O mărturie despre o minune petrecută la Mănăstirea Radu-Vodă

Citiți mai multe despre Sfântul Chiril Lukaris aici. Un dar minunat primit de la Sfântul Ierarh Mucenic Chiril Lukaris.. În fața icoanei din fotografie s-a petrecut minunea despre care puteți citi mai jos. "Minunea despre care vreau să vă dau mărturie s-a petrecut la scurt timp după ce minunat și-a arătat prezența în viața noastră Sfântul Ierarh Nectarie și la câteva zile după ce s-a prăznuit ziua Sfântului Chiril Lukaris. Mă aflam așadar, împreună cu soțul meu, la Mănăstirea Radu Vodă din București pentru a îi mulțumi Sfântului Nectarie pentru purtarea sa de grijă pe care ne-a arătat-o. Căci nu pot să nu reamintesc că Sfântul Nectarie m-a ajutat vindecându-mă în chip minunat de o infecție numită boală inflamatorie pelvină, care a dus la apariția unei cantități mari de lichid în abdomen și la suspiciunea că am o sarcină extrauterină, care în acel moment nu putea fi confirmată cu certitudine datorită lichidului din abdomen și a faptului că sarcina era mult prea mică să poată fi detectată la ecograf. Însă, prin mijlocirea Sfântului Nectarie, la următorul control lichidul și infecția au dispărut cu desăvârșire de s-a mirat până și doctorul, şi am aflat în schimb că sarcina era în regulă. Pentru această minune ne aflam acum la mănăstire. Vroiam să îi mulțumim încă o dată Sfântului Nectarie, căruia nu vom înceta să îi mulțumim și ştiu că oricât de mult i-am mulţumi nu va fi niciodată de ajuns pentru marea minune pe care a făcut-o cu noi. În acea zi însă, a apărut în viaţa noastră Sfântul Chiril Lukaris într-un mod cu totul minunat. Sfântul ştia că vom avea nevoie de mult mai multă întărire pentru că suntem slabi și că frica din sufletul meu că s-ar putea întâmpla ceva rău cu copilașul ce îl purtam în pântece, nu dispăruse nici măcar după o aşa mare minune pe care a făcut-o Sfântul Necrarie cu noi. Acest sentiment de frică l-am dobândit în urma unei pierderi anterioare de sarcină. Iar datorită puţinei mele credințe nu puteam scăpa de această frică. Așadar, în acea zi, am mers la racla Sfântului Nectarie, i-am mulțumit pentru tot ajutorul dat şi l-am rugat să aibă grijă de pruncul ce îl port în pântece şi de acum înainte. Soţul meu Cătălin, mă urma rugându-se şi închinându-se şi el. Apoi am mers la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de lângă altar şi m-am rugat Maicii Domnului să aibă grijă de copilașul meu, să crească sănătos şi la timpul potrivit să-l nasc cu bine. Ne-am mai închinat și la icoana Sfântului Nectarie care se afla în partea stângă a naosului, îndreptându-mă apoi spre partea dreaptă a naosului, unde era o iconă pe care o ştiam ca imagine, dar căreia nu îi acordasem niciodată suficientă atenţie ca să văd cine era reprezentat în ea, asta datorită ignoranţei mele. Aşa că acum m-am oprit, am citit numele sfantului, era Sfântul Chiril Lukaris. M-am închinat şi am zis: Sfinte Chiril Lukaris roagă-te pentru noi păcătoşii şi pentru pruncul ce îl port în pântec și am sărutat icoana. În acel moment nu pot să vă explic ce am simţit, chiar şi acum când scriu aceste rânduri îmi dau lacrimile, m-a inundat o mireasmă atât de plăcută la care îi simţeam până şi gustul, era ceva greu de descris, o combinaţie foarte plăcută între mireasma de mir și mirosul dat de floarea „Mâna Maicii Domnului”. Totul era aşa de real ca şi cum aș fi mâncat o bomboană cu o anumită aromă. Nu știu dacă îmi este permisă o asemenea comparaţie dar totuşi am făcut-o ca să vă daţi seama cât de real şi puternic am simțit acest lucru. Am plecat de lângă icoană buimăcită de bucurie şi mă îndreptam spre icoana Sfintei Parascheva. Mă uitam la icoană şi mi se părea că Sfânta Parascheva îmi zâmbea blând, parcă ştia ce mi se întâmplase şi se bucura de bucuria mea. Ardeam de nerăbdare să vină soţul meu, care atunci se închina la icoana Sfântului Chiril, ca să văd dacă a simţit si el acea mireasmă. L-am întrebat dacă a simțit şi mi-a zis că nu şi-a dat seama; atunci eu mirată şi oarecum indignată l-am întrebat cum se poate să nu își dea seama şi l-am trimis din nou la icoană. Eu simțeam mireasma care încă persista. M-am apropiat şi eu iar de icoană, mireasma se simțea foarte clar, era acolo, nu îmi venea să cred că nu simte și atunci soţul meu s-a apropiat mai mult de mine, eu îi tot explicam ce păţisem, şi mi-a zis: „Suflă către mine”. Nu ştiam ce vrea dar am suflat şi mi-a zis: „Cristina, mireasma de care tu vorbești o simt şi eu acum, dar vine de la tine, ce ai mâncat?” Nu mâncasem nimic, băusem un ceai de dimineaţă, atât, m-a pus să suflu din nou şi acelaşi lucru, mireasma se simţea de la mine, o simţea şi el la fel de clar cum o simțeam eu. Atunci i-am spus: „E de la bebe, copilașul nostru e bine, totul va fi bine, sfântul l-a făcut bine.” Şi nimic nu a mai putut să îmi șteargă din suflet certitudinea că totul va fi bine şi că vom avea un copilaş sănătos. Mireasma a persistat o vreme chiar dacă noi ne îndepărtasem de mănăstire câteva sute de metri, îndreptându-ne spre casă. Apoi încet, încet mireasma a dispărut însă a lăsat în urmă un dar minunat de la Sfântul Chiril Lukaris, o liniște sufletească, o tainică bucurie şi certitudinea că vom avea un copilaş sănătos. Nu ştiam atunci pentru ce un aşa mare dar pentru noi, însă cu certitudine Sfântul Chiril Lukaris ştia ce va urma şi că vom avea nevoie de multă întărire, aşa că nu la mult timp după acestă întâmplare am văzut şi noi pentru ce ne-a dat un aşa mare dar. Mi-am făcut analizele de marcări infecţiosi, la care mi-a ieșit că făcusem de curând rubeolă şi că se poate să o fi făcut în timpul sarcinii şi că în acest caz trebuia să renunţ la sarcină, pentru că malformaţile date de la rubeolă fătului sunt foarte urâte. La aşa veşti simţeam că o să cadă cerul pe mine și pe moment de spaimă uitasem şi minunea Sfântului Nectarie și de cea a Sfântului Chiril Lukaris, însă în inima mea o voce striga cu putere: ,,Nu se poate, copilul meu e sănătos, cum adică sa renunț la sarcină”. Aveam deja trei luni, doctorul îmi spunea mereu că nu va exista o altă soluţie decât avortul, pentru că nu ştim ce înseamnă un copil cu handicap… şi toată această năvală de ameninţări părea pentru noi atunci că nu se mai termină. Soțul meu mi-a fost mereu alături, la fel de indigant şi tulburat ca mine. Dar eu ştiam una şi bună, copilasul meu e sănătos, nu îmi omor copilașul pentru o cifră pe o hârtie care ar indica că ceva nu e în ordine. Soțul meu simțea exact la fel. Dupa o zi în care am umblat pe la medici ne-am îndreptat spre mănăstire supărați și destul de tulburați. Era vineri iar la mănăstire se ținea Sfântul Maslu. Ne-am întâlnit şi cu duhovnicul nostru, părintele Onufrie, pe care noi îl stiam plecat din țară în acel moment, dar așa lucrează pronia lui Dumnezeu, ca noi sa îl găsim exact când aveam ce mai mare nevoie. Când ne-a văzut cât suntem de tulburaţi a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit tot ce am păâit şi ne-a sfătuit să renunţăm la analize și la medici şi să păstrăm copilul, că are Dumnezeu grijă de el. Aşa am şi făcut şi până de curând, la cinci luni de sarcină, nu am mai mers la niciun medic. Apoi am mers la doctorul de familie care ne-a zis la rândul lui cât suntem de inconştienţi, că nu avem niciun drept să aducem pe lume un handicapat. Eram în cinci luni de sarcină și presiunea din partea medicilor de a renunța la sarcină nu trecea, însă noi știam clar că nu poate fi cum zic ei, aveam în sufletele noastre darul Sfantului Chiril Lukaris, certitudinea că totul este foarte bine şi că, copilul e sănătos. Această certitudine ne-a fost confirmată săptămâna trecută la un control după ce ne-am schimbat medicul ginecolog și am găsit o doamnă doctor care e împotriva avorturilor, și care ne-a spus că avem un băieţel, sănătos, şi că are de toate, că totul este în ordine, nici urmă de vreun handicap. Sincer, nu ştiu cum am putea să le mulţumim Sfântului Chiril Lukaris şi Sfantului Nectarie îndeajuns. Cine ştie?, poate fără mijlocirea lor minunată, poate fără acest dar minunat care ne-a întărit atât de mult, am fi plecat urechea la medici, fiind extrem de slabi şi având tendinţa de a uita lucruri care nu ar trebui niciodată uitate, de aceea zic: Cred Doamne, ajută necredinţei mele! Medicii nu ne dau decât presupuneri, procentaje, probabilități care dacă sunt negative se transformă asupra noastră, a mamelor, în spaime cumplite şi în disperare. Însă Sfântul Chiril Lukaris ne-a dat o certitudine, care pur si simplu nu poate fi combătută de niciun fel de argument şi îi mulțumim sfântului pentru asta". (Cristina Costandache, București)

De la durerea pierderii unei sarcini la bucuria de a fi din nou însărcinată prin mijlocirea Sfântului Nectarie

Încă de la început vreau să precizez că niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să dau vreo mărturie într-o astfel de carte. În lipsa mea de credinţă aveam impresia că minunile se întamplă cu oamenii virtuoşi, care au o viaţă duhovnicească aleasă, care persistă în rugăciune profundă, însă acum ştiu pe propria-mi piele că sfinţii nu se uită la virtuţiile tale când le ceri ajutorul ci se apleacă asupra necazului tău, se uită la nevoile tale şi sunt grabnici ajutători. Înainte de a scrie acest articol l-am întrebat pe soţul meu Cătălin dacă crede că ar trebui să spunem acum de minunea petrecută cu noi sau să mai asteptam. El mi-a rărpuns: ,,Cristina, eu înainte să intrăm la doctor m-am rugat lui Dumnezeu şi Sfăntului Nectarie să fie bebe la locul lui şi să vindece tot, şi asa a fost, tu îţi dai seama ce minune mare a făcut cu noi.” În consecinţă dau această mărturie cu nădejdea că va fi de folos femeilor care au trecut prin încercarea grea de a pierde o sarcină şi care îşi doresc din tot sufletul să aibă binecuvântarea Lui Dumnezeu de a avea copilaşi. Povestea noastră începe în luna octombrie a anului 2011, când după două luni petrecute în Israel la mănăstirea de pe muntele Tabor, unde am putut să ne rugam amândoi la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de acolo, minunea s-a petrecut, rămasesem însarcinată imediat după ce ne-am întors acasă. Eram în culmea fericirii împreună cu toată familia, părinţi, socrii, cumnate, fratele meu, toţi ne-am bucurat nespus de această veste. Inclusiv părintele nostru duhovnic care este de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucuresti, unde sunt moastele Sfântului Nectarie, aştepta de ceva timp vestea asta. Când a auzit vestea părintele mi-a zis: ,,Bucură-te că sunt gemeni nu tripleţi.” pe un ton de glumă ştiind că eu îmi fac griji de cum o să ne descurcam financiar cu un copil. Aşa că, am făcut analizele de primul trimestru care au ieşit ideale pentru sarcină, am facut şi o ecografie transvaginală la cinci saptămâni , de care nu am fost prea multumită din caza durerii pe care am sinţit-o atunci şi din cauza modului expeditiv în care a fost facută, dar rezultatele de pe ea erau bune, se vedeau sacul gestatioanl şi vezicula vitelină însă nu se vedea embrionul. Am întrebat dacă este ceva înneregulă însă doctoriţa ne-a garantat că totul este în paramertii normali si că totul este bine, şi ne-a recomandat recontrol în 7-10 zile. Am mers cu analizele şi cu ecografia la medical ginecolog care mă supraveghea şi în acord cu dumnealui am decis să nu mai refacem recontrolul ecografic, să lăsam lucrurile în mâna lui Dumnezeu, asta şi datorită faptului că soţul meu trebuia să plece iar în Israel şi nu voiam să merg la ecografie fără el. Plus eu urma să plec acasă la Bistriţa să petrec sărbătorile împreună cu părinţii. Totul a decurs perfect normal până în seara de revelion, când m-am trezit cu o hemoragie minoră dar care m-a speriat şi care m-a facut să merg la urgenţă, de Sfântul Vasile la prima oră. Nicio clipă nu m-am gândit la ce urma să se întâmple. Eram însărcinată deja în unsprezece săptămâni conform calendarului. La ecografia efectuată de medicul de gardă diagnosticul a fost cutremurător. Sarcina se oprise în evoluţie la şase săptămâni şi două zile. Doctorul m-a întrebat dacă nu am simţit că ceva nu merge bine şi dacă mai aveam greţuri. Greţuri mai aveam , mai rar e adevărat dar credeam că mă număr printre fericitele femei care suportă bine sarcina. M-a mai întrebat încă ceva la care nu mă asteptam: ,,Dar ţie nu ţi-a zis nimeni nimic până acum de sarcină gemelară?” La unsprezece săptămâni trebuia să li se audă inimioarele aşa că l-am rugat pe doctor să dea drumul la sonor pentru că nu puteam să cred ce mi se întamplă, şi .…nimic, nu se auzea nimic, inimioarele lor nu băteau. Mă gândeam ,,Doamne fă ceva, nu ne lăsa acum”. Eram distrusă, nu eram pregătită să pierd o sarcină de care eu credeam că merge aşa de bine, şi cu atât mai mult nu eram pregatită să pierd o sarcină gemelară. Mi s-a recomandat internare de urgenţă şi chiuretaj, pe care eu le-am refuzat. Doctorul mi-a zis că o să dau în septicemie dacă nu mă internez, şi i-am răspuns doctorului că şi Dumnezeu ştie asta şi dacă e să pierd sarcina face El ceva, se porneşte de la sine, dar nu pot merge eu la chiuretaj. În plus aveam nevoie de timp să imi revin şi să pot să vorbesc cu soţul meu care era atunci în Israel pe Tabor împreună cu cumnata mea Mihaela, să le spun ce se întamplă. El a suferit mult pentru că nu era langă mine în cea mai grea încercare din viaţa noastră de până atunci, însă faptul că era acolo, pe pamântul acela Sfânt la Mănăstirea Schimbării la Fată, ne-a ajutat mult. Maicile de acolo şi Gheronda s-au rugat pentru noi, l-au îmbărbătat mult pe Catalin şi pe Mihaela, şi asta m-a întărit şi pe mine. În noaptea următoare hemoragia s-a intensificat şi am ştiut că nu se mai poate face nimic, trebuia să plec la spital deoarece pierdeam sarcina. A doua zi de gardă era D-nul Doctor Porfirie Vasiluţ, când am auzit numele doctorului am stiut că toate le rânduise Maica Domnului la care ne rugam cu toţi de când am aflat ce mi se întamplă. Domnul Doctor s-a îngrijit de mine în mod exemplar, mi-a înţeles suferinţa, şi mi-a ridicat moralul. L-am intrebat de ce se întamplă asta şi mi-a dat un raspuns la care nu mă asteptam din partea unui medic dar pe care aveam nevoie să îl aud. Mi-a zis: ,,70% din Voia Lui Dumnezeu şi 30 % din varii motive care acum nu mai au importanţă. Dumnezeu te fereşte de un necaz şi mai mare, asa se intamplă uneori, cum mărul rău pică din pom asa se întâmplă şi cu sarcinile care sunt înneregulă” Intervenţia a decurs bine, la tratamentul cu antibiotic am răspuns bine însă febra nu scădea, după trei zile s-a constatat că organismul meu vrea cu tot dinadinsul să se comporte ca şi cum încă aş fi însărcinată, uterul se închisese complet fără să permită curăţirea şi a fost necesar un al doilea chiuretaj. Pentru mine a fost foarte greu să fac primul chiuretaj, şi asta nu din cauză durerilor fizice care nu aveau nici o importanţă atunci, ci din cauza durerii sufleteşti care a fost copleşitoare, gândul că copii mei nu mai sunt îmi tăia respiraţia. Al doilea chiuretaj la care am fost supusă nu a făcut altceva decât să rememoreze tot prin ce trecusem prima dată. După ce am putut să cobor la capela din spital, l-am vazut zilnic pe domnul doctor acolo, ceea ce îmi comfirma că din grija Maici Domnului am ajuns pe mâna lui. După o saptamână de la internare m-au externat, sănătoasă fizic, distrusă sufleteşte, şi cu interdicţia de la medic să mai ramân însărcinată pentru următoarele şase luni. Simţeam că duc cu mine un gol în care risc să mă pierd, copilaşii mei au ajuns intr-un aspirator, şi acest gand nu ma lasa nici să respir. Am vorbit cu părintele meu duhovnic, i-am spus ce mi se întamplase şi m-a linistit zicându-mi că toate sunt de la Dumnezeu, să dîm Slavă Lui Dumnezeu pentru toate şi să mergem înainte, noi nu ştim judecăţile Lui Dumnezeu dar cu siguranţă că totul e spre binele nostru. Pe măsură ce zilele treceau încercam să mă linistesc, şi făceam Paraclisul Maici Domnului. Pe atunci nu mă rugam încă la Sfântul Nectarie de care ştiam, şi la ale cărui moaşte mă închinam dar nu de fiecare data când mergeam la mănăstire. M-a liniştit mult gândul că apucasem să îi impărtaşesc, şi după cum şi părintele zicea Hristos i-a luat la El, iar faptul că i-am impărtaşit pentru mine a fost ca şi un fel de botez pentru ei. Cumnata mea Nina mi-a zis după ce am ajuns în Bucureşti că acum sunt ca o mamică de îngeri. Mi-am zis atunci în gând că în loc să am eu grijă de ei de acum încolo, vor avea ei grijă de noi. Aceste cuvinte spuse Nina, cât şi dragostea şi răbdarea pe care mi le-a arătat în timp ce îl asteptam pe soţul meu să se întoarcă acasă m-au ajutat mult. După ce s-a întors şi soţul meu acasă împreună cu cealaltă cumnata, lucrurile au început să se aşeze la locul lor. Toată familia ne-a sprijinit şi ne-a susţinut într-un mod deosebit. Cu toate aceste golul pe care îl simţeam se încăpăţâna să ramănă. După postul Paştelui am căzut de acord cu soţul meu să lăsăm lucrurile în mâna Lui Dumnezeu chiar dacă nu au trecut acele şase luni recomandate de medic, şi dacă e să ramân însărcinată mai repede are El grijă să fie totul bine. Vroiam să îmi reiau şi serviciul deoarece nu mai lucram din decembrie, noi fiind pictori restauratori, mediul toxic şi condiţile de şantier nu erau recomandate nici în sarcină şi nici în perioada de recuperare, motiv pentru care am hotărât să stau acasă. Trecuseră patru zile de când îmi reluasem munca şi într-o sâmbătă noapte m-am trezit cu o colică renală. Mi-am dat seama imediat că e vorba de colică renală deoarece mai avusem crize si în trecut şi nu le confund. Obişnuiam să le tratez singură deoarece la doctor de câte ori m-am dus imi dădeau acelaş tratament, nospa, papaverină, rovatinex şi vitamina C. Toate bune şi frumoase însă de data asta exista posibilitatea să fiu însărcinată şi nu puteam să iau decât nospa. A doua zi la Sfânta Liturghie m-am simţit din ce în ce mai rău şi am fost nevoiţi să plecam acasă mai devreme din cauza durerilor. După masă am început să fac febră. Ştiam că febra dăunează în sarcină, dar şi la medic mă temeam să merg deoarece ştiam că dacă mă duc nu o să ţină cont de o sarcină neconfirmată, aşa că până marţi am încercat să ţin febra sub control cu paracetamol şi comprese. Marţi însă nu am avut ce face şi a trebuit să plec la doctor deoarece febra ajunsese la 38,5- 38,9 şi nu ceda. Mă rugam Maicii Domnului ca totul să fie bine şi dacă e sarcină să îmi scotă în cale un medic bun cum făcuse şi data trecută care să ţină cont de faptul că aş putea fi însărcinată. Cumnatele mele mi-au facut programare la urologie, de acolo am fost trimisă la analize şi ecografie abdomilală totală. La ecografia abdominală nu a detectat nici un calcul în deplasare, la rinichi doar nisip fără calculi, şi lichid în abdomen, care nu ştia de unde este. Doctoriţa mi-a spus că poate fi de la un ovar spart şi că trebuie să merg de urgenţa la giecologie, că din câte vede ea lichidul are urme de sânge sau puroi. Vă daţi seama ce spaimă mă luase iar, în condiţile în care eu credeam că sunt însărcinată. La interpretarea analizelor doctorul urolog a confirmat că trebuie să merg de urgenţă la ginecologie că nu mă poate lăsa acasă cu febra de 38,50C fără să mi se pună un diagnostic, pentru că infecţie urinară nu este, iar colica renală trecuse. Aşa am ajuns la D-ul Dr. Gheorghe G. la ginecologie care era de gardă, şi la care nu m-aş fi dus sub nici o formă dacă aveam de ales, din cauza prejudecăţilor mele pentru că era tânăr, aş fi ales ori o femeie, ori un doctor în vârstă. În urma consultului şi pe baza analizelor mi-a pus diacnosticul de Boală Inflamatorie Pelvină, la care sunt dispuse femeile care au suferit de curând pierderi de sarcină sau avort. Aşa că doctorul mi-a recomandat nişte analize ca să vadă dacă am contactat vreun virus în spital în timpul chiuretajului ce îl făcusem de curând. De lichidul din abdomen nu s-a arătat foarte îngrijorat spunând că la astfel de infecţii mai poate apărea. Doctorul a ţinut cont de suspiciunea mea că aş putea fi însărcinată şi mi-a dat un tratament care este compatibil cu sarcina. Pentru mine asta a fost încă o încercare grea pentru că toate diagnosticele şi suspiciunile m-au îngrijorat foarte tare deoarece toate puteau duce la infertilitate, iar gândul că nu pot să mai am copii era prea greu de suportat. Datorită faptului că durerile din zona pelviană persistau am fost chemată să fac o ecografie pentru a vedea dacă sunt sau nu leziuni la nivelul ovarului. Între timp mai trecuseră trei zile timp în care organismul meu a răspuns bine la tratamentul cu antibiotic, au iesit şi rezultatele analizelor pentru viruşi care au fost negative, ecografia nu a pus în evidenţă leziuni la nivelul ovarului sau a trompelor urterine. În schimb era mult lichid în abdomen de care doctorul nu îşi dădea seama de unde este, dar de care mi-a zis că în timp ar trebui să se retragă de la sine numai că va dura. În consecinţă doctorul m-a trimis de urgenţă să fac testul la sânge pentru sarcină. Cu diagnosticul de Boala Inflamatorie Pelvină şi lichid în abdomen se punea problema existenţei unei sarcini extrauterine. Testul de sânge a ieşit pozitiv. Eram într-adevăr însărcinată, l-am întrebat pe doctor dacă pot să mă bucur şi mi-a răspuns clar şi simpu ,,Nu”. Se temea la fel ca şi mine de sarcină extrauterină. Trebuia să aştept încă două săptămâni până să se poată vedea la ecograf unde anume este localizată sarcina. Acestă suspiciune m-a dărâmat pur şi simpu, sunt însărcinată iar acum ar trebui să îmi omor copilul deoarece îmi pune viaţa mea in pericol, dacă se adevereşte că e într-adevăr extrauterină. Am mers la părintele nostru duhovnic şi i-am spus prin ce trecem şi mi-a zis: ,,Eu nu cred că Dumnezeu face lucrurile pe jumătate, ce ţine de voi aţi făcut, haide de acum să îl lasăm pe Sfântul Nectarie să işi facă treaba. Încredinţaţi copilul Sfântului Nectarie, daţi-i numele Sfântului, şi roagă-te Lui Dumnezeu aşa : Doamne de vrei să îl iei şi pe copilul acesta la tine ia-L acuma, iar de vrei să mi-L laşi, lasă-L şi să fie sănătos, facă-se Doamne voia Ta”. Din acea zi am făcut acatistul Sfântului Nectarie în fiecare zi, citisem în cartea cu minunime Sfântului Nectarie de o preoteasă care avea sarcină extrauterină confirmată şi în timp ce se ruga la Sfântul Nectarie a simţit cum se duce sarcina la locul ei, asta m-a ajutat foarte mult. Acum şi eu mă rugam Sfântului Nectarie ca sarcina să se dezvolte unde trebuie. Mărturisesc că cele două săptămâni au trecut foarte greu, gândul meu era în permanenţă numai la copilaşul meu pentru care aş fi făcut orice numai să fie bine, mă rugam Sfîntului Nectarie în continuu şi la Maica Domnului şi la Sfinţii Închisorilor, îmi era aşa de teamă să nu fie extrauterină încât nu am putut să accept un astfel de diagnostic, nu puteam să mă văd în situaţia de a-mi omorî copilul pe care mi-l doream aşa de mult. Mă dădeam în fiecare zi cu ulei din candela de la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de pe Tabor, cu mir de la Mormântul Domnului care a izvorât în săptamâna patimilor pe care le primisem de la maicile de pe Tabor. Cu greu a venit şi ziua în care trebuia să aflam dacă e bine sau nu, şi Sfântul Nectarie a facut mare minune cu noi, nu numai că sarcina se dezvolta unde trebuie, dar era şi bine dezvoltat, şi a dispărut şi tot lichidul din abdomen în timp record încât şi doctorul s-a arătat uimit ca nu mai e şi astfel toate problemele au dispărut şi au lăsat în urmă o sarcină sănătoasă. Nu vă puteţi da seama de bucuria care ne-a cuprins inimile şi nu avem cum să mulţumim suficient de mult Sfântului Nectarie pentru purtarea Lui de grijă. Între timp cumnatele mele au adus acasă încă o sticluţă cu ulei de la mai mulţi Sfinţi printre care şi de la Sfântul Nectarie adus direct din Egina, cu care mă ung zilnic ca să aibă grijă de copilaş. Acum sunt însărcinată în nouă saptămâni şi trei zile, inimioara lui bate de 175 de ori pe minut şi are 2,13 cm şi e perfect sănătos. Mă rog Sfântului Nectarie să îl păzească în continuare să crească sănătos şi la timpul potrivit să îl nasc cu bine. Nădăjduiesc că prin mijlocirea Sfântului Nectarie şi a Maicii Domnului voi putea să îl ţin în braţe pe micul Nectarie sau Nectaria la începutul lunii februarie. (Cristina Costandache, Bucureşti)