promulgarea de către Preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial, moment în care legea profund restrictivă de care vorbim intră în vigoare. Pe lângă nedumerirea firească ce vizează oportunitatea acestei legi (dacă nu există niciun pericol iminent din partea vreunei grupări constituite oficial, se justifică atunci augumentarea legislaţiei cu noi prevederi restrictive?) se poate pune întrebarea dacă cetăţeanul are totuşi vreo şansă să-şi apere în cadrul actualului sistem democratic drepturile fundamentale în faţa unor posibile abuzuri ale instituţiilor statului? Are … şi nu prea! Dacă instituţii ale statului cum ar fi Preşedinţia, Guvernul, un anumit număr de parlametari sau Avocatul Poporului ar sesiza Curtea Constituţională asupra posibilei neconstituţionalităţi a proiectului de lege, ar mai exista o şansă teoretică de a stopa această lege aberantă. E însă de presupus că numitele instituţii ale statului nu vor face o asemenea sesizare, pentru că le lipseşte informaţia necesară şi baza argumentativă pentru a contesta apriori acest proiect de lege la Curtea Constituţională. O singură şansă ar părea să existe, una infimă. Dar e singura modalitate prin care Avocatul Poporului ar putea să dea curs unei sesizări privind neconstituţionalitate legii. Anume mediatizarea cazului descris în presa care are un anumit impact la nivelul opiniei publice româneşti. Mediile de informare respective şi Avocatul Poporului nu trebuie să-şi însuşească argumentaţia celor care se consideră îndreptăţiţi să susţină că proiectul de lege le încalcă drepturile cele mai elementare. Ci doar să susţină principiile statului de drept şi să facă tot posibilul pentru împiedicarea unui posibil abuz împotriva unor cetăţeni care până acum s-au manifestat cu deplină loialitate, fără să poată fi inculpaţi de vreo altă lege, decât de cea care se preconizează a fi una “cu dedicaţie”, croită expres pe seama lor. Rămâne deci doar acest fir subţire, de care atârnă însăşi temelia democraţiei şi a statului de drept în România. Va fi în stare instituţia Avocatului Poporului să înţeleagă adevărata miză a evenimentelor? O întrebare cu un răspuns deschis… Cazul descris mai sus nu e unul ipotetic. E unul cât se poate de real. Categoria de cetăţeni care se doreşte a fi incriminată e a celor care împărtăşesc concepţia legionară. Sunt oameni care apreciază autori de frunte ai culturii româneşti precum Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Nae Ionescu, Ion Barbu, Radu Gyr şi care îi cinstesc pe cei supranumiţi “sfinţi ai închisorilor” precum Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Justin Pârvu, Pr. Arsenie Papacioc. Sunt incriminaţi în bloc oameni care nu au încălcat până acum nicio lege, care doar cred în valori spirituale şi morale, precum şi în frumuseţea sufletească ce caracterizează specificul neamului lor. Argumentele pe care ei le aduc împotriva acestui proiect de lege aberant, care îi incriminează în bloc, fără discernământ, sunt cât se poate de pertinente şi de solide. Acest număr special al revistei noastre îşi propune să le aducă în faţa opiniei publice. Fundaţia “George Manu”

Mâine, 2 iulie, îl prăznuim pe Sfântul Ierarh Ioan Maximovici

De citit: Mărturii despre ajutorul primit prin Sfântul Ioan Maximovici. Sfântul Ioan Maximovici- ocrotitor al copiilor orfani . De văzut: Filmare cu moaștele Sfântului Ioan Maximovici.

vineri, 26 iunie 2015

Discursul corect politic despre Sfinţii Închisorilor. Strategiile eludării

(Articol preluat din Revista Permanențe) Motto: „Dacă putem da în vileag adevăratele origini şi natura corectitudinii politice, vom fi făcut un pas gigantic către abolirea ei” (William S. Lind) Nu cu multă vreme în urmă a văzut lumina tiparului o carte importantă: „Corectitudinea politică - „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale”. Apărută la Editura Rost, cartea îngrijită de gânditorul american de orientare conservatoare William S. Lind şi de românii Andrei Dîrlău şi Irina Bazon, este propriu-zis o radiografie - desfăşurată pe mai multe planuri - a noii maladii care a cuprins România recentă: corectitudinea politică. O boală colectivă ai cărei germeni se transmit la nivel cultural (prin curentele culturale încurajate şi finanţate de principalele instituţii ale statului), în sistemul de învăţământ universitar (având ca centre de emergenţă în special facultăţile de ştiinţe socio-umaniste) şi mai ales în mass-media (televiziune, presă, agenţii de publicitate). O boală „mortal de serioasă” pentru că „încearcă să altereze virtualmente toate regulile, oficiale şi neoficiale, care guvernează relaţiile dintre oameni şi instituţii. Ea vrea să schimbe comportamentul, gândirea, chiar şi cuvintele pe care le folosim. Într-o măsură semnificativă, deja a reuşit s-o facă. Iar cine controlează limbajul, controlează de asemenea şi gândirea” (William S. Lind). Vom lua ca ghid de iniţiere în noua paradigmă, corectitudinea politică, volumul amintit mai sus şi vom răspunde la câteva întrebări orientative. 1. Ce este corectitudinea politică? Potrivit gânditorului american, dacă pentru marxişti această sintagmă desemna „Linia Generală a Partidului”, pentru adepţii ei contemporani nouă ea semnifică „Linia Generală a Sistemului în America, astăzi”. Avem de a face cu o nouă ideologie totalitară care nu suportă concurenţă ideatică. Pentru cel care îndrăzneşte să gândească de-negânditul şi mai ales să rostească ceea ce este interzis să rosteşti, „rezultatul este în mod inevitabil lagărul de concentrare, gulagul şi mormântul” (Lind) În introducerea la textele autorilor William S. Lind, Raymond V. Raehn, T. Kenneth Cribb, Jr.; Jamie Mc Donald, Gerald L. Atkinson, primul scrie: „Cu toate că au existat şi există unii americani care au crezut sau cred în ideologii, America însăşi nu a avut niciodată o ideologie oficială, de stat - până acum. Dar ce se întâmplă azi americanilor care sugerează că există diferenţe între grupurile etnice, ori că rolurile sociale tradiţionale ale bărbaţilor şi femeilor reflectă firile lor diferite, ori că homosexualitatea este greşită din punct de vedere moral? Dacă sunt figuri publice, ei trebuie să se târască în noroi şi să se înjosească cerându-şi nesfârşite scuze ipocrite. Dacă sunt studenţi la universitate, ei riscă judecăţi arbitrare în „Camere Înstelate” (Notă explicativă: „Star Chamber Courts” - veche instanţă engleză de apel (sec. XVI-XVII) numită Camera Stellata, aflată în Palatul Westminster - un tribunal special, fără martori, cu proceduri secrete, metode inchizitoriale şi sentinţe arbitrare, folosit ca instrument de opresiune şi armă politică pentru terorizarea opozanţilor regimului, prin decizii favorabile regelui şi guvernului) şi posibila exmatriculare). Dacă sunt angajaţi ai unor corporaţii private, riscă să-şi piardă locul de muncă. Şi care a fost crima lor? Că au contrazis noua ideologie de stat a Americii - „Corectitudinea Politică” ”. William S. Lind arată că ceea ce îndeobşte poartă numele de „corectitudine politică” ar trebui etichetat mai precis ca marxism cultural. Concluzia ar trebui să îi pună pe gânduri pe adepţii corectitudinii politice care o consideră apanajul liberalismului clasic, o consecinţă ultimă a respectării în practică a drepturilor omului. Meritul extraordinar al cărţii recent apărute este acela că pune în lumină întregul traseu cultural, ideatic, şi social prin care noua dogmă a lumii în care trăim - corectitudinea politică - este legată inextricabil de Marx şi marxism. Lind relevă faptul că ideologia marxistă a supravieţuit în timp prin efortul unor intelectuali de a traduce marxismul din limbajul economiei în cel al culturii. Primul dintre aceştia a fost comunistul Antonio Gramsci, în anii 20. În paranteză fie spus, Gramsci - fost angajat al Internaţionalei Comuniste între 1923 şi 1924 - elaborase celebra teorie despre hegemonia culturală prin care marxiştii trebuie să îşi exercite hegemonia culturală, cu concursul instituţiilor sociale, ceea ce ar fi dus, în final, la crearea omului nou... comunist. Acesta constatase, printre altele, că muncitorii nu vor rezona la chemările lor revoluţionare atâta vreme cât îşi vor păstra un suflet creştin. Ulterior, în 1923, un număr de intelectuali marxişti, în frunte cu Georg Lukacs, a înfiinţat Institutul pentru Studii Sociale, al cărui scop final era această traducere şi care avea să rămână în istoria culturală a Europei inter şi postbelice ca şcoala de la Frankfurt - din care fac parte şi Wilhelm Reich, Erich Fromm, Herbert Marcuse, Theodor Adorno. În opinia lui Lind, „Şcoala de la Frankfurt l-a combinat pe Marx cu Freud, iar mai târziu (a suferit) alte influenţe, au adăugat lingvistica pentru a crea „Teoria critică” şi „deconstructivismul”. Acestea, la rândul lor, au influenţat puternic teoria educaţiei, iar prin intermediul instituţiilor de învăţământ superior au dat naştere la ceea ce azi numim „corectitudine politică”. Descendenţa e clară şi linia se poate reconstitui mergând înapoi drept până la Karl Marx”. 2. Care sunt efectele palpabile ale noii ideologii totalitare - corectitudinea politică- în spaţiul public românesc? A. Campania agresivă de promovare a homosexualităţii în instituţii de prestigiu ale statului (în curând şi în învăţământul secundar), cu largul concurs al unor ambasade din România; B. Presiunea fără precedent exercitată de reprezentanţii minorităţilor sexuale din România pentru redefinirea conceputului de căsătorie: se vrea căsătorie = parteneriat civil, ceea ce reprezintă un real pericol pentru reprezentanţii şi apărătorii familiei tradiţionale; C. Încercarea de excludere a lui Dumnezeu din spaţiul public prin transformarea orei de religie, în programa şcolară a învăţământului de stat, în disciplină opţională. 3. Cum recunoaştem discursul specific ideologiei corectitudinii politice? Întrebarea vizează două dimensiuni: metoda de analiză a faptelor şi raportul discurs-realitate. Lind consideră că metoda îndelung uzitată de adepţii corectitudinii politice este deconstructivismul, o metodă de analiză „concepută astfel încât să evidenţieze corectitudinea ideologiei lor în toate situaţiile. Pentru marxiştii clasici, analiza era economică. Pentru marxiştii culturali, analiza este lingvistică: deconstructivismul. Deconstrucţia „dovedeşte” că orice „text”, trecut sau prezent, ilustrează opresiunea negrilor, femeilor, homosexualilor etc., prin aplicarea unei anumite grile de lectură care „găseşte” asemenea sensuri în cuvintele textului (indiferent de înţelesul lor real). Ambele metode sunt, desigur, analize false care răstălmăcesc realitatea evidentă astfel încât să se conformeze unor concluzii prestabilite, dar care dau ideologiei un aer „ştiinţific”. Un domeniu specific de aplicare a metodei deconstructiviste este acela al istoriei. Despre premisele false acceptate in corpore de deconstructivişti, în analiza faptelor istorice, veţi afla mai multe din textul lui Roger Kimball- „Desfiinţarea istoriei: de ce relativismul este greşit?” Una dintre trăsăturile comune istoricilor fascinaţi de metoda deconstructivistă este aversiunea pe care o manifestă în raport cu ideea de adevăr obiectiv. Pentru ei adevărul este întotdeauna relativ, condiţionat de datele celui care analizează faptele istorice (cultura din care provine, sistemul lui de credinţe şi convingeri, prejudecăţile sale, apartenenţa etnică, sexul). În final, concluzia lor este că adevărul nu este ceva pe care îl descoperi, dimpotrivă, este ceva inventat. Prin urmare, deconstructiviştii nu reflectă în discursul lor realitatea. Ne amintim aici că una dintre definiţiile tradiţionale- în acord cu bunul simţ- ale unui enunţ adevărat era , în scolastica medievală, adecvarea dintre enunţ/ discurs şi realitate: veritas est adaequatio rei et intellectus (adevărul este concordanţa dintre lucru şi intelect). În România ultimilor zeci de ani Lucian Boia, de pildă, cam asta face: deconstructivism. Titlurile cărţilor sale, vândute drept cărţi de istorie, sunt grăitoare in acest sens: Istorie şi mit în conştiinţa românească, Două secole de mitologie naţională, Jocul cu trecutul. Avem intelectuali români de profesie... deconstructivişti. 4. Cum se aplică discursul corect politic la subiectul Sfinţii Închisorilor? În ultimii ani creştinii din România şi-au manifestat interesul pentru istoria lor recentă, redescoperind rămăşiţele materiale şi spirituale ale unei Românii interbelice peste care a trecut tăvălugul comunismului. Moaştele descoperite în gropile comune de la Aiud, Târgu Ocna şi, recent, la Periprava atestă cât se poate de empiric un adevăr incontestabil: valorile cardinale care i-au călăuzit în viaţă şi în moarte sunt certificate ca valide atât în timp, în istorie, cât mai ales în eternitate… de Dumnezeu. Aşa se face că despre ei, Sfinţii Închisorilor, se vorbeşte - din evlavie sau din interes - pe diverse tonalităţi, în diverse registre: de la tonul pios - prin care se doreşte întreţinerea şi intensificarea evlaviei faţă de ei, mergând până la recunoaşterea lor oficială ca sfinţi şi trecerea lor în calendarul creştin-ortodox - până la tonul rece, academic, voit obiectiv şi obiectivant, prin care se încearcă o înţelegere a tabloului de ansamblu privind mecanismele totalitarismului comunist. Un tip de discurs nu îl exclude pe celălalt. Aş zice că, mai degrabă, se pun în lumină reciproc, se completează. Este bine că biografiile Sfinţilor Închisorilor suscită interesul unor categorii sociale şi profesionale atât de variate. Vorbind despre ei încercăm, explicit sau nu, să le transmitem mai ales tinerilor României de azi valorile lor perene: dragostea faţă de Dumnezeu şi ataşamentul ontologic pentru neamul românesc. Întrebarea care se pune nu este, prin urmare, de ce vorbim despre ei? Ci: cum vorbim despre ei? Pentru că, în fapt, sunt două modalităţi de a vorbi: 1. în conformitate cu noua ideologie de stat - corectitudinea politică - dar în dezacord profund cu întregul univers spiritual în care s-au format şi au acţionat Sfinţii Închisorilor; 2. În acord cu ei şi în dezacord ideatic flagrant cu restul lumii. A doua opţiune epistemică este asumată rar, dacă nu chiar foarte rar, întrucât atrage după sine şicane mediatice, şifonarea imaginii publice a vorbitorului sau a scriitorului, etichetarea sa ca fascist, nazist, antisemit etc. Aceasta fiind situaţia, cel mai comod este să vorbeşti despre Sfinţii Închisorilor trecând sub tăcere amănuntele biografice care ar strârni scântei în mass-media, scântei care ar putea să te ardă la figurat, dacă nu chiar la propriu. Cu alte cuvinte, practici, performezi un discurs care se autocenzurează - trăsătură tipică descrisă de autorii volumului „Corectitudinea politică - „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale”În continuare voi enumera câteva strategii paşnice, în perfect acord cu ideologia corectitudinii politice, de eludare sau chiar falsificare atât a trecutului istoric recent al României, cât şi - mai ales!- a parcursului biografic al Sfinţilor Închisorilor. 1. Focalizarea atenţiei doar pe timpul petrecut în închisoare. Ne interesează, de pildă, viaţa lor duhovnicească, modalităţile ascetice prin care s-au sfinţit în temniţele carliste, antonesciene, comuniste. Şi atât. Ca şi cum ei ar fi ajuns acolo aleator şi ar fi descoperit împreună, supuşi la tot felul de vitregii, diverse modalităţi de supravieţuire. Când, în realitate (vorbim de realitatea istorică), lucrurile au stat altfel. Majoritatea Sfinţilor Închisorilor provin din Mişcarea Legionară. În timpul reeducării de la Piteşti, studenţii legionari au fost principalii vizaţi. Dovadă că prigoana îndreptată împotriva lor nu a fost una pur politică este, printre altele, că primele torturi din camera 4 de la Piteşti s-au desfăşurat pe 6 decembrie (praznicul Sfântului Nicolae) şi 25 decembrie (Naşterea Domnului). Mărturisitorii din temniţele de pe teritoriul României s-au format, în marea lor majoritate, în Frăţiile de Cruce, în acord cu un ideal sublim fixat de Căpitanul: „Mişcarea Legionară, înainte de a fi o mişcare politică (…) este o şcoală spirituală, în care dacă va intra un om, la celălalt capăt va trebui să iasă un erou”. Ei au făcut parte dintr-o generaţie, având valori comune, un Weltanschauung comun şi un ideal comun. Cunoşteau de mai înainte, la nivel simbolic, principalele momente ale drumului Golgotei pe care aveau să păşească: muntele suferinţei, pădurea cu fiare sălbatice, mlaştina deznădejdii. 2. Desemnarea lor ca „Sfinţii Închisorilor comuniste”. Restrângând categoria mărturisitorilor români din secolul XX la cei care au fost închişi în timpul regimului comunist, îi excludem din principiu pe aceia care au fost prigoniţi încă din timpul regimului carlist şi antonescian. Exemplificăm aici prin câteva nume: Lucia Grecu, Nicoleta Nicolescu, Elena Lenuţica Bagdad, Iordache Nicoară. 3. Alegerea doar a câtorva personalităţi din categoria „Sfinţilor Închisorilor”, trecând sub tăcere zeci de alte nume, cu viaţa şi suferinţa lor. Părintele Atanasie Ştefănescu, mărturisea într-un interviu, faptul că se vorbeşte prea puţin despre doctorul Dumitru Uţă şi despre Traian Trifan: „(…) Însă despre doctorul Uţă nimeni nu vorbeşte. El a salvat Aiudul”. „ Ce viziune a avut Trifan, domnule, mare vizionar era omul acesta! Cei de azi vorbesc toţi de treburile astea, dar nu vorbesc de Trifan ca şi când nu ar fi existat.” (Părintele Atanasie Ştefănescu - „Oameni şi fapte din vatra Aiudului”, Fundaţia Justin Pârvu, 2012; p. 54, 127) 4.Încercarea de a-i „exonera” de „vina” apartenenţei la Mişcarea Legionară, crezând că, în acest fel, le creştem şansele de canonizare. Prin această atitudine dovedim lipsă de respect pentru viaţa lor (viaţa fiecăruia dintre noi fiind un continuum, care trebuie privit ca întreg), pentru întregul univers spiritual în care s-au format- despre care am detaliat la punctul 1- şi încălcăm pravila bisericească prin care ni se interzice să falsificăm vieţile sfinţilor. 5. Desemnarea lor, în mod obstinat, ca „mărturisitori”, evitând astfel titulatura de sfinţi. În Biserică există mai multe categorii de sfinţenie: profeţii, apostolii, mucenicii (termen sinonim cu „martirii”, „mărturisitorii”), cuvioşii (proveniţi, de obicei, din rândul monahilor). Din punct de vedere etimologic, „martir” - în limba greacă „martys” (gen. „martyros”), în latină, „testis”- înseamnă martor, „cel care îşi aminteşte cu foarte mare grijă de un anumit lucru sau eveniment” (conform „Dicţionarul etimologic al limbii greceşti” al lui Chantraine). Rămâne ca fiecare dintre noi să identifice în discursul public despre Sfinţii Închisorilor aceste trăsături şi, mai ales, să decidă - în cazul în care evlavia sau interesul epistemic ne îmboldesc să vorbim sau să scriem despre ei - în ce postură discursivă se aşază: corectă faţă de noua ideologie de stat - corectitudinea politică - dar incorectă faţă de ei, Sfinţii Închisorilor, sau viceversa. (Ciprian Voicilă)

luni, 22 iunie 2015

Astăzi, de la ora 19.00, lansăm antidotul pentru „corectitudinea politică”

Astăzi, marţi, 23 Iunie a.c., ora 19.00, Editura ROST lansează cea mai recentă publicaţie a sa, volumul colectiv „Corectitudinea politică: „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale”, coordonat de William S. Lind, Andrei Dîrlău şi Irina Bazon. Despre importanţa temei, structura şi ţinta cărţii şi contextul în care apare vor vorbi: scriitorul Sorin Lavric, sociologul Ciprian Voicilă şi directorul Editurii Rost, Claudiu Târziu. Prezentarea va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Participanţii vor putea cumpăra cartea la un preţ promoţional. Evenimentul va avea loc la Casa Cu Rost (Calea Victoriei 155, bl. D1, tronson 8 – intrarea prin str. Buzeşti, vizavi de agenţia Tarom, între farmacia Sensiblu şi banca Credit Agricole). Intrarea este liberă.

duminică, 21 iunie 2015

Marturie despre Parintele Ilie Lacatusu

Am promis demult parintelui Ilie ca voi marturisi toate binefacerile sale pentru mine si familia mea, pentru ca si alte persoane sa poata spera si beneficia de ajutorul sau. Prima mea intalnire cu parintele Ilie a fost in urma cu multi ani (cred ca peste 10 ani). Atunci eram studenta in Bucuresti si o colega m-a invitat sa asist la o prezentare de documentar (la un centru cultural studentesc) privind descoperirea moastelor unui nou sfant! Parintele Ilie Lacatusu. Am urmarit cu interes, bucurie si speranta documentarul. Imi amintesc ca TVR lua interviuri la iesirea din sala. Intre timp am lucrat in strainatate si, in timpul unei vizite in tara,in urma cu catva ani, am intrebat o prietena daca are stiri despre canonizarea Parintelui Ilie Lacatusu, discutia a inceput vorbind de pelerinajul prietenei mele la Parintele Arsenie Boca. Nu stia nimic de Parintele Ilie. Am plecat din tara si la aeroport am cautat sa cumpar niste reviste. In chioscul de la aeroport, prima carte pe care am vazut-o cand am intrat a fost cartea „Viata, Minunile si Acatistul Parintelui Ilie Lacatusu”! M-am bucutat foarte tare, am cumparat cartea (singura pe care o aveau) si am citit-o pe avion. Am inteles ca este un semn. Sfantul Ilie a auzit ca intreb de el si mi-a dat de veste! Am inceput sa citesc acatistul cand aveam cate o nevoie sau problema. Primul ajutor a fost cu slujba mea din strainatate, de care nu mai eram sigura. S-a rezolvat in timp si acum am un post sigur. M-au ajutat, de asemenea, cu rugaciuni si pelerinaje la cavoul Parintelui Ilie, mama mea si preotul Ioan, un preot duhovnic la care mergea mama mea pentru ajutor. Mama mea a vizitat si a citit si acatistul Sfantului Nectarie de la Manastirea Radu Voda. Ulterior, am cerut ajutor Parintelui Ilie pentru casatorie si copii (traiam in cuplu de multi ani, necasatoriti). Am citit acatistul Parintelui Ilie si s-a rezolvat in timp: ne-am casatorit anul trecut, iar in prezent sunt insarcinata. Multumesc Parintelui Ilie Lacatusu pentru tot ajutorul dat! Am avut si probleme de sanatate (2 interventii chirurgicale) si m-am rugat Parintelui Ilie. S-au petrecut cu bine, chiar daca au fost si alte incercari, ma rog si Parintele Ilie imi ajuta! Mi-a raspuns la toate cererile mele si ii multumesc. Am incurajat prietenele mele, care au avut si ele incercari si chiar boli grave, sa se roage pentru sanatate sau pentru rezolvarea problemelor lor, caci Parintele Ilie nu te lasa singur ! Si este grabnic ajutator ! Ma rog in continuare cand sunt probleme sau incercari. Multumesc Bunului Dumnezeu pentru sansa de a descoperi pe Parintele Ilie si pentru ajutorul dat! Mentionez in rugamintile mele pe Preacurata Maica Domnului si pe toti sfintii, pe care i-am intalnit sau la care m-am rugat in timpul vietii, ca pe niste prieteni gata sa ne ajute: Sfantul Calinic de la Cernica, Sfantul Spiridon al Trimitundei, Sfantul Ciprian si Sfanta Iustina, Sfintii parinti Ioachim si Ana, Sfantul Ioan Botezatorul, Sfantul Gheorghe, Sfantul Ilie, Sfantul Nicolae, Parintele Arsenie Boca, Sfantul Nectarie, Sfantul Ioan Gura da aur, si toti cei de sus. Doamne, ajuta ! (Monica F.)

vineri, 19 iunie 2015

Fundația George Manu: Apel cu privire la proiectul de lege “antilegionar”

Doamnelor şi domnilor deputaţi, în curând veţi fi puşi în situaţia de a vă da votul asupra proiectului de lege PLx 193/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Punctul esenţial al completării îl reprezintă interzicerea „organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter legionar“ precum şi incriminarea „promovării concepţiilor legionare“, termen adăugat în mod deliberat alături de „fascist, rasist şi xenofob“, în mod evident datorită lipsei sale de suprapunere cu aceste concepţii deja incriminate de legislaţia actuală. Pentru noi, acest proiect de lege, care are în vedere o culpabilizare colectivă la scară istorică, denotă un caracter abuziv şi arbitrar. El nu este fundamentat nici pe nicio bază juridică (cum au fost procesele de la Nürnberg care au condamnat regimul nazist şi structurile sale, dar care au scos legionarismul de pe lista inculpaţilor) şi nici pe o bază creată de o comisie imparţială de istorici, care să fi studiat fenomenul legionar pentru a ajunge la concluzia caracterului funciar criminal al acestuia. Suntem conştienţi că acest proiect de lege a fost impus la presiunile unui mic grup de interese format în jurul institutului “Elie Wiesel” şi presupunem că mulţi dintre dvs. aţi avut de-a face cu asemenea presiuni constante, care au scopul de a impune în mod coercitiv o viziune deformată asupra istoriei şi identităţii naţionale a românilor, absolut identică cu cea promovată de bolşevismul totalitar al anilor 40. Suntem de asemenea convinşi că influenţa presiunilor venite din partea acestui grup de interese extrem de redus a covârşit (cel puţin pentru membrii Comisiei Juridice) argumentele din Apelul semnat de o serie de organizaţii civice şi de mii de români care sunt revoltaţi de acest proiect legislativ. Înainte de a vă da votul dvs., vă rugăm să reflectaţi asupra aspectelor anticonstituţionale ale acestui proiect de lege, care încalcă fără niciun temei juridic, istoric şi legal, drepturile la libertatea conştiinţei, la asociere precum şi libertatea de exprimare. Vă atragem prin urmare atenţia de a nu vă lăsa induşi în eroare de faptul că dacă proiectul de lege a primit aviz favorabil în Comisia Juridică, el ar fi complet lipsit de lacune pe plan juridic şi legal. Menţionăm că dezbaterea care a avut loc pe data de 16 iunie a.c. în comisie a fost marcată de o superficialitate şi de o ignoranţă crasă privind noţiunile aflate în discuţie. Astfel, un amendament al Comisiei Juridice a propus formularea: “mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 - 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară” bazată pe DEX ediţia 1998, ignorând faptul că în ediția revizuită 2009 termenul de “legionar” este definit astfel: “membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist”, eliminându-se prin urmare atributul de “fascist”. Dacă veţi vota favorabil pentru incriminarea într-o formă sau alta a legionarismului, indiferent cu ce amendamente sau nuanţări, va trebui să fiţi conştienţi de faptul că tocmai veţi fi trecut repere fundamentale ale culturii româneşti precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Nae Ionescu, Ernest Bernea, Radu Gyr, etc., cel puţin moralmente, în rândul infractorilor de drept comun. Presupunând totuşi că veţi da votul dvs. pentru această monstruozitate juridică, dar mai ales morală, să admitem că legea defineşte cu precizie termenii de “organizaţie legionară” sau “simbol legionar” pe care ar dori să îi incrimineze. Dar incriminarea “promovării concepţiilor legionare” are un caracter vag, imprecis şi pasibil de abuzuri nesfârşite. Însuşi acest statut de incertitudine, datorită lipsei unor repere şi limite clare în aplicare, are menirea de a induce nesiguranţă, de a promova intimidarea, restricţionând astfel în mod inadmisibil drepul fundamental la libertatea de expresie şi de conştiinţă garantată de constituţie. În urma adoptării acesti legi se va institui cenzura? Vor fi cenzurate toate cărţile unor autori care au avut de-a face cu fenomenul legionar? Vor fi interzise scrierile memorialisticii concentraţionare şi ale rezistenţei anticomuniste, care de fapt reprezintă o contribuţie esenţială la istoria şi identitatea românească, sub pretextul că reprezintă “promovarea concepţiilor legionare”? Vor fi interzise scrieri precum “România în eternitate” a lui Mircea Eliade, “Schimbarea la faţă a României” de Emil Cioran sau “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” de Radu Gyr, sub acelaşi pretext? Cum se va proceda în aplicarea concretă a legii? Se va alcătui o “listă neagră” a cărţilor interzise şi una “albă” a celor “licite”? Care din martirii temniţelor comuniste vor avea dreptul la cinstire din partea noastră şi care nu? Se vor alcătui şi aici două categorii de liste? Ne facem prin urmare datoria de a semnala acest potenţial caracter abuziv al legii, de natură să încalce, fără niciun temei juridic sau istoric, drepturi fundamentale ale cetăţenilor României. Vă cerem ca atare: respingeţi acest proiect de lege care nu serveşte nimănui, decât unei minorităţi interesate, dar nereprezentative la scara societăţii româneşti! Iar în cazul în care libertatea de conştiinţă vă impune a avea o altă opinie decât a noastră, vă solicităm să respectaţi principiul unui “lucru bine făcut”, cu interpretări clare şi cu norme de aplicare fără echivoc, pentru a elimina atât posibilitatea abuzurilor de încadrare cât şi fenomenul de neisguranţă şi intimidare care ar proveni de aici, fapt ce ar avea consecinţe restrictive inadmisibile privind dreptul fundamental la libera exprimare. În ce ne priveşte, considerăm că un proiect de lege care nu răspunde cu precizie la întrebări precum cele ridicate mai sus, privind eventuala cenzură şi restricţii ale unor libertăţi cetăţeneşti, nu poate fi acceptat ca atare, fără amendamente semnificative. Cu toate acestea, ne permitem o sugestie pentru ca toate aceste dificultăţi să fie eliminate în modul cel mai simplu cu putinţă: neadoptarea acestui proiect de lege! În convingerea că veţi şti să daţi dovadă de responsabilitatea cuvenită în faţa poporului român şi a istoriei sale, vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie. Fundaţia “George Manu”

A apărut Revista ATITUDINI, NR. 39 – în memoria Părintelui Justin Pârvu

pg. 8. Părintele Justin, povățuitor duhovnicesc. Din povețele duhovnicești ale Părintelui Justin către maicile de la m-rea Paltin/ pg. 16. Părintele Justin la Părintele Paisie Olaru: Vii de departe, nu? Vii de departe!/ pg 20. Părintele Justin Pârvu: Așa trebuie să începi: cu jertfa!/ pg. 28. Părintele Justin, un înțelept povățuitor și înainte-văzător. Minuni adunate din mărturiile pelerinilor/ pg. 32. Pr. Mihai Andrei Aldea: Cea mai mare bucurie pentru Părintele Justin, în această zi, ar fi să ne aducem aminte că suntem copiii lui Dumnezeu. Predică/ pg 38. Părintele Justin Pârvu – încă speranța și solutia poporului român, de Monahia Ecaterina Fermo/ pg. 42. Părintele Roman Braga – instantanee la trecerea în veșnicie/ pg 50. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Așa cum nu uit suferința, așa nu uit pământul românesc!/ pg. 58. Nicolae Purcărea: Examenul din fața primejdiilor vieții/ pg. 64. Micile fapte mari ale Sfinților închisorilor, de Ciprian Voicilă/ pg.68. Nouă mărturisire de credință împotriva panereziei ecumenismului/ pg. 78. Sf. Nectarie de Eghina: „Dacă Fotie nu exista, cu adevărat n-ar fi existat nici schisma, însă n-ar fi existat nici Ortodoxie”./ pg. 82.Cine va încheia lanțul dintre Apus și Răsărit? Despre ereziile bisericii catolice, de Pr. Constantin Catană/ pg. 96. Eurovision – un Big Brother muzical…, de N.M. Popescu și altele. Comenzi se pot face aici sau la adresa de email: atitudini.pv@gmail.com