marți, 15 noiembrie 2016

Apariție editorială: „Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu” (de Ciprian Voicilă)

Carte apărută la Editura Martor a Muzeului Țăranului Român, ea constituind materializarea unui proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Poate fi achiziționată de la Târgul de carte Gaudeamus 2016- standul Muzeului Țăranului Român- la prețul de 3,3 lei. ROMEXPO, pavilionul central, nivel 7.70, standul 393. Când spui homles parcă te-ai referi la un om care a regresat. Care a decăzut din condiția umană. Când treci grăbit pe lângă el – și îl vezi din ce în ce mai des, fiindcă oamenii străzii s-au înmulțit parcă și au devenit nelipsiți din peisajul urban al capitalei – fie îl ignori cu totul, fie îți calci pe inimă și îi întinzi o monedă sau o bancnotă (aceea cu cea mai mică valoare, pe care o găsești după ce ți-ai scotocit sârguincios buzunarul). Oricum, treci pe lângă el cu sentimentul că tu știi de ce a ajuns să trăiască pe stradă – la limita fragilă dintre umanitate și animalitate. Se găsește în această stare jalnică pentru că... o merită. Vina îi aparține întru totul. În orice caz, simpla prezență a oamenilor străzii ne deranjează. Fiindcă avem senzația că ei murdăresc tot ce ating: băncile din parc, scaunele din metrou, locurile în care poposesc în așteptarea unui suflet milostiv. Dacă vom sonda puțin în conștiința noastră, vom descoperi că ceea ce ne deranjează în prezența unui homles este adevărul dur, realitatea crudă pe care acesta o întruchipează și care ne face să ne trezim pentru câteva secunde din iluzia propriei minți. Conștientizăm dintr-odată că într-o societate ca a noastră – a riscului, a concurenței – nenorocirea care i s-a întîmplat lui se poate abate oricând și asupra noastră, distrugându-ne confortul, echilibrul interior, reperele în care am crezut. Cartea de față încearcă să descrie această realitate nemiloasă a străzii în care homlesul, ființa condamnată să trăiască (și de cele mai multe ori, să moară) acolo, este cel mai calificat să ne inițieze. (Ciprian Voicilă)