Interviu cu Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa despre ecumenism, masonerie si alte realitati actuale, care ne privesc direct

Predica fulminanta a Parintelui Matei Vulcanescu impotriva ereziei ecumeniste

Parintele Teodor Zisis: “Monahii trebuie sa fie in prima linie in lupta impotriva ecumenismului! “

Pr.Theodor Zissis- Edictul de la Mediolan si Conceptul de Toleranta Religioasa

Noutăți postate pe site-ul "Despre vremurile din urmă"

Pe site-ul Desprevremuriledinurma veti gasi diverse materiale despre catolicism, New Age, secte, ecumenism:

Dumitru Staniloae- Doctrina catolica a infailibilitatii

Despre mantuirea necredinciosilor (scrisoare) – Sf. Ignatie Briancianinov

Ecumenismul

Sf. Iustin Popovici – Biserica Ortodoxa si Ecumenismul

Protrepticul

Dan Badulescu – Imparatia raului. New Age, Editura Scara

Dionysios Farasiotis – Marii initiati ai Indiei si Cuviosul Paisie

Papalitatea Schismatica – Vladimir Guettee

VATICAN I si cardinalul Strossmayer

Papalitatea eretica

Hotararile Sfintelor Sinoade Ecumenice – Anatematismele

Sinodiconul Ortodoxiei

Epifanie Teodoropulos – Cele doua extreme: Ecumenismul si Stilismul

Parintele Arsenie Papacioc – Singur Ortodoxia

Arh. Haralambie- Ecumenismul fara masca

Am primit de la un prieten teolog un comentariu interesant privind problema Balamand

Amănunte privind modul în care se opune Sfânta Chinotită acordului de la Balamand şi a ereziei bisericilor surori găsiţi pe blogul Războinicilor.

Fratilor, ati trecut cu vederea un lucru foarte important, pe care il trec multi cu vederea sau le scapa, anume faptul ca Sinodul BOR este singurul sinod din Ortodoxie care a acceptat oficial Acordul de la Balamand (iata ce spunea mai sus Sf. Chinotita: «ca nu a fost acceptat de nici o Biserica Ortodoxa, mai putin Biserica Romaniei») si nu stim sa-l fi renegat pana acum. Credeti ca intamplator Papa a venit prima data intr-o tara majoritar ortodoxa la noi, in Romania, in 1999?
Noua, romanilor, ni se reproseaza de catre multi din Bisericile Ortodoxe semnarea (unilaterala) a acestui document. De el stiu catolicii, stiu, cu durere, si parintii athoniti sau cei din alte Biserici Ortodoxe, la noi, insa, ne facem ca nu stim - desi, cu perfidie, teologia lui se preda tinerilor seminaristi si studenti teologi (carora li se spune ca Sindoul a recunoscut „Tainele” romano-catolice ) si, uneori, chiar pe fata, se aduce aminte de Balamand (si, desigur, in stil „traditional”, li se inchide gura studentilor cu „sfanta ascultare”). Asa s-a ajuns sa se spuna in facultatea de Teologie din Bucuresti, de catre un preot profesor (sa-i dam numele? nu-i greu de gasit!), ca la 1054 nu a fost schisma, ci ca e vorba doar de niste neintelegeri (eu sunt de acord ca nu a fost schisma, ci a fost mult MAI MULT decat atat, insa procesul a fost mai complex decat simplul 1054 si a culminat cu cruciada a IV-a din 1204; ideea ca la 1054 si mai apoi a fost DOAR o schisma este acreditata tot de istoricii catolici si a fost preluata fara discernamant de istoricii nostri. De ce? Pentru ca dintr-un punct de vedere papist, ortodocsii nu au erezii [pentru ca nu au introdus vreo invatatura noua, pe care sa nu o fi avut si Apusul macar in primele secole], ci doar nu se supun Papei, si, deci, sunt schismatici si, la limita, au si har si sfinti [nu intru acum in nuantari legate de conflictele ulterioare, isihaste; sa nu uitam ca papistii sunt atat de aberanti incat, in urma inventarii uniatismului, pe de-o parte il considerau mare eretic pe Sf. Grigorie Palamas, pe de alta parte erau nevoiti sa accepte la greco-catolici sarbatorirea lui ca sfant in Duminica a II-a din Postul Mare pentru ca le promisesera ca nu le vor schimba calendarul liturgic daca intra sub Papa!!! - inca o dovada a ereziei papiste, a ideii ca daca esti sub Papa te mantui, fara sa mai conteze ce altceva exact crezi]. Deci, pentru ei, 1054 inseamna doar schisma. Noi, insa, ii consideram eretici, pentru filioquismul si papo-cezarismul lor si pentru multe altele). Terminologia aceasta a patruns si in programa oficiala de la ora ortodoxa de Religie, in liceu, unde, la clasa a XI-a, in cadrul orelor dedicate istoriei crestinismului (Capitolul VI. Religiile lumii), o lectie se numeste nici mai mult nici mai putin decat „Neintelegerile de la 1054”!!!! Puteti verifica! La fel li se preda studentilor la Teologie (unde mai sunt invatati si chiar, uneori, de catre unii, persecutati daca nu primesc invatatura ca la Ierusalim de Pastele Ortodox nu se pogoara nicio lumina). Mai mult, un alt preot profesor (studiat pe la nemtzi) care este si mai sus pus, invata la orele specifice, ca „Biserica” Romano-Catolica nu ar fi nici erezie, nici macar schisma, ci doar „adunare ilicita” si ca, de aceea, conform Canonului 1 al Sf. Vasile cel Mare, ar avea preotie lucratoare, har, Taine. Si studentii, in marea lor majoritate, asculta cu gura cascata, fara sa-si puna problema ca ar fi altfel!
Va dati seama ca bietii heterodocsi sunt intariti in inselarea lor de faptul ca s-au semnat aceste acorduri de catre „ortodocsi”. Se va cere ortodocsilor ecumenisti sangele lor la Judecata de Apoi, pentru ca aceia vor spune: Cum, Doamne, noi sa fi fost in inselare si erezie si departe de Tine, de vreme ce ortodocsii insisi ne-au invatat ca este bine unde suntem, ca suntem si noi Biserica alaturi de ei, ca avem botez si alte Taine valide, ca nu este nevoie sa intram sacramental in Biserica Ortodoxa - noi, care si citeam cu drag paterice cu sfinti ortodocsi si practicam si rugaciunea inimii? Cum sa inteleaga (in acest context) mai ales un protestant, care are indeobste constiinta eclesiologica diluata, ca nu este de ajuns sa aiba un doctorat in patrologie ortodoxa si sa vina si pe la ortodocsi la Liturghie (IPS Serafim se lauda odata in fata unor ascoristi ca pe unul ca acesta il si pune sa citeasca in strana, la slujbele ortodoxe; si adauga si ca asa ceva nu pot intelege calugarii limitati de la noi; iar cand cineva i-a spus ca citirea la strana este deja slujire liturgica si ca, in mod normal, ar trebui facuta de un citet, deci membru al clerului ortodox inferior, iar in lipsa unui citet hirotesit, prin iconomie, de un laic ortodox, dar nicidecum de un heterodox, tare nu i-a placut...) pentru a se mantui, ci ca trebuie sa intre SACRAMENTAL, prin initierea mistagogica a Tainelor, in Trupul lui Hristos care este Biserica? Imi marturisea candva cineva din Sf. Munte, om care fusese protestant, ca mergea de multi ani la ortodocsi, insa in stilul descris mai sus. Si nimeni nu-i zicea nimic, nimeni nu-i zicea ca nu este in Biserica si ca-si risca mantuirea (nu am inteles daca era primit sau nu la potir). Iar pana nu a dat de un ortodox pe care mediile acelea l-ar fi acuzat de „fundamentalism”, dar care i-a spus cu verticalitate ca nu este in Biserica pana nu intra in mod scramental, el nu si-a dat seama ca are o problema. Dupa aceea, insa, a actionat in consecinta si a devenit ortodox in chip propriu.

IATA PE LARG UN CITAT CHEIE DIN PROTESTUL SF. CHINOTITE, CARE EXPLICA MULTE:
«Si cum putem atunci primi urmatoarea declaratie din discursul vostru: „Intrucat fiecare dintre Biserici o recunoaste pe cealalta ca fiind depozitara a harului divin, capabila de a darui mantuire, … incercarea de a rupe credinciosi de la una si a-i adauga la cealalta este cu neputinta”? Am incetat deci sa credem ca doar Biserica Ortodoxa constituie Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica? Ne intoarcem la eclesiologia neortodoxa a documentului de la Balamand, de care Voi insiva ati recunoscut in fata ziaristilor austrieci, ca nu a fost acceptat de nici o Biserica Ortodoxa, mai putin Biserica Romaniei, si care, precum stiti, a fost condamnat sinodal de catre Biserica Greciei si respins de catre Sfanta noastra Comunitate si de catre multi episcopi si teologi ca fiind neortodox? Dar chiar daca cineva ar interpreta declaratia de mai sus ca fiind impotriva prozelitismului Romei prin Uniatism, formularea sa neaga Bisericii Ortodoxe dreptul de a se considera pe sine singura Biserica adevarata.»

Fratilor, trebuie declarat razboi serios si tenace Acordului de la Balamand, semnat, UNILATERAL de BOR (din care, cu durere, facem parte...)! Ar trebui ca parinti mari ramasi in viata, precum parintele Justin Parvu, sa puna problema in discutie, sa se mobilizeze lumea serios (fara isterii), mai serios decat in cazul pasapoartelor. Ce folos daca lumea nu ia documente cu cip, dar ajunge sa creada asa cum a semnat sinodul BOR? Stiti ca la Viena acum cativa ani, in cadrul saptamanii comune de rugaciune, ortodocsii au recitat crezul cu Filioque si cand o ortodoxa a ripostat un teolog roman de pe acolo i-a zis sa se linisteasca pentru ca nu este nimic grav? Am avut o discutie cu un teolog care a absolvit laOradea si care s-a dus in strainatate (nu spun unde, insa este vorba de un loc destul de izolat, o insula unde nu exista biserici ortodoxe). Si l-am intrebat daca mai merge la biserica si mi-a zis: cum sa nu, ma duc la misa la catolici. I-am explicat ca nu este corect si ca Sf. Parinti invata altfel. Se pare ca a ramas tulburat de cele spuse de mine, astfel incat mi-a scris peste cateva zile ca a inceput sa caute care este adevarul si, in primul rand, a intrebat pe preotul profesor care i-a condus lucrarea de licenta, un parinte tare de treaba si duhovnicesc (asa il descria el...). Iar preotul profesor stiti ce i-a raspuns? Ca nu-i nicio problema si ca sa mearga in continuare linistit si sa nu bage in seama ce am zis eu, ca nu stiu ce vorbesc, pentru ca Sinodul a semnat documentele cutare si cutare de recunoastere. Asemanator am patit cu cineva din Franta, care apoi aproape ma ocara pentru ca i-am spus ca Biserica Ortodoxa nu este de acord cu asemenea practici. S-a dus si a intrebat la cei de sus, de la centru, si i s-a raspuns „documentat” (cu anii si acordurile semnate - cum spunea el) ca cei care sustin altfel sunt niste aberanti (evident, fanatici). Eu nu am mai insistat, pentru ca mi-am dat seama cu durere ca nu am cu cine, de vreme ce in Apus este tare la moda sa se vorbeasca de patristica, fara insa, sa se urmeze Parintilor cu adevarat. Si asa se petrece si la noi: un alt mare preot profesor de la Bucuresti (va dati seama ce se poate petrece in facultatile din Apusul tarii, daca la Bucuresti se spun asemenea lucruri), cand a fost intrebat, intr-o problema legata de ecumenism, daca este constient ca Sf. Parinti invata ALTFEL decat spunea el, ar fi raspuns: DA, STIU CA PARINTII INVATA ALTFEL, CA SUNT MAI INTRANSIGENTI, INSA PE NOI BUNUL SIMT NE INVATA SA FACEM ALTFEL. Iata inca un idol al teologiei moderne corecte politic: bunul simt!... Va doresc, pe de-o parte, pace tuturor, si, pe de alta parte, nelinistea cea buna, despre care vorbeste par. Paisie Aghioritul! Rugati-va si pentru mine si iertati daca am gresit cu ceva!
MM

Aparitie editoriala de exceptie: Ecumenismul fara masca, de arhim. Haralambie Vasilopoulos – fondatorul Orthodoxos Typos din Grecia

Cartea se găseşte la librăria Sophia şi costă 10 Ron.
Puteti comanda cartea si prin email la adresa: atitudini.pv@gmail.com sau prin formularul de aici.

Sfinţii Părinţii nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilităţi şi politeţuri; ei doar mărturiseau adevărul. Biserica Ortodoxă a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „Bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societăţi care urmărea s-o unească cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii . Dimpotrivă, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheamă la o unire, în cadrul vreunei organizaţii, cu ereticii, ci îi anatemizează.

Nu există, aşadar, dialog cu ereticii care continuă să rămână în înşelare. Sfinții Părinţii nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au întreţinut dialoguri,în termeni de egalitate, după cum vor astăzi unioniştii. Respingeau afirmaţiilor lor, iar atunci când aceia rămâneau neclintiţi în înşelarea lor, Părinţii purtători de Dumnezeu întrerupeau comuniunea cu ei, îi cateriseau şi îi anatemizau. Îi îndepărtau de la Trupul Sfânt al Bisericii ca pe unii ce aparţineau „sinagogii satanei”.

Arhim. Haralambie Vasilopoulos

Prezentare facută în cartea “Ortodoxia şi ecumenismul”, de Arhim. Serafim Alexiev şi Arhim. Serghie Jazadjiev:

Ecumenismul este supus unei critici dure de către numeroşi greci ortodocşi, înainte de toate de arhimandritul Haralambie Vasilopulos (+1982) – preşedintele „Uniunii Ortodoxe Elene” şi revista oficială a acesteia, „Orthodoxos Thypos” (Presa ortodoxa), deseori citat de noi până acum. Să ne oprim puţin asupra interesantei sale cărţi, „Ecumenismul fără mască”, apărută în Atena la a doua ediţie în anul 1972.
În chiar prefaţa cărţii, la întrebarea „Ce reprezintă ecumenismul de astăzi”, autorul răspunde: „Reprezintă o mişcare ce-şi propune unirea confesiunilor occidentale eretice mai întâi cu Ortodoxia, ca mai apoi, la etapa următoare, a tuturor religiilor într-o monstruoasă pan-religie.
În sfârşit, la ultima etapă a obscurului său plan, ecumenismul îşi pune drept scop să înlocuiască slujirea Dumnezeului Unic prin slujirea satanei!”
În capitolul întâi este arătată istoria ecumenismului antihristic (catolic şi protestant), dirijat în taină de sionism şi masonerie. Sunt descrise etapele mişcării ecumenice, începând cu organizaţiile laice de tineret ale masonilor (Y.M.C.A., Y.W.C.A., boy-scouts ş.a.) şi terminând cu comisiile ecumenice pregătitoare: „Viaţă şi activitate” şi „Credinţă şi organizare”, care au dat naştere în 1948 la Consiliul Mondial al Bisericilor. În capitolele II şi III sunt dezvăluite obiectivele şi planurile ecumenismului privind dezmembrarea statelor creştine şi distrugerea Bisericii.
În capitolul IV, „Ecumenismul se autodemască”, se analizează activitatea celor patru adunări generale ale C.E.B., iar între analizele Adunărilor II şi IV este plasat un interesant compartiment, „Ce afirma ieri şi ce face azi Biserica Rusă”, în care este descrisă evoluţia relaţiilor Patriarhiei moscovite cu ecumenismul – de la condamnarea acestuia în anul 1948 şi intrarea în C.M.B. în anul 1961.
În capitolul V, „Mijloacele folosite de ecumenism”. autorul se opreşte în mod special asupra aşa-numitelor „Consfătuiri general-creştine”, care au fost convocate în anii 1961 şi 1963 în insula Rhodos. Preşedinte al primei Consfătuiri, la care au fost trasate planurile reformelor în Ortodoxie, a rost mitropolitul grec al Filipinelor, Hrisostom, care în anul următor a fost ales Arhiepiscop al Atenei, cu numele de Hrisostom al II-lea (1962-1967). Când în 1968, Patriarhul ecumenic Athenagoras a convocat cea de-a doua consfătuire, insistând asupra participării Bisericii Elene, Arhiepiscopul Hrisostom II, cunoscând planurile ecumenice ale primei consfătuiri, a refuzat categoric, susţinut de întreaga ierarhie greacă. Arhim. Haralambie descrie în culori vii aceste evenimente ca martor ocular al faptei mărturisitoare a arhiepiscopului Hrisostom. El se opreşte pe larg asupra modului în care se fac pregătirile pentru Sinodul al optulea Ecumenic, denumit ulterior „Sinodul cel Mare şi Sfânt”, citând cele spuse în legătură cu viitorul for de alt militant contemporan împotriva ecumenismului – mitropolitul grec Augustin al Florinei: „Nu suntem împotriva Sinodului, dar suntem pentru unul care ar condamna odioasa erezie, erezia ereziilor – ecumenismul”.
În capitolul VI sunt arătaţi intermediarii folosiri de ecumenism: ereticii, reprezentanţii laici ai autorităţilor, ierarhiile bisericeşti vândute etc.
În a doua parte a cărţii Arhimandritului Haralambie sunt dezvăluite uneltirile iudeilor împotriva creştinilor, amintindu-se, în baza textelor istoricului antic Amian Marcelin (Istoria, v. 23. cap. 1), despre încercarea lor nereuşită de a restaura, cu ajutorul împăratului Iulian Apostatul, templul vechi-testamentar din Ierusalim, distrus de romani în anul 70: „Din temelia rămasă întreagă a templului au izbucnit îngrozitoare limbi de foc şi au ars pe cei ce lucrau.”
În capitolul întâi al părţii a doua se demonstrează că „islamul este o creatură a iudaismului”, concepută de evrei pentru subminarea creştinismului, care însă, în chip providenţial, s-a întors împotriva lor înşişi. În capitolul al doilea au fost publicate fotografii documentare, cazuri înspăimântătoare şi scene cumplite din sângeroasele prigoniri la care papistaşii au supus pe ortodocşii din Serbia în timpul celui de-al Doilea război mondial, căzând victime 800.000 de oameni, ca şi prigonirile Ortodoxiei din anul 1968 în Cehoslovacia.
În capitolul final, autorul concluzionează: „Creştinii ortodocşi sunt datori să nu îngăduie blestematului ecumenism să pângărească Ortodoxia!”
Din rândul teologilor greci, un mare adversar al ecumenismului este Constantin Murathydis, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, care, într-o conferinţă publică ţinută la 21 octombrie 1970, a caracterizat ecumenismul ca demonism, iar într-un discurs televizat rostit la 15 mai 1972 a subliniat trei mari pericole la care ecumenismul expune Ortodoxia: înăbuşirea sentimentului ortodox, destrămarea unităţii religioase a poporului grec şi influenţa păgubitoare a C.E.B. dirijată de pan-erezia protestantă.
Referitor la ultimul punct, profesorul Murathydis a spus: „Este foarte îngrijorător faptul că unii teologi ortodocşi, influenţaţi de teologia ecumenistă, fără să se gândească, înaintează propuneri păgubitoare pentru dogmatica şi rânduiala canonică a Bisericii Ortodoxe”.
După cum ştim, cea mai însemnată lucrare teologică antiecumenistă din ultimul timp este cea a teologului grec A. D. Delibasi, „Erezia ecumenismului” (Atena, 1972, 304 p.), având subtitlul „Mântuirea întru Hristos, ereziile şi pan-erezia ecumenismului” şi epigraful „Decăderea cea din urmă este decăderea sufletului”.
Raportând la erezie acest epigraf, preluat de la Sfântul Grigorie de Nissa, autorul remarcă: „Adoptarea unei erezii este într-adevăr decăderea cea din urmă a sufletului. Super-erezia ecumenismului este cel mai mare rău de pe pământ, căci luptă împotriva celui mai mare bun, care este credinţa creştină ortodoxă.
Luptând cu Credinţa Ortodoxă, ecumenismul luptă împotriva Adevărului inspirat de Dumnezeu, care este însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Ecumenismul luptă împotriva lui Hristos şi împotriva lui Dumnezeu… Luptând împotriva lui Dumnezeu ecumenismul atacă şi Biserica Ortodoxă care este „trupul lui Hristos” (I Cor. 12, 27) şi vistieria adevărului şi al harului dumnezeiesc. Ecumenismul reprezintă cea mai mare erezie anticreştină, antiumană şi inumană a tuturor veacurilor!”
Respectiva lucrare constă din patru părţi: mântuirea noastră întru Hristos, ereziile ca duşmani ai mântuirii întru Hristos şi a omenirii, erezia ecumenismului contemporan şi teologia modernă.
În capitolul patru sunt arătate cauzele pentru care „numeroşi ortodocşi tolerează în acest sens ecumensimul şi chiar aderă la el, făcându-se promotorii lui, demni de dispreţ, dar şi periculoşi”. Potrivit autorului, cauza principală rezidă în „recurgerea teologiei răsăritene la filosofarea teologică „ştiinţifică” a Occidentului eretic, drept care noua teologie ortodoxă nu-şi are originea pe teren propriu, ci e adusă din străini, adică nu mai este cea întemeiată de Sfinţii Părinţi, aşa cum a fost până odinioară. Această „nouă” teologie se caracterizează prin necunoaşterea Sfinţilor Părinţi, în schimb cunoaşterea autorilor heterodocşi. Faptul cel mai regretabil însă este că teologii ortodocşi, în majoritatea cazurilor, află despre „concepţiile Sfinţilor Părinţi din surse heterodoxe”, spune cu durere prof. P. Trembelas, un dogmatic ortodox de seama. Făcând şcoală la învăţători străini, ortodocşii nu-şi însuşesc ceea ce ne învaţă de fapt Sfinţii Părinţi, ci ceea ce vorbesc despre Sfinţii Părinţi şi despre învăţătura lor ereticii!”
După cum ştim, „teologia” eretică nu este propriu-zis teologie, ci o disciplină despre om, fiindcă teologia heterodocşilor nu este întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu, ci pe cuvântul omului, care supune criticii raţionaliste ceea ce însuşi Dumnezeu a binevoit să ne descopere prin învăţătura Sa, tălmăcită corect de Sfinţii Părinţi.
„După toate acestea, rezumă autorul, face să ne mai mirăm că teologii, pătrunşi de „ştiinţa” împrumutată de la eretici, acţionează în sprijinul ereziei ecumenismului şi în detrimentul Bisericii Ortodoxe, manifestând ostilitate faţă de Ortodoxie şi fiind îngăduitori cu erezia. Simpatizând cu erezia, ei nu sunt în stare să predice drept cuvântul adevărului lui Dumnezeu şi nici capabili să apere cauza Bisericii Ortodoxe.”
Autorul îşi încheie lucrarea cu un apel către adevăraţii creştini ortodocşi de a fi „credincioşi până la moarte” (Apoc. 2, 10) în lupta cu pan-erezia ecumenismului, însufleţindu-i o exclamaţie liturgică: „Să stăm bine, să stăm cu frică!”