Ca scriitor de proză, poeziile mele mi s-au așezat la călcâie. Precum reumatismul. Așa că Ahile și-a ascuns beteșugul în sneakeri.
Necredincios ca Toma, poemul pe care-l dăruiesc acum l-am pitulat mai abitir. Totuși, an după an, simțeam nevoia să-l scot la lumina din lumina acestor zile. Versurile au fost țesute pe un ștergar de borangic, cu migala singurătății, de prietena Aneli Munteanu. Așa că bucură pestriț ochiul. I-am închipuit și două coperte imaginare: un pastel primit de la o altă prietenă din țară, Cristina Smadea; și icoana neterminată a fiicei mele, Petra Torsan-Buonarotti, descoperită întâmplător în casa țărănească din Călărași, bărăganul izolării mele.
Vă doresc să aveți împreună sărbători cu foloase!
Călin
