Gânduri la vreme de încercare (1)

Cine ne va despărți pe noi de Numele preasfânt, preadulce al Domnului?
                                                                            *
În vecinătatea morții, viața își recapătă limpezimea. Dacă astăzi îți vei petrece ultima zi pe pământ, toate acele momente peste care mintea ta trecea în fugă, nonșalant, devin instantanee ale vieții, grele de sens: prezența caldă a soției (alteritatea ta biblică), privirea și joaca pruncilor tăi (tu, cel de mâine, în ipostaze ontologice inedite), cuvintele pe care le răspândeai în lume mecanic, momentele de retragere în sine pentru întâlnirea cu Dumnezeu (alteritatea maximă, radicală), acele acte care te defineau ca ființă umană (de la gândurile care ți-au populat mintea până la decizia de a întinde o mână de ajutor cuiva obidit de soartă), gesturile prin care semenii tăi ți-au împărtășit dragostea și grija...
Toate erau ale tale, toate îți fuseseră dăruite, doar că tu - prins în ritmul alert al vieții - ai inceput să le uiti, să le disprețuiești.
                                                                          *
Pe urmele Marelui Inchizitor, alegem pâinea în schimbul libertății iar și iar. Ne descotorosim de libertate ca de o imensă și inutilă povară.
Dacă am fi prețuit libertatea, am fi luptat pentru ea.
                                                                          *

Trăim vremuri binecuvântate în care nu mai putem fi și cu Hristos și cu lumea. Și călare și pe jos, și în căruță și în teleguță, și cu varza unsă și cu slănina în pod. Sau/SAU.
De mâine vin vremuri grele, mai ales pentru oamenii în vârstă. Fiecare dintre noi are în preajma sa pe cineva singur, bolnav, neputincios. Să îl ajutăm, după puteri, convinși fiind că prin noi Hristos Însuși îi întinde o mână izbăvitoare.
Să nu ne lăsăm asfixiați de iubirea de sine, de egoism, de micime sufletească.
                                                                          *
Noi experimente sociale, cu o arie de aplicabilitate foarte extinsă. Haideți să studiem comportamentul uman în condițiile în care: le impunem indivizilor să se autoizoleze cu lunile la domiciliu; le îngrădim drepturile și libertățile (la exprimare, la intimitate, la asociere); îi separăm pe liderii religioși de comunitățile credincioșilor; generăm suspiciune, ură, panică; îi anihilăm pe micii întreprinzători; impunem vaccinarea obligatorie; comutăm cadrul interacțiunilor umane din mediul real în cel virtual; îi constrângem pe oameni să se concentreze pe satisfacerea strictă a nevoilor inferioare (s-a zis cu cele superioare: nevoia de apartenență la un grup, nevoia de stimă, statut, autorealizare).
Europa întreagă este noul arhipelag Gulag. Noua ideologie globală este o combinație stranie de "Primul cerc", "1984" și "Minunata lume nouă".
                                                                       *
Liturghia de astăzi a fost una dintre cele mai frumoase liturghii la care am luat parte. Am fost mai puțini, dar mai conștienți de ce ne găsim acolo.
La sfârșit, cuvântul insuflat al părintelui Radu: Sfânta Împărtășanie este cel mai puternic antidot nu doar împotriva coronavirusului, ci și a morții; nu trebuie să ne temem de moarte - acum avem mai puține motive de temere decât am avut vreodată; ei, slujitorii altarului, ne vor pomeni în continuare, rămânem în comuniunea Duhului Sfânt; ei, preoții, nu vor pregeta să îi cerceteze pe cei bătrâni și neputincioși pentru a-i spovedi și împărtăși, dacă ei vor dori asta.
Lumi paralele: creștinii strânși în jurul "altarului de vară", deși preocupați de ceea ce le poate rezerva viitorul, s-au purtat firesc: s-au împărtășit cu bucurie, și-au vorbit, s-au încurajat.
Odată ieșit pe poarta bisericii, parcă ai intra în tărâmul Nimicului, din Poveste fără sfârșit, pustiitor pentru ținuturile în care mai palpită viața. Nu există magazin în fața căruia distanțarea socială să nu creeze suspiciune rece, nervozitate, bădărănie fățișă sau chiar transgresarea regulilor specifice distanțării sociale.
Atomizarea ultimă a lumii, aceasta ne este dat să trăim în aceste vremuri. Unii se vor increde total în stat și în dispozițiile care poate vor stăvili expasiunea coronavirusului, dar vor eroda sever comuniunea umană, alții își vor pune nădejdea doar în Dumnezeu și în Biserica sa. Asta este realitatea dramatică prin care suntem nevoiți să ne mișcăm. Fiecare este liber să aleagă. Și este responsabil pentru alegerea sa. (22 martie 2020)
                                                                      *
Când te rogi deasupra prăpastiei, când te rogi cu moartea suflându-ți în ceafă, mica și chinuita ta rugăciune capătă aripi, devine foc ce pârjolește totul în jur (toate înțelesurile și reprezentările dobândite din lume). Rugăciunea rămâne singurul punct de sprijin. Al tău și al lumii. Unde au dispărut acele 1000 de lucruri care îți înrobeau, până mai ieri, mintea, despărțindu-te de Dumnezeu? (Ciprian Voicilă) 

La vremuri de cumpănă, vrem alinare nu alienare

Ce putem face când aparent nu mai putem face nimic? Spectrul coronavirusului ne amenință, de la o zi la alta, fragilitatea vieții. Oamenii duhovnicești se spală pe mâini, iau vitamina C, dar nu uită de mijloacele duhovnicești.
O scurtă anamneză: rostirea deasă a Rugăciunii „Doamne Iisuse” - recomandată de stareții de la Optina, mai ales în vremuri de mare tulburare; Psalmul 90 - despre a cărui putere Starețul Varsanufie de la Optina îi vorbise în repetate rânduri ucenicului său ( greu-încercat) Nikon Vorobiov; citirea Psalmilor, așa cum ne-o indică Sfântul Arsenie Capadocianul. Dar, înainte de toate: să fim credincioși, nu necredincioși.
Cu ani în urmă, i-am cerut sfatul Părintelui Justin Pârvu, într-o problemă care nu îmi dădea pace. Mi-a răspuns, atrâgându-mi atenția că „Dumnezeu ne dă pe măsura credinței noastre”.
Corona :)) ne oferă șansa să redevenim isihaști. Poate, cine știe?, eroi...
                                                                       *
Doar o parte din doctorii care lucrează zi și noapte în interesul bolnavilor, și pe care îi avem în București: Sfinții Dimitrie, Spiridon, Nectarie, Ciprian, Mina, Luca al Crimeei, Constantin Brâncoveanu, Efrem cel Nou, împărații Constantin și Elena, Calinic de la Cernica.
Buzoienii au - la "bisericuța copiilor" - moaștele Sfântului Stelian.
La Aiud, în vestitul osuar, avem moaștele noilor martiri și mărturisitori. Apropo, printre sfinții închisorilor îl avem pe doctorul fără de arginți, Dumitru Uță.
Cineva să facă o hartă a României cu aceste "locuri de prevenție și/sau tratament". Ca stat, nu îi poți interzice Bisericii să își exercite lucrarea sfințitoare și tămăduitoare în rândul credincioșilor. Nici mie, ca cetățean, nu îmi poți interzice accesul într-un loc în care eu consider că voi obține protecție sau vindecare. Cu atât mai mult cu cât, pe fondul acesta de psihoză colectivă, înainte să ne pierdem viețile, ne putem pierde mințile.
Ar fi trebuit să ne asociem și să facem o demonstrație pentru neînchiderea bisericilor. Acum cred că este prea târziu.
                                                                           * 

Toate asociațiile creștin-ortodoxe ar trebui să lase orgoliile conjuncturale la o parte și să organizeze o demonstrație, fie ea ilegală, în favoarea menținerii bisericilor deschise. Cine își asumă acest act de credință și de onoare?
 Nu din bravadă propun să milităm pentru ca bisericile să rămână deschise.
Se recomandă, pe toate canalele media, autoizolarea la domiciliu. În casă, singura ta relație cu realitatea este mediată de canalele media (sic!). Ieri seară, spre exemplu, toate așa-zisele știri de la ProTv au fost NUMAI despre pericolul real sau potențial întruchipat de corona.
Premisa statului potrivit căreia ființele umane nu ar avea nevoie acum, când moartea ne suflă în ceafă, decât de asistență și tratament medicamentos este complet falsă. Ce te faci cu oamenii dezorientați, panicați, cărora nu are cine să le adreseze o vorbă bună? În Biserică ar putea să găsească această alinare. Dacă de mâine bisericile vor fi închise, acestor oameni le va fi refuzat acest ajutor. Și sub pretenția perversă că, în acest fel, viața le este pusă la adăpost.
Psihoza corona a fragmentat și mai adânc relațiile dintre oameni. Nu doar moartea ne paște, ci și anticamera ei: alienarea, atomizarea extremă, prăbușirea ultimă în individualitate. Un strănut îl transformă pe aproapele nostru într-un potențial atentator la viața noastră. Priviți mai atent în jur și o să înțelegeți mai bine la ce mă refer.
Cine mai întreține astăzi flacăra speranței între oameni? (Ciprian Voicilă)

Sfântul Nichifor cel Lepros: "Să le spui oamenilor sa nu se teamă de coronav...