Ciprian Voicilă - Sfinții de lângă noi. Copertă și grafică de Dan Munteanu

Ciprian Voicilă - Sfinții de lângă noi. Copertă și grafică de Dan Munteanu
„Cartea lui Ciprian Voicilă, „Sfinţii de lângă noi - Întâmplări, portrete, reflecţii”, este un puzzle încântător de eseistică urbană, file de pateric contemporan, exerciţii de admiraţie şi uluitoare minuni. O carte ca o şezătoare de suflet, cu întâmplări din vremea de azi, care, oricum ar fi ea, este vremea mântuirii noastre. Scrisă într-un stil cald, familiar, lipsită de metafore fără rost şi zorzoane lingvistice, cartea se așază într-un firesc al veşniciei de zi cu zi. În deruta generalizată a lumii de astăzi, Ciprian ne împărtăşeşte ce a auzit, a văzut şi a simţit... Cartea aceasta este ca o floare pe caldarâmul unei lumii agitate. Cine se va opri, o va vedea! Miracole se întâmplă întotdeauna lângă noi.” (Laurențiu Dumitru)

vineri, 18 aprilie 2014

În seara aceasta, între 19.00 și 21.00, domnul Sorin Dumitrescu va fi prezent pe Money Channel TV

În așteptarea Învierii Domnului, vor fi evocați, readuși în prezent, printre noi, Părintele Galeriu, Nichita Stănescu și alte figuri luminoase ale culturii române.

Vă recomand un text superb al scriitoarei Alexandra Svet: Luminândă

Ti-am luat liliac. L-am asezat in fata icoanei pe care mi-a daruit-o proprietarul. Icoana in care, pe sticla putin crapata jos, esti zugravit cazut, coplesit de greutatea crucii. Pe un fond verde- e atat de mult verde- se disting mantia cea rosie a suferintei, chipul deznadajduit al Maicii Sfinte, lacrimile a trei femei miloase, Simon ajutandu-Te cu crucea, soldatii biciundu-Te fara de mila, vreo doi trei trecatori curiosi. Candela palpaie in fata icoanei luminandu-ti patimirea. Miroase a tamaie, a liliac si a ploaia de afara. Cand am iesit in noapte parea ca toti copacii se misca in jurul meu, vii , tanguindu-se ca acum 2000 de ani... Parea ca aceeasi tensiune ca atunci cuprinde intreaga fire si ca luna plange cu aceleasi lacrimi de sange ca in noaptea aceea, cand Te privea neputincioasa, de acolo de sus, si parca ar fi vrut sa moara ea in locul Tau, dar nu putea... Tin in mana comoara mea cea mai de pret. Bucata din maslinul langa care ai plans. Cea pe care mi-a daruit-o paznicul gradinii Tale. Cand am intrat prima oara in ea, am izbucnit in plans... parca Te vedeam, descult si imbracat in alb, mergand spre cei veniti sa Te ucida. lasandu-Te sarutat de cel pe care l-ai numit "prietene", desi stiai prea bine ca Te-a tradat. Acest "prietene" rostit atunci in noaptea aceea, mi se pare cel mai complex si mai frumos si mai inalt si mai nobil cuvant rostit vreodata pe pamant. Culmea nobletei. De Fiul Omului, dupa ce plansese cu lacrimi de sange, inainte sa moara pentru noi, catre ucenicul care L-a tradat, pentru 30 de arginti si Il vindea acum, cu un sarut - (culmea vicleniei!) Retraiam parca fiecare dintre gesturile petrecute atunci acum 2000 de ani si nimeni nu imi putea potoli plansul. Si imi venea sa sarut pamantul cel sfintit de Lacrimile tale de sange... Si plangea inima in mine ca Te-a durut atat de tare. Ca Te-ai simtit atat de singur. Paznicul Tau m-a vazut ca plang. Isi tot facea drum pe langa mine. Tot incerca sa intre in vorba cu mine. L-am ignorat, cufundata in durerea mea. La plecare am stat insa putin de vorba cu el. Nu statusem mult acolo, cu Tine, insa deja ma simteam acum, la plecarea din gradina, mult mai buna decat eram atunci cand intrasem. L-am intrebat, asa, intr-o doara, nu stiu ce mi-a venit, daca noaptea se intampla ceva in gradina. Mi-a spus, pe tonul cel mai firesc din lume, ca uneori vii noaptea si Te rogi. L-am intrebat unde. Mi-a aratat maslinul cel mare si batran in fata caruia ma oprisem mai devreme, incercand sa il ating. Mi-a spus ca vii, imbracat in alb, intri in el si plangi. Ore in sir. Il ascultam fara sa ma indoiesc macar o clipa ca totul se intampla exact asa cum spune el. "Inauntrul maslinului e o mica grota" mi-a spus " Daca vii maine in pauza de pranz, cand nu e nimeni aici, te voi lasa sa intri sa te rogi acolo". L-am privit muta de uimire si de recunostinta si n-am mai apucat sa rostesc nici un cuvant ca a plecat brusc de langa mine. S-a intors radiind de bucurie si de bunatate, intanzandu-mi fericit o bucata din coaja maslinului... Am luat-o si l-am imbratisat intr-o efuziune necontrolata de fericire si de multumire care l-a facut sa roseasca, sa se fastaceasca si sa radieze si mai tare, de parea sa isi iasa din trupul micut si atat de firav... Si-n timp ce eu priveam muta, coplesita, topita, comoara sfanta din mana mea, el imi povestea zambind cu toata fiinta lui ca bunicul si strabunicul lui au fost la randul lor paznicii gradinii, iar el venea aici de mic copil. Imi spuse din nou, privind absent, cu lacrimi in ochi spre maslinul cel batran... "Vine aici uneori noaptea ...plange si se roaga... Sta ore in sir" Am plecat buimaca, tinand strans in mana comoara ce avea sa imi aminteasca in fiecare noapte de atunci incolo ceea ce conteaza. In fiecare seara de atunci, inainte de a adormi o tineam strans si veneam sa iti fiu alaturi in rugaciune, macar pentru cateva clipe. In fiecare seara de atunci incolo aveam sa imi amintesc- tinand strans la piept bucata de lemn de maslin ce parea ca traieste, ca vorbeste, ca vibreaza- ca dincolo de Realitate, exista Adevarul. Cel ce vine si se roaga plangand pentru noi, descult si imbracat in alb... Au trecut doi ani de atunci... Bucata mea de coaja de maslin are acum forma unei inimi, si are desenat pe ea - mi-a aratat Maica Pantilimona, ca eu nu m-am invrednicit sa vad-o lacrima ce se prelinge dintr-un ochi ce se contureaza subtil pe lemnul viu... O tin strans la piept. In seara asta parca plange... Imi amintesc ca a doua zi la pranz am fost acolo. Gradina era goala, soarele ardea mai luminos ca oricand, o multime de pasari ciripeau de parca incercau sa ne spuna ceva, dar noi nu intelegeam nimic...iar eu si Elena am intrat in grota din maslinul cel batran... Paznicul, stresat, incordat, speriat sa nu il prinda cineva, ne-a lasat sa stam o jumatate de ora acolo... Asa ne-a zis... Dar cine mai avea insa vreo notiune de timp? Au trecut doi ani de atunci... Am vazut cam toate locurile pe unde pasii si lacrimile Tale au sfintit pamantul. Inima mea a ramas totusi acolo, in Gradina Ghetsimani... O parte din ea e mereu acolo, plangand langa Tine. Incercand - si reusind prea rar - sa ramana treaza, sa iti fie alaturi in priveghere. Azi e Joia cea Mare. Ascult din nou denia de Joi, tin strans in mana comoara sfanta din coaja de maslin, in casa miroase a tamaie si a liliacul proaspat pe care Ti l-am adus... Scriu si simt cum ma invaluie somnul... Macar asta seara daca nu ai ramane singur... Dar in noaptea asta vei fi luat si vei fi dus la moarte. De doua mii de ani nu s-a schimbat nimic. Ne lepadam, Te vindem, Te tradam, chiar dupa ce iti sarutam cu evlavie chipul din icoana, Te rastignim... sau suntem, pur si simplu, indiferenti. Nu, de doua mii de ani nu s-a schimbat nimic. Strang tare la piept bucata de lemn din maslinul tau batran. Parca imi vorbeste. Astaseara se aude din el o ruga mai fierbinte decat in alte seri si pe pamantul mortii cad astazi lacrimi mari, de sange, sa-l invie. Imbracat in alb, descult, ai venit din nou...Asa cum vii in fiecare noapte. De doua mii de ani Ma vad din nou acolo in gradina Ta, rugandu-ma, atat de mica, la maslin. Revad apoi fiecare pas de cand am plecat. Imi amintesc cum in mintea mea rasuna obsesiv durerea unei singure fraza. O singura fraza ce avea sa ma urmareasca - ea si toata iubirea aceea din ea- mereu de-acum incolo.... Iar "Ea, crezand ca este gradinarul, I-a zis: Doamne, daca Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi ridica...." Plec din gradina unde ai plans. Si in inima mea rasuna obsesiv un singur indemn. Ce m-a calauzit, de atunci, si ma va calauzi mereu de acum incolo. "Ce căutați pe cel viu cu cei morți? S-a sculat, precum a zis mai înainte. Nu vă mai aduceți aminte de cuvintele Lui?" Cărora crezând ele, au propovăduit cele ce au văzut....." Plec din gradina unde ai plans, tinand strans comoara mea cea mai de pret. In mana, bucata mea de coaja sfanta de maslin. Si in inima o Luminândă. Svetilna. Cantare a luminii. Cantarea luminii lumii. (Alexandra Svet)

Alex Rădescu: “Sfinţii de lângă noi. Întâmplări, portrete, reflecţii” – Ciprian Voicilă

De la francezi avem expresia livre de poche. Ca format, in aceasta categorie se incadreaza noul volum al lui Ciprian Voicila:”Sfinţii de lângă noi. Întâmplări, portrete, reflecţii” Ca structura si continut, este însă o carte de suflet. Personajele, vieţile lor (contemporani cu secolul nostru), motive de tainice si roditoare întâlniri pentru Ciprian. Si prin el, autorul, ziditoare pentru noi, cititorii. Intalniri cu Pr. Justin Parvu, cu Maica Paisia, cu cersetori, cu Cedry2k, cu Gh. Jijie si Pr. Macarie si multi altii. Reflectii despre banalizarea binelui, despre identitate sau dorul arhaic (cu frumos!), despre Muzeul Ţăranului Român în vremuri de cumpănă… Am avut bucuria sa primesc aceasta carticica chiar de la autor, întărita cu pecetea scrisului sau de mână. Marturisire nu pentru fala rafturilor mele cu carti (desi nu e irelevant sau de ignorat), ci pentru nota personalista, a sângelui albastru trecut prin pixul mecanic. Cartea se gaseste la librariile Sophia si Evanghelismos, dar îi mai dorim si alte lansari! Doamne ajuta! (Alex Rădescu). Textul a fost preluat de aici. Alex Rădescu este coautor la volumul Jurnal athonit. Pagini de ucenicie.

joi, 17 aprilie 2014

Marius Ianuș: Drumul Crucii– (1) Date ”tehnice”

Dimensiunile Crucii: lungime – 307 cm, lățime 170 cm (a fost măsurată exact la București), lățimea scândurii – aproximativ 17 cm (la ochi). grosimea scândurilor – doi centimetri (la fel). Scânduri din lemn de brad sau molid. Durata Pelerinajului: 17 Martie – 16 Aprilie 2014. Nu am mers Duminica și în Sărbători. Au fost și două opriri în celelalte zile – am stat sâmbătă 5 Aprilie la București, pentru că pe 4 a fost ziua fetiței mele, pe care am văzut-o pe 5, și o lansare de carte a mea. Am stat vineri 11 Aprilie și sâmbătă 12 Aprilie la Mănăstirea Moglănești (Toplița), și la îndemnul Părintelui Onisim, așteptând să mai treacă ploaia. Vremea: pe primul braț al Crucii mele ploile m-au ocolit, în chip minunat. Pur și simplu ploua (și ningea – la Moldova-Sulița) noaptea și în Sărbători. Pe al doilea braț, și mai ales în ultimele patru zile de mers, am avut ploi zdravene, ba chiar și ninsoare. Poate unde am scurtat acest braț al Crucii (pe care îl plănuiam inițial ca fiind de la Cluj la Iași). Dar Părintele Onisim m-a avertizat că spre finalul drumului or să-mi vină și ceva încercări. Traseul: Moldova-Sulița – Pojorâta – Vatra Dornei – Păltiniș – Bilbor – Toplița – Tușnad – Sfântu Gheorghe – Prejmer – Săcele – Breaza – București (Piața Aviatorilor) – cu autobuzul la Târgu Mureș – Târgu Mureș – Reghin – Toplița – Petru Vodă – Humulești. (Nu am intrat în Gheorgheni și în Brașov, din motive personale, dar și dintr-un Cuvânt al Domnului, dar în mod cert binecuvântarea pelerinajului meu a atins și aceste orașe.) Peste 700 de kilometri. Susținători: cel mai mare susținător al meu a fost domnul regizor Nicolae Mărgineanu, căruia îi doresc o mare binecuvântare a Măicuții Domnului, asupra vieții lui și asupra vieților celor dragi lui. Și vă invit să urmăriți pe internet câteva din filmele sale: Binecuvântată fii, închisoare!, Părintele Arsenie Boca, omul Lui Dumnezeu, Privește înainte cu mânie. M-au mai sprijinit de-a lungul drumul meu, în ordinea în care i-am întâlnit: Părintele Zosima, de la Mănăstirea Moldova-Sulița, Costică de la Marginea, Părintele Ovidiu (preot acum, înaintea hirotonirii atunci) de la Dărmănești, Maica Nectaria de la Mănăstirea Păltiniș, Dumitru de la Glodu, Mariana, Ilie și Valeria de la Toplița și Gheorgheni, Maica Miriam și obștea Mănăstirii Izvorul Mureșului, Costel, Diana Șandru și familia ei de la Breaza, Profesorul Constantin ”Monșer” Giurgincă, de la Breaza, Costel, pustnicul necanonic, Părintele Constantin de la Bărcănești, Maica Iustina/Ieronima de la Mănăstirea Țigănești (și întreaga obște a acestei preafrumoase mănăstiri), călugărul care nu mi-a spus numele de la Otopeni, Ciprian Voicilă, Daniela Șontică și Daniel Focșa, lansatorii mei de la București, Librăria Predania, din același oraș, Iulian Boldea, Dumitru Buda și Amalia Buda de la Târgu Mureș, Părintele Onisim, Maica Ecaterina și întreaga obște de la Moglănești, omul care nu mi-a spus numele său de la benzinăria din Tulgheș (o fi Emilian, cel care caută informații despre mine pe internet?), Gabriela și copiii ei, Ana și copiii ei, Cosmina-Maria, Alina-Maria, Cornel, Maica Justina și obștea Mănăstirii Paltin, Iarina-Maria, David-George și părinții lor, Dumitru, nu mai știu de unde, Vasile de la Humulești, cu toți ai săi și obștii Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului de la Vatra Dornei (pe care am uitat, eu știu de ce, să o trec la rândul ei). Fără aceștia pelerinajul meu ar fi fost mult, mult mai greu. Le mulțumesc și Fratelui Vasile, Fratelui Ciprian, Sorei Anomismia și Fratelui Gabriel, care au postat trimiteri la pelerinajul meu sau la lansarea cărților mele pe blogurile lor. Ilustrații: Mai jos găsiți câteva imagini din pelerinaj. Dar relatarea abia începe. 1. Către Panaci, prima imortalizare a unui moment de odihnă:
2. Între Glod și Bilbor, pe Șaua Aluniș – Vămanu, la 1277 metri altitudine, la o cruce pusă de un credincios din Bilbor:
3. Plăcuța care atestă altitudinea locului menționat mai sus:
4. O să vă povestesc eu mai încolo ce e cu focul ăsta:
5. Pe Valea Prahovei:
6. La București. Fotografie făcută de domnul Nicolae Mărgineanu:
7. Domnul regizor Nicolae Mărgineanu, fotografiat, lângă Cruce, de mine:
8. Scriu la povestea Drumului Crucii mele, pe care o veți citi curând, poate pe acest blog, poate în presă, poate și-și, la Mănăstirea Doamnei, Moglănești, Toplița:
9. Am călătorit cu o singură pereche de papuci (cumpărați la mâna a doua). De fapt, m-am ambiționat să fac asta, pentru că la Toplița, pe al doilea braț al pelerinajului, aș fi putut (și poate că ar fi trebuit) să-mi iau niște cizme de cauciuc… Știind însă că voi da crucea, am hotărât să rămân și eu cu o amintire a pelerinajului – acești papuci:
10. Poate cea mai grea încercare a drumului, ninsoarea de pe muntele dintre Petru Vodă și Pipirig. În această poză nu puteți vedea toată grozăvia ei, pentru că atunci când s-a întețit, din pricina frigului, cu mâinile înghețate, nu mai puteam să scot aparatul foto din rucsac. De fapt, nu mai puteam nici măcar să deschid fermoarul de la buzunarul fâșului, așa că îi rugam pe cei care mă opreau să își ia singuri pliante din buzunarul meu:
11. Harta pelerinajului. Dar este o hartă conjuncturală. Pe Adevărata hartă a României, cea a României Mari, crucea mea e chiar în mijlocul țării:
12. Pliantul pe care l-am împărțit pe drum: descărcați.

miercuri, 16 aprilie 2014

Marius Ianuș: Am reușit!

Am ajuns acasă! Am reușit să-mi duc la bun sfârșit pelerinajul – de la Moldova-Sulița la București și de la Târgu Mureș la Târgu Neamț - peste șapte sute de kilometri, pe jos, cu o cruce în spate, scriind cea mai frumoasă poezie a mea: o cruce peste trupul României. Îl voi povesti, foarte degrabă, pe larg. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și pomenit în rugăciunile lor. Să îi răsplătească Măicuța Domnului și Părintele Arsenie Boca! Doamne ajută!

luni, 14 aprilie 2014

Lansare de carte la Librăria Mihai Eminescu: „Tarkovski- filmul ca rugăciune” de Elena Dulgheru

Editura Arca Învierii și Asociația Orante vă invită marți, 15 aprilie 2014, la ora 17, la Librăria Mihai Eminescu din București (Bd. Regina Elisabeta 16), la lansarea volumului: Tarkovski. Filmul ca rugăciune. O poetică a sacrului în cinematograful lui Andrei Tarkovski. Ediția a IV-a, actualizată și îmbunătățită. Invitați: prof. univ. dr. Manuela Cernat, critic de film, acad. Răzvan Theodorescu, președinte al Secției Artă-Arhitectură-Audiovizual a Academiei Române, pr. dr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, Costion Nicolescu, dr. în teologie, scriitor, reprezentanți ai Ambasadei Rusiei. ”Tarkovski. Filmul ca rugăciune” este o carte vie, care a cunoscut mai multe ediţii şi îşi găseşte în fiecare an noi cititori, lansând mereu noi discuţii şi fluxuri ale interpretării. Hotărârea de a publica o ediţie actualizată şi îmbunătăţită mi-a fost provocată de acumularea de noi întrebări, noi uimiri și răspunsuri, în momentul când am simţit că ele reconfigurează volumul iniţial într-o structură cu aceeaşi geometrie, dar mai bogată, mai profund polifonică. Aşa-zisele profeţii ale lui Tarkovski; motivul îmbolnăvirii şi morţii cineastului; scandalul Rerberg; crâmpeie din pasiunile ezoterice; noi poveşti despre cenzura de partid şi despre distribuţia clandestină a filmelor interzise; lucrările necinematografice; codurile ascunse ale filmelor Oglinda și Călăuza; mesajele subtile ale Nostalgiei şi Sacrificiului; hermeneutica meta-operei tarkovskiene... Toate aceste noi provocări, pe care le dădusem la o parte în primele ediţii, îşi cereau dreptul la viaţă. Celor mai importante dintre ele le-am făcut loc în acest nou volum, ca argumente pentru mai subtila înţelegere a unei mari opere şi unui destin nepereche. Astfel s-au născut 11 noi capitole și dezvoltări substanțiale ale capitolelor existente, grupate în 60 de pagini în plus față de edițiile a II-a și a III-a. Este aceasta o nouă carte? Nu, pentru că ideile majore şi structura sunt aceleaşi, la fel ca şi titlul, care o reprezintă la fel de fidel; da, pentru că întregeşte considerabil – cu informaţii substanţiale, analize şi noi concepte – teoria poeticii sacrului la Tarkovski şi biografia regizorului, pentru a avea dreptul să trăiască alături de ediţiile anterioare.” Autoarea. Vă așteptăm cu drag!